A queixa de Jeremias
1Ó Senhor, sempre me tens feito justiça, quando te trago algum caso para que sejas tu a decidir! Permite-me agora que te traga esta queixa: Por que razão são os maus tão prósperos? Porque é que os malvados são tão felizes? 2Plantaste-os e eles criaram raízes, os seus negócios prosperam. Multiplicam-se os seus ganhos e tornam-se ricos. Depois dizem: “Graças a Deus!” Mas nos seus corações não querem saber de ti para nada. 3Quanto a mim, Senhor, tu conheces o meu coração, vês tudo a meu respeito. Senhor, empurra-os para o matadouro como ovelhas!
4Durante quanto tempo suportará ainda esta terra todos os seus excessos? Até a erva do campo chora e se lamenta por causa dos seus atos malvados! Já os animais selvagens e as aves se foram, deixando deserta a terra. Mesmo assim, o povo ainda diz: “Deus não nos condenará! Estamos perfeitamente seguros!”
A resposta de Deus
5Deus respondeu-me: “Se te cansas de correr com meros homens, como poderás competir com cavalos? Se tropeças numa terra plana, que farás quando correres nos matagais, na altura da enchente do Jordão? 6Até os teus irmãos, a tua própria família se voltaram contra ti. Formaram uma intriga, convocando a multidão para te linchar. Não confies neles! Por muito bem que falem, não creias neles!
7Abandonei o meu povo, a minha possessão; entreguei aqueles que eu amava aos seus inimigos. 8O meu povo rugiu contra mim como um leão das florestas, por isso, tratei-os como se os odiasse. 9O meu povo caiu; trarei sobre eles bandos de aves de rapina e animais selvagens para comerem a carne dos seus cadáveres.
10Muitos chefes estrangeiros assolaram a minha vinha, pisaram os seus cachos e fizeram de toda aquela beleza uma desolação. 11Transformaram-na num deserto; estou a ouvir os seus gritos lamentosos. Toda a terra está desvastada e ninguém se ocupa dela. 12Exércitos destruidores rasgam a terra; a espada do Senhor devora tudo duma ponta à outra do país; nada lhe escapa; não há paz para ninguém. 13O meu povo semeou trigo e colhe espinhos; trabalharam bem duro na terra e nada recolheram. Segarão unicamente uma colheita de vergonha, porque a dura cólera do Senhor caiu sobre eles.”
14Agora o Senhor dirige esta mensagem às nações perversas, aos povos que rodeiam Israel: “Explusar-vos-ei das vossas terras, mas arrancarei a casa de Judá do meio deles. 15Depois voltarei e terei compaixão de todos. Tornarei a trazer-vos de novo para casa, para as vossas terras, cada homem para a sua terra. 16E se estas nações pagãs aprenderem realmente os caminhos do meu povo e me proclamarem como o seu Deus, em vez de Baal, a quem ensinaram o meu povo a adorar, serão estabelecidas juntamente com o meu povo. 17Mas toda aquela nação que recusar obedecer-me será de novo expulsa e liquidada”, diz o Senhor.
Plângerea lui Ieremia
1Tu ești întotdeauna drept, Doamne,
când mă cert cu Tine.
Îți voi vorbi totuși cu privire la judecățile Tale.
De ce prosperă calea celor răi?
De ce toți trădătorii au parte de bine?
2Tu i‑ai plantat, iar ei au prins rădăcină.
Cresc și aduc rod.
Tu ești întotdeauna pe buzele lor,
dar departe de inimile2 Lit.: rinichii. lor.
3Totuși, Tu, Doamne, mă cunoști;
Tu mă vezi și îmi cercetezi inima cu privire la Tine.
Înhață‑i ca pe niște oi care trebuie înjunghiate!
Pune‑i deoparte3 Vezi nota de la 6:4. pentru ziua măcelului!
4Până când se va usca țara
și se va veșteji iarba de pe orice câmpie?
Din cauza răutății celor ce locuiesc în ea,
animalele și păsările sunt spulberate.
Căci ei zic:
„El4 Cel mai probabil este vorba despre Dumnezeu. nu ne va vedea sfârșitul!“
Răspunsul Domnului
5„Dacă ai alergat cu pedestrașii
iar ei te‑au obosit,
cum vei putea să te iei la întrecere cu niște cai?
Într‑o țară liniștită te crezi în siguranță,
dar ce5 Sau: Dacă și într‑o țară liniștită te împiedici, / ce. vei face la desișul Iordanului?
6Chiar și frații tăi,
propria ta familie, te trădează;
ei înșiși strigă în gura mare după tine.
Nu te încrede în ei
chiar dacă te vorbesc de bine.
7Mi‑am părăsit Casa,
Mi‑am abandonat moștenirea,
am dat‑o pe iubita sufletului Meu
în mâna dușmanilor ei.
8Moștenirea Mea a ajuns pentru Mine
ca un leu în pădure:
și‑a ridicat glasul împotriva Mea,
de aceea o urăsc.
9N‑a ajuns oare moștenirea Mea pentru Mine
o pasăre de pradă pestriță,
înconjurată de păsări de pradă?
Duceți‑vă și strângeți toate vietățile câmpului!
Aduceți‑le ca s‑o devoreze!
10Mulți păstori Mi‑au distrus via
și Mi‑au călcat ogorul în picioare.
Mi‑au prefăcut ogorul Meu cel plăcut
într‑un deșert pustiit.
11L‑au transformat într‑un pustiu.
Pustiit, el bocește înaintea Mea.
Toată țara a fost devastată,
dar nu este nimeni care să pună la inimă.
12Distrugătorii au sosit
pe toate înălțimile pleșuve din pustie,
căci sabia Domnului devorează țara
de la un capăt la celălalt
și nimeni nu va avea pace.
13Au semănat grâu, dar au cules spini;
s‑au ostenit, dar nu au obținut nimic.
Să vă fie rușine de recoltele voastre
în urma mâniei aprige a Domnului!“
14Așa vorbește Domnul: „Cât despre toți vecinii Mei cei răi, care se ating de moștenirea pe care am dat‑o poporului Meu, Israel, îi voi smulge din țara lor și voi smulge Casa lui Iuda din mijlocul lor. 15Dar, după ce‑i voi smulge, voi avea iarăși milă de ei și‑i voi aduce pe fiecare la moștenirea lui și în țara lui. 16Dacă vor învăța bine căile poporului Meu și vor jura pe Numele Meu, zicând: «Viu este Domnul!», așa cum Mi‑au învățat și ei poporul să jure pe Baal, atunci vor fi repuși în drepturi în mijlocul poporului Meu. 17Dar, dacă vreun neam nu va asculta, îl voi smulge cu desăvârșire și îl voi distruge, zice Domnul.“
