A vingança dos gibeonitas
1Houve uma fome durante o reinado de David que durou três anos consecutivos. David consultou o Senhor que lhe disse: “Esta fome é por causa da maldade de Saul e da sua família sanguinária que matou os gibeonitas.”
2O rei chamou os gibeonitas. Estes não faziam parte de Israel; tinham ficado da nação dos amorreus. Israel jurara não os matar, mas Saul, no seu zelo nacionalista, tentou liquidá-los. 3David perguntou-lhes: “Que posso fazer por vocês, para que nos livremos desta culpa que recai sobre nós, e para que possamos enfim pedir a bênção do Senhor?”
4“O caso não se resolve com dinheiro e também não pretendemos matar seja quem for dos israelitas.” David perguntou de novo: “Que posso eu fazer? Digam-me para que assim proceda.”
5-6Eles responderam: “Dá-nos sete descendentes de Saul, esse homem que procurou destruir-nos. Enforcá-los-emos em Gibeá, a cidade de Saul.” E disse-lhes: “Está certo; farei isso.”
7No entanto, poupou Mefibosete, filho de Jónatas e neto de Saul, devido ao juramento que fizera a Jónatas. 8Mas deu-lhes os dois filhos de Rispa, Armoni e Mefibosete, que eram netos de Saul através da sua mulher Aiá. Também lhes entregou cinco filhos de Merabe, filha de Saul, que tivera de Adriel, filho de Barzilai, meolatita. 9Os homens de Gibeão enforcaram-nos na montanha perante o Senhor. Os sete morreram juntos no princípio da colheita da cevada.
10Rispa, a mãe de dois dos homens, estendeu um saco de serapilheira sobre um rochedo e ficou ali a guardar os cadáveres, durante toda a estação da sega, para evitar que as aves de rapina os despedaçassem de dia e que de noite os animais selvagens os comessem. 11David, ao saber do que ela tinha feito, 12-14ordenou que os ossos dos homens fossem enterrados no túmulo de Cis, o pai de Saul, em Zela, na terra de Benjamim. Enviou também um pedido à população de Jabes-Gileade para que lhe trouxessem os ossos de Saul e Jónatas. Estes tinham furtado os seus corpos duma praça pública em Bete-Seã, onde os filisteus os tinham pendurado, depois de terem morrido na batalha do monte Gilboa. Desta forma, Deus respondeu às orações e fez terminar aquela fome.
Guerra contra os filisteus
(1 Cr 20.4-8)
15Uma vez mais os filisteus estavam em guerra com Israel. David e os seus homens participavam na batalha, tendo o rei ficado exausto e muito fraco. 16Isbi-Benobe, um gigante cuja lança de bronze pesava mais de 3 quilos e que usava uma armadura nova, aproximou-se de David com a intenção de o matar. 17Mas Abisai, o filho de Zeruía, chegou a tempo e matou este gigante filisteu. Na sequência desse incidente os homens de David disseram-lhe: “Nunca mais voltarás a combater! Por que razão haveríamos de correr o risco de se apagar a luz de Israel?”
18Mais tarde, durante uma guerra com os filisteus também em Gobe, Sibecai, o husatita, matou Safe, um outro gigante.
19Durante outra guerra contra os filisteus, El-Hanã, filho de Jaré-Oreguim, natural de Belém, matou o irmão de Golias, o giteu, cuja lança era tão grande como a viga dum tecelão.
20Noutra batalha, em Gate, um gigante com seis dedos em cada mão e em cada pé, filho também dum gigante, 21injuriava a nação de Israel; Jónatas, sobrinho de David, filho de Simeia, irmão de David, matou-o.
22Estes quatro gigantes pertenciam à tribo dos gigantes de Gate e foram mortos por elementos das tropas de David.
Răzbunarea ghivoniților
1În zilele lui David a fost o foamete de trei ani la rând. David a căutat fața Domnului, și Domnul i‑a zis: „Este din cauza lui Saul și a Casei lui sângeroase, deoarece i‑a omorât pe ghivoniți.“ 2Regele i‑a chemat pe ghivoniți și le‑a vorbit. (Ghivoniții nu erau dintre fiii lui Israel, ci erau o rămășiță a amoriților2 De fapt, erau hiviți (vezi Ios. 9:7; 11:19). Populațiile canaanite de dinaintea așezării israelite în Canaan erau numite adeseori prin termenul generic de amoriți.. Fiii lui Israel făcuseră un jurământ față de ei, însă Saul, în râvna lui pentru fiii lui Israel și ai lui Iuda, încercase să‑i nimicească).
