1Paolo e Sila giunsero dapprima a Derbe, poi proseguirono per Listra, dove incontrarono Timòteo, un credente che aveva la madre giudeo-cristiana, suo padre invece era greco. 2Timòteo era ben visto dai cristiani di Listra e Iconio. 3Paolo gli chiese di accompagnarli durante il viaggio. Però per rispetto ai Giudei di quella zona, prima di partire, lo fece circoncidere, perché tutti sapevano che suo padre era greco. 4Passando di città in città, essi comunicavano alle varie chiese le decisioni prese dagli apostoli e dagli anziani di Gerusalemme, e si raccomandavano che le osservassero. 5Così le chiese crescevano giorno per giorno nella fede, e i cristiani aumentavano di numero.
6Poi attraversarono la Frigia e la Galazia, perché lo Spirito Santo li aveva avvertiti di non andare nella provincia dellʼAsia. 7Arrivati ai confini della Misia, Paolo, Sila e Timòteo avevano intenzione di arrivare a nord, verso la Bitinia, ma di nuovo lo Spirito Santo di Gesù non glielo permise. 8Allora, attraversata la provincia della Misia, raggiunsero la città di Troade.
La visione di Paolo
9Quella notte, Paolo ebbe una visione. Nel suo sogno vide un Macedone, un Greco, che lo implorava: «Vieni ad aiutarci!» 10In quattro e quattrʼotto fu deciso.
Saremmo andati in Macedonia, perché era chiaro che il Signore ci chiamava a predicare il Vangelo agli abitanti di quella provincia.
11Dopo esserci imbarcati a Troade, facemmo vela per lʼisola di Samotracia, e il giorno seguente proseguimmo per Neapoli. 12Finalmente raggiungemmo Filippi, colonia romana e capoluogo di quella parte della Macedonia. Là rimanemmo per diversi giorni.
13Un sabato uscimmo dalla città, per andare a pregare: pensavamo infatti che lungo il fiume ci fosse un posto dove la gente si riuniva per pregare. Fu là che ci mettemmo a parlare con alcune donne che si erano riunite. 14Una di loro si chiamava Lidia: veniva dalla città di Tiatira e commerciava in stoffe di porpora. Lidia adorava già il vero Dio e, mentre ci ascoltava, il Signore aprì il suo cuore ed ella aderì a ciò che Paolo diceva. 15Dopo essere stata battezzata con tutta la sua famiglia, cʼinvitò a casa sua: «Se mi considerate credente nel Signore», ci disse, «dovete essere miei ospiti!» E insistette finché non accettammo.
16Un giorno, mentre stavamo tornando al solito posto vicino al fiume, per pregare, ci venne incontro una schiava indemoniata, che prediceva il futuro e così guadagnava molto denaro per i suoi padroni. 17La ragazza cominciò a seguirci, gridando: «Questi uomini sono servi del Dio Altissimo, sono venuti ad annunciarvi la via della salvezza!»
18La cosa si ripeté per parecchi giorni, finché Paolo, che non ne poteva più, si voltò e disse al demonio che era dentro di lei: «Nel nome di Gesù Cristo, ti ordino di uscire da questa donna!» In quel momento stesso lo spirito maligno uscì dalla schiava.
19Ma i suoi padroni, vedendo svanire ogni speranza di altri guadagni, presero Paolo e Sila, li portarono davanti ai giudici, sulla pubblica piazza e li accusarono con queste parole:
20-21«Questi Giudei mettono sottosopra la nostra città e insegnano riti che noi, come sudditi di Roma, non possiamo accettare e tanto meno mettere in pratica».
In prigione
22Ben presto anche la folla insorse contro Paolo e Sila. I giudici allora ordinarono di strappare loro i vestiti di dosso e di bastonarli. 23Uno dopo lʼaltro i colpi segnavano profondamente la schiena di Paolo e Sila che, dopo la punizione, furono gettati in prigione. Il loro carceriere fu minacciato di morte, se se li fosse lasciati scappare. 24Allora lʼuomo, per tenerli al sicuro, li gettò nella cella più interna, e mise loro i ceppi ai piedi.
25Verso mezzanotte, mentre Paolo e Sila stavano pregando e cantando inni al Signore, e gli altri prigionieri ascoltavano, 26allʼimprovviso ci fu un grande terremoto. La prigione fu scossa dalle fondamenta, tutte le porte si aprirono e le catene dei carcerati caddero a terra! 27Il carceriere, svegliatosi di soprassalto, quando vide le porte delle celle spalancate, pensò che i prigionieri fossero scappati e sguainò la spada per uccidersi.
28Ma Paolo gridò ad alta voce: «Non farlo! Siamo ancora tutti qui!»
29Allora il carceriere, dopo aver chiesto una lanterna, si precipitò nella cella di Paolo e Sila e, tutto tremante, si gettò ai loro piedi. 30Poi li portò fuori e chiese: «Signori, che devo fare per essere salvato?»
31«Credi nel Signore Gesù e sarai salvato tu e tutta la tua famiglia», gli risposero.
