Jeosafá derrota Moabe e Amon
1Mais tarde, os exércitos dos reis de Moabe, de Amon e de uma parte dos meunitas, declararam guerra a Jeosafá e ao povo de Judá. 2Chegou ao conhecimento de Jeosafá que um vasto exército estava a marchar contra ele, vindo das partes do mar Salgado, de Edom, e que já estava em Hazazom-Tamar (também conhecida por En-Gedi). 3Jeosafá ficou profundamente abalado com estas notícias e decidiu implorar o socorro do Senhor. Anunciou que todo o povo de Judá deveria jejuar durante algum tempo. 4O povo veio de todas as partes da nação, até Jerusalém, para orarem juntos ao Senhor.
5Jeosafá ficou de pé, no meio do povo reunido no pátio novo do templo, e fizeram a seguinte oração:
6“Senhor, Deus dos nossos pais, o único Deus dos céus, o dominador de todos os reinos da Terra, tu tens todo o poder e força. Quem poderá fazer-te frente? 7Ó nosso Deus, não foste tu quem expulsou os povos pagãos que viviam nesta terra de diante do teu povo Israel? E não foste tu quem deu esta terra aos descendentes de Abraão, o teu amigo? 8O teu povo estabeleceu-se neste lugar e edificou este templo ao teu nome. 9Cremos sinceramente que em tempos de angústia, como este, sempre que formos confrontados com uma calamidade, seja guerra, doença ou fome, poderemos vir à tua presença, neste templo, e clamar que nos salves, ouças e socorras.
10Atenta, pois, para aquilo que os exércitos de Amon, de Moabe e do monte Seir estão a fazer. Tu não permitiste aos nossos antepassados que invadissem essas terras, quando saíram do Egito; contornaram-nas e não as destruíram. 11Vê a recompensa que nos dão agora! Querem pôr-nos fora desta terra que nos deste. 12Ó nosso Deus, não irás tu detê-los? Não temos forma de nos protegermos desse poderoso exército. Não sabemos o que fazer; apenas temos os olhos postos em ti.”
13Enquanto todo aquele povo, vindo de todas as partes de Judá, estava ali perante o Senhor, com os filhos, mulheres e bebés, 14o Espírito do Senhor veio sobre um dos homens presentes, Jaaziel, filho de Zacarias, filho de Benaia, filho de Jeiel, filho de Matanias, o levita, que era um dos filhos de Asafe.
15“Que todo o povo me escute, povo de Judá e de Jerusalém, e também o rei Jeosafá!”, exclamou ele. “O Senhor diz: ‘Não tenham medo! Não fiquem paralisados por causa deste poderoso exército! Esta batalha não é vossa, mas de Deus! 16Amanhã, vão e ataquem-nos! Encontrá-los-ão subindo as ladeiras de Ziz, no fim do vale que se abre sobre o deserto de Jeruel. 17Nem terão necessidade de lutar! Tomem os vossos lugares de combate, fiquem quietos e vejam a maravilhosa operação de salvação que Deus realizará, ó povo de Judá e de Jerusalém! Não tenham medo, nem desfaleçam! Partam amanhã, porque o Senhor estará convosco!’ ”
18Então o rei Jeosafá inclinou-se, com o rosto no chão, e todo o povo de Judá e Jerusalém fez o mesmo, adorando o Senhor. 19Os levitas do clã de Coate e os do clã de Coré levantaram-se para louvar o Senhor, o Deus de Israel, com cânticos vibrantes e grande ressonância.
20Na manhã seguinte, cedo, as forças de Judá dirigiram-se para o deserto de Tecoa. Jeosafá, a meio do caminho, mandou-os parar e disse-lhes: “Escutem-me, ó povo de Judá e de Jerusalém. Creiam no Senhor, no vosso Deus, e ficarão firmes. Creiam nos seus profetas e tudo correrá bem!”
21Depois de ter consultado os líderes do povo, o rei determinou que um coro abriria a marcha do exército, vestindo as roupas santas e cantando o seguinte tema:
“Deem graças ao Senhor, porque ele é bom,
porque o seu amor é eterno!”
22No momento em que começaram a cantar e a entoar os louvores, o Senhor pôs emboscadas sobre os exércitos de Amon, como de Moabe, e o do monte Seir, que estavam a invadir as terras de Judá, e eles foram todos derrotados. 23Eles começaram a guerrear entre si, destruindo-se mutuamente! Primeiro foram os dois exércitos dos amonitas e dos moabitas que investiram contra os do monte Seir, matando-os a todos. Quando acabaram, os dois exércitos voltaram-se um contra o outro.
24Quando as tropas de Judá chegaram ao miradouro que dá para o deserto, tudo o que podiam ver era corpos mortos, jazendo no solo; nem um só dos seus inimigos escapou.
