Jesus conversa com a mulher samaritana
1Os fariseus ouviram dizer que Jesus estava a batizar e a fazer mais discípulos que João. 2Embora, de facto, não era Jesus quem batizava, mas os seus discípulos. 3Quando o Senhor constatou isso, deixou a Judeia e voltou para a província da Galileia.
4Para isso, tinha de atravessar a Samaria. 5-6Cerca do meio-dia, ao aproximar-se da localidade de Sicar, chegou ao poço de Jacob, no terreno que este dera a seu filho José. Cansado da longa caminhada, Jesus sentou-se junto ao poço. 7Apareceu uma samaritana para tirar água e Jesus pediu-lhe: “Dá-me de beber.” 8Os discípulos tinham ido à aldeia comprar comida.
9A mulher estava admirada, pois os judeus não convivem com os samaritanos, e disse-lhe: “Como, sendo tu judeu, me pedes de beber a mim que sou samaritana?”
10Jesus respondeu: “Se ao menos compreendesses o dom maravilhoso que Deus tem para ti e quem eu sou, serias tu a pedir-me que te desse água viva!”
11“Mas tu não tens com que a tirar!”, tornou ela. “E o poço é fundo! Onde irias buscar essa água viva? 12Serás maior que o nosso antepassado Jacob? Como poderás oferecer água melhor do que esta, que ele, os seus filhos e o seu gado beberam?”
13Jesus respondeu: “As pessoas que bebem desta água depressa ficam outra vez com sede. 14Mas a água que eu lhes der torna-se uma fonte sem fim dentro delas, dando-lhes vida eterna.”
15“Senhor, dá-me dessa água, para não sentir mais sede e não ter de vir aqui tirar água!”
16“Vai chamar o teu marido”, disse-lhe Jesus.
17-18“Não tenho marido!” respondeu-lhe.
“É verdade, não tens marido. Porque tiveste cinco maridos e nem sequer estás casada com o homem com quem vives agora.”
19“Senhor, deves ser profeta!”, exclamou ela.
20“Mas diz-me: porque é que vocês, judeus, teimam que Jerusalém é o único sítio de adoração? Para nós, samaritanos, esse sítio é aqui no monte Gerizim, onde os nossos antepassados adoravam.”
21Jesus esclareceu-a: “Acredita em mim, mulher. Vem o momento em que já não teremos de nos preocupar se o Pai deve ser adorado aqui ou em Jerusalém. 22Vocês adoram o que desconhecem, ao passo que nós conhecemos, pois é através dos judeus que a salvação vem ao mundo. 23Mas chega a hora, e é agora mesmo, em que os que verdadeiramente o adoram devem adorá-lo em espírito e verdade. É assim que o Pai quer que o adoremos. 24Deus é espírito e os que o adoram devem adorá-lo em espírito e em verdade!”
25A mulher disse: “Eu sei que há de vir o Messias, chamado Cristo, e que quando vier nos explicará tudo.”
26Então Jesus disse-lhe: “Sou eu o Cristo!”
27Nesse momento chegaram os discípulos, que ficaram espantados por encontrá-lo a falar com aquela mulher; mas ninguém lhe perguntou porquê. 28A mulher deixou o balde junto ao poço. E voltando para a aldeia disse a toda a gente: 29“Venham ver um homem que me disse tudo o que eu fiz! Não será ele o Cristo?” 30Então o povo veio a correr da localidade para o ver.
31Entretanto, os discípulos insistiam com Jesus para que comesse. 32“Não!” disse-lhes. “Eu tenho um alimento que vocês não conhecem.” 33E os discípulos puseram-se a perguntar uns aos outros quem lhe teria trazido comida.
34Jesus explicou: “O meu alimento é fazer a vontade de Deus, que me enviou, e terminar a sua obra. 35Pensam, porventura, que a ceifa só começará quando o verão acabar daqui a quatro meses? Olhem à vossa volta! Em torno de nós amadurecem vastos campos, já prontos para a ceifa. 36Os ceifeiros recebem o seu salário e o fruto que colhem são pessoas trazidas para a vida eterna. E que alegria, tanto daquele que semeia como daquele que colhe! 37Pois é bem verdade que um semeia o que outro irá colher. 38Mandei-vos colher onde não semearam; outros tiveram o trabalho e vocês receberam a colheita.”
39Muitos dos habitantes daquela terra samaritana creram em Jesus, levados por aquilo que a mulher afirmara: “Disse-me tudo o que fiz!” 40Os que foram vê-lo junto ao poço pediram-lhe que ficasse na sua aldeia. E Jesus assim fez durante dois dias. 41O suficiente para que muitos outros cressem depois de o ouvirem. 42Então disseram à mulher: “Agora acreditamos porque nós próprios o ouvimos e não apenas pelo que nos contaste. É, de facto, o Salvador do mundo!”
