Due miracoli straordinari
1Quando Gesù ebbe finito di parlare, tornò nella città di Cafarnao. 2Là abitava un centurione romano, che aveva un servo, a cui era molto affezionato. Questo servo era ammalato e stava per morire. 3Quando il centurione seppe di Gesù, mandò alcuni anziani giudei molto rispettati a chiedergli di venire a guarire il suo servo. 4Essi cominciarono a pregare Gesù con insistenza. Gli raccontarono anche che brava persona fosse quel centurione.
«Se cʼè qualcuno che merita il tuo aiuto, questi è proprio lui!» dissero, 5«Perché ama i Giudei e ci ha perfino fatto costruire una sinagoga a sue spese!»
6-8Gesù andò con loro. Stava per arrivare alla casa, quando il centurione gli mandò incontro alcuni amici per dirgli: «Signore, non ti disturbare ad entrare nella mia casa, perché io non sono degno di un tale onore e neppure di venire da te di persona. Diʼ soltanto una parola e il mio servo certamente guarirà! Lo so, perché anchʼio dipendo dallʼautorità dei miei superiori e, a mia volta, ho autorità sui miei uomini. Basta che io dica “Andate!” ed essi ubbidiscono, oppure “Venite!” ed essi vengono; e se dico al mio servo: “Faʼ questo o quello”, egli lo fa. Perciò basta che tu dica: “Sii guarito!” ed il mio servo guarirà!»
9Gesù rimase colpito da queste parole. Rivolgendosi alla folla, disse: «Neppure fra il popolo dʼIsraele ho mai trovato un uomo con una fede come questa!»
10E quando gli amici del centurione ritornarono a casa, trovarono il servo completamente guarito.
11Non molto tempo dopo, Gesù andò con i suoi discepoli nel villaggio di Naim e, come al solito, una gran folla lo seguiva. 12In prossimità della porta del villaggio, ecco passare un funerale. Il morto era lʼunico figlio di una vedova, e molte persone accompagnavano, piangendo, la povera donna.
13Quando il Signore la vide, ebbe pietà di lei. «Non piangere!» le disse. 14Poi si avvicinò alla bara e la toccò.
I portatori si fermarono. «Ragazzo», disse Gesù, «sono io che te lo dico: àlzati!»
15Il ragazzo si alzò a sedere e cominciò a parlare. E Gesù lo restituì alla madre.
16Tutti furono presi da gran timore e si misero a lodare Dio, esclamando: «Un potente profeta è sorto fra noi!» e ancora: «Oggi abbiamo visto allʼopera la mano di Dio!»
17La notizia di questi fatti corse da un estremo allʼaltro della Giudea, e perfino oltre i suoi confini.
Gesù e Giovanni
18Ben presto i discepoli di Giovanni Battista vennero a conoscenza di tutto ciò che Gesù stava facendo. Quando lo riferirono a Giovanni, 19questi mandò due dei suoi discepoli da Gesù per chiedergli: «Sei davvero tu il Messia che deve venire? O dobbiamo continuare ad aspettarlo?»
20-22I due discepoli trovarono Gesù che stava guarendo molte persone dalle più diverse malattie. Risanava gli zoppi e i ciechi, e cacciava gli spiriti maligni. Quando gli riferirono le parole di Giovanni, Gesù rispose: «Tornate e raccontategli tutto ciò che avete visto e udito qui oggi: i ciechi possono vedere, gli zoppi camminano, i lebbrosi sono guariti, i sordi possono udire, i morti risuscitano e i poveri possono udire il Vangelo della salvezza. 23E ditegli anche: “Beato chi non si sarà scandalizzato di me!”»
24Partiti i discepoli di Giovanni, Gesù cominciò a parlare alla folla di lui. «Chi è costui che siete andati a vedere nel deserto della Giudea?» chiese loro: «Un uomo debole come un filo dʼerba, mosso dal minimo alito di vento? 25No! E allora che cosa siete andati a vedere? Un uomo drappeggiato in abiti lussuosi? No! Quelli che vivono nel lusso stanno nei palazzi, non nel deserto. 26Allora, che cosa siete andati a vedere? Un profeta? Sì, questa è la risposta giusta! Anzi, egli è più di un profeta. 27È quello a cui si riferiscono le Scritture, quando dicono: “Ecco, manderò il mio messaggero davanti a te, per prepararti la strada!”