25O rei Jeosafá e o povo desceram para apanhar o despojo, o dinheiro, a roupa e as joias que tiraram dos corpos; era tanto que levou três dias a saquear! 26No quarto dia juntaram-se no vale da Beraca (ação de graças), como é chamado hoje, e aí deram graças ao Senhor.
27Voltaram para Jerusalém, com Jeosafá à frente, cheios de alegria pela forma maravilhosa como o Senhor os tinha livrado dos seus inimigos. 28Entraram em Jerusalém acompanhados por uma orquestra de harpas, liras e cornetas e dirigiram-se ao templo.
29Quando os reinos vizinhos ouviram o que acontecera, que o Senhor, ele próprio, combatera contra os inimigos de Israel, o temor de Deus caiu sobre eles. 30O reino de Jeosafá permaneceu assim sossegado, porque Deus lhes dava paz.
O fim do reinado de Jeosafá
(1 Rs 22.41-51)
31Jeosafá tornou-se rei de Judá aos 35 anos de idade e reinou 25 anos em Jerusalém. A sua mãe chamava-se Azuba e era filha de Sili. 32Fez o que seu pai Asa tinha feito, obedecendo ao Senhor em tudo, e fez sempre o possível por não se desviar dos caminhos de Deus, fazendo o que era reto aos olhos do Senhor. 33No entanto, não destruiu os santuários pagãos sobre as colinas, e o povo não se dispôs a seguir somente o Deus dos seus antepassados.
34Outros relatos dos acontecimentos respeitantes ao reinado de Jeosafá, do princípio ao fim da sua vida, podem encontrar-se na história de Jeú, o filho de Hanani, no Livro dos Reis de Israel.
35No final da sua vida, Jeosafá, rei de Judá, aliou-se a Acazias, rei de Israel, que era um homem mau. 36Associaram-se para a construção de navios, em Eziom-Geber, para navegarem até Társis. 37Então Eliezer, filho de Dodava, de Maressa, profetizou contra Jeosafá, dizendo: “Visto que te aliaste ao rei Acazias, o Senhor já destruiu essa obra que mandaste executar.” Com efeito, aqueles navios partiram-se em pedaços e não puderam sair para Társis.
Iehoșafat respinge invazia din est
1După o vreme, fiii lui Moab și fiii lui Amon împreună cu niște meuniți au pornit la război împotriva lui Iehoșafat. 2Mesagerii au venit la Iehoșafat și l‑au înștiințat, zicând: „O mare mulțime vine împotriva ta de dincolo de mare2 Marea Moartă., din Edom, și iată că au ajuns la Hațațon-Tamar, care este En‑Ghedi.“ 3Iehoșafat s‑a temut. El s‑a hotărât să‑L întrebe pe Domnul și a vestit un post în tot ținutul lui Iuda. 4Cei din Iuda s‑au adunat ca să ceară ajutor de la Domnul. Ei au venit din toate cetățile lui Iuda ca să ceară ajutor de la Domnul.
5Iehoșafat a stat în adunarea lui Iuda și a Ierusalimului, la Casa Domnului, înaintea curții celei noi 6și a zis:
„Doamne, Dumnezeul părinților noștri, oare nu Tu ești Dumnezeu în ceruri? Oare nu Tu stăpânești peste toate regatele neamurilor? În mâna Ta este puterea și tăria și nimeni nu Ți se poate împotrivi! 7Oare nu Tu, Dumnezeul nostru, ești Cel Care i‑ai alungat pe locuitorii acestei țări dinaintea poporului Tău Israel și n‑ai dat‑o Tu, pentru totdeauna, seminței7 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lui Avraam, prietenul Tău7 Vezi Iac. 2:23.? 8Ei au locuit în ea și au zidit în ea un Lăcaș Sfânt pentru Numele Tău, zicând: 9«Dacă va veni asupra noastră vreo nenorocire, sabia, judecata, molima sau foametea, vom sta înaintea acestei Case și înaintea Ta, căci Numele Tău este în Casa aceasta, vom striga către Tine, în strâmtorarea noastră, și Tu ne vei asculta și ne vei izbăvi!»
