Ezequias, rei de Judá
(2 Rs 17.5-7; 2 Cr 29.1-2; 31.1, 20-21; 32.1-19; Is 36.1-22)
1No terceiro ano do reinado de Oseias, filho de Elá, rei de Israel, Ezequias, filho de Acaz, tornou-se rei em Judá. 2Ezequias tinha 25 anos quando se tornou rei de Judá. Reinou 29 anos em Jerusalém. A sua mãe chamava-se Abia e era filha de Zacarias. 3Ezequias fez o que era reto aos olhos do Senhor, conforme tudo o que fizera David, seu antepassado. 4Tirou os santuários pagãos nas colinas, derrubou os obeliscos, quebrou os vergonhosos ídolos de Achera, destruiu a serpente de bronze que Moisés fizera, pois até então o povo oferecia-lhe incenso queimado, chamando-lhe Neustan, ainda que o rei Ezequias lhes tivesse dito que não passava de uma simples peça de bronze.
5Confiou no Senhor, o Deus de Israel. Com efeito, não houve nem antes nem depois dele nenhum rei tão fiel ao Senhor. 6Manteve-se fiel ao Senhor, sem jamais se afastar dele e obedeceu aos mandamentos dados através de Moisés. 7Por isso, o Senhor esteve sempre com ele, o ajudou e o fez prosperar em tudo. Rebelou-se contra o rei da Assíria e recusou-se a servi-lo. 8Conquistou terra aos filisteus, até ao limite de Gaza e seus arredores, destruindo povoações, tanto as maiores como as mais pequenas.
9Foi durante o quarto ano do reinado de Ezequias, que correspondia ao sétimo do reinado de Oseias de Israel, que o rei Salmaneser da Assíria atacou Israel e pôs cerco à cidade de Samaria. 10Três anos mais tarde, durante o sexto ano do reinado de Ezequias e o nono do rei Oseias de Israel, Samaria cedeu e foi conquistada. 11O rei da Assíria transportou israelitas para o seu país e organizou colónias para a sua instalação na cidade de Hala e ao longo das margens do rio Habor em Gozã, assim como nas cidades dos medos. 12Isso aconteceu-lhes porque não quiseram dar ouvidos à palavra do Senhor, seu Deus, de aceitar tudo o que queria que fizessem. Ao contrário, quebraram a aliança estabelecida com Deus e desobedeceram aos mandamentos que Moisés, o servo do Senhor, lhes tinha dado.
13Mais tarde, no décimo quarto ano do reinado de Ezequias, Senaqueribe, rei da Assíria, veio combater contra todas as cidades fortificadas de Judá e tomou-as. 14O rei Ezequias pediu a paz e enviou uma mensagem ao rei da Assíria em Laquis: “Errei. Estou pronto a pagar o tributo que exigires, contanto que te retires da terra.” O rei assírio pediu então um pagamento de 10 000 quilos de prata e 1000 de ouro. 15Para juntar todo esse dinheiro, o rei Ezequias serviu-se de prata armazenada no templo e nos cofres do palácio real.
16Arrancou ainda o ouro que revestia as portas do templo, e o das ombreiras de outras portas que tinham sido revestidas com esse metal precioso, e deu tudo ao rei assírio.
Senaqueribe ameaça Jerusalém
17Contudo, este último enviou o comandante supremo do seu exército, o tesoureiro real e o mordomo da corte em Laquis, com um grande exército; acamparam junto à estrada principal, ao lado do campo das lavadeiras, perto do aqueduto do reservatório superior. 18Pediram que o rei Ezequias viesse falar com eles. Então Eliaquim, filho de Hilquias, que era o primeiro-ministro, acompanhado de Sebna, escrivão do rei, e de Joá, filho de Asafe, secretário real, formaram entre si uma comissão que saiu da cidade para se encontrar com o enviado da Assíria.