Jesus cura o filho de um oficial
43Depois de ter ficado ali dois dias, seguiu para a Galileia, 44embora ele próprio tivesse dito que um profeta tem honras em toda a parte menos na sua própria terra. 45Mas os galileus receberam-no de braços abertos, pois tinham estado em Jerusalém durante a festa da Páscoa e assistido aos seus milagres.
46Regressou a Caná da Galileia, onde tinha transformado a água em vinho. Havia ali um homem, funcionário do governo, cujo filho estava doente em Cafarnaum. 47Este homem, ao ouvir dizer que Jesus vinha da Judeia para a Galileia, foi ao seu encontro para lhe pedir que o acompanhasse e lhe curasse o filho que estava quase à morte.
48Jesus perguntou-lhe: “Então nenhum de vocês acredita em mim a não ser vendo-me fazer sinais e maravilhas?”
49Mas o homem rogou-lhe: “Senhor, vem já, antes que o meu filho morra!”
50“Volta para casa porque o teu filho vai sobreviver!” O homem, crendo em Jesus, voltou para casa.
51Ainda ia a caminho, quando vieram ao encontro alguns servos com a notícia de que o filho já estava bom. 52Perguntou-lhes quando fora que o jovem se sentira curado e responderam: “Ontem à tarde, por volta da uma hora, a febre desapareceu.” 53Então aquele pai compreendeu que isso sucedera no preciso momento em que Jesus lhe dissera: “O teu filho vai sobreviver.” Ele e toda a sua casa creram. 54Foi este o segundo sinal de Jesus na Galileia depois de ter vindo da Judeia.
Isus și femeia samariteancă
1Când a aflat Isus1 Multe mss conțin: Domnul. că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan – 2cu toate că nu Isus Însuși boteza, ci ucenicii Lui – 3a părăsit Iudeea și S‑a întors iarăși în Galileea. 4Însă trebuia să treacă prin Samaria. 5Prin urmare, a ajuns într‑o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov i‑l dăduse fiului său Iosif. 6Acolo era o fântână a lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S‑a așezat la fântână6 Lit.: pe fântână. Este posibil ca fântâna respectivă să fi fost înconjurată de un zid scund. Vezi însă și P66 (Papirusul Bodmer, cca. 200 d.Cr.): pe pământ.. Era cam pe la ceasul al șaselea6 Ora 12:00..
7O femeie din Samaria a venit să scoată apă.
Isus i‑a zis:
– Dă‑Mi să beau!
8Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.
9Femeia samariteancă I‑a zis:
– Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?!
(Căci iudeii n‑au legături cu samaritenii.)9 Sau: (Căci iudeii nu folosesc vase folosite de samariteni.) Iudeii îi considerau pe samariteni necurați din punct de vedere ceremonial, considerând că folosirea unui vas care a fost atins de un samaritean îi va face și pe ei necurați. Samaritenii erau o populație de rasă amestecată, rezultată în urma căsătoriilor dintre israeliții rămași după deportarea asiriană (722 î.Cr.) și populațiile aduse din alte părți de către asirieni (2 Regi 17:24).
10Isus a răspuns și i‑a zis:
– Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce‑ți zice: „Dă‑Mi să beau!“, tu însăți I‑ai fi cerut, și El ți‑ar fi dat apă vie10 Sau: apă curgătoare. Este unul din dubletele de sens intenționate de Ioan, la fel ca pneuma (vânt/duh) și anagenesis (naștere din nou/naștere de sus). Inițial femeia a crezut că este vorba despre o sursă de apă proaspătă, nu de un beneficiu spiritual. Lucrurile i se clarifică ulterior, după conversația cu Isus.!
11Femeia I‑a zis:
– Domnule11 Sau: Doamne. Gr.: kurios, care poate însemna atât Doamne, cât și Domnule. În contextul de față s‑a optat pentru traducerea cu Domnule deoarece, după toate probabilitățile, mulțimile nu ajunseseră încă să‑L recunoască pe Isus ca Domn., n‑ai găleată, iar puțul este adânc. De unde ai deci această apă vie?! 12Ești Tu mai mare decât strămoșul12, 20 Lit.: tatăl. nostru Iacov, care ne‑a dat puțul acesta din care a băut atât el, cât și fiii și turmele lui?
13Isus a răspuns și i‑a zis:
– Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete. 14Dar celui ce bea din apa pe care i‑o voi da Eu, în veci nu‑i va mai fi sete, ci apa pe care i‑o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, țâșnind spre viața veșnică.
15Femeia I‑a zis:
– Domnule, dă‑mi și mie această apă, ca să nu‑mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot!
16El i‑a zis:
– Du‑te, cheamă‑l pe bărbatul tău și vino aici!
17Femeia a răspuns și I‑a zis:
– N‑am bărbat!
Isus i‑a zis:
– Ai spus bine: „N‑am bărbat!“, 18pentru că cinci bărbați ai avut, iar cel pe care‑l ai acum nu‑ți este bărbat. Este adevărat ceea ce ai spus.
