Slovo na cestu

Marek 12:1-44

Ježíš vypráví podobenství o boháči

1Začal pak vyprávět následující příběh: „Jeden člověk založil vinici. Obehnal ji plotem, postavil lis na víno a vystavěl hlídkovou věž. Potom vinici pronajal pachtýřům a sám odcestoval. 2Když přišla doba vinobraní, pověřil jednoho ze svých sluhů, aby od pachtýřů vybral podíl z úrody, který mu náležel. 3Ale pachtýři sluhu ztloukli a vyhodili s prázdnou.

4Majitel tam poslal jiného. Po něm začali házet kamení, těžce ho zranili na hlavě a vyhnali. 5Poslal tam tedy dalšího a toho zabili. Tak majitel vinice postupně vyslal ještě několik svých lidí. Ke všem se chovali surově, některé ztloukli, jiné ubili. 6Nakonec tam vypravil svého jediného milovaného syna. Domníval se, že před ním přece jen budou mít respekt.

7Ale nájemci si řekli: ‚To je jediný dědic. Zabijme ho a vinice bude naše.‘ 8A tak se stalo. Syna zavraždili a tělo vyhodili z vinice ven.

9Co si myslíte, že udělá ten majitel, až přijde? Spravedlivě je odsoudí k smrti a vinici pronajme jiným. 10Vzpomeňte si, že v Bibli je psáno:

‚Kámen, kterým stavitelé opovrhli,

se nakonec stal kamenem nejdůležitějším

– svorníkem klenby.

11Pán Bůh to tak učinil

a my stojíme v údivu.‘ “

12Židovští vůdci pochopili, že ten příběh platil jim, že oni jsou těmi proradnými pachtýři. Rádi by byli Ježíše zatkli, ale báli se davu. Prozatím od toho museli upustit.

Židé se ptají Ježíše na placení daně

13Poslali však za ním několik farizejů a členů Herodovy strany, aby ho vyprovokovali k nějakému žalovatelnému výroku.

14„Mistře,“ oslovili ho úlisně, „víme, že pravda je ti nade všechno; ať se to komu líbí či nelíbí, učíš pravdě tak, jak ji znáš od Boha. Řekni nám: máme platit Římu daně, nebo nemáme?“

15Ježíš však nastraženou past prohlédl. „Co to na mě zkoušíte, podejte mi peníz!“

16Když mu ho podali, zeptal se: „Čí obraz a jméno je na té minci?“ „Římského císaře,“ řekli.

17„Dávejte tedy císaři, co je císařovo, a co je Boží, dávejte Bohu.“ Tak jim to zase nevyšlo.

Židé se ptají Ježíše na vzkříšení

18Potom přišli se záludnou otázkou příslušníci skupiny saducejů, kteří nevěřili ve vzkříšení z mrtvých.

19Řekli: „Mistře, v Mojžíšově zákoně je psáno: Zemře-li ženatý muž a nezanechá po sobě žádného dědice, jeho svobodný bratr je povinen oženit se s vdovou a zplodit bratrovi potomka. 20Povíme ti příběh: Bylo sedm bratrů. Nejstarší se oženil, brzo však zemřel a nenechal po sobě žádných dětí. 21Druhý se oženil s vdovou, ale brzy zemřel bezdětný. Tak to stále pokračovalo, až zemřel i poslední. Nikdo z nich nezanechal dědice. 22Nakonec zemřela i ta žena.

23Naše otázka zní: Čí bude ta žena po vzkříšení? Vždyť ji mělo za manželku všech sedm.“

24Ježíš odpověděl: „Vaše chyba je v tom, že neznáte Bibli a nevěříte v Boží moc. Manželství je záležitostí pozemského života. 25Až lidé vstanou z mrtvých, nebudou už mezi nimi tělesné svazky. Přetrvají jen svazky ducha.

26-27A o vzkříšení samotném vůbec nepochybujte. Cožpak jste nečetli o Mojžíšovi a hořícím keři? Jak se tam Bůh tehdy představil? ‚Já jsem Bůh Abrahámův, Bůh Izákův, Bůh Jákobův.‘ Když o lidech zesnulých před mnoha staletími říká: ‚já JSEM jejich Bůh,‘ pak je jasné, že pro něj nikdy nepřestali existovat. Vidíte, jak jste vedle.“

Židé se ptají Ježíše na největší přikázání

28Tyto rozhovory sledoval jeden z učitelů zákona. Zdálo se mu, že Ježíš odpovídá znamenitě. A tak mu předložil svůj problém: „Které přikázání je nejdůležitější?“

29Ježíš nezaváhal:

„První přikázání zní takto: Slyš Izraeli, Pak Bůh je jediný Pán. 30Miluj ho z celého srdce, celou bytostí a ze všech sil.

