A salvação eterna para Sião
1Ouçam-me, todos os que buscam a justiça, que procuram o Senhor! Considerem bem a pedreira donde foram extraídos, a rocha donde foram cortados! 2Sim, pensem nos vossos antecessores Abraão e Sara! Lamentam-se de serem pequenos e tão poucos, mas Abraão era apenas um só quando o chamei. Depois de o ter abençoado tornou-se numa grande nação. 3O Senhor tornará a abençoar Sião e a transformar os desertos em zonas florescentes! As vossas terras desoladas tornar-se-ão tão belas como o Éden, e a sua solidão, como o jardim do Senhor! Alegria e satisfação é o que ali haverá, assim como sentimentos de gratidão e som de hinos.
4Ouçam-me, meu povo! Ouçam-me, ó Israel! Eu estabelecerei a Lei e farei com que a justiça prevaleça e conduza os povos na luz. 5A minha justiça e a minha salvação estão quase a chegar. Com a força dos meus braços governarei os povos; as ilhas esperam confiadamente em mim e depositam a sua confiança na ação do meu braço forte. 6Reparem nos céus em cima! Atentem para a Terra em baixo! Pois os céus desaparecerão como fumo e a Terra envelhecerá como um fato usado. As gentes da Terra morrerão como moscas, mas a minha salvação durará, terá efetividade para sempre, e o meu governo de justiça nunca mais será abolido, não terá fim.
7Escutem-me, vocês que sabem diferenciar o que é justo do que é errado e que acarinham, nos vossos corações, a minha Lei. Não tenham receio da troça dos outros e das suas palavras caluniosas. 8Porque a traça os destruirá como faz com a roupa; o bicho os comerá como faz com a lã. A minha justiça, porém, permanecerá para sempre, assim como a minha salvação, através de todas as gerações.”
9Desperta, desperta! Levanta-te, ó braço forte do Senhor! Ergue-te como nos dias de antigamente em que liquidaste Raab51.9 Ver nota a 30.7., o dragão dos mares! 10Não és tu o mesmo hoje, o Deus poderoso que secou o mar, abrindo um caminho pelo meio dele para que passassem os teus redimidos? 11Estes, os que o Senhor resgatou, regressarão a Sião cantando e com uma alegria perpétua brilhando no rosto. Estarão cheios de júbilo e gozo. A tristeza e o abatimento desaparecerão.
12“Eu, eu mesmo, sou quem vos conforta e vos dá toda esta alegria! Por isso, que razão têm para temer simples homens mortais, que morrem naturalmente como a erva dos campos e que hão de desaparecer? 13Mesmo assim, não têm temor ao Senhor que vos fez! Esqueceram-no, a ele que distribuiu os astros pelo universo e fez a Terra! Ficarão vocês sob o constante temor da opressão dos homens, receando a sua ira? Mas onde está a fúria do opressor?
14Em breve, muito em breve, os escravos serão libertados! Masmorras, fome e morte, esse não é o vosso destino! 15Porque eu sou o Senhor, vosso Deus, o Senhor dos exércitos, que agito o mar para fazer rugir as suas ondas. 16Coloquei as minhas palavras na vossa boca; abriguei-vos seguramente sob a palma da minha mão. Fui eu quem fez o universo e quem moldou a Terra. Eu sou aquele que diz a Sião: ‘Tu és meu povo!’ ”
A ira do Senhor
17Acorda, acorda! Levanta-te, Jerusalém! Bebeste do copo da ira do Senhor. Bebeste até perderes os sentidos, sorvendo até às últimas gotas. 18Nenhum dos seus filhos ficou vivo para a ajudar ou para lhe dizer o que devia fazer. 19Estas duas coisas foi o que te calhou em sorte: desolação e destruição. Sim, a fome e a espada! E quem ficou para te consolar? Quem ficou para te dar conforto? 20Porque os teus filhos desmaiaram e caíram nas ruas sem amparo, como se fossem animais selvagens apanhados na rede duma armadilha. Foi o Senhor quem derramou a sua cólera e os castigou.
21Mas agora ouçam isto, vocês que foram afligidos, que estão cheios de perturbação e como que embriagados, mas não com vinho. 22Eis o que diz o Senhor, vosso Deus, que defende a causa do seu povo: “Vejam, estou a tirar-vos das mãos esse copo terrível e não mais hão de beber da minha ira! 23Acabou-se, enfim! Vou pô-lo antes nas mãos dos que vos atormentaram e vos diziam: ‘Baixem-se para que vos passemos por cima!’ E vocês deitaram-se no chão e calcaram-vos com os pés.”
O mântuire veșnică pentru Sion
1Ascultați‑Mă, voi, care urmăriți dreptatea,
voi, care‑L căutați pe Domnul!
Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți
și spre groapa din care ați fost scoși!
