Parábola de la viuda insistente
1Jesús contó a sus discípulos una parábola para mostrarles que debían orar siempre, sin desanimarse. 2Les dijo: «Había en cierto pueblo un juez que no tenía temor de Dios ni consideración de nadie. 3En el mismo pueblo había una viuda que insistía en pedirle: “Hágame usted justicia contra mi adversario”. 4Durante algún tiempo él se negó, pero por fin concluyó: “Aunque no temo a Dios ni tengo consideración de nadie, 5como esta viuda no deja de molestarme, voy a tener que hacerle justicia, no sea que con sus visitas me haga la vida imposible”».
6Continuó el Señor: «Tengan en cuenta lo que dijo el juez injusto. 7¿Acaso Dios no hará justicia a sus escogidos, que claman a él día y noche? ¿Se tardará mucho en responderles? 8Les digo que sí les hará justicia y sin demora. No obstante, cuando venga el Hijo del hombre, ¿encontrará fe en la tierra?».
Parábola del fariseo y del recaudador de impuestos
9A algunos que, confiando en sí mismos, se creían justos y que despreciaban a los demás, Jesús les contó esta parábola: 10«Dos hombres subieron al Templo a orar; uno era fariseo, y el otro, recaudador de impuestos. 11El fariseo, puesto en pie y a solas, oraba: “Oh Dios, te doy gracias porque no soy como otros hombres —ladrones, malhechores, adúlteros— ni como ese recaudador de impuestos. 12Ayuno dos veces a la semana y doy la décima parte de todo lo que recibo”. 13En cambio, el recaudador de impuestos, que se había quedado a cierta distancia, ni siquiera se atrevía a alzar la vista al cielo, sino que se golpeaba el pecho y decía: “¡Oh Dios, ten compasión de mí, que soy pecador!”.
14»Les digo que este y no aquel volvió a su casa justificado ante Dios. Pues todo el que a sí mismo se enaltece será humillado y el que se humilla será enaltecido».
Jesús y los niños
18:15-17 – Mt 19:13-15; Mr 10:13-16
15También le llevaban niños pequeños a Jesús para que los tocara. Al ver esto, los discípulos reprendían a quienes los llevaban. 16Pero Jesús llamó a los niños y dijo: «Dejen que los niños vengan a mí; no se lo impidan, porque el reino de Dios es de quienes son como ellos. 17Les aseguro que el que no reciba el reino de Dios como un niño, de ninguna manera entrará en él».
El dirigente rico
18:18-30 – Mt 19:16-29; Mr 10:17-30
18Cierto dirigente preguntó a Jesús:
—Maestro bueno, ¿qué debo hacer para heredar la vida eterna?
19—¿Por qué me llamas bueno? —respondió Jesús—. Nadie es bueno sino solo Dios. 20Ya sabes los mandamientos: “No cometas adulterio, no mates, no robes, no presentes falso testimonio, honra a tu padre y a tu madre”.18:20 Éx 20:12-16; Dt 5:16-20.
21—Todo eso lo he cumplido desde que era joven —dijo el hombre.
22Al oír esto, Jesús añadió:
—Todavía te falta una cosa: vende todo lo que tienes y repártelo entre los pobres, y tendrás tesoro en el cielo. Luego ven y sígueme.
23Cuando el hombre oyó esto, se entristeció mucho, pues era muy rico. 24Al verlo tan afligido, Jesús comentó:
—¡Qué difícil es para los ricos entrar en el reino de Dios! 25En realidad, le resulta más fácil a un camello pasar por el ojo de una aguja que a un rico entrar en el reino de Dios.
26Los que lo oyeron preguntaron:
—Entonces, ¿quién podrá salvarse?
27—Lo que es imposible para los hombres es posible para Dios —aclaró Jesús.
28—Mira —le dijo Pedro—, nosotros hemos dejado todo lo que teníamos para seguirte.
29—Les aseguro —respondió Jesús— que todo el que por causa del reino de Dios haya dejado casa, esposa, hermanos, padres o hijos 30recibirá mucho más en este tiempo; y en la edad venidera, la vida eterna.
Jesús predice de nuevo su muerte
18:31-33 – Mt 20:17-19; Mr 10:32-34
31Entonces Jesús tomó aparte a los doce y dijo: «Ahora vamos subiendo a Jerusalén, donde se cumplirá todo lo que escribieron los profetas acerca del Hijo del hombre. 32En efecto, será entregado a los gentiles. Se burlarán de él, lo insultarán, le escupirán; 33y, después de azotarlo, lo matarán. Pero al tercer día resucitará».