31A to druhé: Miluj druhého člověka tak, jako miluješ sebe. Nejsou důležitější přikázání než tato.“

32„Mistře, tys dobře vystihl to podstatné,“ musel uznat tazatel. „Bůh je jen jeden a kromě něho není jiného. 33Milovat ho z celého srdce, celým rozumem a vší silou své vůle a druhé lidi milovat jako sebe – to je víc než všechny oběti zvířat na oltáři.“

34„Ty nejsi daleko od Božího království,“ ocenil jeho postoj Ježíš. Pak už se ho nikdo neodvážil na nic zeptat.

Židé nemohou odpovědět na Ježíšovu otázku

35Později, když Ježíš učil v chrámu, položil otázku: „Z čeho náboženští učitelé usuzují, že Kristus musí být potomkem krále Davida? 36Vždyť sám David napsal, inspirován Duchem svatým:

‚Bůh řekl mému Pánu:

Seď po mé pravici,

dokud ti tvé nepřátele nepoložím k nohám.‘

37Když ho David nazývá svým Pánem, jak by tedy mohl být Davidovým synem?“

Ježíš varuje před náboženskými vůdci

Ježíš měl vždycky mnoho pozorných posluchačů. 38Jednou je varoval:

„Dejte si pozor na učitele, kteří se na veřejnosti procházejí v krásných šatech a čekají, že je lidé budou uctivě zdravit a klanět se jim. 39Rádi si zajišťují přední sedadla v modlitebnách a čestná místa na hostinách. 40Vyjídají vdovské domy tím, že si dávají platit za modlitby, které úmyslně protahují. Protože učí jiné a takhle se chovají, Bůh je potrestá tím přísněji.“

Chudá vdova dává vše, co má

41Jednou si Ježíš sedl proti chrámové pokladně a pozoroval lidi. Mnozí bohatí tam vkládali značné částky peněz. 42Přišla také jedna chudá vdova a do pokladny vhodila dvě drobné mince.

43Ježíš si zavolal své učedníky a řekl jim: „Poslyšte, ta chudá vdova vlastně dala víc než boháči. 44Ti dávali jen přebytky, bez kterých se snadno obejdou, ale ta žena dala všechno, co měla na živobytí.“

Nouă Traducere În Limba Română

Marcu 12:1-44

Pilda viticultorilor

(Mt. 21:33-46; Lc. 20:9-19)

1Apoi a început să le vorbească în pilde:

– Un om a plantat o vie. A împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc și a construit un turn de pază.1 Vezi Is. 5:1-2, 7. Apoi a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie. 2La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei din roadele viei. 3Viticultorii însă l‑au apucat, l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 4Stăpânul a trimis apoi la ei un alt sclav, dar și pe acela l‑au lovit peste cap și l‑au umilit. 5A trimis apoi un altul, dar pe acela l‑au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i‑au bătut, iar pe alții i‑au omorât.

6Singurul pe care‑l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l‑a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ 7Dar viticultorii aceia și‑au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să‑l omorâm și moștenirea va fi a noastră!“ 8Și l‑au apucat, l‑au omorât și l‑au scos afară din vie.

9Așadar, ce va face stăpânul viei? El va veni și‑i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. 10N‑ați citit cuvântul acesta în Scriptură:

„Piatra pe care au respins‑o zidarii

a devenit Piatra din capul unghiului.

11Domnul a făcut acest lucru

și este minunat în ochii noștri!“?10-11 Vezi Ps. 118:22, 23.

12Ei căutau să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de mulțime; căci știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L‑au lăsat și au plecat.

Tributul datorat Cezarului

(Mt. 22:15-22; Lc. 20:20-26)

13I‑au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni13 Susținători ai dinastiei irodiene (37 î.Cr.–93 d.Cr.) și partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană. Irodienii erau favorabili tributului, pe când fariseii erau niște naționaliști moderați, care nu agreau tributul. ca să‑L prindă în cursă cu vorba.

14Ei au venit și I‑au zis:

– Învățătorule, știm că ești adevărat14 Sau: știm că ești sincer. și că nu‑Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor,14 Cu sensul de: nu ești părtinitor. ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului14, 16-17 Titlu purtat de împărații romani, preluat de la Gaius (sau Caius) Julius Caesar (100–44 î.Cr.), cel care a jucat un rol cheie în evenimentele care au dus la desființarea Republicii Romane și începutul Imperiului Roman. Octavian/Augustus (27 î.Cr.–14 d.Cr.), primul împărat roman, își ia titlul de Imperator Caesar Augustus, titlu pe care îl vor purta și împărații de mai târziu. sau nu? Să plătim sau să nu plătim?

