O Livro

Jonas 1:1-17

Jonas foge do Senhor

1O Senhor enviou uma mensagem a Jonas, filho de Amitai. 2“Vai à grande cidade de Nínive e prega contra ela, porque a sua maldade subiu até a minha presença!”

3Mas Jonas resolveu ausentar-se para longe do Senhor. Desceu até à costa, até ao porto de Jope, onde achou um navio que partia para Társis. Comprou uma passagem, entrou no barco seguindo para Társis, fugindo assim do Senhor.

4Enquanto o barco navegava, o Senhor fez levantar-se uma terrível ventania e desencadear-se uma tempestade tal que o navio estava a ponto de se despedaçar. 5Temendo pelas suas vidas, os marinheiros desesperados gritavam cada um pelo seu deus e atiravam pela borda fora o carregamento, para tornar mais leve a embarcação. Enquanto isto se passava, Jonas dormia profundamente no porão do barco.

6O capitão mandou chamá-lo: “O que é que se passa contigo? Estás a dormir numa situação destas? Clama também ao teu Deus, para ver se tem misericórdia de nós e nos salva!”

7A tripulação resolveu tirar à sorte, a fim de verificarem quem é que, entre eles, ofendera os deuses e provocara tamanho temporal. E a sorte recaiu sobre Jonas.

8“Que foi que fizeste”, perguntaram-lhe, “para que este furacão tremendo caísse sobre nós? Quem és tu? O que fazes? Donde é que vens? De que nacionalidade és?”

9“Sou hebreu e temo o Senhor, o Deus dos céus, que fez a terra e os mares.” 10Depois contou-lhes que estava a fugir do Senhor.

Os homens ficaram aterrorizados: “Oh! E porque é que fizeste uma coisa destas? 11O que é que havemos de te fazer para acabar com este temporal?” E o tempo piorava assustadoramente.

12“Deitem-me ao mar e tudo ficará calmo outra vez. Porque sei que esta tempestade aconteceu por minha causa.”

13Entretanto, os remadores tentavam em vão levar o barco para a costa; a tormenta era tal que se tornava impossível lutar contra ela. 14Então clamaram ao Senhor: “Ó Senhor, não nos tires a nós a vida, por causa do pecado deste homem! Não nos tornes culpados de derramar sangue inocente. Afinal, Senhor, tu procedeste o que te aprouve.”

15Pegaram depois em Jonas, lançaram-no pela borda fora e tudo se acalmou!

16Aquela gente temeu imenso o Senhor; ofereceu-lhe sacrifícios e fez votos de o servir.

17No entanto, o Senhor preparou um grande peixe para que engolisse Jonas e este ficou vivo no interior do peixe três dias e três noites.

Nouă Traducere În Limba Română

Iona 1:1-17

Iona încearcă să fugă departe de fața Domnului

1Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai,1 Vezi 2 Regi 14:25. zicând: 2„Ridică‑te și du‑te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea ei s‑a suit până la Mine!“

3Dar Iona s‑a ridicat ca să fugă la Tarșiș3 Colonie feniciană în vestul Mediteranei, probabil în Spania sau Sardinia; pentru oamenii din vremea aceea, Tarșișul reprezenta capătul de apus al lumii., departe de fața Domnului. El a coborât la Iafo și a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarșiș. După ce a plătit prețul călătoriei, s‑a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarșiș, departe de fața Domnului.

4Domnul însă a dezlănțuit pe mare un vânt năprasnic și astfel s‑a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia amenința să se sfărâme. 5Marinarii s‑au temut și fiecare a strigat către dumnezeul său, iar pentru a face corabia mai ușoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea.

Iona însă coborâse în cala corabiei, unde se întinsese și adormise adânc. 6Căpitanul s‑a apropiat de el și i‑a zis: „Cum poți să dormi? Scoală‑te și strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu Se va gândi la noi și nu vom pieri!“

7Apoi fiecare i‑au zis semenului său: „Haideți să aruncăm sorții, ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Ei au aruncat sorții, iar sorțul a căzut pe Iona.

8Atunci ei l‑au întrebat:

– Spune‑ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta și de unde vii? Care este țara ta și din ce popor ești?

9El le‑a răspuns:

– Sunt evreu și mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea și uscatul!

10Bărbații aceia s‑au temut foarte tare și l‑au întrebat:

– Ce‑ai făcut?

(Ei aflaseră că fugea de fața Domnului, întrucât el le spusese acest lucru.)

11Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l‑au întrebat iarăși:

– Ce să‑ți facem, pentru ca marea să se liniștească față de noi?

12El le‑a răspuns:

– Luați‑mă și aruncați‑mă în mare, iar marea se va liniști față de voi, căci știu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică!

13Bărbații aceia au încercat totuși să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n‑au reușit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor. 14Atunci au strigat către Domnul și au zis: „Oh, Doamne, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieții acestui om! Nu lăsa să cadă asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, Doamne, ai făcut așa cum Ți‑a plăcut!“ 15Apoi l‑au luat pe Iona și l‑au aruncat în mare, iar marea și‑a potolit furia. 16Atunci bărbații aceia s‑au temut foarte tare de Domnul. Ei I‑au adus Domnului o jertfă și au făcut jurăminte.

17Domnul a trimis un pește mare să‑l înghită pe Iona, și Iona a fost în pântecul peștelui timp de trei zile și trei nopți.