Eclesiastes 6 – OL & NTLR

O Livro

Eclesiastes 6:1-12

1Há um mal que vi acontecer, frequentemente, em toda a parte e com toda a gente. 2Deus deu a alguns grandes riquezas e honra, de tal forma que podem ter tudo quanto pretendem, mas não lhes permite gozarem do que têm. Outros, vindos de outro lado, é que ficam com o que eles tinham! Ora isto é ilusão e sofrimento cruel.

3Se um indivíduo tiver uma centena de filhos e filhas, e viver até ser muito velho, mas ao morrer deixar tão pouco dinheiro que os filhos nem sequer lhe possam fazer um funeral decente, digo que era melhor que tivesse sido um nado-morto. 4O seu nascimento não teria sido considerado e acabaria por ir para as trevas, sem ter tido um nome. 5Não teria visto o Sol e nem sequer se daria conta da sua existência, e isso teria sido melhor do que ser velho e infeliz. 6Ainda que viva dois mil anos, mas não tiver felicidade, de que serve isso? Afinal, não estamos todos a caminhar para o mesmo fim?

7Todo o homem trabalha para comer e, contudo, o seu apetite jamais encontra satisfação. 8Que vantagem tem, então, o sábio sobre o insensato, ou que vantagem tem o pobre em saber como enfrentar a vida?

9Mais vale aquilo que se vê do que aquilo que se imagina. O andar só a sonhar com coisas belas é loucura, é andar a correr atrás do vento.

10Todas as coisas têm já o seu destino fixado; muito antes, já está decidido aquilo que qualquer homem deverá ser. De nada serve discutir com Deus sobre o nosso destino.

11Quanto mais se falar, menos significado terão as nossas palavras; por isso, de que serve procurar falar a todo o custo?

12Nestes poucos dias da nossa vida de ilusão, quem é que nos pode dizer a melhor forma de desfrutar a vida que passa como uma sombra? Quem é que pode saber o futuro, depois de ter morrido?

Nouă Traducere În Limba Română

Eclesiastul 6:1-12

1Există un rău pe care l‑am văzut sub soare, un mare rău pentru fiii oamenilor. 2Dumnezeu îi dă unui om bogăție, averi și glorie, așa încât nu‑i lipsește nimic din ceea ce‑și dorește, însă Dumnezeu nu‑i dă dreptul să se bucure de ele, ci dă acest drept unui străin. Aceasta este o deșertăciune și un rău tulburător!

3Dacă unui om i s‑ar naște o sută de copii și ar trăi mulți ani, iar zilele anilor lui i s‑ar înmulți, dar sufletul lui nu s‑ar sătura de fericire și n‑ar avea parte nici măcar de înmormântare, eu zic că îi este mai bine unei stârpituri, decât îi este lui! 4Căci stârpitura vine în zadar și pleacă în întuneric, iar numele îi rămâne acoperit în întuneric. 5Deși ea n‑a văzut și n‑a cunoscut soarele, totuși, este mai multă liniște pentru aceasta, decât pentru celălalt, 6chiar dacă celălalt ar fi trăit de două ori o mie de ani, dar fără să fi văzut fericirea. Oare nu merg toate într‑un singur loc?

7Toată osteneala omului este pentru gura lui;

totuși, pofta lui nu este împlinită.

8Căci ce avantaj are înțeleptul față de cel nesăbuit?

Ce avantaj are săracul,

știind cum să se poarte înaintea celor vii?

9Mai bine ce vezi cu ochii,

decât umblarea după pofte!

Dar și aceasta este deșertăciune

și goană după vânt!

10Ceea ce există de mult timp a fost deja numit

și ce este omul a fost cunoscut deja;

el nu se poate judeca cu Cel Ce este mai tare decât el.

11Cu cât sunt mai numeroase cuvintele,

cu atât este mai mare deșertăciunea!

Și ce folos are omul din aceasta?

12Cine știe ce este bine cu adevărat pentru om în scurta lui viață, în zilele vieții lui deșarte, pe care le petrece ca o umbră? Cine îi poate spune omului ce va fi după el sub soare?