Vitória sobre os cananeus
1Quando o rei cananeu de Arade, que habitava no Negueve, ouviu que os Israelitas se estavam a aproximar e que vinham pelo caminho de Atarim, mobilizou as suas forças militares e atacou Israel, fazendo alguns prisioneiros. 2Então o povo prometeu ao Senhor que, se ele os ajudasse a vencer o rei de Arade e o seu povo, haveriam de aniquilar completamente todas as cidades daquela área. 3O Senhor atendeu ao seu pedido; os cananeus foram completamente derrotados e as suas cidades destruídas. O nome daquela região ficou a ser Horma (destruição).
A serpente de bronze
4O povo de Israel voltou para o monte Hor e dali continuou para o sul, pelo caminho do mar Vermelho, para contornar a terra de Edom. O povo estava muito desencorajado, 5e começaram a lamentar-se contra Deus e a murmurar contra Moisés: “Porque é que nos tiraram do Egito para virmos morrer neste deserto? Não há nada para comer aqui, nada para beber, e já aborrecemos este insípido maná!”
6Então o Senhor mandou serpentes venenosas para os castigar; muitos foram mordidos e morreram.
7O povo chegou-se a Moisés e exclamou: “Pecámos, porque falámos contra o Senhor e contra ti. Ora ao Senhor para que afaste estas serpentes.” Moisés orou pelo povo.
8O Senhor disse-lhe: “Faz uma imitação em bronze, de uma dessas serpentes, e põe-na no alto duma vara; quem quer que tenha sido mordido ficará vivo, se simplesmente olhar para ela!”
9Moisés assim fez, e todos os que eram mordidos pelas serpentes e olhavam para a serpente de bronze, salvavam-se.
A jornada para Moabe
10Israel deslocou-se a seguir para Obote e acampou ali. 11Depois continuaram para Ié-Abarim, no deserto, a curta distância de Moabe, do lado nascente. 12Dali foram para o vale do ribeiro de Zerede e acamparam. 13Em seguida, mudaram-se para a outra banda do rio Arnom, que faz a fronteira entre os moabitas e os amorreus. 14Este facto está mencionado no Livro das Guerras do Senhor:
“Vaeb em Sufá, e os afluentes,
o vale do rio Arnom 15e a margem dos seus afluentes
que se estendem para os lados de Ar
e chegam até à fronteira de Moabe.”
16A deslocação seguinte foi para Beer. Este é o poço onde o Senhor disse a Moisés. “Convoca o povo e dar-lhe-ei água.”
17Esse acontecimento está descrito nesta canção que o povo canta:
“Jorra, ó poço!
Cantem a canção da água!
18Este é o poço que abriram os chefes.
Foi escavado pelos nobres,
pelos legisladores com as suas varas.”
Depois deixaram o deserto e continuaram para Mataná; 19daí para Naaliel e em seguida para Bamote. 20Daqui foram para o vale do planalto de Moabe, sobranceiro ao deserto, donde se avista à distância o monte Pisga.
A derrota dos reis Siom e Ogue
(Dt 2.24–3.11)
21Israel mandou daí embaixadores a Siom, rei dos amorreus:
22“Deixa que nos desloquemos através da tua terra. Não nos desviaremos do caminho principal até que tenhamos atingido a fronteira oposta. Não pisaremos os teus campos, nem tocaremos nas tuas vinhas, nem sequer da tua água provaremos.”
23Mas o rei Siom recusou. Mandou mesmo mobilizar o seu exército, veio ao encontro de Israel no deserto e atacou-o em Jaaz. 24Israel derrotou-os passando-os ao fio da espada, ocupando-lhes as terras, desde o rio Arnom até ao rio Jaboque, mesmo até às fronteiras dos amonitas; pararam aí, porque a fronteira era fortificada. 25Foi assim que Israel capturou todas as cidades dos amorreus e viveu nelas, incluindo a cidade de Hesbom 26que tinha sido a capital do rei Siom. Derrotou um anterior rei moabita e apropriou-se de todo o seu território até ao rio Arnom.
27Os antigos poetas referiram-se ao rei Siom neste poema:
“Venham até Hesbom, capital do rei Siom,
Reedifiquem-na e estabeleçam-na de novo.
28Porque fogo saiu dali
e devorou a cidade de Ar, de Moabe,
e destruiu os governantes das altura de Arnom.
29Ai de ti, Moabe!
Estás perdido, povo de Quemós.
Os seus filhos fugiram
e as suas filhas foram capturadas pelo rei Siom dos amorreus.
30Nós os derrotámos completamente;
Hesbom ficou destruída até Dibom;
nós os devastámos até Nofá e até Medeba.”
31Enquanto Israel esteve a viver na terra dos amorreus, 32Moisés enviou espias para observar a área de Jazer e conquistaram todas as cidades, expulsando os amorreus. 33Depois disso, voltaram a atenção contra a cidade de Basã. Mas o rei Ogue, dessa cidade, mais o seu exército, saiu contra eles em Edrei.
34O Senhor disse a Moisés para não os temer, porque lhes garantia antecipadamente a vitória sobre esses inimigos: “Acontecerá ao rei Ogue o mesmo que se deu com Siom, rei dos amorreus, em Hesbom.” 35E foi precisamente assim, de maneira que não ficou vivo um só dos inimigos. E Israel ocupou aquela terra.
Distrugerea Aradului
1Când regele canaanit al Aradului, care locuia în Neghev1 Vezi nota de la 13:17., a auzit că Israel venea pe drumul spre Atarim, a pornit la luptă împotriva lui Israel și i‑a luat pe unii din ei captivi. 2Atunci Israel a făcut un jurământ Domnului și a zis: „Dacă vei da poporul acesta în mâinile noastre, vom da spre nimicire2-3 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. cetățile lor.“ 3Domnul a ascultat glasul lui Israel și i‑a dat pe canaaniți în mâinile lor. Israel i‑a dat spre nimicire pe ei și cetățile lor. Acelui loc i s‑a pus numele Horma3 Horma înseamnă Nimicire..
