1O meu coração treme com estas coisas.
2Escuta, escuta o trovão da sua voz,
que ecoa através dos céus!
3Os seus relâmpagos dardejam em todas as direções.
4Depois vem o rugir dos trovões;
ali ecoa a voz tremenda da sua majestade;
quando a sua voz ressoa, ninguém se aguenta em pé.
5Em cada trovão, essa voz é cheia de glória;
não podemos compreender a grandeza do seu poder.
6Porque ele diz à neve, aos aguaceiros e às tempestades
para caírem sobre a Terra.
7Nessas ocasiões, o trabalho do homem cessa,
para que toda a gente possa reconhecer o seu poder.
8Os animais selvagens escondem-se nas rochas e nas tocas.
9O vento do sul traz a chuva;
o do norte, o frio.
10Deus sopra sobre as torrentes
e até os rios mais vastos gelam.
11Carrega as nuvens com humidade
e elas disparam relâmpagos.
12Os raios são dirigidos pela sua mão
e fazem o que lhes manda, por toda a Terra.
13Manda tempestades, ora como castigo para os homens,
ora para regar favoravelmente a sua terra.
14Ouve, Job, detém-te um pouco!
Considera as maravilhas de Deus!
15Sabes como Deus controla toda a natureza
e como faz relampejar através das nuvens?
16Compreendes como é feito, o equilíbrio das nuvens,
por aquele que é perfeito em conhecimento?
17Percebes o calor que te incomoda, quando sopra o vento do sul
e há calma sobre a terra?
18Saberias tu estender o firmamento,
que é sólido como um espelho fundido?
19Tu, que julgas saber tanto, ensina-nos a nós
como deveremos aproximar-nos de Deus.
Somos, talvez, demasiado ignorantes para saber essas coisas!
20Poderá Deus ser notificado, de que eu vou falar?
Haverá algum homem que aceite,
de boa vontade, ser engolido vivo?
21Não podemos olhar para o Sol, por causa da sua luminosidade,
quando os ventos limpam o firmamento de nuvens.
22Do norte vêm resplendores de luz dourada;
Deus está rodeado de temível majestade.
23Não podemos, sequer, imaginar o poder do Todo-Poderoso!
Mesmo assim, é tão justo e misericordioso que não nos destrói.
24Não admira que toda a gente, em toda a parte, o tema!
Ele não se deixa impressionar pelo mais sábio dos homens.”
1În fața acestor lucruri, inima îmi tremură
și saltă din locul ei.
2Ascultați! Ascultați tunetul glasului Său
și bubuitul care iese din gura Sa!
3Își desfășoară fulgerul sub cerul întreg
și‑l trimite până la marginile pământului.
4Apoi se aude vuietul glasului Său;
El tună cu glasul Său măreț.
Când I se aude glasul,
El nu oprește fulgerele.
5Vocea lui Dumnezeu tună într‑un mod minunat
El face fapte mărețe, iar noi nu cunoaștem totul.
6El spune zăpezii: «Cazi pe pământ!»
și ploii: «Fii o ploaie puternică!»
7El pecetluiește mâna oricărui om,
pentru ca toți oamenii să cunoască lucrarea Lui.
8Atunci vietățile se duc la adăpostul lor
și rămân în vizuinile lor.
9Vijelia iese din odaia sa,
și frigul din vânturile cele năprasnice.
10Suflarea lui Dumnezeu face gheața
și îngheață apele mari.
11El încarcă norii grei cu umezeală;
împrăștie norii cu fulgerul Său.
12Ei se întorc de jur împrejur, după îndrumările Lui,
ca să facă tot ce le poruncește pe fața pământului locuit.
13El îi folosește ca pe o nuia,
sau pentru pământul Său, sau din dragoste13 Vezi nota de la 10:12..
14Iov, ia aminte la aceasta!
Stai și cugetă la minunile lui Dumnezeu!
15Știi tu cum conduce Dumnezeu norii
și cum face să strălucească fulgerul norului Său?
16Știi tu cum plutesc norii?
Înțelegi tu minunile Celui Desăvârșit în cunoaștere,
17tu, ale cărui haine sunt fierbinți,
când pământul tace din cauza vântului de sud?
18Poți tu să întinzi cerurile ca El,
tari ca o oglindă turnată?
19«Fă‑ne cunoscut ce să‑I spunem!
Din cauza întunericului nu ne putem aranja cuvintele.»
20I Se va spune că eu voi vorbi?
Ar vorbi un om doar ca să fie înghițit?
21Acum, ei nu pot privi
cum strălucește soarele în ceruri,
după ce vântul le‑a înseninat.
22Din nord vine aurora22 Lit.: aur;
împrejurul lui Dumnezeu este o splendoare de temut.
23Pe Cel Atotputernic nu‑l putem găsi.
El este măreț în putere,
dar judecata și abundența dreptății
El nu le asuprește.
24De aceea oamenii se tem de El;
El nu Se uită la cei înțelepți în inimă.“