34Los discípulos no entendieron nada de esto. Les era incomprensible, pues no captaban el sentido de lo que hablaba.
Un mendigo ciego recibe la vista
18:35-43 – Mt 20:29-34; Mr 10:46-52
35Sucedió que al acercarse Jesús a Jericó, estaba un ciego sentado junto al camino pidiendo limosna. 36Cuando oyó a la multitud que pasaba, preguntó qué acontecía.
37—Jesús de Nazaret está pasando por aquí —respondieron.
38—¡Jesús, Hijo de David, ten compasión de mí! —gritó el ciego.
39Los que iban delante lo reprendían para que se callara, pero él se puso a gritar aún más fuerte:
—¡Hijo de David, ten compasión de mí!
40Jesús se detuvo y mandó que se lo trajeran. Cuando el ciego se acercó, preguntó Jesús:
41—¿Qué quieres que haga por ti?
Y él dijo:
—Señor, quiero ver.
42—¡Recibe la vista! —le dijo Jesús—, tu fe te ha sanado.
43Al instante recobró la vista. Entonces, glorificando a Dios, comenzó a seguir a Jesús y todos los que lo vieron daban alabanza a Dios.
Pilda văduvei stăruitoare
1Le‑a spus apoi o pildă despre faptul că trebuie să se roage întotdeauna și să nu se descurajeze.
2El a zis:
– Într‑o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu‑i era rușine. 3În cetatea aceea era și o văduvă care tot venea la el și‑i zicea: „Fă‑mi dreptate în disputa cu acuzatorul meu!“ 4Pentru o vreme n‑a vrut să‑i facă dreptate, dar după aceea și‑a zis: „Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu și nici de oameni nu mi‑e rușine, 5totuși, pentru că această văduvă mă tot deranjează, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină la nesfârșit și să mă bată la cap!“
6Apoi Domnul a zis:
– Să auziți ce zice judecătorul cel nedrept! 7Și oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleșilor Săi, care strigă zi și noapte către El, cu toate că întârzie față de ei?! 8Vă spun că le va face dreptate în curând! Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință8 Lit.: credința. pe pământ?
Pilda fariseului și a colectorului de taxe
9A mai spus și următoarea pildă pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și îi disprețuiau pe ceilalți:
10– Doi oameni s‑au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt era vameș. 11Fariseul stătea în picioare și se ruga în11 Sau: despre. sine însuși astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că eu nu sunt precum ceilalți oameni – tâlhari, nedrepți, adulterini – sau ca și vameșul acesta! 12Eu postesc de două ori pe săptămână12 Vezi nota de la 5:33. și dau zeciuială din tot ceea ce câștig!“ 13Vameșul însă stătea la distanță și nu îndrăznea nici măcar să‑și ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: „Dumnezeule, îndură‑Te de mine, păcătosul!“ 14Eu vă spun că mai degrabă acesta s‑a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță pe sine, va fi smerit, iar cel ce se smerește, va fi înălțat!
Isus și copilașii
(Mt. 19:13-15; Mc. 10:13-16)
15I‑au adus și niște copilași ca să Se atingă de ei15 Cu scopul de a‑i binecuvânta (vezi Mc. 10:16)., dar ucenicii, când au văzut aceasta, i‑au mustrat.
16Isus însă i‑a chemat la Sine și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu‑i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! 17Adevărat vă spun că oricine nu primește ca un copilaș Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum nu va intra în ea!“
Isus și conducătorul bogat
(Mt. 19:16-30; Mc. 10:17-31)
18Un anumit conducător L‑a întrebat, zicând:
– Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?
