1Eis que fiz um pacto com os meus olhos
de não os fixar com luxúria numa rapariga.
2Senão, que poderia esperar lá de cima, de Deus,
e que herança do Todo-Poderoso, lá das alturas?
3Não manda ele a desgraça ao perverso,
a calamidade aos que fazem o mal?
4Ele vê tudo o que faço,
cada passo que dou.
5Se eu tivesse mentido e defraudado alguém,
6mas Deus pesa-me em balanças fiéis
e sabe que sou íntegro!
7Se eu me afastei do caminho de Deus,
se, no íntimo, cobicei aquilo que os olhos viam,
se sou culpado de qualquer outro pecado,
8então que os outros ceifem aquilo que eu semeei,
que tudo o que plantei seja arrancado de raiz!
9Se o meu coração se deixou apaixonar por outra mulher,
ou se fiquei à espreita na porta do meu próximo,
10então que a minha mulher moa cereal para outro homem
e que outros disponham dela à sua vontade.
11Pois teria cometido um mal que merece castigo.
12Seria como um fogo devastador,
que consumiria toda a minha colheita.
13Se alguma vez tivesse sido injusto para o meu criado,
ou para a minha criada, quando tiveram questões contra mim,
14que teria eu a responder se Deus quisesse interrogar-me sobre isso?
15Pois foi Deus quem me criou, tanto a mim,
como aos meus trabalhadores, fez-nos a todos.
16Se alguma vez prejudiquei os pobres
ou fiz chorar viúvas,
17ou se tenho saboreado sozinho o meu alimento,
recusei dá-lo ao órfão com fome,
18aliás, na minha casa, sempre se cuidou bem dos órfãos,
tratando-os como nossos próprios filhos,
e desde a infância aprendi que a viúva deve ser amparada.
19Ou se alguma vez vi alguém tremendo de frio
e não o agasalhei com roupa,
20e porque não o aqueci com a lã dos meus cordeiros
não fui abençoado,
21se levantei a mão contra um órfão,
valendo-me da influência que exerço no tribunal,
22se fiz alguma destas coisas,
então que o meu braço se rasgue do ombro,
e se rompa da articulação.
23Tenho muito medo do castigo de Deus;
sim, receio isso mais do que qualquer outra coisa!
Porque se tiver de enfrentar a majestade de Deus,
que esperança me resta?
24Se alguma vez coloquei a minha confiança no ouro,
25se a minha felicidade se baseou unicamente na riqueza,
26se olhei para o Sol, a brilhar no firmamento,
ou para a Lua, deslocando-se no céu, no seu caminho de esplendor,
27e deixei que o coração ficasse intimamente enfeitiçado,
pondo-me a adorar esses astros
e a beijar a minha mão perante eles,
28que seja igualmente castigado pelos juízes, como deve ser.
Pois que, se fiz alguma dessas coisas,
isso quereria dizer que reneguei o Deus dos céus.
29Se me alegrei com a desgraça de um inimigo,
30na verdade, nunca amaldiçoei ninguém
nem sobre ninguém reclamei vingança.
31Se algum dos meus empregados foi mandado embora, com fome,
a realidade é que nunca fechei a porta a ninguém,
32nem sequer ao estrangeiro,
pelo contrário, a minha casa estava aberta a toda a gente.
33Se, como Adão, tentei encobrir as minhas faltas,
com receio daquilo que o povo poderia dizer,
34se, com medo de afrontas, recusei reconhecer as minhas culpas
e não procurei intervir a favor de outros,
35quem me dera que alguém me ouvisse
e tentasse dar atenção aos meus argumentos!
Vejam: eu próprio assino a minha defesa;
peço que o Todo-Poderoso me mostre em que é que errei,
apoiando as acusações que os meus inimigos me fazem.
36Haveria de guardar o processo desse julgamento como uma coroa!
37Dir-lhe-ia exatamente aquilo que fiz e porque o fiz,
apresentando-lhe a minha defesa como a alguém
que tem, verdadeiramente, competência para me ouvir.
38Ou se a minha terra me acusa
de ter roubado o fruto que ela produz,
39se tirei a vida a alguém
para poder ficar com as suas propriedades,
40então que cresçam ali cardos, em vez de trigo,
e joio, em lugar de cevada.”
Fim das palavras de Job.
1Am încheiat un legământ cu ochii mei,
să nu‑mi ațintesc privirea asupra unei fecioare.
2Dar ce parte am de la Dumnezeu de sus
și ce moștenire am de la Cel Atotputernic din înălțimi?
