Apocalisse 7 – PEV & NTLR

La Parola è Vita

Apocalisse 7:1-17

I veri servi di Dio

1Poi vidi quattro angeli, in piedi ai quattro angoli del mondo, che trattenevano i quattro venti dalla terra, perché non tirasse vento né sulla terra, né sulle piante, né sul mare. 2E vidi un altro angelo che veniva da Est e portava il grande sigillo del Dio vivente. Egli gridò con voce possente agli altri quattro angeli, che avevano ricevuto il potere di devastare la terra e il mare: 3«Aspettate! Non fate ancora niente! Non danneggiate né la terra, né il mare, né le piante, finché non avremo messo il sigillo di Dio in fronte ai suoi servitori!»

4-8Quanti furono segnati con questo marchio? Udii un numero: centoquarantaquattromila, di tutte le tribù di Israele. Eccone lʼelenco:

della tribù di Giuda: dodicimila;

della tribù di Ruben: dodicimila;

della tribù di Gad: dodicimila;

della tribù di Aser: dodicimila;

della tribù di Neftali: dodicimila;

della tribù di Manasse: dodicimila;

della tribù di Simeone: dodicimila;

della tribù di Levi: dodicimila;

della tribù di Issacar: dodicimila;

della tribù di Zabulon: dodicimila;

della tribù di Giuseppe: dodicimila;

della tribù di Beniamino: dodicimila.

9Dopo di ciò ecco apparire una folla immensa, che nessuno avrebbe mai potuto contare: erano persone di ogni nazione, razza, popolo e lingua, che stavano di fronte al trono e allʼAgnello. Erano vestite di bianco e tenevano in mano dei rami di palma. 10Essi gridavano ad alta voce: «La salvezza appartiene al nostro Dio, che siede sul trono, e allʼAgnello!»

11E tutti gli angeli, che stavano in piedi intorno al trono, gli anziani e le quattro creature viventi, si prostrarono davanti al trono con la faccia a terra e adorarono Dio, dicendo: 12«Amen! Lode, gloria, sapienza, riconoscenza, onore, potenza e forza al nostro Dio per i secoli eterni! Amen».

13Allora uno dei ventiquattro anziani mi chiese: «Sai chi sono quelli là vestiti di bianco? E da dove vengono?»

14«No, Signore», risposi, «tu lo sai meglio di me!» Allora egli mi spiegò:

«Sono quelli che vengono dalla grande tribolazione. Portano vesti candide, perché le hanno lavate nel sangue dellʼAgnello. 15Per questo sono qui davanti al trono di Dio e lo servono giorno e notte nel suo tempio. E Dio che siede sul trono li terrà sempre sotto la sua protezione. 16Non avranno più fame, né sete, e saranno protetti dal sole cocente e dallʼarsura. 17Perché lʼAgnello, che sta davanti al trono, sarà il loro pastore e li condurrà alle sorgenti dellʼacqua che dà la vita. E Dio asciugherà dai loro occhi tutte le lacrime».

Nouă Traducere În Limba Română

Apocalipsa 7:1-17

Pecetluirea celor o sută patruzeci și patru de mii

1După aceea, am văzut patru îngeri care stăteau la cele patru colțuri ale pământului, ținând cele patru vânturi ale pământului, pentru ca niciun vânt să nu mai sufle pe pământ, pe mare sau peste vreun copac. 2Am văzut un alt înger care urca de la răsăritul soarelui și care avea sigiliul Dumnezeului cel Viu. El a strigat cu glas tare spre cei patru îngeri cărora le fusese dat să facă rău pământului și mării, 3zicând: „Nu faceți rău nici pământului, nici mării, nici copacilor, până nu vom pune sigiliul pe fruntea robilor Dumnezeului nostru!“ 4Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: fuseseră pecetluiți o sută patruzeci și patru de mii din toate semințiile fiilor lui Israel:

5din seminția lui Iuda au fost pecetluiți douăsprezece mii;

din seminția lui Ruben – douăsprezece mii;

din seminția lui Gad – douăsprezece mii;

6din seminția lui Așer – douăsprezece mii;

din seminția lui Neftali – douăsprezece mii;

din seminția lui Manase – douăsprezece mii;

7din seminția lui Simeon – douăsprezece mii;

din seminția lui Levi – douăsprezece mii;

din seminția lui Isahar – douăsprezece mii;

8din seminția lui Zabulon – douăsprezece mii;

din seminția lui Iosif – douăsprezece mii;

din seminția lui Beniamin – douăsprezece mii au fost pecetluiți.

Marea mulțime în robe albe

9După toate acestea, m‑am uitat și iată că era o mare mulțime, pe care nimeni n‑o putea număra, din toate neamurile, semințiile, popoarele și limbile. Stăteau înaintea tronului și înaintea Mielului, erau îmbrăcați în robe albe și aveau ramuri de palmier în mâini.

10Ei strigau cu glas tare, zicând:

„Mântuirea este a Dumnezeului nostru,

Care stă pe tron,

și a Mielului!“

11Toți îngerii stăteau de jur împrejurul tronului, al bătrânilor și al celor patru ființe vii. Ei s‑au aruncat cu fețele la pământ înaintea tronului și I s‑au închinat lui Dumnezeu, 12zicând:

„Amin! Lauda și slava,

înțelepciunea și mulțumirea,

cinstea, puterea și tăria

să fie ale Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin.“

13Unul dintre bătrâni m‑a întrebat, zicând:

– Cine sunt aceștia îmbrăcați în robe albe și de unde au venit?

14I‑am răspuns:

– Domnule, tu știi!

El mi‑a zis:

– Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare;

ei și‑au spălat robele

și le‑au albit în sângele Mielului.

15De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu

și I se închină zi și noapte în Templul Lui;

iar Cel Ce stă pe tron Își va întinde cortul peste ei.

16Nu le va mai fi nici foame, nici sete

și nu va mai cădea peste ei arșița soarelui,

nici vreo altă căldură arzătoare,

17pentru că Mielul din mijlocul tronului îi va păstori

și îi va conduce la izvoarele apelor vieții,

iar Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.