Salmo 78
Cântico didático de Asafe.
1Meu povo, presta atenção ao meu ensino;
abre os ouvidos às palavras da minha boca.
2Falarei por parábolas;
explicarei mistérios desde a antiguidade.
3Os problemas que os nossos pais enfrentaram
e que servem para nos ensinar a nós;
coisas que ouvimos e sabemos,
que os nossos pais nos contaram.
4Também não deixaremos de contar
e de mostrar às gerações futuras
as coisas pelas quais o Senhor deve ser louvado,
o seu poder e todos os seus milagres.
5Deus deu o seu testemunho a Jacob,
e estabeleceu a sua Lei em Israel;
mandou que os nossos pais
os dessem a conhecer aos seus filhos.
6Para que as gerações futuras os conhecessem;
foi assim que passaram de geração em geração.
7Pois era necessário que confiassem em Deus;
não esquecessem as suas obras maravilhosas
e sempre guardassem os seus mandamentos.
8Que não fossem como os seus antepassados,
gente teimosa e rebelde,
que não soube entregar o seu coração a Deus
nem submeter-lhe fielmente o seu espírito.
9O povo de Efraim, completamente armado,
virou as costas à batalha, tomado de medo.
10Não se manteve fiel à aliança de Deus
e recusou andar na sua Lei.
11Esqueceu-se das obras
e dos milagres que fizera na sua frente.
12E também na frente dos seus pais,
lá no Egito e em Zoã.
13Dividiu o mar em dois e fê-los passar;
fez com que as águas se amontoassem e atravessaram.
14De dia guiava-os com uma nuvem branca
e de noite com um clarão de fogo.
15Fez as rochas abrirem-se para lhes dar água
que correu com a abundância de um rio.
16Fez com que fontes saíssem das rochas,
donde brotaram caudais de água.
17Mesmo assim, continuaram a pecar;
não tiveram medo de, ali no deserto,
desafiar o Altíssimo.
18Queixaram-se, exigindo que Deus lhes desse outra comida,
pois apetecia-lhes carne.
19Revoltavam-se, dizendo: “Será Deus capaz
de servir-nos à mesa no deserto?
20É verdade que ele bateu na rocha e dela saiu água;
tanta que formava um rio!
Mas poderá ele dar-nos também pão,
e preparar carne verdadeira para o seu povo?”
21Ouvindo isto, acendeu-se a ira do Senhor,
que lançou fogo
contra Jacob e também se indignou contra Israel.
22Pois não creram em Deus,
nem na sua capacidade para os salvar.
23Isto apesar do Senhor já ter ordenado
que se abrissem as janelas do céu.
24Fez chover sobre eles o maná,
que era o pão do céu, para se alimentarem.
25Assim puderam comer a comida dos anjos,
tanta quanto quiseram, até fartar!
26Contudo, Deus fez que soprasse com força
um vento de oriente e também do sul.
27Este trouxe sobre eles bandos de aves
que mais pareciam nuvens de pó ou de areia,
como quando se levanta o vento na praia.
28As aves vieram parar-lhes mesmo às mãos,
ali onde estavam, no meio das suas tendas.
29E o povo comeu até se fartar;
tiveram o que desejavam.
30Contudo, mal tinham satisfeito o seu apetite,
ainda tinham aquela comida na boca.
31A ira de Deus caiu sobre eles
e matou os mais fortes, a elite de Israel!
32Pois nem mesmo assim deixaram de pecar;
continuaram sem acreditar,
sem ligar aos milagres do Senhor.
33Por isso, reduziu as suas vidas a dias sem sentido,
a anos cheios de angústia.
34Sempre que Deus os deixava sentir o terror da morte,
voltavam-se para ele e buscavam-no com ansiedade.
35Lembravam-se que Deus era como um rochedo firme
e que o Deus altíssimo era o seu Redentor.
36No entanto, o culto que lhe prestavam era só de boca;
no fundo mentiam-lhe!
37Os seus corações não eram retos para com Deus;
não foram fiéis à sua aliança.
38Mas Deus, que é extremamente misericordioso,
perdoou-lhes a sua maldade e não os destruiu;
frequentemente suspendeu o rigor da sua justiça e indignação.
