Profecia sobre a nação obstinada
1Ai dos filhos rebeldes!”, diz o Senhor. “Pedem conselho a toda a gente menos a mim; fazem alianças, mas não pelo meu Espírito, acumulando os seus pecados! 2Porque foi sem me consultar que desceram ao Egito para procurar ajuda, confiando no Faraó para lhe pedir proteção. 3Mas a segurança do Faraó será a vossa vergonha e o refúgio à sombra do Egito a vossa humilhação. 4Ainda que o seu poder se estenda a Zoã e a Hanes, para onde enviou os príncipes de Judá, 5contudo, virá a servir-vos só para vergonha; de nenhum proveito vos será!”
6Vejam, a viagem vagarosa que fazem para o Egito, através desse terrível deserto, com jumentos e camelos carregados de toda a espécie de coisas ricas para pagar o auxílio do Egito! Lá vão eles, atravessando aquela zona árida e perigosa, onde vivem leões e rápidas víboras e serpentes venenosas. 7Afinal, o Egito nada lhes dará em troca, pois as promessas do Egito não têm valor nenhum! “Animal30.7 Nos relatos babilónicos da criação do mundo, o monstro marinho (Raab) personificava o oceano ou o caos, vencido pelo deus criador. inútil” é como eu lhe chamo!
8Vai e escreve estas minhas palavras a respeito do Egito, para que fiquem escritas para sempre, até ao fim dos tempos, como um ato de acusação contra a descrença de Israel! 9Porque além de rebeldes, são teimosos! Não querem ouvir a Lei do Senhor!
10Dizem aos videntes: “Calem-se já! Não queremos mais dos vossos discursos!” Ou então: “Não queremos cá dessas coisas da verdade, assuntos desagradáveis! Queremos ouvir coisas mais suaves, mais aprazíveis, mesmo que não sejam bem a verdade, mesmo que sejam mentiras! 11Ponham de parte toda essa negrura! Saiam do caminho estreito! Estamos fartos de ouvir falar do Santo de Israel e de tudo o que ele diz!”
12Aqui está a resposta do Santo de Israel: “Visto que desprezam o que vos digo e acreditam mais na opressão e nas mentiras, cairão calamidades repentinamente sobre vocês. 13Será como um muro velho cheio de fendas e já meio a cair. De um momento para o outro desmorona-se e desfaz-se no chão. 14Deus vos desfará como um vaso rachado, sem misericórdia! Não ficará um só bocado aproveitável, que sirva sequer para apanhar brasas no fogo ou para trazer um pouco de água do poço.”
15É por isso que o Senhor Deus, o Santo de Israel, diz: “Só voltando para mim e confiando em mim serão salvos! No descanso e na confiança está a vossa força! Mas vocês não quiseram nada disso! 16‘Não!’, dizem vocês. ‘Obteremos a ajuda do Egito que nos há de dar rápidos cavalos para podermos correr para a batalha.’ Se querem rapidez, hão de vê-la sim, mas será a dos vossos inimigos a perseguir-vos! 17Um só deles chegará a perseguir mil fugitivos! Cinco deles, apenas, conseguirão dispersar-vos e nem mesmo dois poderão fugir juntos! Serão como uma bandeira lá no cimo distante duma montanha!”
18Mesmo assim, o Senhor espera que se voltem para ele, para que possa mostrar-vos o seu amor. Porque o Senhor é um Deus de justiça e é fiel às suas promessas. Felizes serão todos aqueles que esperam pela ajuda dele!
19Ó meu povo de Sião, que habita em Jerusalém, não hão de chorar mais, porque Deus seguramente terá compaixão de vocês, perante os vossos rogos. Ele vai responder-vos. 20Mesmo tendo-vos dado o pão da adversidade e a água da aflição, ele será convosco para vos ensinar: os vossos mestres não se esconderão mais; vê-los-ão com os vossos próprios olhos. 21E se vierem a desviar-se do caminho de Deus e a seguir noutras direções, ouvirão então uma voz atrás de vocês dizendo: “Não! O caminho é este! Vão antes por aqui e nunca mais se desviem nem para um lado nem para o outro!” 22Hão de destruir todos os vossos ídolos de prata e as vossas imagens de ouro, deitando-as fora como coisas imundas, e até vos meterá nojo tocar-lhes. “Fora com isto daqui!”, dirão vocês.
