Pedro explica a sua experiência
1Em breve os apóstolos e outros irmãos na Judeia souberam que também os gentios se estavam a converter. 2Contudo, quando Pedro voltou para Jerusalém, os crentes oriundos da circuncisão discutiram com ele, acusando-o: 3“Estiveste com os que não são circuncidados e chegaste a comer na sua companhia!”
4Pedro, então, começou a contar-lhes tudo: 5“Um dia, estando eu a orar em Jope, tive uma visão: um pano enorme que descia do céu pendurado pelos quatro cantos. 6Dentro estavam animais da terra e selvagens, répteis e aves do céu. 7E ouvi uma voz dizer: ‘Levanta-te, Pedro, mata e come!’
8‘Nunca, Senhor!’, respondi. ‘Jamais comi na minha vida qualquer coisa impura ou imunda.’
9Mas a voz veio do céu uma segunda vez: ‘Não consideres impuro o que Deus tornou limpo!’
10Isto aconteceu três vezes, antes que o pano e tudo o que continha fosse recolhido no céu. 11Nesse mesmo instante, chegaram à casa onde me encontrava os três homens que iriam acompanhar-me a Cesareia. 12O Espírito Santo disse-me para ir com eles, sem me preocupar com o facto de serem gentios. Estes seis irmãos acompanharam-me e chegámos a casa do homem que enviara os mensageiros. 13Contou-nos que lhe tinha aparecido um anjo em casa que lhe disse: ‘Envia mensageiros a Jope, a fim de procurar Simão Pedro. 14Ele vos ensinará como tu e toda a tua casa se poderão salvar’, tinha-lhe dito o anjo.
15Anunciei-lhes então o evangelho da salvação e, justamente quando começava a falar, o Espírito Santo desceu sobre eles, tal como aconteceu connosco no princípio. 16Lembrei-me então das palavras do Senhor: ‘Sim, João batizou com água, mas vocês serão batizados com o Espírito Santo.’ 17Portanto, se Deus lhes deu o mesmo dom que a nós, aqueles que cremos no Senhor Jesus Cristo, quem seria eu para impedir Deus de agir?”
18Quando ouviram isto, os ânimos de todos os que tinham tido uma opinião contrária serenaram e glorificaram Deus: “Sim, Deus deu também aos gentios o privilégio de se voltarem para ele e receberem a vida eterna.”
A igreja em Antioquia
19Entretanto, os crentes que tinham fugido de Jerusalém, durante a perseguição que se seguiu à morte de Estêvão, viajaram para longe até à Fenícia, Chipre e Antioquia, espalhando o evangelho, mas só entre os judeus. 20Mesmo assim, alguns dos crentes que, idos de Chipre e Cirene foram para Antioquia, partilharam também a sua mensagem acerca do Senhor Jesus a alguns gregos. 21E a mão do Senhor estava com eles, de tal modo que o grande número dos que creram se converteu ao Senhor.
22Quando a igreja de Jerusalém soube do que acontecera, mandou Barnabé a Antioquia para conhecer a situação. 23Ao chegar e ver a graça exercida por Deus, ficou cheio de alegria e animou os crentes a manterem-se fiéis ao Senhor, custasse o que custasse. 24Barnabé era um homem bondoso, cheio do Espírito Santo e de fé. Em resultado disso, grande número de pessoas se uniu ao Senhor.
25Depois Barnabé seguiu para Tarso em busca de Saulo. 26Quando o encontrou, levou-o consigo outra vez para Antioquia, em cuja igreja ambos ficaram um ano inteiro a ensinar os novos convertidos, que eram numerosos. E foi ali em Antioquia que os discípulos foram chamados cristãos pela primeira vez.
27Durante esta época, vieram de Jerusalém a Antioquia alguns profetas. 28Um deles, chamado Ágabo, levantou-se numa das reuniões, anunciando pelo Espírito que haveria uma grande fome em todo o mundo romano. (Essa profecia cumpriu-se durante o governo de Cláudio.) 29Assim os discípulos resolveram mandar ajuda aos cristãos da Judeia, dando cada qual o mais que podia. 30Fizeram isto e entregaram as suas ofertas a Barnabé e Saulo, para que as levassem aos anciãos da igreja em Jerusalém.
1Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că neamurile au primit și ele Cuvântul lui Dumnezeu.
2Când Petru s‑a suit la Ierusalim, unii dintre creștinii circumciși îl judecau, 3zicând:
– Ai intrat în casă la niște bărbați necircumciși și ai mâncat cu ei!
