El fuego del Señor en Taberá
1Aconteció que el pueblo se quejó de las dificultades que estaba sufriendo. Al oírlos el Señor, ardió en ira y su fuego consumió los alrededores del campamento. 2Entonces el pueblo clamó a Moisés y este oró al Señor por ellos y el fuego se apagó. 3Por eso aquel lugar llegó a ser conocido como Taberá,11:3 En hebreo, Taberá significa arder. pues el fuego del Señor ardió entre ellos.
Queja del pueblo en Quibrot Hatavá
4Gente de toda clase se había mezclado con los israelitas. Esa gente solo pensaba en comer. Y también los israelitas volvieron a llorar y dijeron: «¡Quién nos diera carne! 5¡Cómo echamos de menos el pescado que comíamos gratis en Egipto! ¡También comíamos pepinos, melones, puerros, cebollas y ajos! 6Pero ahora tenemos reseca la garganta, ¡y no vemos nada que no sea este maná!».
7El maná se parecía a la semilla del cilantro y su color era como el de la resina. 8El pueblo salía a recogerlo y lo molía entre dos piedras o bien lo machacaba en morteros y lo cocía en una olla o hacía pan con él. Sabía a pan amasado con aceite. 9Por la noche, cuando el rocío caía sobre el campamento, también caía el maná.
Queja de Moisés en Quibrot Hatavá
10Moisés escuchó que las familias del pueblo lloraban, cada una a la entrada de su tienda, con lo cual hacían que la ira del Señor se encendiera en extremo. Entonces, muy disgustado, 11Moisés oró al Señor:
—Si yo soy tu siervo, ¿por qué me tratas mal? ¿Por qué me niegas tu favor y me obligas a cargar con todo este pueblo? 12¿Acaso yo lo concebí o lo di a luz para que me exijas que lo lleve en mi regazo como si fuera su nodriza y lo lleve hasta la tierra que prometiste a sus antepasados? 13Todo este pueblo viene llorando a pedirme carne. ¿De dónde voy a sacarla? 14Yo solo no puedo con todo este pueblo. ¡Es una carga demasiado pesada para mí! 15Si este es el trato que vas a darme, ¡me harás un favor si me quitas la vida! ¡Así me veré libre de mi desgracia!
El Señor responde a Moisés
16El Señor respondió a Moisés:
—Tráeme a setenta ancianos de Israel y asegúrate de que sean ancianos y oficiales del pueblo. Llévalos a la Tienda de reunión y haz que esperen allí contigo. 17Yo descenderé para hablar contigo y compartiré con ellos el Espíritu que está sobre ti, para que te ayuden a llevar la carga de este pueblo. Así no tendrás que llevarla tú solo.
18»Al pueblo solo le dirás lo siguiente: “Conságrense para mañana, pues van a comer carne. Ustedes lloraron ante el Señor y le dijeron: ¡Quién nos diera carne! ¡En Egipto la pasábamos mejor! Pues bien, el Señor les dará carne y tendrán que comérsela. 19No la comerán un solo día, ni dos, ni cinco, ni diez, ni veinte, 20sino todo un mes, hasta que les salga por las narices y les provoque náuseas. Y esto por haber despreciado al Señor que está en medio de ustedes y por haber llorado, diciendo: ¿Por qué tuvimos que salir de Egipto?”».
La palabra de Dios se cumple
21Moisés respondió:
—Me encuentro en medio de un ejército de seiscientos mil hombres, ¿y tú hablas de darles carne todo un mes? 22Aunque se degollaran todas las ovejas y vacas, ¿les alcanzaría? Y aunque se pescaran todos los peces del mar, ¿eso les bastaría?
23El Señor respondió a Moisés:
—¿Acaso el poder del Señor es limitado? ¡Pues ahora verás si te cumplo o no mi palabra!
24Moisés fue y comunicó al pueblo lo que el Señor había dicho. Después juntó a setenta jefes ancianos del pueblo y se quedó esperando con ellos alrededor de la Tienda de reunión. 25El Señor descendió en la nube y habló con Moisés, y compartió con los setenta jefes ancianos el Espíritu que estaba sobre él. Cuando el Espíritu descansó sobre ellos, se pusieron a profetizar. Pero esto no volvió a repetirse.