23Nessa altura, Deus vos abençoará com chuva, na altura em que dela necessitarem, com maravilhosas colheitas e com ricas pastagens para o vosso gado. 24Os bois e os jumentinhos que ajudam a lavrar a terra comerão grão puro, limpo da palha pelo vento. 25Nesse dia, em que Deus intervier para destruir os vossos inimigos, em que as torres desabarem, dar-vos-á correntes de água que jorrarão de cada montanha, de cada colina. 26A Lua será tão luminosa como o Sol e a luz deste tão intensa como o brilho de sete dias juntos! Será pois assim, quando o Senhor começar a curar o seu povo e a sarar as chagas com que o feriu.
27Reparem, que o nome do Senhor vem de longe, ardendo em ira, rodeado duma espessa nuvem de fumo! Os seus lábios estão cheios de indignação! As suas palavras são um fogo consumidor! 28A sua ira jorra como uma torrente sobre os povos, para os varrer para bem longe. Ele peneirará as nações orgulhosas; pôr-lhes-á um freio que as fará extraviarem-se.
29Contudo, o povo de Deus cantará cânticos de santa alegria, como nas reuniões de culto ou como quando se realizam celebrações solenes de adoração. O seu povo terá alegria no coração, como quando o flautista conduz uma peregrinação de Jerusalém até à montanha do Senhor, a rocha de Israel. 30E o Senhor fará ouvir a sua voz majestosa e gloriosa e deixará cair o seu poderoso e forte braço sobre os seus inimigos, com forte indignação, com chamas devoradoras, com ciclones, fortes tempestades e tremendas saraivadas. 31A voz do Senhor desfará os Assírios que na sua mão tinham sido uma vara de castigo. 32E por cada açoite que o Senhor fizer cair sobre eles, o seu povo se alegrará com música e cânticos; com golpes do seu braço os combaterá. 33Tofete está pronto, desde há muito tempo, preparado para o rei. É bem alta a pilha de lenha, numa cova profunda e larga, com muito fogo. O sopro do Senhor, semelhante ao fogo dum vulcão, a incendiará.
1Vai de copiii răzvrătiți,
zice Domnul,
care fac un plan care nu este de la Mine
și o alianță1 Lit.: și toarnă o libație. Sau și țese o învelitoare. În limba ebraică verbul nasak înseamnă atât a turna, cât și a țese, iar substantivul massekah înseamnă atât libație, cât și țesătură, învelitoare. care nu este de la Duhul Meu,
adăugând astfel păcat peste păcat!
2Ei pleacă, coborându‑se în Egipt,
fără să‑Mi ceară sfatul,
ca să caute adăpost în ocrotirea lui Faraon
și să se adăpostească la umbra Egiptului!
3De aceea ocrotirea lui Faraon va fi pentru voi o rușine,
iar protecția la umbra Egiptului, o ocară.
4Pentru că, deși are conducători în Țoan
și trimișii săi au ajuns până la Hanes,
5fiecare va fi făcut de rușine
de către un popor care nu le este de niciun folos,
care nu aduce nici ajutor, nici câștig,
ci doar rușine și dispreț.“
6O rostire despre animalele din Neghev.
Printr‑un ținut al necazului și al strâmtorării,
de unde vin leoaica și leul,
vipera și șarpele zburător,
ei își duc bogățiile pe spinarea măgarilor
și averile pe cocoașa cămilelor,
către un popor care nu le va fi de folos,
7către Egipt, al cărui ajutor este deșertăciune
și nimic.
De aceea îl numesc:
„Rahab, cel ce stă nepăsător.“
8Acum, du‑te și scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliță,
scrie‑le pe un sul,
ca să fie o mărturie veșnică
pentru vremea care vine!
9Căci ei sunt un popor răzvrătit, niște copii mincinoși,
copii care nu vor să asculte Legea Domnului,
10care zic văzătorilor: „Să nu mai aveți vedenii!“
și profeților: „Nu ne mai profețiți ce este drept!
Spuneți‑ne lucruri măgulitoare,
profețiți‑ne iluzii!
11Părăsiți calea!
Îndepărtați‑vă de pe cărare
și nu ne mai confruntați
cu Sfântul lui Israel!“
12De aceea, așa vorbește Sfântul lui Israel:
„Pentru că respingeți acest mesaj,
pentru că vă încredeți în asuprire și‑n înșelăciune
și vă sprijiniți pe ele,
13de aceea, această nelegiuire va fi pentru voi
asemenea unei spărturi într‑un zid înalt,
care se lărgește și‑i provoacă prăbușirea,
prăbușire care va veni deodată, într‑o clipă.
