La Parola è Vita

Ebrei 12:1-29

1Anche noi, dunque, davanti a questa grande folla di uomini di fede, dobbiamo sbarazzarci di tutto ciò che ci ostacola o ci trattiene, specialmente di quei peccati che ci imprigionano così facilmente; e dobbiamo correre con decisione la corsa che Dio ci ha proposto.

2Teniamo lo sguardo fisso su Gesù, nostra guida ed esempio perfetto di fede. Su Gesù che, in vista della gioia che avrebbe avuto, sopportò una morte vergognosa sulla croce, ed ora si è seduto al posto dʼonore alla destra del trono di Dio.

3Se volete evitare di perdervi dʼanimo e di stancarvi, pensate a Gesù che sopportò tanti attacchi da parte dei peccatori. 4Dopo tutto, non avete ancora lottato contro il peccato e la tentazione fino alla morte.

A che servono le punizioni di Dio?

5Avete forse dimenticato le parole incoraggianti che Dio vi ha detto come a dei figli? «Figlio mio, non dare poca importanza alla punizione del Signore. Non scoraggiarti, quando Dio ti dimostra dove hai sbagliato, 6perché il Signore corregge quelli che ama e usa il bastone con tutti quelli che riconosce come suoi figli».

7Lasciatevi dunque correggere dal Signore! Così facendo, egli vi tratta come figli. E quale è quel figlio che non viene mai corretto dal padre? 8Se Dio non vi punisce quando ne avete bisogno, come fa con tutti gli altri, allora significa che siete bastardi e non veri figli di Dio, insomma non fate parte della sua famiglia. 9E poi, se abbiamo rispettato i nostri padri carnali, che ci correggevano, a maggior ragione dobbiamo sottometterci a Dio per avere la vita!

10Infatti, i nostri padri terreni ci educavano solo per pochi anni, e secondo il loro criterio; Dio invece ci corregge per il nostro bene, per farci essere santi come è santo lui.

11È vero che essere puniti, lì sul momento, non piace a nessuno, anzi, fa male! In seguito, però, quelli che sono passati per questa scuola ne godono i frutti: una vita di pace e di giustizia.

12Perciò, risollevate le braccia stanche e restate saldi sulle ginocchia indebolite! 13Muovete i vostri passi sulla strada giusta, affinché chi vi segue, anche se debole e zoppo, non vada fuori strada, ma piuttosto guarisca!

14Fate ogni sforzo per vivere in pace con tutti ed essere santi, perché senza la santità nessuno vedrà il Signore. 15Badate che nessuno resti privo della grazia di Dio, e fate attenzione che non spuntino germogli velenosi a darvi fastidio e a contaminare la vita spirituale di molti di voi.

16Attenti che tra voi non ci siano persone immorali o che disprezzano il Signore, come fece Esaù, che barattò i suoi diritti di primogenito per un piatto di minestra.

17Sapete bene che in seguito, quando rivolle indietro quei diritti, era troppo tardi e, nonostante invocasse la benedizione di suo padre con le lacrime agli occhi, non trovò modo di riparare al suo errore. Ricordate e state attenti!

La maestà di Dio

18Voi non dovete avvicinarvi a una montagna di questo mondo, come fecero gli Israeliti che si avvicinarono al Monte Sinai, quando Dio diede loro le sue leggi.

Là cʼerano le fiamme, la caligine, le tenebre e la tempesta.

19Voi non dovete udire squilli di tromba spaventosi, e neppure una voce tanto terribile, che quelli che la udirono pregarono Dio di non parlare più. 20Infatti gli Israeliti non potevano sopportare il divieto di Dio: «Se anche una bestia tocca il monte sia lapidata».

21Mosè stesso rimase talmente spaventato davanti a quello spettacolo terribile che disse: «Ho paura e tremo».

22Voi, invece, vi siete avvicinati al Monte Sion, alla città del Dio Vivente, la Gerusalemme del cielo. Vi siete accostati ad una miriade di angeli gioiosi, tutti riuniti in assemblea, 23composta dai primogeniti di Dio che hanno il proprio nome scritto nel cielo. Vi siete avvicinati a Dio che è giudice di tutti, agli spiriti degli uomini giusti finalmente portati alla perfezione. 24Vi siete avvicinati a Gesù stesso, che ci ha portato il suo nuovo patto meraviglioso; al suo sangue sparso che porta il perdono, anziché gridare vendetta come quello di Abele.

25Perciò fate bene attenzione! Non rifiutate di ascoltare colui che vi parla. Perché, se non scamparono gli Israeliti, quando si rifiutarono di ascoltare il Signore, tramite Mosè qui in terra, tanto meno scamperemo noi, se voltiamo le spalle a Dio che ci parla dal cielo! 26Quandʼegli parlò dal Monte Sinai, la sua voce fece tremare la terra, ma: «La prossima volta», ha promesso il Signore, «non scuoterò soltanto la terra, ma anche il cielo». 27Con queste parole Dio intende che, delle cose create, eliminerà tutte quelle che non hanno solide fondamenta, perché rimangano soltanto quelle incrollabili.

