Senaqueribe ameaça Jerusalém
(2 Rs 18.13-37; 19.35-37; Is 36.1-22; 37.36-38)
1Alguns anos mais tarde, e apesar da fidelidade do rei Ezequias a Deus, o rei Senaqueribe da Assíria invadiu Judá e pôs cerco às cidades fortificadas com a intenção de conquistá-las. 2Quando teve a certeza de que Senaqueribe tinha o intuito de atacar Jerusalém, 3Ezequias convocou os seus conselheiros e governantes para um conselho de guerra, tendo decidido tapar as fontes do lado de fora da cidade. 4Para isso, mobilizaram uma enorme quantidade de gente que, para além desse trabalho, também se empenhou no corte das águas do ribeiro que atravessava os campos: “Porque acharia o rei da Assíria tanta água?”, diziam eles.
5Seguidamente, consolidou a sua defesa, reparando a muralha, onde havia fendas, e levantando, junto às torres fortificadas, outra muralha do lado de fora. Também reforçou a construção da fortaleza de Milo, na Cidade de David, e mandou fabricar grande quantidade de armas e de escudos. 6Mobilizou o exército e nomeou oficiais, mandando que se concentrassem nas campinas em frente da cidade, dizendo-lhes: 7“Esforcem-se e sejam corajosos! Não tenham medo do rei da Assíria nem do seu poderoso exército, porque connosco está quem é muito maior do que ele! 8O seu exército é grande, mas não passam de simples homens; nós temos o Senhor, nosso Deus, combatendo do nosso lado!” Estas palavras foram para eles de grande incentivo.
9Senaqueribe, o rei da Assíria, enquanto sitiava a cidade de Laquis, enviou embaixadores ao rei Ezequias, com a seguinte mensagem dirigida ao povo de Jerusalém:
10“O rei Senaqueribe da Assíria pergunta-vos: Pensam poder sobreviver ao cerco que porei a Jerusalém? 11Não serve de nada que o rei Ezequias tente persuadir-vos a um suicídio coletivo, levando-vos a permanecerem na cidade, morrendo de fome e de sede, ao mesmo tempo que vos promete que o Senhor, vosso Deus, vos livrará do rei da Assíria. 12O rei Ezequias foi quem mandou destruir todos os santuários pagãos sobre as colinas e ordenou que em Judá e Jerusalém se usasse unicamente o altar do templo, queimando apenas ali o incenso.
13Não percebem que tanto eu como os outros reis da Assíria, antes de mim, nunca fomos impedidos de conquistar qualquer nação que atacássemos? 14Qual foi o deus das nações já conquistadas que foi capaz de fazer alguma coisa para salvar essas terras? Digam-me o nome de apenas um que tivesse podido resistir aos nossos ataques. O que é que vos leva a pensar que o vosso Deus vos pode salvar? 15Não se deixem enganar por Ezequias! Não acreditem nele. Repito, não houve deus, de nação nenhuma, que alguma vez tivesse sido capaz de salvar o seu povo da minha mão, nem dos meus antecessores; muito menos o vosso Deus o poderá fazer!”
16O embaixador falou com desprezo pelo Senhor Deus e pelo servo de Deus Ezequias, com todos aqueles insultos. 17Senaqueribe enviou, pelos embaixadores, cartas injuriosas contra o Senhor, o Deus de Israel: “Nenhum dos deuses das outras nações conseguiu salvar os seus povos das minhas mãos. O Deus de Ezequias também não conseguirá!”, escreveu ele. 18Os embaixadores gritaram ameaças, em língua judaica, dirigindo-se ao povo que se juntara nas muralhas da cidade, tentando atemorizá-lo e desencorajá-lo. 19Falavam do Deus de Jerusalém, como se se tratasse de um simples deus pagão, de um ídolo feito por mãos de homens.
20O rei Ezequias e o profeta Isaías, filho de Amós, clamaram em oração ao Deus do céu. 21Em resposta, o Senhor enviou um anjo que destruiu o exército assírio, com todos os seus oficiais e generais. Senaqueribe foi obrigado a regressar à sua terra, coberto de vergonha. Quando entrou no templo do seu deus, os seus filhos mataram-no ali mesmo. 22Foi assim que o Senhor salvou Ezequias e o povo de Jerusalém. Houve, enfim, paz na terra.
23A partir de então, o rei Ezequias tornou-se muito respeitado entre as nações vizinhas. Muitos estrangeiros traziam valiosos presentes a Jerusalém, para oferecer ao Senhor e também ao rei Ezequias.