32Poi Paolo e Sila annunciarono il Vangelo del Signore a lui e a tutta la sua famiglia. 33In quella stessa ora della notte, il carceriere curò le loro piaghe e, insieme con la sua famiglia si fece subito battezzare. 34Poi, dopo averli accompagnati a casa sua, apparecchiò la tavola per loro. Che felicità per lui e per i suoi familiari essere tutti credenti! 35Il giorno seguente, i giudici mandarono delle guardie a dire al carceriere: «Lasciate liberi quegli uomini!» 36Allora il carceriere disse a Paolo: «Siete liberi, andatevene in pace!»
37Ma Paolo rispose: «No davvero! Ci hanno fatto bastonare in pubblico, e senza processo, per giunta! Poi ci hanno gettato in prigione, benché fossimo cittadini romani, ed ora vorrebbero mandarci via alla chetichella?! Ah, questa poi! Che vengano loro a portarci fuori!»
38Le guardie riferirono queste parole ai giudici, i quali, sentendo che Paolo e Sila erano cittadini romani, furono presi da una grande paura. 39Allora andarono subito in prigione da loro e, con le buone maniere, li portarono fuori, pregandoli di lasciare la città. 40Usciti di prigione, Paolo e Sila tornarono alla casa di Lidia, dove si incontrarono con i credenti, poi, dopo aver predicato loro ancora una volta, lasciarono la città.
Timotei îi însoțește pe Pavel și Silas
1Pavel a venit în Derbe și apoi în Listra. Și iată că acolo era un ucenic pe nume Timotei, fiul unei iudeice credincioase, dar al cărui tată era grec. 2El avea o bună mărturie printre frații din Listra și Iconia. 3Pavel a vrut să‑l ia cu el în călătorie, așa că, după ce l‑a luat, l‑a circumcis3 Pavel nu acționează împotriva convingerilor sale și nici împotriva deciziilor menționate în cap. 15. Din cauză că mama lui Timotei era evreică, acesta ar fi putut fi considerat un evreu apostat dacă era necircumcis. Dacă rămânea necircumcis ar fi generat discuții inutile și ostilitate din partea evreilor în orice loc ar fi ajuns. Decizia lui Pavel de a‑l circumcide nu are nimic de‑a face cu mântuirea, ci are scopul de a evita conflictele care ar fi putut deveni un obstacol în răspândirea Evangheliei., din cauza iudeilor care erau în acele locuri. Căci toți știau că tatăl lui era grec. 4În timp ce treceau prin cetăți, îi îndemnau pe frați să păzească hotărârile care fuseseră luate de apostolii și bătrânii4 Sau: prezbiterii. din Ierusalim. 5Bisericile se întăreau în credință și creșteau la număr în fiecare zi.
Viziunea lui Pavel cu bărbatul macedonean
6Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să predice Cuvântul în Asia6 Vezi nota de la 2:9., au trecut prin ținutul Frigiei și al Galatiei. 7Când au ajuns lângă Misia, au încercat să se ducă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le‑a dat voie. 8Au trecut deci prin Misia și s‑au dus în Troa. 9În timpul nopții, Pavel a avut9 Lit.: a văzut. o viziune: un bărbat macedonean stătea în picioare și‑l ruga: „Treci în Macedonia și ajută‑ne!“ 10După ce Pavel a avut10 Lit.: a văzut. viziunea, am10 Prima din cele patru secțiuni în care se folosește persoana I plural, fapt ce îl indică pe Luca drept martor ocular (16:10-17; 20:5-15; 21:1-18; 27:1–28:16). căutat imediat să ne ducem în Macedonia10 Provincia romană a Macedoniei, în Grecia., înțelegând că Dumnezeu ne‑a chemat să le vestim Evanghelia.
În Filipi
11Am pornit pe mare din Troa și ne‑am îndreptat direct spre Samotracia. În ziua următoare am plecat spre Neapolis, 12iar de acolo spre Filipi, care este cea dintâi cetate din acea regiune a Macedoniei12 Macedonia era împărțită în patru regiuni administrative, Amfipolis fiind capitala regiunii în care era situată cetatea Filipi. Expresia cea dintâi cetate poate avea mai multe sensuri: „una dintre cele mai importante cetăți“; „prima cetate din acea regiune în care au ajuns“; „cea dintâi cetate în ce privește trecutul istoric“. și totodată o colonie12 Un amănunt foarte important; o colonie deținea dreptul italic, care îi conferea egalitate în privilegii cu Roma: scutire de impozite, independență administrativă, cetățenia romană pentru locuitorii ei. Populația era compusă din: coloniști romani (care nu erau toți de origine latină), populația veche traco-ilirică și greacă și cei ce formau populația flotantă (între care se aflau și iudeii).. În cetatea aceasta am rămas câteva zile. 13În ziua de Sabat am ieșit dincolo de poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune13 Erau prea puțini iudei în Filipi pentru a forma o sinagogă. Vezi nota de la 6:9.. Ne‑am așezat și le‑am vorbit femeilor care se adunaseră acolo. 14O anumită femeie pe nume Lidia – vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira și devotată lui Dumnezeu – asculta și ea. Domnul i‑a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel. 15După ce ea și familia ei au fost botezați, Lidia ne‑a rugat, zicând: „Dacă ați găsit că sunt credincioasă Domnului, veniți și rămâneți în casa mea!“ Și ne‑a înduplecat.
