La Parola è Vita

Ebrei 11:1-40

Le meraviglie della fede

1Che cosʼè la fede? È la completa certezza che quello che si spera si realizzerà. È la piena fiducia in cose che non si vedono.

2Gli uomini di Dio del passato erano famosi per la loro fede.

3Per fede, credendo in Dio, sappiamo che lʼintero universo è stato creato per mezzo della Parola di Dio, e che le cose visibili hanno avuto origine da quelle invisibili.

4Fu per fede che Abele offrì un sacrificio a Dio che piacque al Signore, più di quello di Caino. Per questo Dio lo giudicò giusto e glielo dimostrò, accettando i suoi doni. E nonostante Abele sia morto da tempo, grazie alla fede, parla ancora. 5Anche Enoc ebbe fede in Dio, e per questo Dio lo trasportò in cielo senza che morisse. Infatti di lui le Scritture dicono: «Nessuno lo trovò più, perché Dio lʼaveva preso». Prima che ciò accadesse, Dio aveva detto che Enoc «era vissuto come piaceva al Signore». 6Ora, senza fede, è impossibile piacere a Dio. Chi vuole avvicinarsi a Dio, deve credere che Dio esiste e che ricompensa quelli che sinceramente lo cercano.

Un altro che ebbe fede in Dio fu Noè. Quando seppe da Dio ciò che sarebbe accaduto, benché non ci fossero ancora segni del diluvio, Noè 7gli credette e, senza perdere tempo, costruì lʼarca e salvò la propria famiglia. La fede di Noè era in netto contrasto con il peccato e lo scetticismo del resto del mondo, che per questo fu condannato. Noè, invece, fu dichiarato giusto come possono esserlo tutti quelli che hanno fede.

8Anche Abramo ebbe fede in Dio, e quando il Signore gli ordinò di lasciare la sua casa e di andarsene lontano, in unʼaltra terra che gli aveva promesso, Abramo ubbidì e partì, senza neppure sapere dove andava. 9Per fede, si stabilì nella terra promessa da Dio, vivendo sotto le tende come uno straniero; e così fecero Isacco e Giacobbe, ai quali Dio fece la stessa promessa. 10Abramo si comportò in questo modo, perché aspettava con fiducia che Dio lo portasse in quella città celeste dalle solide fondamenta, della quale Dio è architetto e costruttore.

11Anche Sara ebbe fede, e per questo fu in grado di diventare madre, nonostante lʼetà avanzata, perché capì che Dio, che le aveva fatto questa promessa, lʼavrebbe certamente mantenuta. 12Per questo, da un unico uomo, vecchio decrepito, nacque una discendenza numerosa come le stelle del cielo e come gli infiniti granelli di sabbia lungo la riva del mare.

13Questi uomini di fede, di cui ho parlato, morirono tutti senza aver ottenuto le cose che Dio aveva loro promesso; ma le videro soltanto da lontano e ne furono felici, perché dichiaravano che questo mondo non era la loro vera casa: erano soltanto di passaggio sulla terra, come forestieri in esilio. 14E chi parla così, dimostra chiaramente di essere alla ricerca di una vera patria.

15Se avessero voluto, sarebbero potuti tornare alle cose allettanti di questo mondo, 16ma essi aspiravano ad una patria migliore: una patria in cielo. Perciò Dio non si vergogna dʼessere chiamato il loro Dio, perché in cielo egli ha preparato una città per loro.

17Per fede Abramo, messo alla prova dal Signore, offrì suo figlio Isacco: fu pronto ad uccidere sullʼaltare dei sacrifici il suo unico figlio, 18proprio quello per mezzo del quale Dio aveva promesso di dare ad Abramo un intero popolo di discendenti! 19Ma Abramo era convinto che, se Isacco fosse morto, Dio avrebbe potuto resuscitarlo. E così fu: per quanto ne sapeva Abramo, Isacco era destinato a morire, quindi Dio glielo restituì come se tornasse dalla morte. 20Anche Isacco ebbe fede, e per fede benedisse Giacobbe ed Esaù, i suoi due figli.

21Per fede Giacobbe, moribondo, benedisse ciascuno dei due figli di Giuseppe e, appoggiato al suo bastone, adorò il Signore.

22E fu per fede che Giuseppe, in punto di morte, disse che un giorno Dio avrebbe condotto gli Ebrei fuori dallʼEgitto; ne era così certo che ordinò loro di portarsi dietro le sue ossa, quando sarebbero partiti.

23Anche i genitori di Mosè ebbero fede. Quando videro quantʼera bello il loro bambino, non si lasciarono spaventare dallʼeditto del re e lo nascosero per tre mesi.

