Nehemías vuelve a Jerusalén
1Un día, en el mes de nisán del año veinte del reinado de Artajerjes, al ofrecerle vino al rey, como él nunca me había visto triste, 2me preguntó:
—¿Por qué estás triste? No me parece que estés enfermo, así que debe haber algo que te está causando dolor.
Yo sentí mucho miedo 3y respondí al rey:
—¡Que viva Su Majestad para siempre! ¿Cómo no he de estar triste si la ciudad donde están los sepulcros de mis antepasados se halla en ruinas, con sus puertas consumidas por el fuego?
4—¿Qué quieres que haga? —preguntó el rey.
Así que oré al Dios del cielo 5y respondí:
—Si a Su Majestad le parece bien y si este siervo suyo es digno de su favor, le ruego que me envíe a Judá para reedificar la ciudad donde están los sepulcros de mis antepasados.
6—¿Cuánto durará tu viaje? ¿Cuándo regresarás? —me preguntó el rey, que tenía a la reina sentada a su lado.
En cuanto propuse un plazo, el rey aceptó enviarme. 7Entonces añadí:
—Si al rey le parece bien, ruego a usted que envíe cartas a los gobernadores del oeste del río Éufrates para que me den vía libre y yo pueda llegar a Judá; 8y, por favor, ordene a su guardabosques Asaf que me dé madera para reparar las puertas de la ciudad que están junto al Templo, la muralla de la ciudad y la casa donde he de vivir. El rey accedió a mi petición, porque Dios estaba actuando a mi favor. 9Cuando me presenté ante los gobernadores del oeste del río Éufrates, entregué las cartas del rey. Además, el rey había ordenado que me escoltaran oficiales del ejército y de la caballería.
10Pero al oír que alguien había llegado a ayudar a los israelitas, Sambalat el horonita y Tobías el siervo amonita se disgustaron mucho.
Nehemías inspecciona la muralla
11Tres días después de haber llegado a Jerusalén, 12salí de noche acompañado de algunos hombres, pero a ninguno de ellos le conté lo que mi Dios había puesto en mi corazón2:12 corazón. En la Biblia se usa para designar el asiento de las emociones, pensamientos y voluntad, es decir, el proceso de toma de decisiones del ser humano. hacer por Jerusalén. La única bestia que llevábamos era la que yo montaba.
13Esa noche salí por la puerta del Valle hacia la fuente del Dragón y la puerta del Basurero. Inspeccioné las ruinas de la muralla de Jerusalén y sus puertas consumidas por el fuego. 14Después me dirigí hacia la puerta de la Fuente y el estanque del Rey, pero no hallé por dónde pasar con mi cabalgadura. 15Así que, siendo aún de noche, subí por el arroyo mientras inspeccionaba la muralla. Finalmente regresé y entré por la puerta del Valle.
16Los oficiales no supieron a dónde fui ni qué hice, porque hasta entonces no había dicho nada a ningún judío: ni a los sacerdotes, ni a los nobles, ni a los gobernadores ni a los que estaban trabajando en la obra. 17Por eso les dije:
—Ustedes son testigos de nuestra desgracia. Jerusalén está en ruinas y sus puertas han sido consumidas por el fuego. ¡Vamos, anímense! ¡Reconstruyamos la muralla de Jerusalén para que ya nadie se burle de nosotros!
18Entonces les conté cómo la bondadosa mano de Dios había estado conmigo y relaté lo que el rey me había dicho. Al oír esto, exclamaron:
—¡Manos a la obra!
Y comenzaron la reconstrucción.
19Cuando lo supieron, Sambalat el horonita, Tobías el oficial amonita y Guesén el árabe se burlaron de nosotros y nos preguntaron de manera despectiva:
—Pero ¿qué están haciendo? ¿Acaso pretenden rebelarse contra el rey?
20Yo contesté:
—El Dios del cielo nos concederá salir adelante. Nosotros, sus siervos, vamos a comenzar la reconstrucción. Ustedes no tienen autoridad ni derecho, ni son parte de la historia de Jerusalén.
