O Livro

Salmos 78

Cântico didático de Asafe.

1Meu povo, presta atenção ao meu ensino;
abre os ouvidos às palavras da minha boca.
Falarei por parábolas;
explicarei mistérios desde a antiguidade.
Os problemas que os nossos pais enfrentaram
e que servem para nos ensinar a nós;
coisas que ouvimos e sabemos,
que os nossos pais nos contaram.
Também não deixaremos de contar
e de mostrar às gerações futuras
as coisas pelas quais o Senhor deve ser louvado,
o seu poder e todos os seus milagres.
Deus deu o seu testemunho a Jacob,
e estabeleceu a sua Lei em Israel;
mandou que os nossos pais
os dessem a conhecer aos seus filhos.
Para que as gerações futuras os conhecessem;
foi assim que passaram de geração em geração.
Pois era necessário que confiassem em Deus;
não esquecessem as suas obras maravilhosas
e sempre guardassem os seus mandamentos.
Que não fossem como os seus antepassados,
gente teimosa e rebelde,
que não soube entregar o seu coração a Deus
nem submeter-lhe fielmente o seu espírito.

O povo de Efraim, completamente armado,
virou as costas à batalha, tomado de medo.
10 Não se manteve fiel à aliança de Deus
e recusou andar na sua Lei.
11 Esqueceu-se das obras
e dos milagres que fizera na sua frente.
12 E também na frente dos seus pais,
lá no Egito e em Zoã.
13 Dividiu o mar em dois e fê-los passar;
fez com que as águas se amontoassem e atravessaram.
14 De dia guiava-os com uma nuvem branca
e de noite com um clarão de fogo.
15 Fez as rochas abrirem-se para lhes dar água
que correu com a abundância de um rio.
16 Fez com que fontes saíssem das rochas,
donde brotaram caudais de água.

17 Mesmo assim, continuaram a pecar;
não tiveram medo de, ali no deserto,
desafiar o Altíssimo.
18 Queixaram-se, exigindo que Deus lhes desse outra comida,
pois apetecia-lhes carne.
19 Revoltavam-se, dizendo: “Será Deus capaz
de servir-nos à mesa no deserto?
20 É verdade que ele bateu na rocha e dela saiu água;
tanta que formava um rio!
Mas poderá ele dar-nos também pão,
e preparar carne verdadeira para o seu povo?”
21 Ouvindo isto, acendeu-se a ira do Senhor,
que lançou fogo
contra Jacob e também se indignou contra Israel.
22 Pois não creram em Deus,
nem na sua capacidade para os salvar.
23 Isto apesar do Senhor já ter ordenado
que se abrissem as janelas do céu.
24 Fez chover sobre eles o maná,
que era o pão do céu, para se alimentarem.
25 Assim puderam comer a comida dos anjos,
tanta quanto quiseram, até fartar!
26 Contudo, Deus fez que soprasse com força
um vento de oriente e também do sul.
27 Este trouxe sobre eles bandos de aves
que mais pareciam nuvens de pó ou de areia,
como quando se levanta o vento na praia.
28 As aves vieram parar-lhes mesmo às mãos,
ali onde estavam, no meio das suas tendas.
29 E o povo comeu até se fartar;
tiveram o que desejavam.
30 Contudo, mal tinham satisfeito o seu apetite,
ainda tinham aquela comida na boca.
31 A ira de Deus caiu sobre eles
e matou os mais fortes, a elite de Israel!

32 Pois nem mesmo assim deixaram de pecar;
continuaram sem acreditar,
sem ligar aos milagres do Senhor.
33 Por isso, reduziu as suas vidas a dias sem sentido,
a anos cheios de angústia.
34 Sempre que Deus os deixava sentir o terror da morte,
voltavam-se para ele e buscavam-no com ansiedade.
35 Lembravam-se que Deus era como um rochedo firme
e que o Deus altíssimo era o seu Redentor.
36 No entanto, o culto que lhe prestavam era só de boca;
no fundo mentiam-lhe!
37 Os seus corações não eram retos para com Deus;
não foram fiéis à sua aliança.
38 Mas Deus, que é extremamente misericordioso,
perdoou-lhes a sua maldade e não os destruiu;
frequentemente suspendeu o rigor da sua justiça e indignação.
39 Porque se lembrava que eram meros humanos;
mortais que desaparecem num momento,
como um vento que sopra e não volta.