28Fra tutti gli esseri umani non ce nʼè mai stato uno più grande di Giovanni. Eppure, perfino lʼultimo abitante del Regno di Dio è più grande di lui!
29E tutti quelli che hanno sentito predicare Giovanni, perfino i più malvagi, hanno riconosciuto che ciò che richiedeva era giusto, e si sono fatti battezzare da lui. 30Tutti. Cioè, tutti tranne i Farisei e i dottori della legge. Essi hanno respinto il progetto che Dio aveva per loro e non hanno voluto farsi battezzare da Giovanni».
31«Che posso dire degli uomini dei nostri tempi?» chiese Gesù. «A che cosa potrei paragonarli? 32Mi sembrano quei bambini che giocano nella piazza e si lamentano così coi loro amici: “Non vi piace se giochiamo agli sposi e non vi piace se giochiamo al funerale!” 33Lo stesso fate anche voi: perché, prima è venuto Giovanni Battista, che spesso digiuna e non beve vino, e voi dite: “Deve essere matto!” 34Poi sono venuto io, che mangio e bevo, e voi dite: “Ma che mangione è quel Gesù! E come beve! E che cattive compagnie frequenta!” 35Ma la sapienza di Dio si rivela vera dai suoi frutti».
36Un giorno, un fariseo invitò Gesù a pranzo a casa sua ed egli accettò lʼinvito. Mentre si sedevano per mangiare, 37una donna, una prostituta di quel villaggio seppe che Gesù stava là e venne, portando un vasetto di alabastro, pieno di costoso profumo. 38Entrò, sʼinginocchiò dietro di lui, ai suoi piedi e, piangendo, glieli bagnava di lacrime e poi li asciugava con i suoi capelli, baciandoli e ribaciandoli, mentre li cospargeva di profumo.
39Quando il fariseo che lo aveva invitato vide ciò che stava accadendo e riconobbe la donna, pensò: «Questa è la prova che Gesù non è un profeta, perché se fosse veramente mandato da Dio, saprebbe di che risma è questa donna!»
40Gesù, allora, si voltò verso di lui e gli disse: «Simone, devo dirti una cosa».
«Bene, Maestro», rispose Simone, «Dimmi!»
41Allora Gesù gli raccontò questa storia: «Un tale prestò dei soldi a due persone: 500 denari ad uno e 50 a un altro. 42Ma nessuno di loro poté restituire i soldi, così egli passò sopra alla cosa e lasciò che si tenessero il denaro. Secondo te, chi dei due gli sarà stato più riconoscente dopo questʼatto generoso?»
43«Senzʼaltro quello che gli doveva di più», rispose Simone. «Giusto», fu dʼaccordo Gesù.
44Poi, voltandosi verso la donna, disse a Simone: «Guarda, vedi questa donna inginocchiata? Quando sono entrato in casa tua, tu non ti sei nemmeno preso il disturbo di darmi un poʼ dʼacqua per lavarmi i piedi, invece lei me li ha lavati con le sue lacrime e me li ha asciugati con i suoi capelli.
45Tu non mi hai dato il tradizionale bacio di saluto, lei invece, da quando sono entrato, non ha smesso di baciarmi e ribaciarmi i piedi.
46Tu hai trascurato la rituale cortesia di ungermi il capo con lʼolio dʼoliva, mentre lei mi ha cosparso i piedi di profumo prezioso.
47Dunque, i suoi peccati, anche se sono molti, le sono perdonati, perciò questa donna mi ha dimostrato molto amore. Ma quelli a cui è perdonato poco, dimostrano meno amore».
48Poi, rivolto alla donna, disse: «I tuoi peccati ti sono perdonati».
49Allora glʼinvitati che erano a tavola con lui, dissero fra di loro: «Ma chi crede di essere costui, che se ne va in giro a perdonare i peccati?»
50Ma Gesù disse alla donna: «La tua fede ti ha salvato. Vaʼ in pace!»