24-25Fu per fede che Mosè, quando fu adulto, rifiutò di essere trattato come il figlio della figlia del Faraone. Egli preferì essere maltrattato insieme con il popolo di Dio, piuttosto che vivere bene per poco tempo, ma nel peccato. 26Mosè pensava fosse meglio soffrire per il Cristo promesso, anziché possedere tutti i tesori dʼEgitto, perché aspettava la grande ricompensa che Dio gli avrebbe dato. 27E fu per fede in Dio che lasciò lʼEgitto, senza temere la collera del re: Mosè rimase fermo nella sua decisione come se vedesse il Signore proprio lì accanto a lui. 28Sempre per fede, perché credeva che Dio avrebbe salvato il suo popolo, Mosè ordinò agli Israeliti di uccidere un agnello e di spruzzare il suo sangue sullo stipite della porta delle loro case affinché lʼangelo sterminatore non uccidesse i primogeniti degli Israeliti, come avvenne invece per gli Egiziani.

29Per fede in Dio, gli Israeliti attraversarono il Mar Rosso come se fossero sulla terra asciutta. Quando invece ci provarono gli Egiziani, che li inseguivano, furono tutti inghiottiti dal mare.

30Fu per fede che caddero le mura di Gerico, dopo che gli Israeliti ebbero girato attorno alla città per sette giorni, come Dio aveva loro ordinato. 31Per fede, perché credeva in Dio e nella sua potenza, Raab, la donna di malaffare, non morì come gli altri suoi concittadini che si erano ribellati a Dio, perché aveva fatto buona accoglienza agli esploratori mandati dagli Israeliti.

«Troppo buoni per questo mondo…»

32Ebbene, che devo dire di più? Ci vorrebbe troppo tempo se volessi parlarvi della fede di Gedeone, di Barak, di Sansone, di Iefte, di Davide, di Samuele e di tutti gli altri profeti. 33Tutte queste persone ebbero fede in Dio e, per questo, vinsero battaglie, conquistarono regni, esercitarono la giustizia, videro avverarsi le promesse di Dio, scamparono illesi dalle fauci dei leoni, 34riuscirono a spegnere fuochi violenti e sfuggirono alla lama delle spade. Altri ancora trovarono forza nel momento della debolezza, diventarono valorosi in guerra e misero in fuga eserciti stranieri. 35Per fede, alcune donne riebbero i loro morti, resuscitati. Altri, invece, furono torturati a morte, rifiutando lʼofferta di essere liberati, certi che dopo sarebbero resuscitati ad una vita migliore.

36Alcuni furono derisi, frustati, incatenati e gettati in prigione. 37-38Altri furono massacrati, a colpi di pietre, segati in due o uccisi con la spada. Altri ancora, coperti di pelli di pecora o di capra, vagarono qua e là per deserti e montagne, nascondendosi nelle tane e nelle caverne. Affamati, ammalati, mancanti di tutto, maltrattati, troppo buoni per questo mondo!

39E tutti questi uomini, pur essendo riconosciuti giusti da Dio per la loro fede, non hanno ottenuto tutto ciò che Dio aveva loro promesso. 40Il Signore, infatti, aveva in vista per noi qualcosa di meglio: essi non dovevano raggiungere la mèta perfetta senza di noi.

Nouă Traducere În Limba Română

Evrei 11:1-40

Prin credință

1Și credința este o convingere cu privire la lucrurile în care sperăm, o siguranță cu privire la lucrurile care nu se văd. 2Căci prin aceasta bătrânii2 Termenul se referă la înaintașii noștri în credință. Verbul este folosit la diateza pasivă (au fost mărturisiți), exprimând ideea că, prin credință, patriarhii și înaintașii noștri au primit o bună mărturie sau au devenit ei o bună mărturie. Vezi și v. 39. au primit o bună mărturie.

3Prin credință înțelegem că veacurile au fost așezate prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa încât ceea ce se vede n‑a fost făcut din lucruri care sunt vizibile.

4Prin credință I‑a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună4 Lit.: mai mare. decât a lui Cain. Prin aceasta a primit mărturia că este drept, deoarece Dumnezeu a mărturisit despre darurile lui. Și, deși mort, prin credința sa încă vorbește.

5Prin credință a fost mutat Enoh, ca să nu vadă moartea. Și n‑a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu l‑a mutat. Căci înainte de mutarea lui a primit mărturia că Îi era plăcut lui Dumnezeu. 6Și fără credință este imposibil să‑I fim plăcuți, pentru că oricine se apropie de El trebuie să creadă că El este și că îi răsplătește pe cei ce‑L caută.

7Prin credință Noe, fiind avertizat cu privire la lucruri care încă nu se vedeau, a pregătit plin de reverență o arcă pentru a‑și salva familia. Prin aceasta a condamnat el lumea și a devenit un moștenitor al dreptății care vine prin credință.

8Prin credință a ascultat Avraam când a fost chemat să iasă spre un loc pe care urma să‑l primească drept moștenire și a ieșit fără să știe unde se duce. 9Prin credință s‑a așezat el în țara promisiunii, ca într‑o țară străină, locuind în corturi cu Isaac și Iacov, moștenitori împreună cu el ai aceleiași promisiuni. 10Căci el aștepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect și constructor este Dumnezeu. 11Prin credință a primit el putere pentru a întemeia o sămânță11, 18 Vezi nota de la 2:16. – chiar dacă Sara însăși era stearpă și trecută de vârsta maturității – deoarece L‑a considerat credincios11 Sau: Prin credință și Sara însăși, stearpă fiind, a primit putere pentru a concepe o sămânță, chiar trecută de vârsta maturității, deoarece ea L‑a considerat credincios. pe Cel Ce a promis. 12De aceea, dintr-unul singur – și acesta aproape mort – s‑au născut urmași atât de numeroși ca stelele cerului și fără număr ca nisipul de pe țărmul mării.

