A parábola do semeador
(Mt 13.1-9; Lc 8.4-8)
1Uma vez mais, logo se juntou uma multidão imensa, pelo que entrou num barco e se sentou nele. O barco estava na água, enquanto a multidão ficava à beira-mar, mas em terra.
2E ensinava as pessoas por meio de parábolas. Numa delas, deu-lhes este ensino: 3“Ouçam bem: certo homem foi semear. 4Enquanto semeava, algumas sementes caíram à beira do caminho, vieram as aves e comeram-nas. 5Outras caíram em solo pedregoso com pouca terra; como o solo não tinha profundidade cresceram logo. 6Mas quando o sol rompeu, murcharam; e como não ganharam raízes, acabaram por secar. 7Outras caíram entre espinhos que em pouco tempo sufocaram os rebentos, pelo que não deram grão. 8Outras, porém, outras caíram em bom solo, cresceram, desenvolveram-se e deram trinta, sessenta ou cem vezes mais. 9Quem tem ouvidos, ouça!”
Razão das parábolas
(Mt 13.10-23; Lc 8.9-15)
10E logo que se achou a sós, os que o acompanhavam, juntamente com os doze discípulos, pediram-lhe a explicação das parábolas. 11Ele respondeu-lhes: “É-vos concedido conhecer o mistério do reino de Deus; mas àqueles que estão fora, tudo se expõe por parábolas.
12‘De modo que, ainda que vejam e vejam,
não percebam,
e ainda que ouçam e ouçam, não entendem.
Não estou empenhado em que se arrependam,
nem em perdoá-los.’ ”4.12 Is 6.9-10.
13E acrescenta: “Se não entenderem esta parábola, como compreenderão todas as outras? 14O homem vai semear a palavra. 15As sementes que ficam à beira do caminho são aqueles que receberam a palavra; mal a ouvem, logo vem Satanás tirar-lhes a palavra que neles tinha sido semeada. 16As semeadas em solo pedregoso são os que ouvem a palavra e a recebem com alegria. 17Todavia, não deitam raízes, antes duram pouco; depois, aparecem dificuldades ou perseguições por causa da palavra, e logo essa pessoa se escandaliza. 18As semeadas entre os espinhos são os que ouvem a palavra, 19mas as preocupações desta vida, a ambição da riqueza e os outros desejos surgem e abafam a palavra, pelo que fica sem fruto. 20Mas as sementes plantadas em solo bom são aqueles que ouvem a palavra e a recebem, e produzem uma colheita trinta, sessenta ou até cem vezes maior!”
A luz do candeeiro
(Lc 8.16-18)
21Jesus perguntou-lhes: “Quando alguém acende uma lâmpada, será que a coloca debaixo duma caixa ou da cama? Não a coloca antes num candeeiro?
22Pois nada há oculto que não venha a mostrar-se, nem nada encoberto que não venha a manifestar-se. 23Quem tem ouvidos, ouça! 24Cuidado com o que ouvem! A medida que usarem para medir será usada também para vos medir e ainda vos será aumentada. 25Quem tiver receberá; mas a quem não tem até o que tiver lhe será tirado.
A parábola da semente
26Vou explicar-vos de outra maneira o reino de Deus: Um lavrador semeou o seu campo e foi embora. 27Com o passar dos dias, as sementes foram crescendo sem a sua ajuda, 28pois era a terra que fazia as sementes crescerem. Primeiro, apareceu uma folha, mais tarde, formaram-se as espigas de trigo, até que por fim o grão amadureceu. 29O lavrador veio logo com a foice e tratou de colhê-lo.
A semente de mostarda
(Mt 13.31-32; Lc 13.18-19)
30A que compararei o reino de Deus? Que parábola contarei para o explicar? 31É como uma semente de mostarda; ao ser plantada na terra, embora seja a menor de todas as sementes que existem, 32cresce e transforma-se na maior de todas as plantas, e dá grandes ramos, em cuja sombra as aves do céu podem fazer os seus ninhos.”
33Por meio de muitas parábolas como esta anunciava a palavra ao povo, até onde este podia entendê-la. 34Aliás, nunca o fazia sem lhes contar uma parábola; mas quando estava a sós com os discípulos, explicava-lhes o que queria dizer.
Jesus acalma a tempestade
(Mt 8.18, 23-27; Lc 8.22-25)
35Ao cair da tarde desse dia, Jesus disse aos discípulos: “Vamos atravessar para a outra margem do lago.” 36Deixando a multidão para trás, entraram no barco onde ele já estava e começaram a travessia, embora outros barcos os seguissem. 37Mas logo se levantou um tão grande temporal, com vendaval e ondas rebentando contra o barco, que este já estava cheio de água.
38Entretanto, Jesus dormia deitado na popa, com a cabeça numa almofada. Inquietos, acordaram-no, gritando: “Mestre, não te preocupa que estejamos quase a morrer?” 39Ele, levantando-se, repreendeu o vento e disse ao mar: “Aquieta-te!” O vento parou e fez-se uma grande calma. 40E disse-lhes: “Porque estavam com tanto medo? Ainda não têm fé?”
41E tomados de grande espanto, perguntavam uns aos outros: “Mas quem é este, a quem o próprio vento e o mar obedecem?”
Pilda semănătorului
(Mt. 13:1-23; Lc. 8:4-15)
1Isus a început din nou să dea învățătură lângă mare. În jurul Lui se adunase o mare mulțime de oameni, astfel că El S‑a urcat într‑o barcă și S‑a așezat acolo, pe mare; întreaga mulțime se afla lângă mare, pe țărm.