Credința centurionului
(Mt. 8:5-13)
1După ce Isus a terminat de spus toate aceste cuvinte în auzul poporului, a intrat în Capernaum. 2Un sclav al unui centurion2 Ofițer roman subaltern, comandant peste aproximativ 100 de oameni., sclav pe care acesta îl aprecia, era bolnav, aproape de moarte. 3Când centurionul a auzit despre Isus, i‑a trimis la El pe niște bătrâni3 Cei mai respectați bărbați ai comunității. ai iudeilor, ca să‑L roage să vină și să‑i vindece sclavul. 4Ei au venit la Isus și L‑au rugat stăruitor, zicând: „Este vrednic să‑i îndeplinești această cerere, 5căci iubește neamul nostru și el ne‑a construit sinagoga.“
6Isus a plecat împreună cu ei, dar n‑ajunsese prea departe de casă când centurionul i‑a trimis pe prietenii lui ca să‑I spună: „Doamne, nu Te mai deranja, căci nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu! 7De aceea nici nu m‑am considerat vrednic să vin eu însumi la Tine! Prin urmare, spune un cuvânt și fă astfel ca slujitorul meu să fie vindecat!7 Sau: Ci spune un cuvânt și să fie vindecat slujitorul meu! 8Căci și eu sunt un om pus sub autoritate și am soldați în subordinea mea. Îi spun unuia: «Du‑te!», și el se duce; și altuia: «Vino!», și el vine; și sclavului meu: «Fă asta!», și el face.“
9Isus a rămas uimit de el când a auzit aceste lucruri și S‑a întors spre mulțimea care‑L urma, zicând: „Vă spun că nici chiar în Israel n‑am găsit atâta credință!“
10Când cei trimiși s‑au întors acasă, l‑au găsit pe sclav însănătoșit.
Învierea fiului văduvei din Nain
11Curând după aceea, Isus S‑a dus într‑o cetate numită Nain, iar ucenicii Lui și o mare mulțime de oameni au mers cu El. 12Când S‑a apropiat de poarta cetății, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei lui, care era văduvă. O mulțime destul de mare din cetate era împreună cu ea. 13Când a văzut‑o Domnul, I s‑a făcut milă de ea și i‑a zis: „Nu plânge!“
14Apoi S‑a apropiat și a atins sicriul14 De fapt, un fel de targă., iar cei care‑l duceau s‑au oprit. Isus a zis: „Tinere, ție îți vorbesc: ridică‑te!“ 15Cel mort s‑a ridicat și a început să vorbească, iar Isus l‑a dat mamei sale.
16Pe toți i‑a cuprins frica și Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet S‑a ridicat între noi!“ și „Dumnezeu a venit în ajutorul16 Vezi nota de la 1:68. poporului Său!“ 17Vestea aceasta despre El s‑a răspândit în toată Iudeea17 Nu neapărat cu referire la regiunea cu același nume, ci la Iudeea ca patrie a iudeilor. și în întreaga vecinătate.
Isus și Ioan Botezătorul
(Mt. 11:2-19)
18Ucenicii lui Ioan l‑au anunțat pe acesta cu privire la toate aceste lucruri.
Ioan i‑a chemat pe doi dintre ucenicii săi 19și i‑a trimis la Domnul cu un mesaj, zicând:
– Tu ești Cel Care urmează să vină sau să așteptăm pe altul?
20Ei au venit deci la Isus și I‑au zis:
– Ioan Botezătorul ne‑a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu ești Cel Care urma să vină sau să așteptăm pe altul?“
21Chiar în ceasul acela Isus i‑a vindecat pe mulți de boli, de chinuri și de duhuri rele, și multor orbi le‑a dăruit vederea.
22Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Duceți‑vă și anunțați‑l pe Ioan cu privire la lucrurile pe care le‑ați văzut și le‑ați auzit: cei orbi văd, cei ologi umblă, cei leproși22 Vezi prima notă de la 5:12. sunt curățiți22 Vezi a doua notă de la 5:12., cei surzi aud, cei morți sunt înviați, iar celor săraci li se vestește Evanghelia.22 Vezi Is. 29:18-21; 35:5-6; 61:1. 23Fericit este cel care nu se poticnește în Mine!
24După ce au plecat mesagerii lui Ioan, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt? 25Atunci, ce ați ieșit să priviți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine deosebite și trăiesc în lux sunt în palate! 26Atunci, ce ați ieșit să priviți? Un profet? Vă spun că da, și chiar mai mult decât un profet! 27Acesta este cel despre care a fost scris:
«Iată, îl trimit înaintea feței Tale pe mesagerul Meu,
care‑Ți va pregăti calea înaintea Ta!27 Vezi Mal. 3:1.»