19Femeia I‑a zis:
– Domnule, văd că Tu ești profet! 20Strămoșii noștri s‑au închinat pe muntele acesta20 Muntele Garizim, unde samaritenii au ridicat un templu în sec. al IV‑lea î.Cr. Acest templu a fost distrus de către Ioan Hyrcanus în anul 128 î.Cr., iar voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.
21Isus i‑a răspuns:
– Crede‑Mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veți mai închina Tatălui nici pe muntele acesta și nici în Ierusalim. 22Voi vă închinați la ceea ce nu cunoașteți. Noi ne închinăm la ceea ce cunoaștem, căci mântuirea este de la iudei. 23Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr. Căci astfel de închinători caută Tatăl. 24Dumnezeu este duh, iar cei care I se închină trebuie să I se închine în duh24 Sau: în Duh. și în adevăr.
25Femeia I‑a zis:
– Știu că vine Mesia (Căruia I se zice Cristos). Când va veni El, ne va înștiința despre toate lucrurile.
26Isus i‑a zis:
– Eu, Cel Care‑ți vorbește, sunt Acela.
27Chiar atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși, niciunul n‑a întrebat: „Ce cauți27 Vezi v. 23 pentru a înțelege mai bine sensul acestei întrebări.?“ sau „De ce vorbești cu ea?“ 28Femeia a lăsat urciorul, a plecat în cetate și le‑a zis oamenilor: 29„Veniți să vedeți un Om Care mi‑a spus tot ce am făcut! Ar putea să fie Acesta Cristosul?“ 30Ei au ieșit din cetate și veneau spre El.
31Între timp, ucenicii Îl rugau:
– Rabbi31 Vezi nota de la 1:38., mănâncă!
32Dar El le‑a zis:
– Eu am de mâncat o mâncare despre care voi nu știți.
33Drept urmare, ucenicii și‑au zis unii altora: „Nu cumva I‑a adus cineva de mâncare?“
34Isus le‑a zis:
– Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M‑a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. 35Nu ziceți voi că mai sunt încă patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun, ridicați‑vă ochii și priviți ogoarele; ele sunt albe, gata pentru seceriș! Chiar acum, 36cel35-36 Sau: gata pentru seceriș chiar acum! 36 Cel. ce seceră primește răsplată și strânge rod pentru viață veșnică, pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure împreună. 37Căci în această privință este adevărată zicala: „Unul seamănă, iar altul seceră!“ 38Eu v‑am trimis să secerați acolo unde nu voi v‑ați ostenit; alții s‑au ostenit, iar voi ați intrat în osteneala lor.
39Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în El datorită cuvintelor femeii, care mărturisea: „Mi‑a spus tot ce‑am făcut!“ 40Așadar, când samaritenii au venit la El, L‑au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. 41Mult mai mulți au crezut apoi datorită cuvintelor Lui 42și‑i ziceau femeii: „Acum nu mai credem datorită spuselor tale, căci am auzit noi înșine și știm că, într-adevăr, Acesta este Mântuitorul lumii!“
Vindecarea fiului unui slujbaș al regelui
43După cele două zile, Isus a plecat de acolo spre Galileea. 44Căci Isus Însuși mărturisise că un profet nu are parte de cinste în patria lui. 45Când a ajuns în Galileea, galileenii L‑au primit bine. Ei văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim la sărbătoare, căci și ei fuseseră la sărbătoare.
46Atunci a venit din nou în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin.46 Lit.: unde făcuse apa vin. Era acolo un slujbaș al regelui46 Probabil al tetrarhului Irod Antipa (care a domnit între anii 4 î.Cr.–39 d.Cr.), unul dintre fiii lui Irod cel Mare (care a domnit între anii 37–4 î.Cr.). Tetrarhul domnea peste a patra parte a unei regiuni, fiind inferior unui rege și stăpânind doar cu aprobarea romanilor., al cărui fiu era bolnav în Capernaum. 47Când acesta a auzit că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s‑a dus la El și L‑a rugat să vină și să‑i vindece fiul, căci era pe moarte.
48Isus i‑a zis:
– Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu credeți!
49Slujbașul regelui I‑a zis:
– Doamne, coboară‑Te acasă la mine până nu moare copilașul meu!
50Isus i‑a răspuns:
– Du‑te; fiul tău trăiește.
Omul a crezut cuvintele pe care i le‑a spus Isus și a plecat. 51În timp ce se cobora el spre casă, sclavii lui l‑au întâmpinat și i‑au zis că fiul lui trăiește! 52Atunci el i‑a întrebat de ceasul în care începuse să‑i fie mai bine. Ei i‑au răspuns: „Ieri la ceasul al șaptelea52 Ora 13:00. l‑a lăsat febra.“ 53Tatăl a recunoscut că tocmai în ceasul acela Isus îi spusese: „Fiul tău trăiește.“ Și a crezut el și toată casa lui.
54Acesta a fost al doilea semn pe care l‑a făcut Isus după ce a venit din Iudeea în Galileea.