2El îi învăța multe lucruri în pilde și, în învățătura Lui, le spunea: 3„Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde au venit păsările și au mâncat‑o. 5Alta a căzut pe loc stâncos, unde nu avea pământ mult. A încolțit repede, din cauză că nu avea pământ adânc5 Sau: adâncime în pământ., 6dar, când a răsărit soarele, a fost arsă și, fiindcă nu avea rădăcină, s‑a uscat. 7Alta a căzut între spini, iar spinii au crescut și au sufocat‑o7, 19 Lit.: înecat‑o., așa că nu a dat rod. 8Dar altele au căzut într‑un pământ bun și au dat rod, înălțându‑se și crescând: una a adus treizeci, una șaizeci și una o sută.“
9Și zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă!“
Isus explică pilda semănătorului
(Mt. 13:10-23; Lc. 8:9-15)
10Când a fost singur, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L‑au întrebat despre pilde. 11Isus le‑a zis: „Vouă v‑a fost dată taina11 În NT, prin taină se înțelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său. Taina este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credință o înțeleg. Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate sunt în pilde, 12pentru ca,
«Să privească cu privirea,12 Sau: Privind să privească, un idiom ebraic preluat în limba greacă, având sensul de a privi mereu. dar să nu vadă,
și să audă cu auzul,12 Sau: Auzind să audă, un idiom ebraic preluat în limba greacă, având sensul de a auzi mereu. dar să nu înțeleagă,
ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați!»“12 Vezi Is. 6:9-10.
13Apoi le‑a zis: „Nu înțelegeți această pildă? Atunci cum veți înțelege toate celelalte pilde? 14Semănătorul seamănă Cuvântul. 15Cei de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt aceștia: când aud, vine imediat Satan15 Vezi nota de la 1:13. și ia Cuvântul semănat în ei. 16Cei semănați pe locuri stâncoase sunt aceștia: când aud Cuvântul, îl primesc imediat cu bucurie, 17dar nu au rădăcină în ei înșiși, ci sunt vremelnici. Atunci când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, ei se poticnesc imediat. 18Cei semănați între spini sunt alții: aceștia sunt cei care aud Cuvântul, 19dar îngrijorările veacului, înșelăciunea bogățiilor și poftele pentru alte lucruri intră și sufocă Cuvântul, iar el devine neroditor. 20Iar cei semănați în pământul cel bun sunt aceia care aud Cuvântul, îl primesc și aduc rod: unul treizeci, unul șaizeci și unul o sută.“
Pilda candelei
(Lc. 8:16-18)
21El le‑a mai zis: „Oare se aduce candela ca să fie pusă sub un obroc sau sub un pat?! Nu este adusă ea ca să fie pusă pe un sfeșnicar? 22Căci nu este nimic ascuns care nu va fi dezvăluit și nu este nimic tăinuit care nu va ieși la iveală. 23Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!
24Fiți atenți la ceea ce auziți! Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va adăuga! 25Căci celui ce are, i se va da, însă de la cel ce n‑are, se va lua chiar și ce are.“
Pilda cu sămânța care crește
26El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca un om care aruncă sămânță în pământ. 27Fie că el doarme, fie că se scoală, zi și noapte, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. 28Pământul rodește de la sine – mai întâi firul verde, apoi spicul, iar apoi grâu deplin în spic. 29Când rodul este copt, trece imediat secera prin el, pentru că a sosit secerișul.“
Pilda bobului de muștar
(Mt. 13:31-32; Lc. 13:18-19)
30El a mai zis: „Cu ce să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu sau prin ce pildă s‑o descriem? 31Ea este ca un bob de muștar, care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele31 Dintre cele ce erau cunoscute de agricultorii din Canaan. de pe pământ, 32dar după ce este semănat, el crește, ajunge mai mare32 Se cunoșteau două soiuri de plante de muștar, una de aproximativ 3 m și alta de aproximativ 7,5 m. decât toate legumele și face ramuri mari, așa încât păsările își pot face cuibul la umbra lor.“
33Și prin multe astfel de pilde, El le vestea Cuvântul, după cum erau ei în stare să‑l înțeleagă. 34Nu le vorbea fără să folosească pilda. Dar când era doar El cu ucenicii Lui deoparte, le explica toate lucrurile.
Isus liniștește furtuna
(Mt. 8:18, 23-27; Lc. 8:22-25)
35În aceeași zi, când s‑a lăsat seara, le‑a zis:
– Să traversăm în partea cealaltă!
36Și lăsând mulțimea, L‑au luat în barcă așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte bărci. 37Atunci s‑a stârnit un vârtej de vânt puternic37 Situată într‑o depresiune, la 200 m sub nivelul mării, și înconjurată de munți, Marea Galileei este expusă la furtuni puternice, din cauza întâlnirii dintre curenții mai reci dinspre Marea Mediterană și cei mai calzi dinspre SE Mării Galileei., care arunca valurile în barcă, astfel încât barca era deja aproape plină cu apă. 38Isus era în partea din spate a bărcii, dormind pe o pernă.
Ei L‑au trezit și I‑au spus:
– Învățătorule, nu‑Ți pasă că pierim?!
39Atunci El, ridicându‑Se, a mustrat vântul și a zis mării:
– Taci! Liniștește‑te!
Vântul s‑a oprit și s‑a făcut o liniște mare.
40Apoi le‑a zis:
– De ce sunteți fricoși? Tot n‑aveți credință?
41Ei s‑au temut foarte tare și‑și ziceau unii altora:
– Cine deci este Acesta, de‑L ascultă până și vântul, și marea?!