10Acum, iată, fiii lui Amon, Moabul și cei din muntele Seir, – în teritoriul cărora nu i‑ai dat voie lui Israel să intre atunci când venea din țara Egiptului, căci el i‑a ocolit și nu i‑a nimicit, – 11iată cum ne răsplătesc: ei vin să ne alunge din moștenirea Ta, pe care ne‑ai dat‑o în stăpânire. 12O, Dumnezeul nostru, oare nu‑i vei judeca Tu? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mulțimi numeroase care vine împotriva noastră. Noi nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați către Tine.“
13Toți bărbații din Iuda stăteau înaintea Domnului cu copilașii, cu soțiile și cu fiii lor. 14Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării, peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, un levit dintre urmașii lui Asaf. 15El a zis:
„Voi, toți cei din Iuda, și voi, locuitori ai Ierusalimului, și tu, rege Iehoșafat, ascultați! Așa vorbește Domnul: «Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza acestei mulțimi numeroase, căci lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu! 16Să coborâți mâine împotriva lor. Iată că ei se vor fi urcat prin trecătoarea Țiț și‑i veți găsi la capătul uedului16 Vezi nota de la 15:16. dinspre pustia Ieruel. 17Voi nu veți avea de luptat. Opriți‑vă, stați și priviți izbăvirea pe care v‑o va da Domnul!» Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați! Mâine, ieșiți înaintea lor și Domnul va fi cu voi!“
18Iehoșafat s‑a închinat cu fața la pământ. Toți cei din Iuda și locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului, închinându‑I‑se, 19iar leviții dintre urmașii lui Chehat și ai lui Korah s‑au ridicat să‑L laude pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu glas foarte puternic.
20S‑au sculat dis‑de‑dimineață și au pornit înspre pustia Tekoa. La plecarea lor, Iehoșafat s‑a ridicat și a zis:
„Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ascultați‑mă! Credeți în Domnul, Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți! Credeți în profeții Lui și veți reuși!“
21S‑a sfătuit apoi cu poporul, după care i‑a pus pe cei ce Îi cântau Domnului și‑L lăudau cu podoabe sfinte21 Sau: și lăudau splendoarea sfințeniei. Termenul sfințenie se poate referi la Domnul Însuși sau la îmbrăcămintea preoțească (vezi Ps. 110:3)., să iasă înaintea celor înarmați și să zică:
„Mulțumiți Domnului,
căci în veac ține îndurarea Lui!“
22În clipa când au început să cânte și să aducă laudă, Domnul a așezat o ambuscadă împotriva fiilor lui Amon, a Moabului și a celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda, și aceștia au fost învinși. 23Fiii lui Amon și ai lui Moab s‑au ridicat împotriva locuitorilor din muntele Seir ca să‑i dea spre nimicire23 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. și să‑i distrugă. Când au terminat cu locuitorii din Seir, s‑au repezit unii la alții și s‑au nimicit între ei.
24Când cei din Iuda au ajuns pe înălțimea de unde puteau zări pustia și s‑au uitat înspre mulțimea de dușmani, iată că acolo erau numai cadavre zăcând pe pământ; niciunul nu scăpase. 25Iehoșafat și poporul lui s‑au dus și au adunat prada. Ei au găsit printre cadavre25 Sau: printre vite. o mulțime de bunuri, haine și vase prețioase, și au luat atât de multe, încât nu le‑au putut duce. Au avut nevoie de trei zile să adune prada, căci era foarte multă. 26În ziua a patra, s‑au strâns cu toții în valea Beraca26 Beraca înseamnă Binecuvântare., unde L‑au binecuvântat pe Domnul. De aceea au pus văii respective numele Beraca și așa i‑a rămas numele până în ziua de azi.
27Apoi toți bărbații din Iuda și din Ierusalim au plecat și s‑au întors la Ierusalim cu bucurie, avându‑l pe Iehoșafat în fruntea lor, căci Domnul îi înveselise, dându‑le victorie împotriva dușmanilor lor. 28Au intrat în Ierusalim cântând din harfe, din lire și din trâmbițe și s‑au dus înspre Casa Domnului.
29Groaza lui Dumnezeu a venit peste toate regatele celorlalte țări, când au auzit că Domnul S‑a luptat cu dușmanii lui Israel. 30Prin urmare, regatul lui Iehoșafat a avut parte de liniște, și Dumnezeul lui i‑a dat odihnă de jur împrejur.
Sfârșitul domniei lui Iehoșafat
(1 Regi 22:41-51)
31Așadar, Iehoșafat a domnit peste Iuda. El avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fiica lui Șilhi. 32El a umblat pe căile tatălui său, Asa, și nu s‑a abătut de la ele, făcând ce este drept în ochii Domnului. 33Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, iar poporul tot nu și‑a alipit inima de Dumnezeul părinților lor. 34Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, cele dintâi și cele de pe urmă, au fost scrise în „Cronicile lui Iehu“, fiul lui Hanani, care au fost incluse în „Cartea regilor lui Israel“.
35După o vreme, Iehoșafat, regele lui Iuda, s‑a aliat cu Ahazia, regele lui Israel, cel care s‑a făcut vinovat de nelegiuire. 36S‑a aliat cu el ca să construiască niște corăbii ce urmau să navigheze la Tarșiș. Au construit corăbiile la Ețion-Gheber. 37Atunci Eliezer din Mareșa, fiul lui Dodava, a profețit împotriva lui Iehoșafat, zicând: „Pentru că te‑ai aliat cu Ahazia, Domnul îți va sfărâma lucrarea!“ Corăbiile au fost sfărâmate și nu au mai reușit să navigheze la Tarșiș.