O sucesso e a morte de Ezequias
(2 Rs 20.1-19; Is 38.1-8; 39.1-8)
24Algum tempo depois, Ezequias adoeceu gravemente e orou ao Senhor, que lhe respondeu através de um milagre. 25No entanto, Ezequias não correspondeu a esse benefício com um verdadeiro espírito de gratidão, porque se deixou levar pelo orgulho. Por isso, Deus indignou-se contra Judá e Jerusalém. 26Ezequias e a população de Jerusalém humilharam-se, e a ira do Senhor não se manifestou durante o tempo de vida do rei.
27Ezequias teve muitas riquezas e foi altamente honrado. Teve de construir cofres especiais para guardar o ouro, a prata e as pedras preciosas, assim como as especiarias e ainda os escudos e as taças de ouro. 28Edificou igualmente muitos armazéns para recolha de cereais, vinho novo e azeite; também construiu estábulos para os seus animais e currais para os grandes rebanhos de ovelhas e cabras que adquirira. 29Fundou ainda povoações em grande número e possuiu ovelhas e vacas em abundância, pois Deus concedeu-lhe grande prosperidade. 30Tapou a fonte superior de Giom e fez correr as águas, para baixo, através do aqueduto a ocidente do bairro de Jerusalém chamado Cidade de David. Foi muito feliz nas obras que empreendeu.
31Contudo, quando vieram embaixadores da Babilónia, para se informarem do milagre da sua cura, Deus deixou-o agir, sem interferir, para que se revelasse inteiramente o seu carácter.
O fim do reinado de Ezequias
(2 Rs 20.20-21)
32Os outros acontecimentos da história de Ezequias e todas as boas coisas que realizou estão escritos no livro do profeta Isaías, filho de Amós, e no Livro dos Reis de Judá e de Israel. 33Quando faleceu, Ezequias foi enterrado no cemitério real, na encosta da colina, entre os outros reis. Foi honrado por toda a população de Judá e de Jerusalém com exéquias solenes. O seu filho Manassés ascendeu ao trono.
Ierusalimul, amenințat de către Sanherib
(2 Regi 18:13, 17-37; 19:8-19, 35-37; Is. 36; 37:8-20, 36-38)
1După aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib1 Împărat al Asiriei între anii 705–681 î.Cr., împăratul Asiriei. El a intrat în Iuda și și‑a așezat tabăra în direcția cetăților fortificate, gândindu‑se să le cucerească pentru sine. 2Când Ezechia a văzut că Sanherib a venit și vrea să lupte împotriva Ierusalimului, 3s‑a sfătuit cu conducătorii și cu vitejii săi ca să astupe izvoarele din afara cetății, iar aceștia l‑au susținut. 4S‑a adunat mult popor care a astupat toate izvoarele și uedul4 Vezi nota de la 15:16. care curgea prin mijlocul ținutului, căci își ziceau: „De ce să vină împărații Asiriei și să găsească apă din belșug?“ 5Ezechia s‑a îmbărbătat și a refăcut tot zidul spart, înălțându‑l până la turnuri. El a mai înălțat încă un zid în afară, a întărit Milo5 Milo înseamnă plin și se referă, probabil, la un sistem de terase artificiale umplute cu stânci și susținute de ziduri. din Cetatea lui David și a făcut o mulțime de arme și de scuturi.
6El a numit căpetenii de război peste popor, i‑a adunat la sine în piața de la poarta cetății și a vorbit inimii lor, zicând:
7„Fiți tari și curajoși! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza împăratului Asiriei și a întregii mulțimi care este cu el, căci mai mulți sunt cu noi decât cu el! 8Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne ajute și să poarte bătăliile noastre!“
Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, regele lui Iuda.
9După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, în timp ce era înaintea Lachișului împreună cu toate forțele sale, i‑a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, la Ezechia, regele lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau în Ierusalim, zicând:
10„Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei:
«În ce vă încredeți voi de rămâneți sub asediu în Ierusalim? 11Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin înfometare și însetare, zicând: ‘Domnul, Dumnezeul nostru, ne va elibera din mâna împăratului Asiriei!’? 12Oare nu Ezechia I‑a îndepărtat înălțimile și altarele, poruncind lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați numai înaintea unui singur altar și doar pe el să aduceți tămâie!’?