39Porque se lembrava que eram meros humanos;
mortais que desaparecem num momento,
como um vento que sopra e não volta.
40Oh! Quantas vezes ofenderam a Deus no deserto
e na solidão o provocaram!
41Quantas vezes puseram Deus à prova;
irritaram constantemente o Santo de Israel.
42Esqueceram-se da força que tem a sua mão;
de tudo o que já tinha feito para livrá-los dos adversários.
43Esqueceram-se dos milagres que fez no Egito,
e das maravilhas que fez acontecer nos campos de Zoã.
44Como transformou em sangue as águas dos rios,
de modo que ninguém podia matar a sede.
45Como mandou grandes enxames de moscas,
que cobriram a terra,
e também rãs que encheram todo o Egito!
46As lagartas comeram-lhes as plantas
e os gafanhotos levaram o produto de todo o seu trabalho.
47Destruiu-lhes as vinhas e as figueiras bravas com a saraiva.
48Também o gado foi morto pelo granizo
e os rebanhos desvastados pelos raios.
49Soltou sobre eles a intensidade
de toda a sua severidade e indignação;
mandou-lhes angústias.
50Deu livre curso à sua cólera, não lhes poupou a vida;
deixou-os entregues às doenças e às pestes.
51Tirou a vida ao filho mais velho das famílias egípcias,
aqueles que constituíam os descendentes de Cam.
52Contudo, conduziu o seu povo através do deserto,
como um pastor que leva o rebanho.
53Guiou-os com segurança,
para não terem de recear coisa alguma;
aos adversários do seu povo, porém, o mar os cobriu.
54Conduziu-os até à entrada daquela terra santa,
que lhes tinha destinado;
até ao monte que, com o seu poder, lhes tinha reservado.
55Expulsou as nações que ocupavam essa terra
e repartiu-a por cada uma das tribos de Israel.
56Contudo, continuaram a revoltar-se,
e puseram à prova o Deus altíssimo;
recusaram obedecer aos seus mandamentos.
57Desviaram-se de Deus e foram-lhe infiéis
e foram desobedientes como os seus pais;
portaram-se como um arco cuja flecha se vira contra o atirador.
58Fizeram suscitar a cólera de Deus,
levantando altares a outros deuses
e fazendo imagens para adorarem.
59Ao ouvir isto Deus ficou altamente indignado
e rejeitou Israel.
60Por isso, abandonou a sua morada em Silo,
onde habitara no meio dos homens.
61Permitiu que a sua arca,
que representava a sua força e esplendor, fosse capturada pelo inimigo.
62Deixou que o seu povo fosse chacinado,
porque estava intensamente irado.
63Os seus jovens foram mortos pelo fogo
e as raparigas calaram as canções de noivado,
antes de atingirem a idade do casamento.
64Os sacerdotes foram assassinados
e as suas viúvas não puderam chorá-los.
65Até que o Senhor se levantou,
como se despertasse dum sono,
ou como um guerreiro que recobra os sentidos,
depois de uma noite de festa.
66Dispersou os seus inimigos,
que se puseram em fuga,
entregues a um desprezo permanente.
67Depois o Senhor entendeu por bem
não considerar a família de José, a tribo de Efraim.
68Em seu lugar escolheu a tribo de Judá
e o monte Sião que ele amava.
69Ali construiu um célebre templo,
como a Terra que estabeleceu para sempre.
70Também escolheu David para o servir,
quando este era pastor de ovelhas.
71David deixou as ovelhas e os cordeirinhos,
para ser o pastor de Jacob, o povo de Deus,
e de Israel, a sua propriedade.
72Ele conduziu esse rebanho do Senhor,
com integridade de coração e mãos hábeis.
Psalmul 78
Un maschilTitlu. Vezi Ps. 32. al lui Asaf
1Poporul meu, ia aminte la învățătura mea!
Aplecați‑vă urechea la cuvintele gurii mele!
2Îmi voi deschide gura cu un proverb,
voi rosti lucruri ascunse din trecut,
3pe care le‑am auzit, pe care le‑am învățat,
pe care ni le‑au istorisit părinții noștri.
