Salmo 104
(1 Cr 16.8-22)
1Ó minha alma, louva o Senhor!
Senhor, meu Deus, como tu és grandioso!
Estás revestido de honra e majestade.
2A luz te rodeia como um manto sublime;
como imponente reposteiro, estendeste os céus!
3Escavaste na superfície da Terra
abismos que encheste com os oceanos;
fazes-te transportar pelas nuvens.
Voas nas asas do vento;
4fazes dos teus mensageiros ventos
e os seus ministros eficazes como fogo.
5És tu quem sustenta a Terra,
para que não se desintegre no espaço.
6Envolveste a Terra com os oceanos
e até as altas montanhas ficaram submersas.
7Falaste e, ao som da tua voz,
as águas juntaram-se e formaram os oceanos.
8Ergueram-se as altas cordilheiras, cavaram-se os vales;
tudo à medida da tua vontade.
9Impuseste um limite aos mares,
de forma a não mais cobrirem a Terra.
10Deus fez rebentar nascentes nos vales
que percorrem a terra, entre os montes,
11dando de beber a todos os animais.
Dessa água bebem todos os animais do campo;
até os burros selvagens matam nela a sua sede.
12Junto a rios e ribeiros fazem as aves os seus ninhos,
cantando entre a ramagem das árvores.
13É ele que, lá do alto, rega as montanhas,
e faz com que a Terra se encha de fruto.
14Faz crescer a erva que alimenta os animais;
a vegetação existe para benefício da humanidade,
que tira da terra grande parte do seu sustento.
15Também o vinho, que lhe alegra o coração,
o azeite que faz brilhar a pele do rosto,
e ainda o pão para lhe renovar as forças.
16Foi o Senhor que plantou os grandiosos,
altíssimos e viçosos cedros do Líbano.
17Neles se aninham os mais variados pássaros;
a cegonha é nos ciprestes que se abriga.
18No alto das montanhas refugiam-se as cabras-monteses
e nem mesmo as rochas são inúteis,
porque nelas se abrigam os damões-do-cabo104.18 Damão-do-cabo é um pequeno animal roedor, da ordem Hyracoidea, que é muito comum em África e no sudoeste asiático..
19Deus estabeleceu que a Lua marcasse os tempos
e que o Sol conhecesse o seu ocaso.
20Ordenou a sucessão das noites;
aproveitando a sua escuridão,
os animais das matas saem das suas tocas.
21Os filhotes dos leões rugem pedindo comida
e buscam de Deus o seu alimento.
22Assim que o Sol nasce de novo,
esgueiram-se de volta para os seus covis.
23É então a altura do homem sair para o trabalho,
até que novamente caia a noite.
24Senhor, como é tão variada a tua criação!
Com que sabedoria tu fizeste todas as coisas!
A Terra está cheia daquilo que tu criaste!
25Basta olhar para esse vasto oceano,
onde vive uma infinidade de criaturas maravilhosas,
dos mais diversos tamanhos!
26Esses mares imensos são também cruzados
por toda a espécie de navios;
neles pode até brincar o monstro marinho!104.26 Em hebraico, leviatan. Criatura de grandes dimensões, de identificação incerta, que tem sido caracterizada como dragão, serpente marinha ou polvo gigante.
27Cada um desses seres vivos depende de ti,
para o seu sustento diário.
28Tu o forneces e eles só têm de colher;
abres a tua mão e satisfazem-se com a tua generosidade.
29Basta que te afastes por algum tempo,
para que fiquem perdidos.
Se param de respirar, morrem;
ficam reduzidos ao pó da terra.
30Pelo teu Espírito, que envias à Terra,
nasce uma vida nova,
e assim renovas a tua criação.
31Seja a glória do Senhor para sempre!
Como deve alegrar-se nas suas próprias obras!
32A Terra treme sob o seu olhar;
tocando Deus nas montanhas, logo fumegam!
33Cantarei ao Senhor enquanto eu viver;
cantarei louvores ao meu Deus até ao fim da vida!
34Seja-lhe agradável a minha meditação!
Ele é a fonte de toda a minha alegria.
35O meu desejo é que, um dia, todos os pecadores
venham a desaparecer da face da Terra
e que não mais exista gente que faça o mal!
Ó minha alma, louva o Senhor.
Louvem o Senhor!
Psalmul 104
1Suflete al meu, binecuvântează‑L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare!
Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție!
2Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3și pui grinzile odăilor Tale de sus pe ape.
Din nori Îți faci car
și umbli pe aripile vântului.
4El îi face pe îngerii Săi duhuri4 Sau: vânturi.
și pe slujitorii Săi – un foc arzător.
5Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6L‑ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină.
Apele stăteau pe munți,
7dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat‑o la fugă.
8S‑au scurs de pe munți, au coborât în văi,
în locul pe care l‑ai hotărât pentru ele.
9Le‑ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă și să acopere pământul.
10Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate10 Lit.: ueduri. Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar.
și ele curg printre munți.
11Toate vietățile câmpului se adapă din ele
și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo.
12Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului
care‑și fac auzit glasul din frunziș.
13Din odăile de sus, Tu uzi munții;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14Tu faci să crească iarbă pentru vite
și verdețuri pe care omul să le cultive.
Faci să iasă hrană din pământ:
15vin care înveselește inima omului,
ulei care dă strălucire feței
și pâine care întărește inima omului.
16Copacii Domnului sunt bine udați,
cedrii Libanului pe care El i‑a sădit.
17În ei își fac cuibul păsările;
barza își are casa în chiparoși.
18Munții cei înalți sunt ai țapilor sălbatici,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă.18 Sau: pentru bursuci.
19El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele știe când să apună.
20Tu aduci întunericul și se face noapte;
atunci toate vietățile pădurii încep să mișune.
21Puii de leu rag după pradă,
cerându‑și hrana de la Dumnezeu.
22Când răsare soarele, se adună
și se culcă în vizuinile lor.
23Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui – până seara.
24Ce multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Pe toate le‑ai făcut cu înțelepciune;
pământul este plin de vietățile24 Sau: posesiunile. Tale.
25Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este!
Acolo mișună vietăți fără număr,
viețuitoare mici și mari.
26Corăbiile o străbat,
în ea se joacă Leviatanul26 Sensul termenului ebraic este nesigur. Din câte se pare, termenul este folosit în VT atât cu referire la mitologia canaanită, desemnând un monstru marin (Is. 27:1; Iov 3:8; Ps. 74:14), cât și în sens literal (în versetul de față; Iov 41:1), făcând referire la o specie de animal marin, impresionantă și de temut, de al cărei corespondent modern nu putem fi siguri.,
pe care l‑ai întocmit Tu.
27Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28Când Tu le‑o dai, ele o primesc;
când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți.
29Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc;
când le iei suflarea, ele mor
și se întorc în țărână.
30Când Îți trimiți Duhul30 Sau: suflarea., ele sunt create,
înnoind astfel fața pământului.
31Fie ca slava Domnului să rămână pe vecie!
Domnul să Se bucure de lucrările Sale,
32El, Care atunci când privește pământul, acesta se cutremură,
iar când atinge munții, aceștia fumegă.
33Voi cânta Domnului cât voi trăi!
Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi!
34Fie‑I plăcută cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35Să piară păcătoșii de pe pământ,
și cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează‑L pe Domnul!
Lăudați‑L pe Domnul!35 Ebr.: Hallelu Yah!