19Isus i‑a zis:
– De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu.19 Afirmația lui Isus este interpretată în moduri diferite: 1) unii comentatori consideră că Isus, deși știa foarte bine că este Dumnezeu, îi spune tânărului aceste cuvinte pentru a da dovadă de smerenie. 2) Alții susțin că, prin această afirmație, Isus neagă faptul că este bun și că este Dumnezeu. 3) O altă categorie de comentatori sunt de părere că întrebarea este una retorică, având rolul de a‑l determina pe tânăr să‑și clarifice îndoielile, să se gândească mai bine la cine este, de fapt, Isus și să acționeze în consecință. Cu alte cuvinte, Isus îi spune acestuia: „De vreme ce Mă numești «bun» și știm cu toții că doar Dumnezeu este bun, presupun că știi foarte bine cine sunt.“ Această interpretare se încadrează cel mai bine în logica întregului context (v. 18-30): dacă Isus nu este bun și nu este Dumnezeu, atunci de ce I s‑ar adresa astfel, de ce L‑ar întreba cum poate să moștenească viață veșnică și, în cele din urmă, de ce și‑ar vinde toată averea ca să‑L urmeze? Dar dacă tânărul crede cu adevărat ceea ce spune, – că Isus este bun și, prin urmare, este Dumnezeu –, atunci se merită să facă orice sacrificiu ca să‑L urmeze. De asemenea, afirmația lui Isus trebuie înțeleasă atât în contextul evangheliei lui Marcu (vezi și 2:7, 10; 12:36-37; 14:62), cât și în contextul întregului NT, unde se menționează explicit că Isus Cristos este Dumnezeu, este Una cu Tatăl (vezi, de ex., In. 1:1; 10:30; 14:9; Flp. 2:5-9; Evr. 1:3 etc.). 20Cunoști poruncile: „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta.“
21El a spus:
– Pe toate acestea le‑am păzit încă din tinerețea mea21 În iudaism un om devenea responsabil de păzirea poruncilor lui Dumnezeu la vârsta de 13 ani..
22Auzind aceasta, Isus i‑a zis:
– Îți mai lipsește un singur lucru: vinde tot ce ai și împarte săracilor, și vei avea astfel o comoară în ceruri. Apoi vino, urmează‑Mă!
23Când a auzit el aceste lucruri, s‑a întristat foarte tare, pentru că era foarte bogat.
24Isus a văzut că se întristase foarte tare și a zis:
– Cât de greu este pentru cei ce au bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25Căci este mai ușor să treacă o cămilă prin deschizătura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!
26Cei ce au auzit aceasta au zis:
– Atunci cine poate fi mântuit?
27El a zis:
– Ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu.
28Atunci Petru I‑a zis:
– Iată, noi le‑am lăsat pe ale noastre și Te‑am urmat.
29El le‑a răspuns:
– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să‑și fi lăsat casa sau soția sau frații sau părinții sau copiii de dragul Împărăției lui Dumnezeu 30și care să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viață veșnică.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 20:17-19; Mc. 10:32-34)
31Apoi i‑a luat deoparte pe cei doisprezece și le‑a zis: „Iată că ne suim spre Ierusalim și toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. 32Căci El va fi dat pe mâna neamurilor, va fi batjocorit, chinuit, scuipat 33și, după ce‑L vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.“
34Ei n‑au înțeles nimic din aceste lucruri. Vorbirea aceasta era ascunsă de ei și nu pricepeau ce li se spunea.
Isus vindecă un orb lângă Ierihon
(Mt. 20:29-34; Mc. 10:46-52)
35În timp ce Isus Se apropia de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. 36Când a auzit mulțimea trecând, orbul a întrebat ce se întâmplă. 37L‑au înștiințat că trece Isus nazarineanul.
38Atunci el a început să strige, zicând:
– Isuse, Fiul lui David38 Titlu mesianic [peste tot în carte]. Vezi 2 Sam. 7:12-16; Is. 9:6-7. În iudaism exista o tradiție care spunea că Fiul lui David (Solomon, mai întâi, și apoi Mesia) are mari puteri de a vindeca (vezi Flavius Josephus, Antichități, 8.2.5)., ai milă de mine!
39Cei ce mergeau înainte, îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare:
– Fiul lui David, ai milă de mine!
40Isus S‑a oprit și a poruncit să fie adus la El.
Când orbul s‑a apropiat, Isus l‑a întrebat:
41– Ce dorești să fac pentru tine?
El I‑a răspuns:
– Doamne, să‑mi recapăt vederea!
42Isus a zis:
– Recapătă‑ți vederea! Credința ta te‑a vindecat42 Vezi nota de la 7:50..
43Deodată el și‑a recăpătat vederea și L‑a urmat pe Isus, slăvindu‑L pe Dumnezeu. Tot poporul care văzuse acest lucru a dat laudă lui Dumnezeu.