4Nu le vom ascunde de fiii noștri,
ci vom spune generației următoare
isprăvile demne de laudă ale Domnului,
puterea și minunile Lui pe care le‑a săvârșit.
5El a ridicat o mărturie în Iacov,
a pus o Lege în Israel
și a poruncit părinților noștri
s‑o facă cunoscută fiilor lor,
6pentru ca generația următoare,
fiii care se vor naște, s‑o cunoască
și apoi să se ridice și s‑o istorisească fiilor lor,
7pentru ca aceștia să‑și pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu
și să‑I împlinească poruncile,
8ca să nu fie ca părinții lor,
o generație neascultătoare și răzvrătită,
o generație care nu și‑a pregătit inima
și al cărei duh n‑a fost credincios lui Dumnezeu.
9Fiii lui Efraim, înarmați, trăgători cu arcul,
au dat înapoi în ziua bătăliei:
10n‑au ținut legământul lui Dumnezeu,
au refuzat să umble în Legea Lui;
11I‑au uitat lucrările
și minunile pe care El le arătase,
12minunile pe care le înfăptuise înaintea părinților lor
în regiunea Țoan din țara Egiptului.
13A despărțit marea și i‑a trecut prin ea,
ridicând apele să stea ca un zid.13 Lit.: grămadă/morman.
14I‑a călăuzit printr‑un nor ziua,
și toată noaptea – prin lumina focului.
15A despicat stânci în pustie,
ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.
16A făcut ca din stânci să izvorască torente
și să curgă apa râuri-râuri.
17Dar ei și‑au înmulțit păcatele față de El,
răzvrătindu‑se împotriva Celui Preaînalt în pustie.
18L‑au pus la încercare18 Același verb este folosit atât în cazul lui Dumnezeu, Care pune la încercare omul/poporul (Gen. 22:1; Ex. 15:25; 16:4), cât și în cazul omului/poporului, care Îl pune la încercare (Îl ispitește) pe Dumnezeu (Ex. 17:2, 7). Vezi și Mt. 4:1; Mc. 1:13 și Lc. 4:2, unde verbul în limba greacă este folosit și în cazul Satanei, care Îl ispitește pe Isus. pe Dumnezeu în inimile lor,
cerând mâncare după poftele lor.
19Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând:
„Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie?
20Iată, El a lovit stânca
din care a țâșnit apa și s‑au revărsat ueduri20 Vezi nota de la 74:5.,
însă va putea El oare să ne dea și pâine,
va putea El să dea carne poporului Său?“
21De aceea Domnul a auzit și S‑a mâniat.
S‑a aprins un foc împotriva lui Iacov
și a izbucnit mânia împotriva lui Israel.
22Aceasta pentru că n‑au crezut în Dumnezeu
și nu s‑au încrezut în izbăvirea Lui.
23El a poruncit norilor de sus
și a deschis porțile cerurilor.
24A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare
și le‑a dat grâu ceresc.
25Fiecare a mâncat pâinea celor puternici
și le‑a trimis hrană din belșug.
26A stârnit în ceruri vântul de răsărit
și a condus cu puterea Lui vântul din sud.
27A plouat carne peste ei, multă ca pulberea,
și înaripate, multe ca nisipul mării.
28Le‑a făcut să cadă în mijlocul taberei,
împrejurul locuințelor lor.
29Au mâncat și s‑au îmbuibat,
căci El le dăduse după poftele lor.
30Dar înainte ca ei să‑și astâmpere pofta,
chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,
31mânia lui Dumnezeu a și izbucnit împotriva lor,
omorând pe cei mai viguroși dintre ei
și doborând pe tinerii lui Israel.
32Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască
și n‑au crezut în minunile Lui.
33De aceea le‑a pus El capăt zilelor în deșertăciune
și anilor lor în groază.
34Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau,
se întorceau și‑L căutau pe Dumnezeu cu râvnă;
35își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,
că Dumnezeul cel Preaînalt fusese Răscumpărătorul lor.
36Dar Îl înșelau cu gura lor
și cu limba lor Îl mințeau.
37Inima lor nu era în întregime a Lui
și nu erau credincioși legământului Său.