4Atunci Petru a început să le explice pe rând cele întâmplate și le‑a zis:
5– Eram în cetatea Iafo și, în timp ce mă rugam, am avut5 Lit.: am văzut., într‑o răpire sufletească, o viziune. Am văzut un obiect coborând – ceva ca o pânză mare fiind adusă jos din cer, de cele patru colțuri – și venind până la mine. 6M‑am uitat în ea cu atenție și am văzut patrupede de pe pământ, fiare sălbatice, târâtoare6 Vezi nota de la 10:12. și păsări ale cerului. 7Apoi am auzit un glas care mi‑a zis: „Petru, ridică‑te, înjunghie și mănâncă!“ 8Însă eu am zis: „Nicidecum, Doamne! Căci niciodată n‑a intrat în gura mea ceva întinat sau necurat!“ 9Dar glasul mi‑a vorbit a doua oară din cer: „Ceea ce a curățit Dumnezeu, să nu consideri întinat!“ 10Lucrul acesta s‑a întâmplat de trei ori. Apoi toate au fost ridicate iarăși la cer. 11Și iată că imediat după aceea, la poarta casei în care eram, stăteau trei bărbați trimiși la mine din Cezareea11 Vezi nota de la 8:40.. 12Duhul mi‑a spus să mă duc cu ei fără să fac deosebire. Împreună cu mine au mers și acești șase frați. Am intrat în casa acelui om, 13iar el ne‑a istorisit cum a văzut un înger stând în casa lui și zicând: „Trimite la Iafo și cheamă‑l pe Simon, numit și Petru, 14care îți va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată familia ta!“ 15În timp ce eu începusem să vorbesc, Duhul Sfânt S‑a coborât peste ei, așa cum S‑a coborât și peste noi la început. 16Atunci mi‑am amintit de cuvintele Domnului, așa cum El obișnuia să spună: „Ioan, într-adevăr, a botezat cu16 Sau: în. apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.“ 17Deci, dacă Dumnezeu le‑a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să‑L pot împiedica17 Sau: opri. pe Dumnezeu?!
18Când au auzit ei aceste lucruri, s‑au liniștit și L‑au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Așadar, Dumnezeu le‑a dat și neamurilor pocăința care duce la viață!“
Biserica în Antiohia
19Cei ce fuseseră împrăștiați din cauza persecuției care avusese loc în urma uciderii lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia19 Al treilea oraș ca mărime din Imperiul Roman, după Roma și Alexandria.. Ei nu vorbeau despre Cuvânt nimănui în afară de iudei. 20Câțiva dintre ei însă, niște bărbați din Cipru și din Cirena, care veniseră în Antiohia, le‑au vorbit și grecilor, vestindu‑le Evanghelia despre Domnul Isus. 21Mâna Domnului era cu ei, și astfel un mare număr de oameni care au crezut, s‑au întors la Domnul. 22Vestea despre ei a ajuns și la urechile bisericii care era în Ierusalim, astfel că l‑au trimis pe Barnabas să meargă până în Antiohia. 23Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s‑a bucurat și i‑a îndemnat pe toți să rămână lângă Domnul cu o inimă devotată.23 Lit.: scopul [planul/țelul] inimii. 24Căci Barnabas era un om bun și plin de Duhul Sfânt și de credință. Și o mulțime mare de oameni a fost adăugată la Domnul. 25S‑a dus apoi la Tars ca să‑l caute pe Saul 26și, când l‑a găsit, l‑a dus în Antiohia. Astfel, timp de un an întreg, ei s‑au adunat cu biserica și au dat învățătură la o mare mulțime de oameni. În Antiohia, ucenicii au fost numiți pentru prima oară „creștini“26 Gr.: christianos; termenul apare de trei ori în NT și are sensul de: cel care‑L urmează pe Cristos, cel care aparține lui Cristos. Vezi și 26:28; 1 Pet. 4:16..
27În acele zile, au coborât din Ierusalim în Antiohia niște profeți. 28Unul dintre ei, pe nume Agab, s‑a ridicat și a arătat, prin Duhul Sfânt, că urmează să vină o mare foamete în toată lumea28 Lumea cunoscută atunci. Sau în întreg Imperiul Roman.. Și așa s‑a și întâmplat în timpul lui Claudius28 Tiberius Claudius Nero Germanicus, împărat care a domnit între anii 41–54 d.Cr. Foametea a ținut din anul 45 d.Cr. până în anul 48 d.Cr.. 29Atunci ucenicii au hotărât să le trimită ajutor fraților care locuiau în Iudeea, fiecare după posibilitățile lui; 30și așa au și făcut, trimițând acest ajutor bătrânilor30 Sau: prezbiterilor., prin Barnabas și Saul.