40 Oh! Quantas vezes ofenderam a Deus no deserto
e na solidão o provocaram!
41 Quantas vezes puseram Deus à prova;
irritaram constantemente o Santo de Israel.
42 Esqueceram-se da força que tem a sua mão;
de tudo o que já tinha feito para livrá-los dos adversários.
43 Esqueceram-se dos milagres que fez no Egito,
e das maravilhas que fez acontecer nos campos de Zoã.
44 Como transformou em sangue as águas dos rios,
de modo que ninguém podia matar a sede.
45 Como mandou grandes enxames de moscas,
que cobriram a terra,
e também rãs que encheram todo o Egito!
46 As lagartas comeram-lhes as plantas
e os gafanhotos levaram o produto de todo o seu trabalho.
47 Destruiu-lhes as vinhas e as figueiras bravas com a saraiva.
48 Também o gado foi morto pelo granizo
e os rebanhos desvastados pelos raios.
49 Soltou sobre eles a intensidade
de toda a sua severidade e indignação;
mandou-lhes angústias.
50 Deu livre curso à sua cólera, não lhes poupou a vida;
deixou-os entregues às doenças e às pestes.
51 Tirou a vida ao filho mais velho das famílias egípcias,
aqueles que constituíam os descendentes de Cam.
52 Contudo, conduziu o seu povo através do deserto,
como um pastor que leva o rebanho.
53 Guiou-os com segurança,
para não terem de recear coisa alguma;
aos adversários do seu povo, porém, o mar os cobriu.
54 Conduziu-os até à entrada daquela terra santa,
que lhes tinha destinado;
até ao monte que, com o seu poder, lhes tinha reservado.
55 Expulsou as nações que ocupavam essa terra
e repartiu-a por cada uma das tribos de Israel.

56 Contudo, continuaram a revoltar-se,
e puseram à prova o Deus altíssimo;
recusaram obedecer aos seus mandamentos.
57 Desviaram-se de Deus e foram-lhe infiéis
e foram desobedientes como os seus pais;
portaram-se como um arco cuja flecha se vira contra o atirador.
58 Fizeram suscitar a cólera de Deus,
levantando altares a outros deuses
e fazendo imagens para adorarem.
59 Ao ouvir isto Deus ficou altamente indignado
e rejeitou Israel.
60 Por isso, abandonou a sua morada em Silo,
onde habitara no meio dos homens.
61 Permitiu que a sua arca,
que representava a sua força e esplendor, fosse capturada pelo inimigo.
62 Deixou que o seu povo fosse chacinado,
porque estava intensamente irado.
63 Os seus jovens foram mortos pelo fogo
e as raparigas calaram as canções de noivado,
antes de atingirem a idade do casamento.
64 Os sacerdotes foram assassinados
e as suas viúvas não puderam chorá-los.

65 Até que o Senhor se levantou,
como se despertasse dum sono,
ou como um guerreiro que recobra os sentidos,
depois de uma noite de festa.
66 Dispersou os seus inimigos,
que se puseram em fuga,
entregues a um desprezo permanente.
67 Depois o Senhor entendeu por bem
não considerar a família de José, a tribo de Efraim.
68 Em seu lugar escolheu a tribo de Judá
e o monte Sião que ele amava.
69 Ali construiu um célebre templo,
como a Terra que estabeleceu para sempre.
70 Também escolheu David para o servir,
quando este era pastor de ovelhas.
71 David deixou as ovelhas e os cordeirinhos,
para ser o pastor de Jacob, o povo de Deus,
e de Israel, a sua propriedade.
72 Ele conduziu esse rebanho do Senhor,
com integridade de coração e mãos hábeis.

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 78

Psalmul 78

Un maschil[a] al lui Asaf

Poporul meu, ascultă învăţătura mea!
    Deschideţi-vă urechile la cuvintele gurii mele!
Îmi voi deschide gura cu pilde,
    voi rosti lucruri ascunse din vremuri străvechi,
lucruri pe care le-am auzit, lucrurile pe care le-am învăţat,
    pe care ni le-au povestit strămoşii noştri.
Nu le vom ascunde de fiii noştri,
    ci vom spune generaţiei următoare
isprăvile demne de laudă ale Domnului,
    puterea şi minunile Lui pe care le-a săvârşit.

