O Livro

Êxodo 1:1-22

Os israelitas oprimidos

1Estes são os nomes dos filhos de Israel que vieram com ele para o Egito com as suas famílias:

2Rúben, Simeão, Levi, Judá,

3Issacar, Zebulão, Benjamim,

4Dan, Naftali, Gad e Aser.

5Foram ao todo com ele 70 pessoas. José já estava no Egito.

6Tanto José como cada um dos irmãos foram morrendo, tendo desaparecido toda aquela geração. 7Entretanto, os seus descendentes multiplicaram-se imenso, de tal forma que depressa se tornaram uma grande nação, enchendo toda aquela terra de Gosen onde habitavam.

8Então chegou ao trono um rei que não conhecia José; 9e disse ao seu povo: “Estes israelitas tornaram-se um perigo, porque são muitos e fortes. 10Vamos pois tomar medidas convenientes para pôr fim a isto. Caso contrário, se vier uma guerra, juntar-se-ão aos nossos inimigos, lutando contra nós, e dessa forma fugirão do país.”

11Assim, os egípcios começaram a oprimi-los e impuseram-lhes capatazes que os subjugaram com cargas insuportáveis, enquanto estavam a trabalhar na construção das cidades de entreposto Pitom e Ramessés. 12No entanto, quanto mais os subjugavam mais se reproduziam; de forma que os egípcios se alarmavam. 13Por isso, tornavam a escravidão dos israelitas 14ainda mais amarga, forçando-os a trabalhar sem descanso nos campos, com toda a espécie de pesadas cargas e duros trabalhos, com barro e tijolos.

15Então o Faraó, o rei do Egito, deu instruções às parteiras dos hebreus, que se chamavam Sifrá e Puá, 16para que quando lhes nascessem filhos, se fossem meninos, os matassem, se fossem meninas, as deixassem viver. 17Só que as parteiras temiam Deus e não obedeceram ao rei. Deixaram viver os meninos igualmente. 18Por isso, o rei mandou chamá-las e perguntou-lhes: “Porque é que não fizeram o que eu mandei e não mataram os meninos?”

19“Porque as mulheres hebreias”, responderam-lhe, “são muito rápidas a terem os bebés, de forma que quando lá chegamos é sempre depois do tempo. Nisso não são como as egípcias.”

20Deus abençoou as parteiras e o povo de Israel continuou a multiplicar-se e foi-se tornando muito forte. 21Deus deu a essas mulheres filhos e uma família próspera, porque temeram a sua vontade.

22Perante isto o Faraó mandou ao seu povo que pegassem em todos os meninos recém-nascidos dos hebreus e os lançassem ao rio Nilo, mas que às meninas lhes poupassem a vida.

Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 1:1-22

Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt

1Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt împreună cu Iacov și împreună cu familiile lor: 2Ruben, Simeon, Levi și Iuda, 3Isahar, Zabulon și Beniamin, 4Dan și Neftali, Gad și Așer. 5Toți cei ieșiți din coapsele lui Iacov erau în număr de șaptezeci. Iosif se afla deja în Egipt. 6După o vreme, Iosif a murit. Apoi au murit toți frații săi și toată generația aceea. 7Fiii lui Israel au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult. Ei au devenit numeroși și au ajuns puternici, astfel încât țara s‑a umplut de ei.

8Peste Egipt s‑a ridicat un nou rege, care nu‑l cunoscuse pe Iosif. 9El a zis poporului său: „Iată că poporul fiilor lui Israel este prea mare și prea puternic pentru noi. 10Haideți să ne purtăm cu înțelepciune față de el. Altfel, se va înmulți și, dacă se va întâmpla să fim în război, se va alătura și el dușmanilor noștri, va lupta împotriva noastră și va ieși din țară.“

11Și au pus peste ei stăpânitori, ca să‑i chinuiască prin poveri grele. Astfel, ei au zidit pentru Faraon11 Denumire a suveranului Egiptului. Sensul literal este Marea Casă sau Cea mai mare Casă, indicând inițial palatul regal iar apoi instituția și persoana suveranului (vezi, de ex., Înalta Poartă otomană, Casa Albă). cetățile-hambare Pitom și Ramses. 12Însă cu cât erau mai asupriți, cu atât se înmulțeau și se răspândeau mai mult. Egiptenii s‑au scârbit de fiii lui Israel. 13Atunci egiptenii i‑au supus la muncă pe fiii lui Israel cu asprime. 14Le‑au făcut viața amară, punându‑i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor și la tot felul de lucrări pe câmp. Orice lucrare pe care o făceau pentru egipteni era aspră.

15Regele Egiptului le‑a vorbit moașelor evreilor (numele uneia era Șifra, iar cealaltă se numea Pua) 16și le‑a zis: „Când le veți ajuta pe evreice să nască și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă va fi băiat, să‑l omorâți, dar dacă va fi fată, s‑o lăsați să trăiască.“ 17Însă moașele s‑au temut de Dumnezeu și n‑au făcut cum le‑a poruncit regele Egiptului, ci au lăsat și băieții să trăiască.

18Regele Egiptului le‑a chemat pe moașe și le‑a întrebat:

– De ce ați făcut acest lucru și i‑ați lăsat și pe băieți să trăiască?

19Moașele i‑au răspuns lui Faraon:

– Deoarece femeile evreilor nu sunt ca femeile egiptene. Ele sunt viguroase și nasc înainte ca moașa să ajungă la ele.

20Dumnezeu le‑a făcut bine moașelor, iar poporul s‑a înmulțit și a ajuns foarte puternic. 21Pentru că moașele s‑au temut de Dumnezeu, El le‑a întemeiat familii. 22Apoi Faraon a poruncit întregului său popor, zicând: „Să aruncați în Nil orice băiat care li se va naște evreilor! Dar să lăsați în viață orice fată.“