Neemia, trimis de Artaxerxes la Ierusalim
1În luna Nisan1 Luna Nisan era prima lună în calendarul babilonian, care începea undeva în martie sau aprilie. De menționat că prima zi a fiecărei luni calendaristice era marcată de Luna nouă (momentul când Luna este vizibilă pentru prima oară în partea de vest a bolții cerești, când apune Soarele, la 24-36 de ore după conjunția sa cu Soarele). , în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes1 Artaxerxes I Longimanus (465/464–425 î.Cr.); martie-aprilie 445 î.Cr., pe când vinul fusese pus înaintea lui, am luat vin și l‑am servit pe împărat. Nu mai fusesem trist niciodată înaintea lui.
2Împăratul mi‑a zis:
– De ce ai fața așa tristă? Nu ești bolnav; deci nu poate fi decât o întristare a inimii!
Atunci m‑am temut foarte tare 3și i‑am răspuns împăratului:
– Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am fața tristă când cetatea unde se află mormintele părinților mei este în ruine, iar porțile ei au fost mistuite de foc?
4Împăratul mi‑a zis:
– Ce anume ceri?
M‑am rugat Dumnezeului cerurilor, 5iar apoi i‑am zis împăratului:
– Dacă împăratul găsește de cuviință și dacă robul tău are trecere înaintea ta, dă‑mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele părinților mei, ca s‑o rezidesc.
6Atunci împăratul, lângă care era așezată și împărăteasa, m‑a întrebat:
– Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce?
Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor și mi‑a dat voie să plec. I‑am mai zis împăratului:
7– Dacă împăratul găsește de cuviință, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste Râu7 Teritoriul de la vest de Eufrat: Aram, Fenicia și restul Canaanului; [peste tot în carte]., ca să‑mi dea voie să trec până când voi ajunge în Iuda, 8și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să‑mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.
Împăratul mi‑a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. 9Am ajuns la guvernatorii provinciei de peste Râu și le‑am dat scrisorile împăratului. Împăratul trimisese împreună cu mine niște căpetenii de armată și niște călăreți. 10Când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit aceasta, s‑au tulburat foarte tare pentru faptul că cineva venise să caute binele fiilor lui Israel.
Neemia cercetează zidurile Ierusalimului
11Când am ajuns la Ierusalim, am rămas acolo timp de trei zile. 12Apoi m‑am trezit noaptea și am luat cu mine câțiva oameni, fără să spun nimănui ce mi‑a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine niciun alt animal, în afară de cel pe care mergeam călare. 13Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m‑am îndreptat înspre Izvorul Balaurului13 Sau: Șacalului; sau: Șarpelui; sau: Măslinilor. și înspre Poarta Gunoiului, uitându‑mă cu atenție la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, și la porțile lui care fuseseră mistuite de foc. 14Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Iazul Regelui, nu a fost destul loc pentru animalul pe care călăream. 15M‑am suit noaptea prin vale și m‑am uitat cu atenție la zid, după care am intrat prin Poarta Văii și m‑am întors. 16Dregătorii nu știau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici leviților, nici dregătorilor și nici celorlalți slujbași.
17Atunci le‑am zis:
– Vedeți starea nenorocită în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt mistuite de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de rușine!
18Și le‑am istorisit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu față de mine și cuvintele pe care mi le‑a spus împăratul.
Ei au zis:
– Să ne ridicăm și să zidim! Și și‑au întărit mâinile pentru această lucrare bună.
19Când horonitul Sanbalat, Tobia, slujitorul amonit, și arabul Gheșem au aflat aceasta, ne‑au batjocorit și ne‑au disprețuit, zicând:
– Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?
20Eu le‑am răspuns și le‑am zis:
– Dumnezeul cerurilor, El ne va ajuta să reușim. Noi, robii Lui, vom începe să rezidim. Cât despre voi, nu aveți nici moștenire, nici drepturi și nici amintire în Ierusalim.