13În credință au murit toți aceștia, însă fără să primească lucrurile promise, ci doar le‑au văzut de departe, le‑au salutat și au mărturisit că sunt străini și peregrini pe pământ. 14Cei care vorbesc în acest fel arată că sunt în căutarea unei patrii. 15Dacă ei s‑ar fi gândit la țara din care au plecat, ar fi avut vreme să se întoarcă în ea, 16însă ei tânjeau după o țară mai bună, adică una cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu‑I este rușine să fie numit Dumnezeul lor, pentru că El a pregătit o cetate pentru ei.

17Prin credință l‑a adus Avraam pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare. El, cel care a primit promisiunile, era gata să‑l aducă jertfă pe singurul său fiu, 18el, căruia i se spusese: „Prin Isaac își va primi numele sămânța ta.“18 Vezi Gen. 21:12. 19Căci se gândea că Dumnezeu poate să‑l scoale chiar și dintre cei morți și, în pildă19 Sau: în mod figurativ. vorbind, de acolo l‑a primit înapoi.

20Prin credință i‑a binecuvântat Isaac pe Iacov și pe Esau cu privire la lucrurile viitoare.

21Prin credință i‑a binecuvântat Iacov, când era pe moarte, pe fiecare dintre fiii lui Iosif și s‑a închinat sprijinindu‑se pe vârful toiagului său.21 Conform Gen. 47:31 în versiunea LXX. În TM, același verset este redat: s‑a închinat pe căpătâiul patului său. În scrierea ebraică veche, care nu era vocalizată, termenul pentru pat, m(i)tt(a)h, se scria la fel cu cel pentru toiag, m(a)tt(e)h. Prin urmare, termenul ebraic a putut fi înțeles atât ca pat, cât și ca toiag.

22Prin credință a amintit Iosif, când era pe moarte, de exodul fiilor lui Israel și a dat porunci cu privire la oasele sale.

23Prin credință a fost ascuns Moise de către părinții săi timp de trei luni, după ce s‑a născut – pentru că au văzut că era un copilaș frumos și nu s‑au temut de porunca împăratului.

24Prin credință a refuzat Moise, când s‑a făcut mare, să fie numit „fiul fiicei lui Faraon“, 25alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerea trecătoare a păcatului. 26El a considerat disprețul suferit pentru Cristos ca fiind o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, pentru că privea țintă la răsplată. 27Prin credință a ieșit din Egipt, fără să se teamă de furia regelui. Căci el a stat neclintit, ca și când L‑ar fi văzut27 Sau: neclintit, pentru că L‑a văzut. pe Cel Ce este nevăzut. 28Prin credință a celebrat Paștele și stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu‑i omoare pe întâii lor născuți.

29Prin credință a trecut poporul prin Marea Roșie29 Textul ebraic la care face referire versetul conține: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau, mai probabil, Marea Algelor). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi Golful Aqaba este numit de localnici Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26. ca pe uscat. Când au încercat însă și egiptenii lucrul acesta, s‑au înecat.

30Prin credință au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost înconjurate șapte zile.

31Prin credință n‑a pierit prostituata Rahab împreună cu cei neascultători, pentru că i‑a primit cu pace pe cercetași.

32Și ce‑aș mai putea spune? Căci n‑aș avea destul timp să vorbesc despre Ghedeon, Barak, Samson, Iefta, David, Samuel și despre profeți. 33Prin credință au cucerit ei regate, au înfăptuit dreptate, au obținut promisiunile, au închis gurile leilor, 34au stins puterea focului, au scăpat de tăișul sabiei, au fost întăriți în neputință,34 Sau: tăișul sabiei, au fost vindecați de boală. au devenit tari în război, au pus pe fugă oștile străine; 35femeile și‑au primit morții înviați; alții au fost torturați și au refuzat să fie eliberați, ca să obțină o înviere mai bună, 36alții au îndurat batjocuri și biciuiri, și chiar lanțuri și închisoare, 37au fost omorâți cu pietre, au fost tăiați în două cu fierăstrăul, au fost încercați, au murit uciși de sabie, au umblat îmbrăcați în piei de oi și în piei de capre; nevoiași, în necaz, chinuiți, 38ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri și prin munți, prin peșteri și prin gropile pământului.

39Toți aceștia au primit o bună mărturie39 Acest verset este corelativ cu v. 2. Structura este aceeași: ei, bătrânii, au fost mărturisiți, au primit o bună mărturie prin credință. pentru credința lor, însă n‑au primit ceea ce a fost promis, 40întrucât Dumnezeu a ales dinainte ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie ei făcuți desăvârșiți fără noi.