15El însă, înțelegând ipocrizia lor, le‑a zis:

– De ce Mă puneți la încercare? Aduceți‑Mi un denar15 Moneda romană obișnuită în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37., să‑l văd!

16Ei I‑au adus.

Isus le‑a zis:

– Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt?

Ei I‑au zis:

– Ale Cezarului.

17Isus le‑a zis:

– Dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!17 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la v. 15.

Ei erau foarte uimiți de El.

Despre înviere

(Mt. 22:23-33; Lc. 20:27-40)

18Apoi au venit la El saducheii18 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoțești. Ei respingeau învățăturile despre înviere, îngeri și duhuri (vezi F.A. 23:8 și Flavius Josephus, Istoria II.8.14; Antichități XVIII.1.4)., care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat:

19– Învățătorule, Moise ne‑a scris: „Dacă fratele cuiva moare și lasă în urmă o soție, dar fără să lase vreun copil, fratele lui s‑o ia de soție pe văduvă și să‑i ridice un urmaș19-22 Lit.: o sămânță. fratelui său.“19 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, care înseamnă cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a‑i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a‑i asigura văduvei un trai liniștit. 20Erau deci șapte frați. Primul și‑a luat o soție, dar, când a murit, n‑a lăsat niciun urmaș. 21Al doilea a luat‑o de soție pe văduvă, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s‑a întâmplat și cu al treilea. 22Și niciunul dintre cei șapte n‑a lăsat un urmaș. La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 23La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut‑o de soție!

24Isus le‑a zis:

– Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25Căci atunci când învie dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. 26Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n‑ați citit în Cartea lui Moise, acolo unde scrie despre rug, cum i‑a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.“26 Vezi Ex. 3:6.? 27El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți!

Cea mai mare poruncă

(Mt. 22:34-40; Lc. 10:25-28)

28Unul dintre cărturari venise și‑i auzise discutând.

Când a văzut că Isus le‑a răspuns bine, L‑a întrebat:

– Care este cea dintâi poruncă dintre toate?

29Isus a răspuns:

– Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.29 Sau: Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul. 30Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta.“30 Vezi Deut. 6:4-5. Aceasta este cea dintâi poruncă. 31A doua este: „Să‑l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți.“31 Vezi Lev. 19:18. Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.

32Cărturarul I‑a zis:

– Bine, Învățătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, și anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El 33și că a‑L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a‑l iubi pe semenul tău ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile‑de‑tot și decât toate jertfele.

34Când a văzut Isus că răspunsese cu înțelepciune, i‑a zis:

– Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.

Și nimeni nu mai îndrăznea să‑L întrebe nimic.

Al cui fiu este Cristos?

(Mt. 22:41-46; Lc. 20:41-44)

35În timp ce dădea învățătură în Templu, Isus a întrebat: „Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? 36David însuși, prin36 Sau: în. Duhul Sfânt, a spus:

«Domnul I‑a zis Domnului meu:36 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I‑a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I‑a zis Domnului (Kurios) meu.

‘Șezi la dreapta Mea,

până‑i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!’»36 Vezi Ps. 110:1.

37David însuși Îl numește «Domn». Deci cum este El fiul lui?“

Mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere.

Modul de viață ipocrit al cărturarilor

(Mt. 23:1-7; Lc. 11:43-46; 20:45-47)

38În învățătura Lui spunea: „Feriți‑vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, le plac saluturile în piețe, 39scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 40Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare.“

Văduva săracă și dărnicia ei

(Lc. 21:1-4)

41S‑a așezat în fața vistieriei41, 43 Cu referire la locul unde se aflau cutiile pentru daruri, daruri ce luau drumul vistieriei. Mișna (culegere de texte legislative, reflectând cinci secole de tradiție: 300 î.Cr.–200 d.Cr.) atestă existența a 13 astfel de cutii, în formă de cornuri de suflat, în Templu (tratatul Shekalim 6). Templului și Se uita cum punea mulțimea bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați puneau mult. 42A venit și o văduvă săracă și a pus doi leptoni42 Un lepton (monedă grecească din cupru) era jumătate de codrant (pentru valoarea codrantului, vezi nota următoare) și a 128-a parte dintr‑un denar (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37)., care fac împreună un codrant42 Cea mai mică monedă romană din bronz; a 4-a parte dintr‑un as (vezi nota de la Mt. 10:29) și a 64-a dintr‑un denar (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37)..

43Isus i‑a chemat pe ucenicii Lui și le‑a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie, 44pentru că toți au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai.“