19Então o general assírio enviou o seguinte recado ao rei Ezequias:
“O poderoso rei da Assíria diz-te que és um louco ao pensares que o rei do Egito te poderá ajudar. 20Pensas que a estratégia e a valentia militares são apenas uma questão de palavras? Em quem confias para te revoltares contra mim? 21No Egito? Se te apoias no Egito, vais verificar que essa nação é como um pau que logo se quebra, quando nos apoiamos nele, e que acaba por nos perfurar a mão. O Faraó egípcio não inspira confiança alguma! 22Talvez também estejas a dizer: ‘Nós confiamos no Senhor, nosso Deus!’ Então não é esse aquele que o vosso rei insultou, deitando abaixo os seus santuários e os altares sobre as colinas, obrigando toda a gente de Judá a adorar em Jerusalém e a usar unicamente o altar do templo?
23O meu mestre, o rei da Assíria, propõe-vos o seguinte negócio: se conseguirem arranjar 2000 homens, do que ficou de todo o vosso exército, ele dá-vos outros tantos cavalos para que os montem! 24Assim, como poderás resistir a um oficial do meu senhor, mesmo que seja um dos menores, quando estás confiante que o Egito te fornecerá carros e cavaleiros? 25Além disso, julgas que vim aqui de minha própria iniciativa? Não. Foi o Senhor quem me disse: ‘Vai destruir essa nação!’ ”
26Então Eliaquim, filho de Hilquias, Sebna e Joá responderam-lhe: “Pedimos-te que fales em aramaico, porque compreendemos esse idioma. Não uses o hebraico, para que o povo que está sobre as muralhas não perceba.”
27O general assírio retorquiu: “O meu senhor não me mandou apenas para vos falar a vocês, mas também a essa gente que está em cima da muralha. É que eles estão também condenados a ingerirem o seu próprio esterco e a sua urina!”
28Logo a seguir, o embaixador levantou a voz e falou, em hebraico, ao povo que ali estava: “Ouçam o que vos diz o grande rei da Assíria: 29‘Não se deixem enganar por Ezequias; ele não será capaz de vos livrar do meu poder. 30Não lhe deem ouvidos, quando vos disser para confiarem no Senhor, e que o Senhor não permitirá que sejam conquistados pelo rei da Assíria!’
31Não ouçam Ezequias! Vejam antes o que o rei da Assíria vos oferece: Primeiro, devem trazer-me um presente em sinal de rendição e aliarem-se a mim. Depois, abram todas as portas da cidade e saiam; deixarei que cada família possua a sua própria casa com a sua videira e a sua figueira. 32Isso até que eu tenha conseguido organizar a vossa ida para uma terra muito semelhante a esta, uma terra de belas cearas e de vinho, terra de pão e de vinhas, terra de oliveiras e de mel, para que lá vivam e não morram. Não deixem que Ezequias vos defraude, garantindo que o Senhor vos livrará dos meus exércitos. 33Algum dos deuses das outras nações alguma vez conseguiu livrar o seu povo do rei da Assíria? 34Que foi que aconteceu com os deuses de Hamate, Arpade, Sefarvaim, Hena e Iva? Foram eles capazes de proteger Samaria? 35Qual foi o deus que, em alguma ocasião, teve poder para preservar uma nação da minha força? O que vos leva a pensar que o Senhor pode salvar Jerusalém?”
36O povo permaneceu calado e não lhe respondeu uma só palavra, pois Ezequias tinha-lhes dito para nada retorquirem. 37Então Eliaquim, filho de Hilquias, administrador do palácio, assim como Sebna, escrivão real, e Joá, filho de Asafe, o cronista da corte, voltaram para junto de Ezequias, com as suas vestes rasgadas, em sinal de profunda tristeza, e contaram-lhe tudo o que o general assírio lhes dissera.