38Totuși, El a fost milostiv;
El a făcut ispășire pentru nelegiuire
și nu a distrus.
De multe ori Și‑a retras mânia
și nu Și‑a aprins întreaga Lui furie.
39Și‑a adus aminte că sunt doar carne,
doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.
40De câte ori s‑au răzvrătit împotriva Lui în pustie
și L‑au întristat în deșert!
41S‑au abătut din nou și L‑au pus la încercare pe Dumnezeu,
îndurerându‑L astfel pe Sfântul lui Israel.
42Nu și‑au amintit de mâna Lui –
de ziua când i‑a izbăvit de vrăjmaș,
43când Și‑a înfăptuit semnele în Egipt
și minunile Sale în regiunea Țoan.
44Le‑a prefăcut râurile în sânge
și n‑au putut să bea din pâraiele lor.
45A trimis împotriva lor roiuri de muște care i‑au devorat
și broaște care i‑au distrus.
46Le‑a dat roadele pradă omizii,
iar munca lor pradă lăcustei.
47Le‑a ruinat viile cu grindină,
iar sicomorii cu vijelie.47 Sau: cu îngheț.
48Le‑a dat vitele pradă grindinei,
iar cirezile pradă fulgerelor.
49Și‑a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă,
furia, indignarea și necazul,
îngeri aducători de nenorociri.
50Și‑a dat frâu liber mâniei,
fără să le scape sufletul de la moarte,
dându‑le viața pe mâna molimei.
51I‑a ucis pe toți întâii născuți ai Egiptului,
pârga puterii din corturile lui Ham.
52A pornit cu poporul Său ca și cu niște oi
și i‑a condus prin pustie ca pe o turmă.
53I‑a condus în siguranță, ca să nu le fie groază,
în timp ce pe dușmanii lor i‑a acoperit marea.
54I‑a adus la hotarul Lui cel sfânt,
la muntele pe care l‑a câștigat dreapta Sa.
55A alungat dinaintea lor neamuri,
le‑a dat teritoriul în moștenire
și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56Dar ei L‑au pus la încercare pe Dumnezeul cel Preaînalt
și s‑au răzvrătit împotriva Lui;
nu au păzit mărturiile Lui.
57S‑au depărtat și au fost necredincioși asemenea părinților lor;
s‑au schimbat devenind ca un arc înșelător57 În sensul de neîntins, slăbit, defectuos..
58L‑au întărâtat la mânie prin înălțimile lor,
prin chipurile lor cioplite I‑au stârnit gelozia.
59Dumnezeu a auzit, S‑a mâniat
și l‑a respins în întregime pe Israel.
60Apoi Și‑a părăsit Tabernaculul din Șilo,
Cortul pe care‑l așezase printre oameni.
61Și‑a lăsat tăria în captivitate
și măreția – în mâna vrăjmașului.61 Vezi 1 Sam. 4:17, 21.
62Și‑a dat poporul pradă sabiei
și S‑a mâniat pe moștenirea Lui.
63Tinerii Lui au fost mistuiți de foc,
iar fecioarele Lui n‑au mai fost lăudate63 Prin cântece de nuntă..
64Preoții Lui au căzut loviți de sabie,
iar văduvele Lui nu s‑au mai bocit.
65Atunci Stăpânul S‑a trezit ca unul care dormise,
ca un viteaz îmbătat65 Sau: ca un viteaz trezit din beție. de vin.
66Și‑a înlăturat vrăjmașii;
i‑a acoperit cu rușine pentru totdeauna.
67Totuși, El a lepădat cortul lui Iosif
și nu a ales seminția lui Efraim.
68A ales însă seminția lui Iuda
și muntele Sion, pe care‑l iubește.
69Și‑a zidit Sfântul Lăcaș ca înălțimile,
ca pământul pe care l‑a întărit pe vecie.
70L‑a ales pe David, robul Lui,
l‑a luat de la staulele oilor,
71l‑a adus dinapoia mieilor
ca să păstorească pe poporul Său, Iacov,
și pe Israel, moștenirea Sa.
72Iar el i‑a păstorit în curăție de inimă
și i‑a condus cu mâini pricepute.
