Abraão foi justificado pela fé
1Quais foram as experiências de Abraão, o fundador da nossa nação judaica, com respeito a esta questão de ser salvo pela fé? 2Terá sido por causa das suas obras que Deus o declarou justo? Se assim fosse, teria alguma coisa de que se gabar. Contudo, do ponto de vista de Deus, Abraão não tinha nenhum motivo para se orgulhar. 3O que as Escrituras nos dizem é: “Abraão creu em Deus e este declarou-o como justo.”4.3 Gn 15.6.
4Quando uma pessoa realiza uma obra, o seu salário não é uma oferta, mas um dívida que se tem para com ela. 5No entanto, uma pessoa que não realiza qualquer obra, mas crê em Deus que justifica o ímpio, será declarada justa por causa da sua fé.
6O rei David falou a este respeito, descrevendo a felicidade da pessoa que é declarada justa por Deus, sem que para isso tenha praticado qualquer obra:
7“Felizes são aqueles cujas transgressões foram perdoadas
e cujos pecados são cobertos!
8Feliz é aquele cujo pecado
não é tido em conta pelo Senhor!”4.8 Sl 32.1.
9E essa felicidade é dada somente aos judeus ou também aos que não são circuncidados? Com efeito, afirmamos, quanto a Abraão que, em razão da sua fé, Deus declarou-o como justo. 10Quando foi que Deus deu esta bênção a Abraão? Foi antes ou depois de se submeter ao rito da circuncisão? Não foi depois, mas antes!
11Essa cerimónia, que cumpriu mais tarde, foi um sinal, um selo de que Deus já o declarara perdoado e justificado aos seus olhos, antes de passar pela circuncisão. Assim, Abraão é o pai espiritual de todos os que creem e foram declarados justos, mesmo que não sejam circuncidados. 12Mas é também o pai espiritual dos judeus, os quais são circuncidados. Eles podem ver por este exemplo que não é esse rito que os salva, porque Abraão alcançou a misericórdia de Deus só pela fé, antes de ter sido circuncidado.
13É claro que a promessa de Deus dar o mundo em herança a Abraão e aos seus descendentes não foi por Abraão ter guardado a Lei, mas porque creu que Deus cumpriria a sua promessa. 14Portanto, os que ainda pretendem que a herança se destina aos cumpridores da Lei, é como se afirmassem que a fé é inútil e que a promessa de Deus não tem validade. 15Porém o facto é este: a Lei traz-nos a ira de Deus, porque não conseguimos obedecer-lhe sem nunca falhar. A única maneira de não falhar seria não haver Lei!
16Assim, a promessa de Deus é-nos dada pela fé, como uma oferta gratuita. E todos os que são descendentes de Abraão podem estar certos de obtê-la, não apenas os que vivem de acordo com a Lei, mas também os que têm uma fé semelhante à de Abraão. Porque em relação à fé, Abraão é pai de todos nós. 17É esse o significado das Escrituras quando dizem: “Por pai de muitas nações te constituí.”4.17 Gn 17.5. Esta promessa é feita por Deus, em quem creu e em cuja presença viveu, o qual faz com que os mortos vivam de novo, e chama as coisas que não são como se já fossem!
18Portanto, quando já não havia esperança, Abraão teve fé e esperança de que se tornaria “pai de muitas nações”, conforme o que lhe fora dito por Deus, “assim será a tua descendência.”4.18 Gn 15.5. 19E porque a sua fé se manteve firme Abraão não se preocupou com o facto de estar quase sem vida, já com cem anos de idade, e que Sara fosse também estéril.
20Mas Abraão nunca duvidou. Ele acreditava na promessa de Deus e a sua fé foi até fortalecida; e pôde dar glória a Deus por essa bênção antes ainda de esta se concretizar. 21Ele estava completamente convencido de que Deus era poderoso para cumprir tudo o que tinha prometido. 22E porque teve fé foi declarado justo.
23Acontece que esta afirmação de ser aceite por meio da fé não foi feita só em benefício de Abraão. 24Ela é também para nós, os que cremos em Deus, que ressuscitou Jesus, nosso Senhor, dentre os mortos. 25O qual foi entregue por causa das nossas transgressões e foi reerguido para que pudéssemos ser considerados justos aos olhos de Deus.
Îndreptățirea prin credință – exemplul lui Avraam
1Atunci, ce vom spune că a găsit Avraam, strămoșul nostru după trup? 2Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu! 3Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i‑a fost considerată dreptate.“3, 10, 22 Vezi Gen. 15:6. 4Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie, 5însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care‑l îndreptățește pe cel neevlavios, credința îi este considerată dreptate. 6Tot așa vorbește și David despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi ia în considerare, fără fapte, dreptatea:
7„Fericiți sunt cei ale căror fărădelegi sunt iertate
și ale căror păcate sunt acoperite!
8Fericit este omul căruia Domnul nu‑i ia în considerare păcatul!“8 Vezi Ps. 32:1-2.
9Așadar, este această fericire pentru cei circumciși sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem: „Lui Avraam credința i‑a fost considerată dreptate.“ 10Dar cum i‑a fost considerată: era el circumcis sau era necircumcis? Nu era circumcis, ci era necircumcis. 11Apoi a primit semnul circumciziei ca pe un sigiliu al dreptății primite prin credință, pe când era necircumcis, astfel încât să poată fi atât tatăl tuturor celor ce cred fără să fie circumciși, pentru ca să li se ia în considerare și lor dreptatea aceasta, 12cât și tatăl celor circumciși, care nu doar că sunt circumciși, dar și pășesc pe urmele credinței pe care a avut‑o tatăl nostru Avraam înainte de a fi circumcis.
13Căci nu prin Lege i‑a fost făcută lui Avraam sau seminței lui promisiunea că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea care vine prin credință. 14Căci dacă moștenitori sunt cei ce sunt sub Lege, atunci credința este fără folos14 Lit.: credința este goală., iar promisiunea este desființată. 15Fiindcă Legea lucrează mânie, dar unde nu este Lege, nu este nici încălcare a Legii. 16De aceea promisiunea este prin credință: ca să fie potrivit harului, așa încât aceasta să fie sigură pentru toată sămânța, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor, 17așa cum este scris: „Te‑am făcut tatăl multor neamuri.“17 Vezi Gen. 17:5. El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în Care a crezut, Care învie morții și Care cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi. 18În pofida lipsei oricărei speranțe, el a crezut cu speranță că va deveni tatăl multor neamuri, potrivit cu ceea ce i‑a fost spus: „Așa va fi sămânța ta!“18 Vezi Gen. 15:5. 19El n‑a slăbit în credință când a văzut19 Unele mss conțin după credință particula de negație, redând: și nu s‑a uitat că propriul său trup era deja bătrân. că propriul său trup era deja bătrân19 Lit.: mort. Același termen este folosit și cu referire la condiția pântecului Sarei (vezi ultima parte a versetului)., – avea aproape o sută de ani –, și că pântecul Sarei era bătrân. 20El nu s‑a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând slavă lui Dumnezeu 21și fiind pe deplin convins că Dumnezeu este în stare să și facă ceea ce a promis. 22De aceea credința i‑a fost considerată dreptate. 23Acum, cuvintele „i‑a fost considerată“ n‑au fost scrise doar pentru el, 24ci și pentru noi, cărora credința urmează să ne fie considerată dreptate, nouă, celor ce credem în Cel Ce L‑a înviat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, 25Care a fost dat pentru nelegiuirile25 Gr.: paraptoma, care literal înseamnă a călca alături. Vezi și 5:15-18, 20; 11:11-12. noastre și Care a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.