Domnia lui Ezechia peste Iuda
(2 Cron. 29:1-2; 31:1, 20-21)
1Ezechia, fiul lui Ahaz, regele lui Iuda, a început să domnească în al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel. 2El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Abia și era fiica lui Zaharia. 3El a făcut ce este drept în ochii Domnului, tot așa cum făcuse David, tatăl său. 4A îndepărtat înălțimile și a zdrobit stâlpii sacri, a tăiat stâlpul Așerei4 Vezi nota de la 13:6. și a zdrobit în bucăți șarpele de bronz pe care îl făcuse Moise, deoarece fiii lui Israel obișnuiau să ardă tămâie înaintea lui și îl numeau Nehuștan4 Nehuștan sună asemănător cu termenii ebraici pentru bronz, șarpe și lucru pângărit..
5Ezechia a crezut în Domnul, Dumnezeul lui Israel. Dintre toți regii lui Iuda care au fost înaintea lui sau care au urmat după el, n‑a fost niciunul ca el. 6El s‑a alipit de Domnul, nu s‑a depărtat de El și a păzit poruncile pe care Domnul i le‑a dat lui Moise. 7Domnul a fost cu Ezechia, care a reușit în tot ce s‑a dus să facă. El s‑a răsculat împotriva împăratului Asiriei și nu i‑a mai slujit. 8Ezechia i‑a învins pe filisteni până la Gaza și le‑a distrus teritoriile, de la turnurile de pază până la cetățile fortificate.
9În al patrulea an al lui Ezechia, care era și al șaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s‑a suit împotriva Samariei și a asediat‑o, 10iar după trei ani de asediu asirienii au cucerit‑o. Așadar, Samaria a fost cucerită în al șaselea an al lui Ezechia, care era și al nouălea an al lui Osea, regele lui Israel. 11Împăratul Asiriei l‑a dus pe Israel în captivitate, în Asiria. El i‑a pus să locuiască în Halah, în Gozan, de‑a lungul râului Habor, și în cetățile mezilor, 12din cauză că n‑au ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul lor, ci au încălcat legământul Lui și pentru că n‑au ascultat și nici n‑au împlinit tot ce le‑a poruncit Moise, robul Domnului.
Ierusalimul amenințat de către Sanherib
(2 Cron. 32:1-19; Is. 36:1-22)
13În al paisprezecelea an al regelui Ezechia, Sanherib13 Împărat al Asiriei. [705–681 î.Cr.], împăratul Asiriei, s‑a suit împotriva tuturor cetăților fortificate ale lui Iuda și le‑a cucerit. 14După aceea, Ezechia, regele lui Iuda, a trimis următorul mesaj împăratului Asiriei, care se afla în Lachiș: „Am greșit! Depărtează‑te de mine și îți voi da orice îmi vei cere!“ Împăratul Asiriei a cerut de la Ezechia, regele lui Iuda, trei sute de talanți14 Aproximativ 10 t. de argint și treizeci de talanți14 Aproximativ 1 t. de aur. 15Ezechia i‑a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui. 16Cu acest prilej Ezechia a desprins aurul cu care tot el, Ezechia, regele lui Iuda, acoperise ușile și stâlpii Templului16 Ebr.: hekal, termen ebraic diferit de cel tradus cu Casă (bait). Domnului și l‑a dat împăratului Asiriei.
17Împăratul Asiriei a trimis din Lachiș la regele Ezechia, în Ierusalim, pe Tartan, pe Rab‑Saris și pe Rab‑Șache17 Sau: comandantul suprem, comandantul expediției și reprezentantul personal, trei funcții militare și administrative., cu o armată puternică. Ei s‑au suit spre Ierusalim și când au ajuns, s‑au oprit la canalul de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Ogorul Spălătorului. 18Apoi l‑au chemat pe rege. Eliachim, fiul lui Hilchia, cel ce răspundea de palat, scribul Șebna și cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, au ieșit la ei.