14Îl va sfărâma așa cum se sfărâmă un vas de‑al olarilor,
care este zdrobit fără milă
și printre ale cărui fragmente nu se mai găsește
nici măcar un ciob pentru a lua cărbuni din vatră
sau pentru a scoate apă din fântână.“
15Căci așa vorbește Stăpânul Domn, Sfântul lui Israel:
„Prin retragere și odihnă veți fi izbăviți;
în liniște și în încredere va fi tăria voastră.
Dar n‑ați vrut!
16Ați zis: «Nu! Ci vom fugi pe cai!» –
tocmai de aceea veți fi nevoiți să fugiți!
«Vom călări pe cai iuți!» –
tocmai de aceea urmăritorii voștri vor fi și ei iuți!
17La amenințarea unuia singur, vor fugi o mie
și la amenințarea a cinci, veți fugi cu toții
până veți fi lăsați ca un stâlp pe vârful unui munte
și ca un steag pe un deal.“
18Totuși, Domnul așteaptă ca să‑Și arate bunăvoința față de voi.
Totuși, El Se ridică să vă arate milă.
Căci Domnul este un Dumnezeu al judecății!
Ferice de toți cei ce nădăjduiesc în El!
19Da, popor al Sionului, care locuiești în Ierusalim, nu vei mai plânge! Cu siguranță El Își va arăta bunăvoința față de tine când îți va auzi strigătul de ajutor. De îndată ce te va auzi, îți va răspunde. 20Deși Stăpânul vă va da pâinea necazului și apa suferinței, învățătorii tăi nu se vor mai ascunde, și ochii tăi îi vor vedea pe învățătorii tăi. 21Iar dacă vă veți întoarce fie spre dreapta, fie spre stânga, veți auzi înapoia voastră o voce, zicând: „Aceasta este calea! Mergeți pe ea!“ 22Atunci vă veți pângări chipurile voastre cioplite, placate cu argint și imaginile acoperite cu aur. Le veți împrăștia ca pe niște zdrențe murdare, zicându‑le: „Afară cu voi!“
23El va da ploaie seminței pe care o semeni în pământ, iar pâinea, rodul pământului, va fi gustoasă și din abundență. În ziua aceea, turmele voastre vor paște pe pășuni întinse; 24boii și măgarii care lucrează pământul vor mânca nutreț sărat, care a fost vânturat cu lopata și cu furca. 25Pe fiecare munte semeț și pe orice deal înalt vor curge pâraie, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea. 26Luna va străluci ca soarele, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai puternică, așa cum este lumina a șapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului Său, va vindeca vânătaia loviturii Lui.
27Iată, Numele Domnului vine de departe;
vine arzând de mânie și înconjurat de un nor gros de fum.
Buzele Sale sunt pline de indignare,
iar limba Sa este ca un foc mistuitor.
28Suflarea28 Sau: Duhul. Lui este ca un șuvoi28 Lit.: ued. Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar. care se revarsă
și ajunge până la gât.
Vine să cearnă neamurile prin sita nimicirii
și să pună o zăbală în fălcile popoarelor,
care să‑i ducă în rătăcire.
29Veți cânta
ca în noaptea unei sărbători sfinte.
Vi se va bucura inima
ca și când ați merge, în sunetul flautului,
la muntele Domnului,
la Stânca lui Israel.
30Domnul va face să se audă glasul Său măreț
și să fie văzut brațul Său coborând să lovească,
într‑o mânie aprinsă și cu flacără de foc mistuitor,
cu rupere de nori, furtună și grindină.
31Căci Asiria va fi zdrobită de glasul Domnului,
când El va lovi cu toiagul.
32La fiecare lovitură de nuia hotărâtă,
pe care Domnul o va îndrepta asupra ei,
se vor auzi tamburinele și lirele.
Cu loviturile brațului Său, El Se va lupta împotriva ei.32 Sensul versului este nesigur.
33Căci Tofetul33 Tofet înseamnă rug sau loc de ardere. este de mult timp pregătit,
este gata chiar și pentru împărat.
Groapa lui este săpată adânc și larg,
având foc și lemn din belșug.
Suflarea Domnului,
ca un șuvoi de sulf, îl aprinde.