13Nu știți ce am făcut eu și părinții mei tuturor popoarelor celorlalte țări? Au putut oare dumnezeii neamurilor pământului să‑și elibereze țările din mâna mea? 14Care dintre toți dumnezeii acestor neamuri, care au fost date spre nimicire14 Ebr.: haram/herem, termen care în contextul relației dintre Israel și Dumnezeu se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. Practica aceasta era întâlnită însă și la alte popoare din Orient. de părinții mei, au putut să‑și elibereze poporul din mâna mea? Prin urmare, cum va putea Dumnezeul vostru să vă elibereze din mâna mea? 15De aceea să nu‑l lăsați pe Ezechia să vă amăgească! Nu‑l lăsați să vă înșele astfel! Să nu credeți în El, căci niciunul din dumnezeii vreunui neam sau ai vreunui regat n‑au putut să‑și elibereze poporul din mâna mea și din mâna părinților mei! Nici Dumnezeul vostru nu va putea să vă elibereze din mâna mea!»“
16Slujitorii săi au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva lui Ezechia, slujitorul Său. 17Sanherib mai scrisese și scrisori ca să‑L batjocorească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, în care vorbea împotriva Lui, zicând: „Așa cum dumnezeii neamurilor pământului nu și‑au eliberat popoarele din mâna mea, nici Dumnezeul lui Ezechia nu‑Și va elibera poporul din mâna mea!“ 18Slujitorii au proclamat aceasta, cu glas tare și în limba iudaică18 Adică, ebraică., poporului din Ierusalim aflat pe zid, ca să‑i facă să se teamă și să‑i îngrozească, și să poată captura astfel cetatea. 19Ei au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt făcuți de mâini omenești. 20Dar regele Ezechia și profetul Isaia, fiul lui Amoț, s‑au rugat cu privire la aceasta și au strigat către ceruri.
21Domnul a trimis un înger care a nimicit orice războinic viteaz, orice conducător și orice căpetenie din tabăra împăratului Asiriei. Acesta s‑a întors rușinat în țara lui. Când a intrat în templul zeului său, cei ieșiți din coapsele sale l‑au înjunghiat acolo cu sabia.
22Așa i‑a izbăvit Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor dușmanilor lor. El i‑a protejat din toate părțile. 23Mulți au venit la Ierusalim cu daruri de mâncare pentru Domnul și cu cadouri pentru Ezechia, regele lui Iuda, care, de atunci, a fost înălțat înaintea ochilor tuturor neamurilor.
Succesul și mândria lui Ezechia
(2 Regi 20:1-21; Is. 38:1-8, 21-22; 39:1-8)
24În acele zile, Ezechia s‑a îmbolnăvit și era aproape de moarte. El s‑a rugat Domnului Care i‑a vorbit și i‑a dat un semn. 25Însă Ezechia nu a răsplătit binefacerea primită, deoarece i s‑a îngâmfat inima, astfel că mânia Domnului a fost peste el, peste Iuda și peste Ierusalim. 26Ezechia s‑a smerit de îngâmfarea sa, împreună cu locuitorii Ierusalimului, astfel încât mânia Domnului nu a venit peste ei în vremea lui Ezechia.
27Ezechia a avut foarte multă bogăție și glorie. El și‑a făcut vistierii pentru argint, pentru aur, pentru pietre prețioase, pentru mirodenii, pentru scuturi și pentru tot felul de vase scumpe. 28A construit hambare pentru recolta de cereale, pentru vin și pentru ulei, precum și grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi. 29El și‑a zidit cetăți și a avut numeroase turme și cirezi, căci Dumnezeu i‑a dat foarte multe bunuri.
30Ezechia este cel care a astupat izvorul de sus al Ghihonului și i‑a îndreptat cursul în jos spre partea de apus a Cetății lui David. Ezechia a reușit în tot ce a făcut. 31Însă, când trimișii conducătorilor din Babilon au venit la el ca să întrebe despre semnul care se făcuse în țară, Dumnezeu l‑a părăsit, ca să‑l pună la încercare și să cunoască tot ce era în inima lui.
32Celelalte fapte ale lui Ezechia, precum și dovezile sale de credincioșie sunt scrise în „Viziunea profetului Isaia“, fiul lui Amoț, și în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“. 33Ezechia a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în locul cel mai înalt al mormântului urmașilor lui David. La moartea sa, toți cei din Iuda și locuitorii Ierusalimului i‑au dat cinste. Și în locul lui a domnit fiul său Manase.