3David i‑a întrebat pe ghivoniți:
– Ce ar trebui să fac pentru voi? Cum aș putea să fac ispășire ca să binecuvântați moștenirea Domnului?
4Ghivoniții i‑au răspuns:
– Nu vrem nici argint, nici aur de la Saul și de la familia sa. De asemenea, nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.
Atunci el i‑a întrebat:
– Ce‑mi cereți să fac pentru voi?
5Ei i‑au răspuns regelui:
– Fiindcă bărbatul acesta ne‑a mistuit și plănuise să fim nimiciți, astfel încât să dispărem de pe întreg teritoriul lui Israel, 6să ni se dea șapte bărbați dintre fiii lui ca să‑i spânzurăm6, 9 Sau: să‑i tragem în țeapă, un mod de expunere a trupurilor celor executați. înaintea Domnului, în Ghiva lui Saul, alesul Domnului6 Unele traduceri conțin pe muntele Domnului, pe baza unei presupuse confuzii între cuvinte: behir (ales) și be‑har (pe munte); LXX conține: ca pe niște aleși pentru Domnul..
Regele a zis:
– Vi‑i voi da.
7Regele l‑a cruțat însă pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, datorită jurământului făcut înaintea Domnului între el și Ionatan, fiul lui Saul. 8I‑a luat pe Armoni și pe Mefiboșet, cei doi fii pe care Rițpa, fiica lui Aia, i‑i născuse lui Saul, precum și pe cei cinci fii pe care Merab, fiica lui Saul, i‑i născuse lui Adriel, fiul lui Barzilai meholatitul, 9și i‑a dat în mâinile ghivoniților. Aceștia i‑au spânzurat înaintea Domnului, pe un deal. Toți cei șapte au murit împreună, fiind uciși în primele zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului.
10Rițpa, fiica lui Aia, a luat un sac și l‑a întins sub ea pe o stâncă. De la începutul seceratului și până când a căzut ploaie din cer peste ei, ea n‑a lăsat păsările cerului să se așeze pe ei în timpul zilei și nici vietățile câmpului în timpul nopții. 11Când i s‑a spus lui David ce făcea Rițpa, fiica lui Aia, țiitoarea lui Saul, 12acesta s‑a dus și a adus osemintele lui Saul și ale fiului său Ionatan de la locuitorii Iabeșului Ghiladului (aceștia le furaseră din piața Bet‑Șanului, unde le puseseră filistenii în ziua când l‑au ucis pe Saul la Ghilboa). 13A adus de acolo osemintele lui Saul și ale fiului său Ionatan și au fost adunate, de asemenea, și oasele celor care fuseseră spânzurați. 14Au înmormântat osemintele lui Saul și ale fiului său Ionatan în teritoriul lui Beniamin, la Țela, în mormântul tatălui său, Chiș. Și au făcut tot ce poruncise regele. În urma acestor fapte, Dumnezeu a răspuns rugăciunilor făcute pentru țară.
Bătălii împotriva filistenilor
(1 Cron. 20:4-8)
15Între filisteni și Israel a avut loc o nouă bătălie. David a coborât împreună cu slujitorii lui și au luptat împotriva filistenilor. David era epuizat. 16Ișbi-Benob, unul dintre urmașii lui Rafa, care avea o suliță cu un vârf de bronz în greutate de trei sute de șecheli16 Aproximativ 3,5 kg. și care era încins cu o sabie nouă, și‑a pus în gând să‑l omoare pe David. 17În ajutorul lui David a venit însă Abișai, fiul Țeruiei, care l‑a lovit pe filistean și l‑a omorât. Atunci oamenii lui David i‑au jurat, zicând: „Nu vei mai ieși cu noi la război, ca să nu stingi lumina lui Israel.“
18După aceea, o altă bătălie împotriva filistenilor a avut loc la Gob. Cu acest prilej, hușatitul Sibecai l‑a ucis pe Saf, unul dintre urmașii lui Rafa. 19În timpul unei alte lupte cu filistenii la Gob, Elhanan, fiul betleemitului Iaare-Oreghim19 Sau: fiul țesătorului Iair, din Betleem., l‑a ucis pe Goliat ghititul, care avea o suliță al cărei mâner era ca sulul unui țesător. 20S‑a mai dat o luptă la Gat. Acolo era un bărbat uriaș care avea câte șase degete la ambele mâini și la ambele picioare – douăzeci și patru în total. Și acesta se trăgea din Rafa. 21El l‑a batjocorit pe Israel, dar Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David, l‑a ucis. 22Aceștia patru i s‑au născut lui Rafa în Gat. Ei au fost uciși de mâna lui David și de mâna slujitorilor săi.