Pavel și Silas în închisoare
16Într‑o zi, în timp ce ne duceam spre locul de rugăciune, ne‑a întâlnit o sclavă care avea în ea un duh de divinație16 Cercetarea, prin tot felul de semne, a lucrurilor ascunse și a viitorului. Gr.: un duh al lui Pithon, Pithon fiind un șarpe mitic, venerat la Delfi, unde se afla celebrul oracol. și care, prin ghicire, aducea mult câștig stăpânilor ei. 17Ea mergea după Pavel și după noi și striga: „Acești oameni sunt robi ai Dumnezeului cel Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii!“ 18Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Atunci Pavel, supărat, s‑a întors și i‑a zis duhului: „Îți poruncesc în Numele lui Isus Cristos să ieși din ea!“ Și a ieșit chiar în ceasul acela. 19Când stăpânii ei au văzut că speranța lor de câștig s‑a dus, i‑au apucat pe Pavel și pe Silas și i‑au târât în piața publică, înaintea conducătorilor. 20I‑au adus înaintea magistraților20 Gr.: strategos. Lat.: praetor. Probabil termenul nu face referire la funcția propriu-zisă, care era o magistratură importantă, ci este folosit din politețe – așa cum se întâmpla, de altfel, în unele colonii romane, cum este Filipi. și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea! Sunt iudei 21și vestesc niște obiceiuri pe care nouă, romanilor, nu ne este permis nici să le primim, nici să le practicăm!“ 22Mulțimea s‑a ridicat și ea împotriva lor, iar magistrații le‑au sfâșiat hainele și au poruncit să fie bătuți cu nuiele. 23După ce le‑au dat multe lovituri, i‑au aruncat în închisoare, poruncind temnicerului să‑i păzească bine. 24Primind un astfel de ordin, temnicerul i‑a aruncat în temnița dinăuntru și le‑a legat picioarele în butuci.
25Pe la miezul nopții, Pavel și Silas se rugau și‑I cântau imnuri lui Dumnezeu, iar ceilalți deținuți îi ascultau. 26Deodată a avut loc un cutremur atât de mare, încât s‑au clătinat temeliile închisorii. Toate ușile s‑au deschis dintr-odată și fiecăruia i s‑au dezlegat lanțurile. 27Temnicerul s‑a trezit și, când a văzut că ușile închisorii erau deschise, și‑a scos sabia ca să se omoare, crezând că deținuții au fugit.
28Pavel însă a strigat cu glas tare:
– Să nu‑ți faci niciun rău, căci suntem toți aici!
29Atunci temnicerul a cerut făclii, s‑a repezit înăuntru și a căzut tremurând înaintea lui Pavel și a lui Silas.
30Apoi, conducându‑i afară, a zis:
– Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?
31Ei i‑au răspuns:
– Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și familia ta!31 Versetul nu promovează și nici nu promite mântuirea celor necredincioși dintr‑o familie cu un singur membru credincios. Credința celui credincios nu se aplică celorlalți membri ai familiei lui. Vezi v. 32, unde Cuvântul a fost predicat întregii familii, fiecăruia oferindu‑i‑se posibilitatea să creadă și să fie mântuit.
32Și i‑au predicat Cuvântul Domnului atât lui, cât și tuturor celor din casa lui. 33Chiar în ceasul acela din noapte, temnicerul i‑a luat și le‑a spălat rănile. Apoi au fost botezați imediat, el și toți ai lui. 34După aceea i‑a dus acasă la el și le‑a pus masa. Și s‑a bucurat nespus cu toți cei din casa lui pentru că a crezut în Dumnezeu.
35Când s‑a făcut ziuă, magistrații i‑au trimis pe ofițeri să‑i spună temnicerului: „Eliberează‑i pe oamenii aceia!“
36Temnicerul i‑a transmis lui Pavel următoarele cuvinte:
– Magistrații au trimis ordin să fiți eliberați! Acum deci ieșiți și duceți‑vă în pace!
37Însă Pavel le‑a zis ofițerilor:
– Ne‑au bătut în public, fără să fim judecați, pe noi care suntem cetățeni romani37 Era împotriva legii romane ca un cetățean roman să fie bătut în public sau să fie condamnat fără a fi judecat., ne‑au aruncat în închisoare, iar acum vor să ne alunge pe ascuns?! În niciun caz! Să vină ei înșiși să ne ducă afară!
38Ofițerii au transmis aceste cuvinte magistraților. Aceștia s‑au temut când au auzit că ei erau cetățeni romani 39și au venit să‑i liniștească. I‑au condus afară și i‑au rugat să plece din cetate. 40Au ieșit din închisoare și s‑au dus la Lidia, iar după ce i‑au văzut și i‑au încurajat pe frați, au plecat.
