Artaxerxes envia Neemias a Jerusalém
1-2No mês de Nisan2.1-2 O primeiro mês, também conhecido como Abibe. Entre a lua nova do mês de março e o mês de abril., no vigésimo ano do reinado de Artaxerxes, enquanto servia o vinho ao rei, este perguntou-me: “Porque é que estás tão triste? Estás doente? Pareces estar com grandes problemas.” Isto porque até então nunca estivera triste diante dele.
Fiquei bastante receoso, 3mas repliquei: “Viva o rei para sempre! Senhor, não hei de eu estar triste, quando a cidade dos meus antepassados está em ruínas e os seus portões queimados!”
4“Bem, e o que é preciso fazer?”, perguntou o rei.
Orei ao Deus dos céus 5e respondi: “Se a vossa majestade achar bem e me quiser beneficiar com a sua boa vontade, poderia enviar-me a Judá para reconstruir a cidade dos meus pais.”
6O rei, com a rainha sentada ao seu lado, tornou a perguntar: “E quanto tempo precisas para isso? Quando regressarias?”
Respondi-lhe e o rei aceitou enviar-me; indiquei-lhe também a data da partida.
7Ainda fiz mais este pedido: “Que a vossa majestade se digne dar-me cartas para os governadores a ocidente do rio Eufrates, para que me deixem atravessar os seus territórios na viagem para Judá; 8e ainda uma carta para Asafe, o responsável pelas florestas reais, dando-lhe instruções para que me seja dada madeira para refazer as portas da cidade, para colocar também a porta na fortaleza, junto do templo, e para a minha própria casa.” O rei concordou com este pedido, porque era Deus quem o inclinava a meu favor. 9Quando cheguei às províncias a ocidente do Eufrates, entreguei as credenciais do rei aos governadores. Devo acrescentar que o rei me fez acompanhar de tropas, comandadas por oficiais, para me protegerem.
10No entanto, quando Sanbalate, o horonita, e Tobias, o oficial amonita, souberam da minha chegada, ficaram furiosos, por haver alguém preocupado em ajudar Israel.
Neemias inspeciona as muralhas de Jerusalém
11Três dias após ter chegado a Jerusalém, 12levantei-me de noite e chamei junto de mim alguns homens; eu ainda não tinha contado absolutamente a ninguém os planos que Deus pusera no meu coração quanto a Jerusalém. Subi para a montada e os outros seguiram-me a pé.
13Fomos pelo caminho da porta do vale em direção à fonte do Dragão, continuando pela porta do Monturo, para vermos o estado das muralhas em ruínas e as portas queimadas. 14Depois seguimos pela porta da Fonte, até ao tanque Real; mas o animal não podia passar por ali. 15Então contornámos a cidade e seguimos pelo ribeiro, sempre inspecionando as muralhas, tornando a entrar pela porta do vale. 16Os administradores da cidade não souberam o que eu fiz, porque eu não tinha contado aos judeus os meus planos, nem sequer aos chefes políticos e religiosos, nem aos que trabalhavam nas obras.
17Mas depois disse-lhes: “Sabem muito bem a miséria em que se encontra a nossa cidade, toda em ruínas, com as suas portas queimadas. Vamos reconstruir as muralhas de Jerusalém e sair deste opróbrio em que nos encontramos!” 18E prossegui, falando-lhes do desejo que Deus me tinha dado, da conversa que tivera com o soberano persa e dos planos, com os quais ele tinha concordado.
A sua resposta foi unânime: “Ótimo! Vamos reconstruir a muralha!” E metemos mãos à obra.
19Quando Sanbalate, Tobias e Gesem, o árabe, souberam desta decisão, troçaram de nós e advertiram-nos: “Que é isso que querem fazer? Querem revoltar-se contra o rei?”
20Respondi-lhes: “O Deus do céu ajudar-nos-á! Nós, os seus servos, haveremos de reconstruir os muros. Vocês não têm nada a ver com esta obra, nem por razões de passado nem por razões de justiça.”