19Rab‑Șache le‑a zis:
– Spuneți‑i lui Ezechia:
„Așa vorbește marele împărat, împăratul Asiriei: «Pe ce se bazează această încredere a ta? 20Tu ai spus: ‘sfat și putere pentru război’, dar acestea sunt doar niște vorbe de pe buze. În cine deci te încrezi de te‑ai răsculat împotriva mea? 21Iată că acum te încrezi în Egipt, în acel toiag de trestie frântă, care străpunge și rănește mâna oricui se sprijină pe ea. Așa este Faraon, regele Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el. 22Dacă îmi veți spune: ‘Noi ne încredem în Domnul, Dumnezeul nostru!’, oare nu este El Acela ale Cărui înălțimi și altare le‑a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați înaintea acestui altar din Ierusalim!’»?
23Vino acum, te rog, și fă o înțelegere cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: eu îți voi da două mii de cai, dacă tu vei putea găsi călăreți pentru ei. 24Și cum vei putea îndepărta măcar o singură căpetenie dintre cei mai neînsemnați slujitori ai stăpânului meu, când tu te încrezi în Egipt pentru care și călăreți? 25Mai mult, m‑am suit eu oare fără Domnul împotriva acestui loc, ca să‑l distrug? Domnul mi‑a zis: «Suie‑te împotriva acestei țări și distruge‑o!»“
26Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, Șebna și Ioah i‑au răspuns lui Rab‑Șache:
– Vorbește, te rugăm, robilor tăi în aramaică26 Limba de circulație internațională folosită în mod special în diplomație și comerț. Era cunoscută la început doar de elite, ajungând ceva mai târziu să fie folosită la scară largă în Canaan., pentru că o înțelegem, și nu ne vorbi în iudaică26, 28 Sau: ebraică., în auzul poporului care este pe zid!
27Dar Rab‑Șache le‑a zis:
– Oare stăpânului tău și ție, m‑a trimis stăpânul meu să spun aceste cuvinte? Oare nu m‑a trimis la oamenii aceștia, care stau pe zid să‑și mănânce propriile murdării și să‑și bea propria urină împreună cu voi?
28Atunci Rab‑Șache s‑a ridicat și a strigat cu glas tare în limba iudaică, zicând:
– Ascultați cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei! 29Așa vorbește împăratul:
„Nu‑l lăsați pe Ezechia să vă amăgească, fiindcă nu va putea să vă elibereze din mâna mea! 30Nu‑l lăsați pe Ezechia să vă convingă să vă încredeți în Domnul, zicându‑vă: «Cu siguranță Domnul ne va elibera și cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei!»
31Nu‑l ascultați pe Ezechia, căci așa vorbește împăratul Asiriei: «Faceți pace cu mine și veniți afară la mine. Atunci fiecare dintre voi va mânca din via lui și din smochinul lui și va bea apă din puțul lui, 32până voi veni și vă voi lua într‑o țară ca a voastră, o țară cu belșug de grâne și de must, de pâine și de vii, de măsline și de miere. Astfel veți trăi și nu veți muri. Nu‑l ascultați pe Ezechia fiindcă el vă îndrumă greșit când zice: ‘Domnul ne va elibera!’ 33Și‑a eliberat vreunul dintre dumnezeii neamurilor țara din mâna împăratului Asiriei? 34Unde sunt dumnezeii Hamatului și ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvayimului, ai Henei și ai Ivei? Au eliberat ei Samaria din mâna mea? 35Care dintre toți dumnezeii acestor țări și‑au eliberat țara din mâna mea? Prin urmare, cum ar putea Domnul să elibereze Ierusalimul din mâna mea?»“
36Poporul a tăcut și nu i‑a răspuns niciun cuvânt, căci porunca regelui era: „Să nu‑i răspundeți!“ 37Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, cel ce răspundea de palat, scribul Șebna și cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, au venit la Ezechia cu hainele sfâșiate și i‑au spus cuvintele lui Rab‑Șache.