El a ridicat o mărturie în Iacov,
    a pus o Lege în Israel
şi a poruncit strămoşilor noştri
    să-şi înveţe fiii din ea,
pentru ca generaţia următoare,
    fiii care se vor naşte, să o cunoască,
        şi ei, la rândul lor, să o povestească fiilor lor;
să-şi pună încrederea în Dumnezeu,
    să nu uite lucrările lui Dumnezeu,
        ci să-I împlinească poruncile;
să nu fie ca strămoşii lor,
    o generaţie neascultătoare şi răzvrătită,
o generaţie care nu şi-a pregătit inima
    şi al cărei duh nu a fost credincios lui Dumnezeu.

Fiii lui Efraim, înarmaţi, trăgători cu arcul,
    au dat înapoi în ziua bătăliei:
10 nu păziseră legământul lui Dumnezeu,
    refuzând să umble în Legea Lui;
11 I-au uitat faptele
    şi minunile pe care El le arătase,
12 minunile pe care le înfăptuise înaintea strămoşilor lor
    în regiunea Ţoan din ţara Egiptului.
13 A despărţit marea şi i-a trecut prin ea,
    punând apele să stea ca un zid.
14 I-a călăuzit printr-un nor ziua,
    şi toată noaptea – prin lumina focului.
15 A despicat stânci în pustie,
    ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.
16 A făcut ca din stânci să izvorască torente
    şi să curgă apa râuri-râuri.

17 Dar ei şi-au înmulţit păcatele faţă de El,
    răzvrătindu-se împotriva Celui Preaînalt în pustie.
18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor,
    cerând mâncare după poftele lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând:
    „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie?
20 Desigur, El a lovit stânca
    din care a ţâşnit apa şi s-au revărsat ueduri,
însă va putea El oare să ne dea şi pâine,
    va putea El să dea carne poporului Său?“
21 Auzind aceasta, Domnul a străbătut tabăra.
    S-a aprins un foc împotriva lui Iacov
        şi a izbucnit mânia Sa împotriva lui Israel.
22 Aceasta pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu
    şi pentru că nu şi-au pus încrederea în mântuirea Lui.
23 Totuşi El a dat porunci norilor de sus
    şi a deschis porţile cerului.
24 A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare
    şi le-a dat grâu ceresc.
25 Au mâncat cu toţii pâinea celor puternici[b]
    şi le-a trimis hrană pe săturate.
26 A stârnit în ceruri vântul de răsărit
    şi a condus cu puterea Lui vântul din sud.
27 A plouat peste ei cu carne ca pulberea de multă
    şi cu înaripate multe cât nisipul mării.
28 Le-a făcut să cadă în mijlocul taberei,
    împrejurul locuinţelor lor.
29 Au mâncat şi s-au îmbuibat,
    căci El le dăduse după poftele lor.
30 Dar înainte ca ei să-şi astâmpere pofta,
    chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,
31 mânia lui Dumnezeu a şi izbucnit împotriva lor,
    omorând pe cei mai viguroşi dintre ei
        şi doborând pe tinerii lui Israel.

32 Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască
    şi, în pofida minunilor Lui, ei tot nu au crezut.
33 De aceea le-a pus El capăt zilelor în deşertăciune
    şi anilor lor în teroare.
34 Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau,
    se întorceau şi-L căutau pe Dumnezeu cu râvnă;
35 îşi aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,
    că Dumnezeul Preaînalt fusese răscumpărătorul lor.
36 Dar Îl înşelau cu gurile lor
    şi cu limba lor Îl minţeau.
37 Inima lor nu era în întregime a Lui
    şi nu se încredeau în legământul Lui.
38 Totuşi El a fost milos;
    le-a iertat nelegiuirea
        şi nu i-a nimicit.
De multe ori Şi-a retras mânia
    şi nu Şi-a aprins întreaga Lui furie.
39 Şi-a adus aminte că sunt doar carne,
    doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.