2Uitați‑vă la Avraam, părintele vostru,
și la Sara care v‑a născut!
Când l‑am chemat, era doar el singur,
dar Eu l‑am binecuvântat și l‑am înmulțit!
3Domnul va mângâia într-adevăr Sionul,
va mângâia toate ruinele lui;
îi va face pustia ca Edenul,
și deșertul asemenea grădinii Domnului:
bucurie și veselie se vor afla în el,
mulțumire și cântare.
4Ia aminte la Mine, poporul Meu!
Pleacă‑ți urechea la Mine, neamul Meu!
Căci Legea va ieși de la Mine,
iar dreptatea Mea o voi face dintr-odată
o lumină pentru popoare!
5Dreptatea Mea este aproape,
mântuirea Mea a ieșit,
iar brațele Mele vor judeca popoarele.
Insulele așteaptă
și nădăjduiesc în brațul Meu.
6Ridicați‑vă ochii spre ceruri
și priviți în jos spre pământ!
Căci cerurile se vor risipi6 Lit.: vor fi rupte în bucăți. ca fumul,
pământul se va învechi ca o haină,
iar cei ce trăiesc pe el vor muri ca țânțarii.
Mântuirea Mea însă va fi pe vecie,
și dreptatea Mea nu va fi zdrobită.
7Ascultați‑Mă, voi, care cunoașteți dreptatea,
tu, popor, care ai în inimă Legea Mea!
Nu te teme de disprețul oamenilor,
nu te înspăimânta de insultele lor,
8căci îi va mânca molia ca pe o haină,
viermele îi va mânca așa cum mănâncă lâna.
Dreptatea Mea însă va dăinui pe vecie,
iar mântuirea Mea va fi pentru toate generațiile.“
9Trezește‑Te! Trezește‑Te! Îmbracă‑Te în putere,
braț al Domnului!
Trezește‑Te ca în zilele din vechime,
ca în generațiile de demult!
Nu ești Tu Acela Care l‑ai tăiat pe Rahab în bucăți,
Care l‑ai străpuns pe monstru?
10Nu ești Tu Acela Care ai uscat marea,
apele marelui adânc,
Care ai făcut un drum în adâncurile mării,
o cale de trecere pentru cei răscumpărați?
11Răscumpărații Domnului se vor întoarce
și vor intra în Sion cu strigăte de bucurie.
O bucurie veșnică va fi pe capul lor;
bucuria și veselia îi vor copleși,
iar durerea și suspinul vor fugi de la ei.
12„Eu, Eu sunt Cel Ce vă mângâi!
Cine ești tu, ca să te temi de omul care moare,
de fiul omului care este făcut ca iarba,
13și să uiți de Domnul, Creatorul tău,
Care a întins cerurile
și a întemeiat pământul,
și să‑ți fie frică neîncetat, toată ziua,
înaintea mâniei asupritorului care urmărește să distrugă?
Unde este mânia asupritorului?
14Cel subjugat va fi eliberat curând;
el nu va muri în temniță14 Sau: în groapă.
și nici nu‑i va lipsi pâinea.
15Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,
Cel Care stârnește marea și face să‑i urle valurile –
Domnul Oștirilor este Numele Său.
16Am pus cuvintele Mele în gura ta
și te‑am acoperit cu umbra mâinii Mele,
ca să așez16 Lit.: ca să plantez. cerurile, să pun temeliile pământului
și să zic Sionului: «Tu ești poporul Meu!»“
Cupa mâniei Domnului
17Trezește‑te! Trezește‑te!
Ridică‑te, Ierusalime,
tu, care ai băut din mâna Domnului cupa mâniei Lui,
care ai sorbit până la drojdii potirul amețelii!
18Între toți fiii pe care i‑a născut,
nu este niciunul care să‑l călăuzească;
între toți fiii pe care i‑a crescut,
nu este niciunul care să‑l apuce de mână.
19Aceste două nenorociri au venit peste tine:
pustiirea și nimicirea, foametea și sabia.
Cine mai poate să plângă pentru tine?
Cine te mai poate mângâia?
20Fiii tăi zac leșinați la fiecare colț de uliță,
ca o antilopă prinsă în laț.
Sunt plini de mânia Domnului
și de mustrarea Dumnezeului tău.
21De aceea, ascultă aceasta, tu, care ești asuprit,
tu, care ești beat, dar nu de vin!
22Așa vorbește Stăpânul tău,
Domnul și Dumnezeul tău,
Apărătorul poporului Său:
„Iată, ți‑am luat din mână cupa amețelii,
iar din potirul mâniei Mele
nu vei mai bea vreodată!
23O voi pune în mâna celor ce te chinuie,
a celor care ți‑au zis:
«Apleacă‑te, ca să putem călca peste tine!»
Ți‑ai făcut atunci spatele ca pământul
și ca un drum pe care ei să umble!“