26Dos de los ancianos se habían quedado en el campamento. Uno se llamaba Eldad y el otro Medad. Aunque habían sido elegidos, no acudieron a la Tienda de reunión. Sin embargo, el Espíritu vino sobre ellos y se pusieron a profetizar dentro del campamento. 27Entonces un muchacho corrió a contárselo a Moisés:
—¡Eldad y Medad están profetizando dentro del campamento!
28Josué, hijo de Nun, uno de los siervos escogidos de Moisés, exclamó:
—¡Moisés, señor mío, detenlos!
29Pero Moisés respondió:
—¿Estás celoso por mí? ¡Cómo quisiera que todo el pueblo del Señor profetizara y que el Señor pusiera su Espíritu en todos ellos!
30Entonces Moisés y los jefes ancianos regresaron al campamento.
Las codornices
31El Señor desató un viento que trajo codornices del mar y las dejó caer sobre el campamento. Las codornices cubrieron los alrededores del campamento, en una superficie de casi un día de camino y a una altura de casi dos codos11:31 Es decir, aprox. 90 cm. sobre la superficie del suelo. 32El pueblo estuvo recogiendo codornices todo ese día, toda esa noche y todo el día siguiente. Ninguno recogió menos de diez jómer.11:32 diez jómer. Es decir, aprox. 1.6 t. Después las distribuyeron por todo el campamento. 33Ni siquiera habían empezado a masticar la carne que tenían en la boca, cuando la ira del Señor se encendió contra el pueblo y los hirió con un horrendo castigo. 34Por eso llamaron a ese lugar Quibrot Hatavá,11:34 En hebreo, Quibrot Hatavá significa sepultura de la glotonería. porque allí fue sepultado el pueblo glotón.
35Desde Quibrot Hatavá el pueblo partió rumbo a Jazerot y allí se quedó.
Focul Domnului
1Poporul a început să murmure în auzul Domnului că‑i merge rău. Când Domnul a auzit, S‑a aprins de mânie. Focul Domnului s‑a aprins împotriva lor și a mistuit o parte din marginea taberei. 2Atunci poporul a strigat către Moise. Moise s‑a rugat Domnului și focul s‑a stins. 3Acelui loc i s‑a pus numele Tabera3 Tabera înseamnă Pârjol., pentru că focul Domnului s‑a aprins împotriva lor.
Poporul se plânge de mană
4După aceea, adunătura de oameni4 Este vorba despre acea mulțime amestecată de non‑israeliți care au plecat din Egipt împreună cu israeliții (vezi Ex. 12:38). care era în mijlocul lor a poftit cu nesaț, astfel că și fiii lui Israel s‑au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? 5Ne aducem aminte de peștele pe care‑l mâncam fără plată în Egipt, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. 6Acum însă ni s‑a uscat sufletul! Nu mai este nimic înaintea ochilor noștri, decât mana aceasta!“
7Mana era ca sămânța de coriandru, iar înfățișarea sa era ca înfățișarea bedeliumului7 Rășină gălbui-transparentă și aromată, ușor confundabilă cu o piatră prețioasă (vezi și Gen. 2:12).. 8Poporul umbla prin împrejurimi și o aduna, o măcina în râșniță sau o pisa într‑o piuă mică, apoi o fierbea în oale și făcea turte din ea. La gust era ca o turtă coaptă cu untdelemn. 9Când roua cădea noaptea peste tabără, cădea și mana împreună cu ea.
10Moise a auzit poporul plângând, fiecare în clanul lui și la intrarea cortului său. Atunci mânia Domnului s‑a aprins foarte tare. Moise a înțeles că ceea ce făceau ei era un lucru rău.
11Moise i‑a zis Domnului:
– De ce te‑ai purtat atât de rău cu robul Tău? De ce n‑am găsit bunăvoință înaintea Ta11, 15 Lit.: în ochii Tăi. și ai lăsat asupra mea povara acestui popor? 12Oare eu am conceput poporul acesta? I‑am născut eu ca să‑mi spui: „Poartă‑i la sân cum poartă o doică un sugar“ înspre țara pe care ai jurat părinților lor că le‑o vei da? 13De unde să iau carne pentru tot poporul acesta? Căci vin și plâng înaintea mea, zicând: „Dă‑ne carne să mâncăm!“ 14Nu pot duce singur acest popor, căci este o povară prea grea pentru mine. 15Dacă așa Te porți cu mine, Te rog, mai bine omoară‑mă! Omoară‑mă, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, și nu mă mai lăsa să‑mi văd nenorocirea!