Neemia, trimis de Artaxerxes la Ierusalim
1În luna Nisan1 Luna Nisan era prima lună în calendarul babilonian, care începea undeva în martie sau aprilie. De menționat că prima zi a fiecărei luni calendaristice era marcată de Luna nouă (momentul când Luna este vizibilă pentru prima oară în partea de vest a bolții cerești, când apune Soarele, la 24-36 de ore după conjunția sa cu Soarele). , în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes1 Artaxerxes I Longimanus (465/464–425 î.Cr.); martie-aprilie 445 î.Cr., pe când vinul fusese pus înaintea lui, am luat vin și l‑am servit pe împărat. Nu mai fusesem trist niciodată înaintea lui.
2Împăratul mi‑a zis:
– De ce ai fața așa tristă? Nu ești bolnav; deci nu poate fi decât o întristare a inimii!
Atunci m‑am temut foarte tare 3și i‑am răspuns împăratului:
– Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am fața tristă când cetatea unde se află mormintele părinților mei este în ruine, iar porțile ei au fost mistuite de foc?
4Împăratul mi‑a zis:
– Ce anume ceri?
M‑am rugat Dumnezeului cerurilor, 5iar apoi i‑am zis împăratului:
– Dacă împăratul găsește de cuviință și dacă robul tău are trecere înaintea ta, dă‑mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele părinților mei, ca s‑o rezidesc.
6Atunci împăratul, lângă care era așezată și împărăteasa, m‑a întrebat:
– Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce?
Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor și mi‑a dat voie să plec. I‑am mai zis împăratului:
7– Dacă împăratul găsește de cuviință, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste Râu7 Teritoriul de la vest de Eufrat: Aram, Fenicia și restul Canaanului; [peste tot în carte]., ca să‑mi dea voie să trec până când voi ajunge în Iuda, 8și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să‑mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.
Împăratul mi‑a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. 9Am ajuns la guvernatorii provinciei de peste Râu și le‑am dat scrisorile împăratului. Împăratul trimisese împreună cu mine niște căpetenii de armată și niște călăreți. 10Când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit aceasta, s‑au tulburat foarte tare pentru faptul că cineva venise să caute binele fiilor lui Israel.
Neemia cercetează zidurile Ierusalimului
11Când am ajuns la Ierusalim, am rămas acolo timp de trei zile. 12Apoi m‑am trezit noaptea și am luat cu mine câțiva oameni, fără să spun nimănui ce mi‑a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine niciun alt animal, în afară de cel pe care mergeam călare. 13Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m‑am îndreptat înspre Izvorul Balaurului13 Sau: Șacalului; sau: Șarpelui; sau: Măslinilor. și înspre Poarta Gunoiului, uitându‑mă cu atenție la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, și la porțile lui care fuseseră mistuite de foc. 14Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Iazul Regelui, nu a fost destul loc pentru animalul pe care călăream. 15M‑am suit noaptea prin vale și m‑am uitat cu atenție la zid, după care am intrat prin Poarta Văii și m‑am întors. 16Dregătorii nu știau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici leviților, nici dregătorilor și nici celorlalți slujbași.
17Atunci le‑am zis:
– Vedeți starea nenorocită în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt mistuite de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de rușine!
18Și le‑am istorisit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu față de mine și cuvintele pe care mi le‑a spus împăratul.
Ei au zis:
– Să ne ridicăm și să zidim! Și și‑au întărit mâinile pentru această lucrare bună.
19Când horonitul Sanbalat, Tobia, slujitorul amonit, și arabul Gheșem au aflat aceasta, ne‑au batjocorit și ne‑au disprețuit, zicând:
– Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?
20Eu le‑am răspuns și le‑am zis:
– Dumnezeul cerurilor, El ne va ajuta să reușim. Noi, robii Lui, vom începe să rezidim. Cât despre voi, nu aveți nici moștenire, nici drepturi și nici amintire în Ierusalim.
