As tribos orientais regressam a Gileade
1Josué convocou as tropas das tribos de Rúben, Gad e da meia tribo de Manassés. 2E falou-lhes deste modo: “Vocês fizeram tudo conforme Moisés, o servo do Senhor, vos ordenou e obedeceram a cada mandamento que vos foi transmitido, a cada ordem dada pelo Senhor, vosso Deus. 3Não abandonaram as tribos vossas irmãs, mesmo tendo esta campanha durado tanto tempo. 4O Senhor, vosso Deus, deu repouso a vossos irmãos, como lhes tinha prometido. Por isso, regressem aos vossos lares, à terra que vos foi dada pelo servo do Senhor, Moisés, no lado de lá do Jordão. 5Não deixem de obedecer o mandamento e a Lei que Moisés, o servo do Senhor, vos mandou. Amem o Senhor, vosso Deus, e sigam o seu plano para as vossas vidas. Cheguem-se a ele e sirvam-no com zelo e entusiasmo.”
6Desta forma, Josué abençoou-os e mandou-os embora. 7(Eles regressaram à terra que Moisés lhes tinha atribuído; no que respeita à meia tribo de Manassés, a terra de Basã; a outra meia tribo recebeu igualmente terra, mas do lado ocidental do Jordão.) Josué, ao mandar regressar aquelas tropas, abençoou-as; 8disse-lhes também que repartissem os bens que tinham obtido do despojo dos combates com os seus irmãos que tinham ficado do outro lado; bens esses que consistiam em gado, prata, ouro, bronze, ferro e vestuário.
9Assim, as tropas de Rúben, de Gad e da meia tribo de Manassés deixaram o exército de Israel em Silo, em Canaã, e atravessaram de novo o Jordão, de volta aos seus lares, à terra de Gileade.
O Altar do Testemunho
10Contudo, antes de encetarem essa travessia, enquanto estavam ainda em Canaã, resolveram construir um grande monumento, bem visível a toda a gente, e com a forma de um altar.
11Quando o resto de Israel ouviu dizer o que eles estavam a fazer, 12mobilizaram imediatamente um exército em Silo e prepararam-se para combater aquelas tribos irmãs.
13No entanto, enviaram primeiro uma delegação chefiada por Fineias, filho do sacerdote Eleazar. Estes atravessaram o rio e vieram conferenciar com as tribos de Rúben e de Gad e com a meia tribo de Manassés. 14Nessa delegação havia dez oficiais de Israel, um de cada uma das dez tribos, um chefe por cada clã.
15Quando chegaram à terra de Gileade disseram às outras três tribos: 16“Toda a congregação do Senhor vos pede que lhe façam saber a razão por que estão a pecar contra o Deus de Israel, desviando-se dele e construindo um altar, sinal de rebelião contra o Senhor. 17Terá sido pouca coisa a rebelião de Peor, da qual ainda hoje não estamos completamente limpos, a despeito da praga que nos flagelou, 18e agora querem cair no mesmo erro? Sabem bem que se se revoltarem hoje contra o Senhor, amanhã estará contra todos nós. 19Se precisam desse altar por causa da terra estar impura, venham para a terra do Senhor, onde está o tabernáculo do Senhor; repartiremos a nossa terra convosco. Mas não se voltem contra o Senhor, construindo outro altar além do único altar verdadeiro do Senhor, nosso Deus. 20Não se lembram que quando Acã, o filho de Zera, pecou, ao apoderar-se das coisas condenadas à destruição, a nação inteira foi castigada? Além do mais não foi só ele a morrer devido ao seu pecado.”
21A resposta do povo de Rúben, de Gad e da meia tribo de Manassés àqueles oficiais foi a seguinte: 22“Nós juramos, pelo Senhor, o Deus dos deuses, que não construímos nenhum altar em rebelião contra o Senhor. Ele sabe bem, e que todo Israel o saiba igualmente, 23que não construímos um altar para nele realizar holocaustos, ofertas de cereais ou de paz. Que a maldição do Senhor recaia sobre nós se o fizermos. 24Edificámos este altar, porque tememos que no futuro os vossos filhos venham a dizer aos nossos: ‘Com que direito adoram o Senhor Deus de Israel? 25O Senhor colocou o rio Jordão como fronteira entre o nosso povo e o vosso. Vocês nada têm a ver com o Senhor!’ E assim os vossos descendentes seriam a causa dos nossos descendentes abandonarem o temor ao Senhor.
26Por isso, decidimos construir este altar, não para oferecer holocaustos de animais nem quaisquer sacrifícios, 27mas como um testemunho, para mostrar aos nossos e aos vossos descendentes que nós, cá deste lado, também adoramos o Senhor, oferecendo-lhe holocaustos, ofertas de paz e sacrifícios. Assim, os vossos filhos não poderão vir a dizer para os nossos: ‘Nada têm a ver com o Senhor, nosso Deus.’ 28No caso de virem a dizê-lo, os nossos poderão responder-lhes. ‘Vejam o altar do Senhor que os nossos pais construíram, de acordo com o modelo do altar do Senhor. Não servirá para oferecer holocaustos ou sacrifícios; será apenas um símbolo do relacionamento que nós e vocês temos com o Senhor.’
