Jeremias e Pasur
1Quando Pasur, filho de Imer, o sacerdote encarregado da gestão do templo do Senhor, ouviu o que Jeremias estava a dizer, 2mandou-o prender e espancar, pô-lo no cepo junto à porta de Benjamim, perto do templo, e ali o deixou toda a noite.
3No dia seguinte, quando finalmente o mandou soltar, Jeremias disse-lhe: “Pasur, o Senhor alterou o teu nome e diz que, a partir de agora, te chamarás Mergulhado em Terror. 4Pois assim diz o Senhor: ‘Enviarei o pânico, a ti e a todos os teus amigos e vê-los-ás morrer pelas espadas dos seus inimigos. Entregarei Judá ao rei da Babilónia, que levará o povo para a Babilónia como escravos, matando muita gente. 5Deixarei os vossos inimigos saquear Jerusalém. Todos os famosos tesouros da cidade, as joias preciosas, o ouro e a prata dos reis, tudo será transportado para a Babilónia. 6Quanto a ti, Pasur, tu, a tua família e os que vivem contigo serão levados escravos para a Babilónia e ali morrerão; tu e todos a quem mentiste, profetizando que tudo estava certo e a correr bem.’ ”
Jeremias queixa-se
7Então eu disse: “Ó Senhor, enganaste-me quando me garantiste ajuda! Eu tenho de lhes dar as tuas mensagens, mas tu és poderoso e eu não! Por isso, tornei-me objeto de riso na cidade, assunto de troça de toda a gente. 8Quando tenho de lhes falar é sempre para clamar e gritar: ‘Violência! Destruição!’ A palavra do Senhor tornou-se motivo de troça e risota e a verdade é que não posso deixar de continuar a pregar a tua palavra! 9Porque se eu dissesse: ‘Nunca mais farei menção do Senhor, não falarei mais no seu nome’, a tua palavra no meu coração seria como um fogo, consumindo-me os ossos, e não poderia continuar calado.
10Apesar disso, ouço de todos os lados os sussurros das suas ameaças e tenho medo. ‘Vamos denunciar-te!’, dizem eles. Até os que eram meus amigos me espreitam e aguardam a minha queda final. ‘Acabará por se deixar apanhar!’, dizem. ‘Então ficaremos vingados!’ ”
11Mas o Senhor mantém-se ao meu lado, como um valente guerreiro, e os que me perseguem cambalearão. Não poderão derrotar-me, antes serão envergonhados e profundamente humilhados; as suas vidas ficarão marcadas para sempre. 12Ó Senhor dos exércitos, que conheces os que são retos e examinas os mais profundos pensamentos e os corações, que eu veja a tua vingança sobre eles! Porque te entreguei a minha causa.
13Cantem ao Senhor! Louvem ao Senhor! Porque ele vem em socorro do oprimido e livra-o do poder dos maus.
14Maldito seja o dia em que eu nasci! 15Maldita seja a pessoa que trouxe ao meu pai a notícia de que eu nascera, alegrando-o muito com isso! 16Que esse mensageiro seja destruído, à semelhança daquelas cidades que o Senhor aniquilou sem misericórdia! Que seja aterrorizado todo o dia com gritos de batalha! 17Pois não me tirou a vida quando nasci. Oh! Se eu tivesse morrido no ventre de minha mãe, se tivesse sido esse o meu túmulo! 18Porque nasci eu, afinal? A minha vida tem sido, toda ela, apenas tristeza e vergonha.
Ieremia și Pașhur
1Preotul Pașhur, fiul lui Imer, conducător peste Casa Domnului, l‑a auzit pe Ieremia profețind aceste lucruri. 2Și Pașhur l‑a lovit pe profetul Ieremia și l‑a pus în butucii care se aflau la Poarta de Sus a lui Beniamin, în Casa Domnului. 3Totuși, a doua zi, Pașhur l‑a scos pe Ieremia din butuci. Ieremia i‑a zis atunci: „Domnul nu te mai numește Pașhur, ci Magor-Misabib3 Magor-Misabib înseamnă Teroare din toate părțile., 4căci așa vorbește Domnul: «Iată, te voi face să fii o teroare atât pentru tine, cât și pentru toți prietenii tăi. Aceștia vor cădea uciși de sabia dușmanilor lor și ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Îi voi da, de asemenea, pe toți cei din Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care‑i va duce captivi în Babilon și‑i va ucide cu sabia. 5Toate bogățiile cetății acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump și toate bogățiile regilor lui Iuda le voi da în mâna dușmanilor lor. Aceștia le vor jefui, le vor lua și le vor duce în Babilon. 6Chiar și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta veți merge în captivitate în Babilon. Acolo vei muri și acolo vei fi îngropat, tu și toți prietenii tăi, cărora le‑ai profețit minciuni.»“
Plângerea lui Ieremia
7M‑ai amăgit, Doamne, iar eu m‑am lăsat amăgit.
Ai fost mai tare decât mine și m‑ai învins.
Sunt o pricină de râs toată ziua;
fiecare își bate joc de mine.
8Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig,
să proclam: „Violență și distrugere!“
Căci Cuvântul Domnului îmi aduce
dispreț și batjocură toată ziua.
9Dacă mă gândesc să nu mai amintesc de El
și să nu mai vorbesc în Numele Lui,
iată că în inima mea este ceva ca un foc mistuitor,
un foc închis în oasele mele.9 Sau: în trupul meu.
Mă obosesc să‑l țin, dar nu pot.
10Căci aud șușoteala multora,
„Teroare din toate părțile!
Învinuiți‑l! Haideți să‑l învinuim!“
Toți cei ce trăiau în pace cu mine
pândesc acum să vadă dacă mă clatin:
„Poate că se va lăsa amăgit;
îl vom învinge
și ne vom răzbuna pe el!“
11Dar Domnul este cu mine ca un viteaz groaznic!
De aceea, cei ce mă urmăresc
se vor poticni și nu vor învinge.
Vor fi plini de rușine, căci nu vor reuși,
plini de o rușine veșnică,
care nu va fi uitată.
12Doamne al Oștirilor,
Care cercetezi pe cel drept,
Care vezi rărunchii și inima,
lasă‑mă să văd răzbunarea Ta asupra lor!
Căci Ție mi‑am încredințat cauza.
13Cântați Domnului!
Lăudați‑L pe Domnul,
căci El a scăpat sufletul celui nevoiaș
din mâna răufăcătorilor.
14Blestemată să fie ziua în care m‑am născut!
Ziua în care m‑a născut mama mea
să nu fie binecuvântată!
15Blestemat să fie omul care i‑a dat de veste tatălui meu,
zicând: „Ți s‑a născut un copil, un fiu!“,
umplându‑l de bucurie cu ea!
16Omul acela să fie ca și cetățile
pe care Domnul le‑a distrus fără milă!
Să audă strigăt dimineața
și strigăte de război la amiază!
17Căci nu m‑a omorât în pântecul mamei,
ca să‑mi fi fost ea mormântul
și pântecul ei să mă fi păstrat pe vecie.
18De ce am ieșit din pântec,
ca să văd necaz și durere
și să‑mi sfârșesc zilele în rușine?
