1Sabes quando é que as cabras-monteses têm as crias?
Já alguma vez viste as gazelas darem à luz?
2Sabes quantos meses andam elas prenhes,
3antes de se curvarem sobre si próprias
com as dores de parto?
4Os filhos criam-se nos campos, sob o céu aberto,
depois deixam os pais e não voltam mais para eles.
5Quem pôs o burro selvagem em liberdade?
Quem o fez viver sem amarras?
6Coloquei-o no deserto
e dei-lhe terra salgada para nela viver.
7Porque ri-se do barulho das cidades
e não tem de ouvir os berros do condutor.
8Os grandes espaços das montanhas são os seus pastos;
é lá que procuram a mais pequena erva verde.
9Serias capaz de tornar o boi selvagem num servo obediente,
de o manter sossegado atrás da sua manjedoura?
10Utilizarias um animal desses para te lavrar o campo
e para te puxar o arado?
11Só porque tem muita força, poderias confiar nele?
Entregar-lhe-ias o trabalho duro que te pertence?
12Mandá-lo-ias pelos teus campos,
para recolher o trigo e trazê-lo para a eira?
13A avestruz é um animal imponente,
quando a vemos bater majestosamente as asas,
mas comparar-se-á a sua plumagem à das cegonhas?
14Põe os ovos à superfície da terra,
para os aquecer com o pó.
15Esquece-se, porém, que podem ser pisados e esmagados;
que qualquer animal selvagem os pode destruir.
16Despreza os seus filhotes, como se não fossem seus,
e fica indiferente se os seus esforços forem em vão.
17Isto porque Deus não lhe deu inteligência.
18No entanto, quando se levanta para correr,
ri-se da velocidade do cavalo e do cavaleiro.
19Foste tu quem deu a força ao cavalo
e lhe revestiu de crinas o pescoço?
20Ensinaste-o tu a saltar como um gafanhoto?
Terrível é o fogoso respirar das suas narinas!
21Escava a terra e regozija-se na sua força,
quando tem de ir à guerra.
22Ri-se do medo e nada teme;
não recua diante da espada.
23À sua volta, vibram as setas na aljava
e brilham as lanças e os dardos.
24Sacudindo-se ferozmente, escava a terra
e dispara toda a corrida para a batalha,
quando soa o toque da trombeta.
25Ao soar das trombetas grita:
‘Eh!’ Sente já ao longe o cheiro da guerra
e os brados dos comandantes.
26É pela tua inteligência que o gavião levanta voo
e bate as asas em direção ao sul?
27É por ordem tua que a águia escolhe ir
até aos altos cimos das montanhas para ali fazer o ninho?
28Vive sobre as rochas dos montes
e faz a sua morada nas penhas seguras.
29Dali espia a presa,
a uma grande distância.
30As suas crias chupam sangue,
porque onde há mortos, aí está ela!”
1Știi tu vremea când dau naștere caprele de munte?
Vezi tu când fac pui cerboaicele?
2Numeri tu lunile în care sunt gestante,
știi tu vremea când dau naștere?
3Ele se pleacă, își nasc puii,
și durerile lor se sfârșesc.
4Puii lor se întăresc și cresc în sălbăticie;
se duc și nu se mai întorc la ele.
5Cine a lăsat liber măgarul sălbatic?
Cine i‑a desfăcut legăturile?
6I‑am dat pustia drept casă,
ținutul sărat6 Sau: ținutul fără vegetație. drept locuință.
7Râde de zarva din cetate;
nu aude glasul celui ce mână7 Vezi nota de la Ex. 3:7..
8Străbate munții pentru pășune
și caută tot ce este verde.
9Vrea bivolul sălbatic să te slujească?
Rămâne el noaptea la ieslea ta?
10Îl poți lega cu funii ca să tragă la brazdă?
Va grăpa el bulgării din văi pentru tine?
11Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare,
vei lăsa în seama lui lucrul tău cel greu?
12Crezi tu că se va reîntoarce
și că‑ți va strânge el grâul în arie?
13Aripile struțului bat cu bucurie,
deși nu se compară cu aripile și penele berzei.
14El își lasă ouăle în pământ
și le lasă să se încălzească în nisip,
15uitând că piciorul cuiva le poate strivi
sau că o vietate de pe câmp le poate călca în picioare.
16Se poartă aspru cu puii lui, ca și cum n‑ar fi ai lui;
nu‑i este groază că truda lui poate fi în zadar.
17Căci Dumnezeu l‑a făcut să uite înțelepciunea
și nu i‑a făcut parte de pricepere.
18Când se ridică și fuge,
râde de cal și de călărețul lui.
19Îi dai tu calului putere?
Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă?
20Îl faci tu să sară ca o lăcustă
și să răspândească groază cu nechezatul lui măreț?
21Mândru de puterea lui, el scurmă valea
și iese în întâmpinarea celor înarmați.
22Râde în fața groazei, nu se înspăimântă
și nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23Tolba cu săgeți zăngănește pe el,
lancea și sulița strălucesc.
24Fierbe de aprindere, mănâncă pământul,
n‑are astâmpăr când sună trâmbița24-25 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război..
25La sunetul trâmbiței, el nechează.
De departe adulmecă bătălia,
tunetul comandanților și strigătul de luptă.
26Oare prin priceperea ta zboară șoimul
și își întinde aripile spre sud?
27La porunca ta se înalță vulturul
și își face cuibul pe înălțimi?
28El locuiește pe stâncă și înnoptează acolo,
pe creasta stâncii și pe întărituri.
29De acolo caută prada,
ochii lui o văd din depărtări.
30Puii lui îi beau sângele;
unde sunt cei uciși, acolo este și el.“