28Siccome abbiamo un regno che non può essere distrutto, cerchiamo dunque di piacere a Dio, servendolo con cuore riconoscente, con timore e rispetto.

29Perché, come dicono le Scritture, il nostro Dio è anche «un fuoco che consuma».

Nouă Traducere În Limba Română

Evrei 12:1-29

Dumnezeu Își disciplinează fiii

1De aceea, având un nor așa de mare de martori care ne înconjoară, să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare1 Termenul hypomone se referă la capacitatea de a suporta, de a îndura și de a răbda diferite suferințe și persecuții. cursa care ne stă înainte. 2Să privim țintă la Isus, Inițiatorul2 Vezi nota de la 2:10. credinței și Cel Ce desăvârșește credința, Care, pentru bucuria ce‑I stătea înainte, a îndurat crucea, disprețuindu‑i rușinea, și S‑a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. 3Gândiți‑vă bine3 Verbul folosit în acest verset face trimitere la un anumit fel de gândire: a întoarce o problemă pe toate fețele, a calcula toate variantele, a gândi prin analogie. Scriptura ne îndeamnă să cugetăm adânc la felul în care El a suferit și, prin analogie, să ne gândim la suferințele noastre. În felul acesta vom căpăta mai multă încurajare să luptăm cu ispitirile. la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire față de El Însuși din partea păcătoșilor, ca să nu vă descurajați în sufletele voastre și să obosiți.

4Voi nu v‑ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului 5și ați uitat îndemnul pe care vi‑l dă ca unor fii:

„Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului,

nici nu obosi când ești mustrat de El,

6căci Domnul îl disciplinează pe cel pe care‑l iubește

și‑l lovește cu nuiaua pe orice fiu pe care‑l primește.“6 Autorul citează din Prov. 3:11-12 în versiunea LXX. Vezi nota de la Prov. 3:12.

7Îndurați7 Verbul poate fi tradus atât ca un imperativ, cât și ca un indicativ prezent. având în vedere disciplinarea! Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu‑l disciplinează tatăl? 8Însă dacă sunteți scutiți de disciplinare,8 Lit.: Însă dacă sunteți fără disciplinare. la care toți au devenit părtași, atunci sunteți copii nelegitimi, iar nu fii! 9Mai mult, am avut părinți trupești care ne disciplinau și pe care îi respectam. Cu cât mai mult deci trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim!? 10Căci ei, într-adevăr, ne disciplinau pentru puține zile, așa cum li se părea lor că este bine, însă El o face spre folosul nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui. 11Orice disciplinare nu pare în prezent o bucurie, ci mai degrabă o întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea.

12De aceea, întăriți‑vă brațele obosite și genunchii slăbiți! 13„Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre“13 Autorul citează din Prov. 4:26 în versiunea LXX., pentru ca șchiopul să nu‑și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat!

14Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu‑L va vedea pe Domnul. 15Îngrijiți‑vă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți,15 Vezi și Deut. 29:18. 16ca nu cumva vreunul să fie curvar sau lumesc ca Esau, care, pentru o mâncare, și‑a vândut drepturile de întâi născut. 17Voi știți că, mai târziu, când a dorit să moștenească binecuvântarea, a fost respins, căci n‑a mai găsit loc de pocăință, chiar dacă a căutat‑o cu lacrimi.

18Căci nu v‑ați apropiat de ceea ce poate fi atins, de ceea ce este cuprins de foc, de întuneric, negură și furtună, 19nici de sunet de trâmbiță sau de un glas ale cărui cuvinte i‑au făcut pe cei ce l‑au auzit să ceară să nu li se mai vorbească, –  20pentru că n‑au putut îndura ce s‑a poruncit: „Chiar dacă un animal atinge muntele, să fie omorât cu pietre!“20 Vezi Ex. 19:12-13.; 21priveliștea aceea era atât de înspăimântătoare, încât Moise a spus: „Sunt înspăimântat21 Vezi Deut. 9:19. și tremur!“ – 22ci v‑ați apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului cel Viu, Ierusalimul ceresc, de miile de îngeri adunați pentru sărbătoare, 23de Biserica întâilor născuți scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile desăvârșite ale celor drepți, 24de Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, și de sângele stropit, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.

25Vedeți să nu‑L respingeți pe Cel Ce vă vorbește! Căci dacă n‑au scăpat aceia care L‑au respins pe Cel Ce i‑a avertizat pe pământ, cu atât mai mult nici noi nu vom scăpa, dacă ne întoarcem de la Cel Ce ne avertizează din ceruri, 26al Cărui glas a clătinat atunci pământul, dar Care acum a promis, zicând: „Voi clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.“26 Vezi Hag. 2:6. 27Cuvintele „încă o dată“ arată înlăturarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor create27 Lit.: făcute., astfel încât să rămână lucrurile ce nu pot fi clătinate.

28De aceea, întrucât primim o Împărăție care nu poate fi clătinată, să avem în inimile noastre o mulțumire prin care să ne închinăm lui Dumnezeu într‑un mod plăcut, cu evlavie și reverență, 29pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor“29 Vezi Deut. 4:24..