40 De câte ori s-au răzvrătit împotriva Lui în deşert
    şi L-au întristat în pustie!
41 S-au abătut din nou şi L-au ispitit pe Dumnezeu,
    îndurerând astfel pe Sfântul lui Israel.
42 Nu şi-au amintit de mâna Lui –
    de ziua când i-a izbăvit de duşman,
43 când Şi-a înfăptuit semnele în Egipt
    şi minunile Sale în regiunea Ţoan:
44 cum le-a prefăcut râurile în sânge
    şi apa din pâraie cu neputinţă de băut;
45 cum a trimis împotriva lor roiuri de muşte care i-a mâncat
    şi broaşte care i-au prăpădit;
46 cum le-a dat roadele pradă omizii
    şi munca lor pradă lăcustei;
47 cum le-a ruinat viile cu grindină
    şi sicomorii cu lapoviţă[c];
48 cum le-a dat vitele pradă grindinei
    şi cirezile pradă fulgerului;
49 cum Şi-a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă,
    furia, indignarea şi necazul,
        îngeri aducători de nenorociri;
50 cum Şi-a dat frâu liber mâniei,
    fără să le scape sufletul de la moarte,
        dându-le viaţa pe mâna molimei;
51 cum i-a ucis pe toţi întâii născuţi ai Egiptului,
    pârga puterii din corturile lui Ham;
52 cum Şi-a condus poporul ca pe o turmă,
    i-a călăuzit prin pustie ca pe o turmă de oi;
53 cum i-a condus spre locuri sigure, fără ca ei să se teamă,
    în timp ce pe duşmanii lor i-a acoperit marea;
54 cum i-a adus la hotarul ţării Lui sfinte,
    la muntele pe care l-a câştigat dreapta Sa;
55 cum a izgonit dinaintea lor neamuri,
    cum le-a dat teritoriul în moştenire
        şi a pus seminţiile lui Israel să le locuiască corturile.

56 Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt
    şi s-au răzvrătit împotriva Lui;
        nu au păzit mărturiile Lui.
57 S-au depărtat şi au fost necredincioşi asemenea părinţilor lor;
    s-au schimbat devenind ca un arc defectuos.
58 L-au întărâtat la mânie prin înălţimile lor,
    prin idolii lor I-au stârnit gelozia.
59 Dumnezeu a auzit, a trecut prin tabără
    şi l-a respins în întregime pe Israel.
60 Apoi Şi-a părăsit Locuinţa din Şilo,
    Cortul în care locuia printre oameni.
61 Şi-a lăsat tăria[d] în captivitate
    şi slava – în mâna duşmanului.
62 Şi-a dat poporul pradă sabiei;
    Şi-a dezlănţuit mânia asupra moştenirii Lui.
63 Tinerii Lui au fost mistuiţi de foc,
    iar fecioarele Lui nu au mai fost lăudate[e].
64 Preoţii Lui au căzut răpuşi de sabie,
    iar văduvele Lui nu s-au mai bocit.

65 Atunci Stăpânul S-a trezit ca unul care dormise,
    ca viteazul înveselit de vin.
66 Şi-a înlăturat duşmanii;
    i-a făcut de batjocură pentru totdeauna.
67 Totuşi El a lepădat cortul lui Iosif
    şi nu a ales seminţia lui Efraim.
68 A ales însă seminţia lui Iuda
    şi muntele Sion, pe care-l iubeşte.
69 Şi-a zidit Sfântul Lăcaş precum înălţimile
    şi precum pământul pe care l-a întărit pe vecie.
70 L-a ales pe David, robul Lui,
    l-a luat de la staulele oilor,
71 l-a adus dinapoia mieilor
    ca să păstorească pe poporul Său, Iacov,
        şi pe Israel, moştenirea Sa.
72 Iar el i-a păstorit în curăţie de inimă
    şi i-a condus cu mâini pricepute.

Notas al pie

  1. Psalmii 78:1 Titlu. Vezi Ps. 32
  2. Psalmii 78:25 LXX: pâinea îngerilor (vezi şi Ps. 103:20)
  3. Psalmii 78:47 Sau: cu îngheţ
  4. Psalmii 78:61 Vezi 1 Sam. 4:17, 21
  5. Psalmii 78:63 Prin cântece de nuntă