29Longe de nós pretendermos afastar-nos do Senhor ou insurgirmo-nos contra ele, construindo um altar para oferecermos os nossos holocaustos, ofertas de paz e sacrifícios. Só o altar que está defronte do tabernáculo pode ser usado para isso.”
30Quando Fineias, o sacerdote, e os outros delegados ouviram esta explicação da parte das tribos de Rúben, Gad e Manassés, ficaram muito satisfeitos. 31Fineias replicou-lhes: “Continuamos a verificar que o Senhor tem estado no nosso meio; vocês não pecaram contra o Senhor, como tínhamos pensado, e com essas palavras conseguiram evitar que vos destruíssemos!”
32Fineias e os outros dez embaixadores regressaram para junto do povo de Israel, relatando o seu encontro com os rubenitas e os gaditas em Gileade. 33Todo o Israel se alegrou e louvou a Deus, não se tendo falado mais de guerra contra Rúben e Gad. 34O povo destas tribos chamou ao monumento que tinham levantado Altar do Testemunho: “É um testemunho entre nós e eles em como o Senhor é também o nosso Deus!”
Lăsarea la vatră a semințiilor transiordaniene
1Atunci Iosua i‑a chemat pe rubeniți, pe gadiți și pe jumătate din seminția lui Manase 2și le‑a zis: „Voi ați păzit tot ceea ce v‑a poruncit Moise, robul Domnului, și ați ascultat de mine în tot ceea ce v‑am poruncit. 3Nu i‑ați părăsit pe frații voștri în această perioadă îndelungată, până în ziua aceasta, ci ați păzit cu grijă îndatorirea dată de Domnul, Dumnezeul vostru. 4Și acum, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, le‑a dat odihnă fraților voștri, așa cum le‑a spus, întoarceți‑vă și duceți‑vă la corturile voastre, în țara moștenirii voastre, pe care v‑a dat‑o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan. 5Însă aveți foarte mare grijă să împliniți porunca și Legea pe care vi le‑a poruncit‑o Moise, robul Domnului: să‑L iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile Lui, păziți poruncile Lui, să vă alipiți de El și să‑L slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.“
6Apoi Iosua i‑a binecuvântat și i‑a trimis în drumul lor. Astfel, ei s‑au dus la corturile lor. 7Unei jumătăți din seminția lui Manase, Moise îi dăduse moștenirea în Bașan, iar celeilalte jumătăți Iosua îi dăduse moștenirea lângă frații lor, în partea de apus a Iordanului. Când Iosua i‑a trimis la corturile lor, el i‑a binecuvântat 8și le‑a zis: „Întoarceți‑vă la corturile voastre cu mulțimea bogățiilor voastre – cu nenumăratele cirezi de vite, cu argintul, cu aurul, cu bronzul, cu fierul și cu îmbrăcămintea voastră numeroasă – și împărțiți apoi și cu ceilalți frați ai voștri prada luată de la dușmani!“
Altarul mărturiei de la Ghelilot
9Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase s‑au întors și au plecat de la fiii lui Israel, din Șilo, care este în țara Canaan, ca să se ducă în țara Ghiladului, în țara moștenirii lor, pe care o luaseră în stăpânire potrivit cu porunca9 Lit.: gura. Domnului dată prin Moise.9 Lit.: prin mâna lui Moise.
10Când au ajuns la Ghelilotul Iordanului, în țara Canaan, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar acolo, la Iordan, un altar de o mărime impresionantă. 11Fiii lui Israel au auzit, zicându‑se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar la intrarea în țara Canaan, la Ghelilot, lângă Iordan, pe partea fiilor lui Israel.“ 12Când au auzit fiii lui Israel lucrul acesta, întreaga comunitate a fiilor lui Israel s‑a adunat la Șilo ca să pornească la luptă împotriva lor.
13Atunci fiii lui Israel l‑au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, pe preotul Fineas, fiul lui Elazar, 14împreună cu zece conducători, câte un conducător de fiecare casă părintească, potrivit cu toate semințiile lui Israel, toți fiind conducători ai caselor lor părintești, între miile lui Israel.
15Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, și le‑au vorbit, zicând: 16„Așa vorbește întreaga comunitate a Domnului: «Ce înseamnă această necredincioșie pe care ați arătat‑o față de Dumnezeul lui Israel și de ce v‑ați abătut în această zi de la Domnul, zidindu‑vă un altar pentru a vă răzvrăti astăzi împotriva Domnului? 17A fost oare prea neînsemnată pentru noi nelegiuirea lui Peor17 Sau: nelegiuirea de la Peor, Peor putând face referire fie la zeitatea Baal-Peor (vezi Num. 25:3 și nota), fie la locul unde s‑a petrecut nelegiuirea, muntele Peor (Num. 23:28)., de care nu am reușit să ne curățim nici până în ziua aceasta, deși comunitatea Domnului a fost lovită cu urgie? 18Iar voi vă abateți astăzi de la Domnul!? Dacă voi vă răzvrătiți astăzi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia pe întreaga comunitate a lui Israel. 19Dar dacă țara pe care ați primit‑o ca moștenire este necurată, atunci traversați în țara care este posesiunea Domnului, acolo unde este așezat Tabernaculul Domnului, și luați‑vă moștenirea printre noi, dar nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă răzvrătiți împotriva noastră, zidindu‑vă un altar, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru. 20Când Acan, fiul lui Zerah a săvârșit o nelegiuire cu privire la ceea ce trebuia dat spre nimicire20 Vezi nota de la 2:10., oare mânia nu s‑a revărsat asupra întregii comunități a lui Israel? Iar el nu a fost singurul care a murit în urma nelegiuirii lui.»“
21Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au răspuns conducătorilor peste miile lui Israel și au zis: 22„Dumnezeu, da Dumnezeu, Domnul Dumnezeu, Însuși Dumnezeu, Domnul,22 Lit.: El‑Elohim YHWH, El‑Elohim YHWH, adică Dumnezeul dumnezeilor, Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, Domnul; sau Dumnezeul dumnezeilor este Domnul! Dumnezeul dumnezeilor este Domnul! El știe. El știe și Israel însuși să știe lucrul acesta: dacă este răzvrătire sau nelegiuire în noi față de Domnul, să nu ne cruți astăzi! 23Dacă ne‑am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul și ca să aducem pe el arderi‑de‑tot și daruri de mâncare sau ca să aducem jertfe de pace23, 27 Vezi nota de la 8:31., atunci Domnul să ne ceară socoteală! 24Dimpotrivă, am făcut lucrul acesta fiindcă ne‑am temut că într‑o zi urmașii voștri s‑ar putea să le zică urmașilor noștri: «Ce legătură este între voi și Domnul, Dumnezeul lui Israel? 25Domnul a pus Iordanul ca hotar între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad. Voi nu aveți nicio legătură cu moștenirea Domnului!» Așa că fiii voștri i‑ar putea face pe fiii noștri să nu se mai teamă de Domnul. 26De aceea ne‑am hotărât să ne zidim un altar, nu pentru arderi‑de‑tot sau jertfe, 27ci ca să fie o mărturie între noi și voi, și între generațiile noastre după noi, căci dorim să slujim27 Aluzie la închinarea înaintea Domnului la Cortul Întâlnirii. înaintea feței Domnului prin arderile‑de‑tot, prin darurile de mâncare și prin jertfele de pace. Așadar, urmașii voștri nu le vor putea spune urmașilor noștri: «Voi nu aveți parte de Domnul!»
28Dacă vreodată ne vor vorbi astfel nouă sau celor din generațiile noastre, ne‑am gândit să le răspundem astfel: «Priviți modelul altarului Domnului pe care l‑au făcut părinții noștri, nu pentru a aduce arderi‑de‑tot și jertfe, ci pentru a fi o mărturie între noi și voi.» 29Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului și să ne abatem astăzi de la Domnul, zidindu‑ne un altar pentru arderi‑de‑tot, daruri de mâncare sau jertfe, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru, care este înaintea Tabernaculului Său!“
30Când preotul Fineas, conducătorii comunității și căpeteniile miilor lui Israel care erau cu el, au auzit cuvintele pe care le‑au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase, au fost mulțumiți.30, 33 Lit.: a fost bine în ochii lor. 31Preotul Fineas, fiul lui Elazar, le‑a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad și fiilor lui Manase: „Știm astăzi că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă nu ați săvârșit nelegiuirea aceasta împotriva Domnului și i‑ați scăpat astfel pe fiii lui Israel din mâna Domnului!“
32Apoi preotul Fineas, fiul lui Elazar, și conducătorii, au plecat de la fiii lui Ruben și de la fiii lui Gad, din țara Ghiladului, s‑au întors în țara Canaan, la fiii lui Israel, și le‑au adus un răspuns. 33Fiii lui Israel au fost mulțumiți cu acest răspuns. Ei l‑au binecuvântat pe Dumnezeu și n‑au mai vorbit să pornească la război împotriva lor ca să distrugă țara în care locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad.
34Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au numit altarul Ed, zicând: „Altarul este o mărturie între noi că Domnul este Dumnezeu.“34 Sau: au numit altarul: „O mărturie între noi că Domnul este Dumnezeu.“