Șarpele de bronz
4De la muntele Hor au pornit pe drumul spre Marea Roșie4 Vezi nota de la 14:25. ca să ocolească țara Edomului. Dar poporul și‑a pierdut răbdarea pe drum 5și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „De ce ne‑ați scos din Egipt, ca să murim în pustie? Nu mai avem nici pâine, nici apă și sufletul nostru s‑a scârbit de această mâncare mizerabilă!“
6Atunci Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi veninoși. Ei i‑au mușcat pe cei din popor și mulți oameni din Israel au murit. 7Poporul a venit la Moise și i‑a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă‑te Domnului să alunge de la noi acești șerpi.“ Moise s‑a rugat pentru popor.
8Domnul i‑a zis lui Moise: „Fă un șarpe și atârnă‑l pe un stâlp. Oricine este mușcat și va privi spre el, va trăi.“ 9Și astfel, Moise a făcut un șarpe din bronz și l‑a pus pe un stâlp. Oricine era mușcat de vreun șarpe și privea spre șarpele din bronz, trăia.
Spre Moab
10Fiii lui Israel au plecat și și‑au așezat tabăra la Obot. 11Au pornit din Obot, și apoi și‑au așezat tabăra la Iye‑Abarim, în pustia dinaintea Moabului, înspre răsăritul soarelui. 12Au plecat de acolo, și apoi și‑au așezat tabăra în valea Zered. 13Au plecat de acolo, și apoi și‑au așezat tabăra dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieșind din hotarul amoriților. Căci Arnonul este hotarul Moabului, hotarul dintre Moab și amoriți. 14De aceea se spune în „Cartea Războaielor Domnului“14 O veche culegere de texte epice, astăzi pierdută.:
„…Waheb în Sufa și uedurile14-15 Uedul este o vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar.;
Arnonul 15și albiile uedurilor
care se întind înspre așezarea Arului
și se proptesc de hotarul Moabului.“
16De acolo au plecat spre Beer. La această fântână Domnul i‑a zis lui Moise: „Adună poporul laolaltă, și Eu îi voi da apă.“
17Atunci Israel a cântat cântarea aceasta:
„Țâșnește, fântână!
Cântați despre ea,
18despre fântâna17-18 Sau: Cântați‑i, 18 cântați‑i fântânii. pe care au săpat‑o prinții,
pe care au săpat‑o nobilii poporului,
nobili cu sceptre și toiege!“18 Cântare prezentă probabil în Cartea Războaielor Domnului.
Apoi a plecat din pustie spre Matana, 19din Matana la Nahaliel, de la Nahaliel la Bamot 20și de la Bamot în valea din regiunea Moabului, unde, de pe vârful muntelui Pisga, se vede toată pustia.
Înfrângerea lui Sihon și Og
(Deut. 2:24-37)
21Israel a trimis mesageri lui Sihon, regele amoriților, zicând: 22„Lasă‑mă să trec prin țara ta! Nu ne vom împrăștia prin câmpii sau prin vii și nu vom bea apă din fântâni. Vom merge doar pe Drumul Regelui până vom traversa teritoriul tău.“
23Dar Sihon nu l‑a lăsat pe Israel să‑i traverseze teritoriul, ci și‑a adunat toți oamenii, a ieșit la luptă împotriva lui Israel în pustie și l‑a atacat la Iahaț. 24Însă Israel l‑a trecut prin ascuțișul sabiei și i‑a luat în stăpânire țara de la Arnon până la Iabok, până la hotarul fiilor lui Amon, căci hotarul fiilor lui Amon era întărit. 25Israel a cucerit toate cetățile amoriților și a locuit în ele, inclusiv în Heșbon și în toate satele din împrejurimile lui. 26Heșbonul era cetatea lui Sihon, regele amoriților, care luptase înainte cu fostul rege al moabiților și îi luase toată țara din mână, până la Arnon. 27De aceea zic poeții27 O baladă amorită, probabil prezentă în Cartea Războaielor Domnului.:
„Veniți la Heșbon! Să fie rezidit!
Să fie fortificată cetatea lui Sihon!
28Un foc a ieșit din Heșbon,
o flacără din cetatea lui Sihon;
ea a mistuit Arul Moabului
și pe conducătorii înălțimilor Arnonului.
29Vai de tine, Moab!
Ești nimicit, popor al lui Chemoș!
A făcut din fiii lui niște fugari
și le‑a dat pe fiicele lui în captivitate,
lui Sihon, regele amoriților.
30Noi i‑am săgetat,
am distrus Heșbonul până la Dibon,
i‑am devastat până la Nofah,
care se întinde până la Medeba30 Sensul versetului este nesigur..“
31Astfel Israel a locuit în țara amoriților.
32După ce Moise a trimis cercetași la Iazer, israeliții au cucerit satele din împrejurimi și i‑au alungat pe amoriții care locuiau acolo. 33Apoi s‑au întors și s‑au suit pe drumul către Bașan. Og, regele Bașanului, le‑a ieșit înainte, împreună cu toți oamenii lui, ca să se lupte cu ei la Edrei.
34Domnul i‑a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci l‑am dat în mâna ta, cu tot cu poporul și țara sa. Să‑i faci așa cum i‑ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Heșbon.“
35Astfel ei l‑au lovit, pe el împreună cu fiii lui și cu tot poporul lui, până ce n‑a mai rămas niciun supraviețuitor. Apoi au luat în stăpânire țara lui.