28Vă spun că, între cei născuți din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan. Totuși, cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el.28 Isus face o comparație între reprezentanții a două ere, a două legăminte. Ioan Botezătorul face parte din era veche, a vechiului legământ, care a fost una pregătitoare. Noua eră, în care este inaugurată Împărăția lui Dumnezeu, este superioară celei vechi, la fel și reprezentanții ei; vezi Mt. 11:13.“
29Tot poporul care L‑a auzit, chiar și vameșii, au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu, fiindcă fuseseră botezați cu botezul lui Ioan. 30Însă fariseii și învățătorii Legii au respins scopul30 Sau: planul. lui Dumnezeu pentru ei înșiși, nelăsându‑se botezați de el.
31„Așadar, cu cine îi voi asemăna pe oamenii acestei generații și asemenea cui sunt ei? 32Sunt asemenea unor copii care stau în piață și strigă unii la alții, zicând:
«V‑am cântat din fluier,
dar n‑ați dansat!
V‑am cântat de jale,
dar n‑ați bocit!»
33Căci a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, iar voi ziceți: «Are demon!» 34A venit Fiul Omului mâncând și bând, iar voi ziceți: «Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor34 Vezi nota de la 5:30.!» 35Totuși, înțelepciunea a fost îndreptățită prin toți copiii ei.“
Femeia păcătoasă și pilda cu cei doi datornici
(Mt. 26:6-13; Mc. 14:3-9; In. 12:1-8)
36Unul dintre farisei L‑a rugat pe Isus să mănânce cu el. El a intrat în casa fariseului și S‑a așezat să mănânce. 37Și iată că o femeie păcătoasă din cetate, aflând că El era la masă în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu parfum. 38Stând în spate, lângă picioarele lui Isus, și plângând, ea a început să‑I stropească picioarele cu lacrimile ei și să le șteargă cu părul ei; și‑I săruta picioarele și I le ungea cu parfum.
39Când a văzut acest lucru, fariseul care‑L chemase la masă și‑a zis:
– Dacă Acesta ar fi profet, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care‑L atinge, ar ști că este o păcătoasă!
40Isus, răspunzând, i‑a zis:
– Simone, am ceva să‑ți spun!
El a zis:
– Spune, Învățătorule!
41– Un anume cămătar avea doi datornici. Unul îi datora cinci sute de denari41 Plata obișnuită pentru o zi de muncă în Orientul Mijlociu, în sec. I, era de un denar pe zi (soldații romani primeau, de asemenea, un denar pe zi). Prin urmare, această datorie reprezenta salariul pe 20 de luni de muncă, luând în calcul șase zile lucrătoare pe săptămână., iar celălalt, cincizeci. 42Fiindcă n‑aveau cu ce să plătească, i‑a iertat pe amândoi. Prin urmare, care dintre ei îl va iubi mai mult?
43Simon, răspunzând, a zis:
– Presupun că acela căruia i‑a iertat mai mult!
Isus i‑a zis:
– Ai judecat corect.
44Apoi, întorcându‑Se către femeie, i‑a zis lui Simon:
– Vezi femeia aceasta? Eu am intrat în casa ta și tu nu Mi‑ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi‑a stropit picioarele cu lacrimile ei și Mi le‑a șters cu părul ei. 45Tu nu Mi‑ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, nu încetează să‑Mi sărute picioarele. 46Tu nu Mi‑ai uns capul cu ulei, dar ea Mi‑a uns picioarele cu parfum. 47De aceea îți spun că păcatele ei cele multe sunt iertate. Astfel, ea a iubit mult. Dar cel căruia i se iartă puțin, iubește puțin.
48Apoi i‑a zis femeii:
– Păcatele îți sunt iertate!
49Cei ce ședeau la masă49 Israeliții și celelalte popoare din Orientul Mijlociu obișnuiau să mănânce în poziție semi-culcată, stând întinși pe podea și având în apropierea lor o masă scundă; corpul lor era poziționat perpendicular cu masa, cu capul mai aproape de masă decât picioarele [peste tot în carte]. au început să‑și zică între ei: „Cine este Acesta Care iartă și păcatele?!“
50Dar El i‑a zis femeii:
– Credința ta te‑a mântuit. Du‑te în pace!