3Oare nenorocirea nu este pentru cel nedrept,
și dezastrul pentru cei ce săvârșesc nelegiuirea?
4Oare nu vede El căile mele
și nu‑mi numără El toți pașii?
5Dacă am umblat cu minciună,
și piciorul meu s‑a grăbit spre înșelătorie,
6atunci să mă cântărească Dumnezeu în talerele dreptății
și‑mi va cunoaște integritatea!
7Dacă pașii mi s‑au abătut de pe cale,
dacă inima mi‑a urmat ochii
și dacă mi s‑au pângărit mâinile,
8atunci alții să mănânce ce am semănat,
și roadele mele să fie smulse din rădăcini.
9Dacă mi‑a fost amăgită inima de vreo femeie
și dacă am pândit la ușa semenului meu,
10atunci soția mea să macine pentru altul,
și alții să se culce cu ea.
11Acesta ar fi fost un desfrâu,
ar fi fost un păcat ce ar fi trebuit judecat.
12Ar fi fost un foc care ar fi mistuit până la Locul Nimicirii12 Ebr.: Abadon, sinonim aici cu Șeol
și care mi‑ar fi dezrădăcinat tot secerișul.
13Dacă am respins dreptul robului meu sau al roabei mele,
în disputa lor cu mine,
14ce voi face când Se va ridica Dumnezeu?
Ce voi răspunde când va cerceta El?
15Cel Ce m‑a făcut pe mine în pântece, nu i‑a făcut și pe ei?
Oare nu Același ne‑a întocmit în pântecele mamelor noastre?
16Dacă n‑am dat celui sărac ce‑mi cerea
sau dacă am făcut să se mâhnească ochii văduvei,
17dacă mi‑am mâncat bucata de pâine de unul singur,
iar cel orfan nu a mâncat din ea, –
18eu care, din tinerețe, l‑am crescut ca un tată
și din pântecul mamei mele am călăuzit‑o pe văduvă, –
19dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine
sau pe cel nevoiaș fără îmbrăcăminte,
20iar inima lui nu m‑a binecuvântat
atunci când l‑am încălzit cu lâna oilor mele,
21dacă mi‑am ridicat mâna împotriva orfanului
pentru că aveam sprijinul celor de la poarta cetății,
22atunci să‑mi cadă umărul de la locul lui
și să‑mi fie smulsă mâna din încheietură.
23Căci îmi era groază de nenorocire din partea lui Dumnezeu
și nu puteam să înfrunt măreția Sa.
24Dacă mi‑am pus încrederea în aur
sau dacă am zis aurului curat: «Tu ești încrederea mea!»,
25dacă m‑am bucurat că averea mea este mare
și că mâna mea a adunat mult,
26dacă am privit soarele când strălucea
sau luna mișcându‑se în splendoarea ei
27și mi s‑a amăgit inima în taină,
dacă le‑am dat sărutări, ducându‑mi mâna la gură,
28aceasta ar fi fost o nelegiuire de judecat,
pentru că aș fi fost necredincios față de Dumnezeul Cel de sus.
29Dacă m‑am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura
sau dacă mi‑a părut bine când a venit necazul peste el,
30dacă mi‑am lăsat gura să păcătuiască
cerând blestem peste viața lui,
31dacă oamenii din cortul meu n‑au zis niciodată:
«Cine nu s‑a săturat din carnea lui?»,
32– străinul însă n‑a rămas în drum peste noapte,
și ușa mea a fost întotdeauna deschisă călătorului, –
33dacă mi‑am acoperit fărădelegile ca Adam,
zăvorându‑mi nelegiuirea în sân
34pentru că m‑aș fi îngrozit de mulțime,
iar disprețul clanurilor m‑ar fi înspăimântat,
tăcând și neîndrăznind să ies afară…
35Oh! De‑aș găsi pe cineva să mă asculte!
Iată, îmi semnez acum apărarea! Să‑mi răspundă Cel Atotputernic!
Să Își scrie plângerea Cel Ce mă acuză.
36O voi pune pe umăr,
o voi purta ca pe o coroană.
37Îi voi da socoteală de toți pașii mei,
mă voi apropia de El ca un conducător.
38Dacă pământul meu a strigat împotriva mea
și dacă brazdele lui au plâns împreună,
39dacă i‑am mâncat roada fără să plătesc
sau dacă i‑am dat la moarte pe proprietarii lui,
40atunci să crească pe el spini în loc de grâu
și neghină în loc de orz!“
Cuvintele lui Iov au luat sfârșit.