16Domnul i‑a zis lui Moise:
– Adună la Mine șaptezeci de bărbați dintre bătrânii16 Șefi de familii și de clanuri, recunoscuți ca autoritate la toate popoarele orientale. Ei aveau rol de (1) judecători în cadrul comunității locale (Deut. 19:12; 21:1-9, 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau de (2) lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituție, Sfatul Bătrânilor lui Israel este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7); [peste tot în carte]. lui Israel, despre care știi că sunt bătrâni ai poporului și supraveghetorii săi. Să‑i aduci la Cortul Întâlnirii și să stea în picioare acolo împreună cu tine. 17Eu Mă voi coborî și îți voi vorbi acolo. Voi lua din Duhul Care este peste tine și‑L voi pune peste ei. Ei vor purta povara poporului împreună cu tine și astfel n‑o vei mai purta singur.
18Să spui poporului: „Sfințiți‑vă pentru ziua de mâine. Veți mânca și carne, pentru că v‑ați plâns în auzul Domnului, zicând: «Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt.» De aceea Domnul vă va da carne și veți mânca. 19Veți mânca nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile, 20ci o lună întreagă, până vă va ieși pe nări și vă veți scârbi de ea, pentru că L‑ați respins pe Domnul, Care este în mijlocul vostru, și ați plâns înaintea Lui, zicând: «De ce am ieșit oare din Egipt?»“
21Dar Moise I‑a zis:
– Poporul care este cu mine este de șase sute de mii de oameni care merg pe jos21 Cu sensul de soldați pedeștri. Numărul total al celor ieșiți din Egipt era mult mai mare., și Tu zici: „Le voi da carne ca să mănânce o lună întreagă!“ 22Sunt destule turme și cirezi să tăiem? Sunt destui pești în mare să prindem?
23Domnul i‑a răspuns lui Moise:
– Este oare mâna Domnului prea scurtă? Vei vedea acum dacă se va împlini sau nu Cuvântul Meu.
Duhul și cei șaptezeci de bătrâni
24Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat șaptezeci de bărbați din bătrânii poporului și i‑a pus să stea de jur împrejurul Cortului. 25Apoi Domnul S‑a coborât în nor, i‑a vorbit lui Moise, a luat din Duhul Care era peste el și L‑a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Când Duhul S‑a așezat peste ei, au profețit. Dar după aceea n‑au mai profețit.
26În tabără rămăseseră doi oameni: unul se numea Eldad, iar celălalt Medad. Duhul S‑a așezat și peste ei. Aceștia erau dintre cei scriși, dar nu ieșiseră la Cort, așa că au profețit în tabără.
27Un tânăr a alergat și i‑a spus lui Moise:
– Eldad și Medad profețesc în tabără.
28Iosua, fiul lui Nun, care‑i slujea lui Moise încă din tinerețe, a răspuns și a zis:
– Moise, stăpânul meu, oprește‑i!
29Dar Moise i‑a răspuns:
– Ești gelos pentru mine? Cine n‑ar da ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din profeți și Domnul să‑Și pună Duhul Său peste ei!
30Apoi Moise s‑a întors în tabără împreună cu bătrânii lui Israel.
Prepelițele
31A venit un vânt de la Domnul care a adus prepelițe dinspre mare și le‑a făcut să zboare31 Sau: le‑a făcut să cadă. pe lângă tabără, cale de o zi, de o parte și de alta a taberei, la o înălțime de doi coți31 Aproximativ 1 m. de la pământ31 Sensul frazei este nesigur.. 32Toată ziua aceea și toată noaptea și apoi toată ziua următoare, poporul a adunat prepelițe; cel care adunase cel mai puțin avea zece homeri32 Aproximativ 2200 l.. Ei și le‑au întins în jurul taberei. 33Dar în timp ce carnea le era încă între dinți, înainte să o mestece, mânia Domnului s‑a aprins împotriva poporului și Domnul a lovit poporul cu o mare urgie. 34Acelui loc i s‑a pus numele Chibrot-Hataava34 Chibrot-Hataava înseamnă Mormintele Poftei. pentru că acolo i‑au îngropat pe cei care au poftit.
35De la Chibrot-Hataava, poporul a călătorit spre Hațerot și s‑a oprit acolo.
