Álef
Lm 4 Este capítulo es un poema acróstico, que sigue el orden del alfabeto hebreo. 1¡Cómo ha perdido el oro su brillo!
¡Se ha empañado el oro fino!
¡Regadas por las esquinas de las calles
se han quedado las joyas sagradas!
Bet
2A los valiosos hijos de Sión,
que antes valían su peso en oro,
hoy se les ve como vasijas de barro,
como la obra de un alfarero.
Guímel
3Hasta los chacales ofrecen el pecho
y dan leche a sus cachorros,
pero mi pueblo4:3 mi pueblo. Lit. la hija de mi pueblo; también en vv. 6 y 10. ya no tiene sentimientos;
¡es como los avestruces del desierto!
Dálet
4Tanta es la sed que tienen los niños
que la lengua se les pega al paladar.
Piden pan los pequeñuelos,
pero nadie se lo da.
He
5Quienes antes comían los más ricos manjares
hoy desfallecen de hambre por las calles.
Quienes antes se vestían de fina lana color púrpura
hoy se revuelcan en medio de la basura.
Vav
6Más grande que los pecados de Sodoma
es la iniquidad de mi pueblo;
¡fue derribada en un instante
y nadie tendió la mano para ayudarla!
Zayin
7Más radiantes que la nieve eran sus príncipes
y más blancos que la leche;
más rosado que el coral era su cuerpo;
su apariencia era la del zafiro.
Jet
8Pero ahora se ven más sucios que el hollín;
en la calle nadie los reconoce.
Su piel, reseca como la leña,
se les pega a los huesos.
Tet
9¡Dichosos los que mueren por la espada,
más que los que mueren de hambre!
Torturados por el hambre desfallecen,
pues no cuentan con los frutos del campo.
Yod
10Con sus manos, mujeres compasivas
cocinaron a sus propios hijos,
y esos niños fueron su alimento
cuando mi pueblo fue destruido.
Caf
11El Señor dio rienda suelta a su enojo;
dejó correr el ardor de su ira.
Prendió fuego a Sión
y la consumió hasta sus cimientos.
Lámed
12No creían los reyes de la tierra,
ni tampoco los habitantes del mundo,
que los enemigos y adversarios de Jerusalén
cruzarían alguna vez sus puertas.
Mem
13Pero sucedió por los pecados de sus profetas,
por las iniquidades de sus sacerdotes,
¡por derramar sangre inocente
en las calles de la ciudad!
Nun
14Manchados de sangre
andan por las calles como ciegos.
No hay nadie que se atreva
a tocar siquiera sus vestidos.
Sámej
15«¡Largo de aquí, impuros!», les grita la gente.
«¡Fuera! ¡Fuera! ¡No nos toquen!».
El pueblo de otras naciones paganas les dice:
«Son unos vagabundos que andan huyendo.
No pueden quedarse aquí más tiempo».
Pe
16El Señor mismo los ha dispersado;
ya no se preocupa por ellos.
Ya no hay respeto para los sacerdotes
ni compasión para los ancianos.
Ayin
17Para colmo, desfallecen nuestros ojos
esperando en vano que alguien nos ayude.
Desde nuestras torres estamos en espera
de una nación que no puede salvarnos.
Tsade
18A cada paso nos acechan;
no podemos ya andar por las calles.
Nuestro fin se acerca, nos ha llegado la hora;
¡nuestros días están contados!
Qof
19Nuestros perseguidores resultaron
más veloces que las águilas del cielo;
nos persiguieron por las montañas,
nos acecharon en el desierto.
Resh
20También cayó en sus redes el ungido del Señor,
que era el aliento de nuestras vidas.
Era él de quien decíamos:
¡Viviremos bajo su sombra entre las naciones!
Shin
21¡Regocíjate y alégrate, hija de Edom,
que vives como reina en la tierra de Uz!
¡Pero ya tendrás que beber de esta copa,
y quedarás embriagada y desnuda!
Tav
22Tu castigo se ha cumplido, hija de Sión;
Dios no volverá a desterrarte.
Pero a ti, hija de Edom, te castigará por tu maldad
y pondrá al descubierto tus pecados.
Judecata Domnului cu privire la Sion
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum s‑a înnegrit aurul
și cum s‑a schimbat aurul cel curat!
Pietrele sfinte stau risipite
pe la fiecare colț de stradă.
2Cum fiii prețioși ai Sionului,
altădată prețuiți ca aurul pur,
sunt considerați acum ca urcioarele de lut,
lucrate de mâinile olarului.
3Până și șacalii își scot sânul
ca să‑și alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă
ca struții pustiei3 Vezi Iov 39:14-17..
4Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii,
fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
însă nimeni nu le‑o dă.
5Cei ce se hrăneau cu delicatese
zac acum părăsiți pe străzi.
Cei crescuți în purpură
se lipesc acum de un morman de cenușă.
6Nelegiuirea fiicei poporului meu a devenit mai mare
decât păcatul Sodomei,
care a fost distrusă într‑o clipă,
fără a pune mâna cineva pe ea6 Sensul versului este nesigur..
7Prinții ei erau mai curați decât zăpada
și mai albi decât laptele.
Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele,
iar fețele7 Sensul termenului ebraic este nesigur. lor erau ca safirul.7 Sau: lapislazuli.
8Acum însă sunt mai negri la înfățișare decât funinginea,
astfel că nu‑i mai recunoști pe străzi.
Pielea li s‑a lipit de oase
și a devenit uscată ca lemnul.
9Cei uciși de sabie sunt mai fericiți
decât cei uciși de foamete.
Ei se scurg, cad străpunși
din lipsa roadelor câmpului.
10Femeile, care erau pline de milă,
și‑au fiert copiii cu mâinile lor.
Ei le‑au slujit drept hrană
când fiica poporului meu era zdrobită.
11Domnul Și‑a dezlănțuit toată furia,
Și‑a revărsat mânia Lui aprigă.
A aprins un foc în Sion,
care i‑a mistuit temeliile.
12Regii pământului n‑ar fi crezut,
sau vreunul din locuitorii lumii,
că asupritorul și dușmanul
vor intra pe porțile Ierusalimului.
13S‑a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui
și a nelegiuirilor preoților lui
care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepți.
14Ei rătăcesc orbi pe străzi,
atât de mânjiți de sânge,
încât nimeni nu îndrăznește
să se atingă de veșmintele lor.
15„Plecați, necuraților!“ se strigă la ei.
„Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“
Fugind și rătăcind printre neamuri, acestea spun:
„Nu vor mai locui aici!“
16Domnul Însuși i‑a împrăștiat;
El nu mai veghează asupra lor.16 Sau: El nu mai dorește să‑i privească.
Preoților nu mai sunt respectați,
iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.
17Ochii noștri obosiseră,
așteptând zadarnic ajutorul.
Din turnurile noastre ne uitam
după un neam care nu ne putea izbăvi.
18Dușmanii ne luau urma,
astfel că nu puteam ieși în piețe.
Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră,
căci ne venise sfârșitul.
19Prigonitorii noștri au fost mai iuți
decât vulturii cerului.
Ne‑au urmărit pe munți
și ne‑au pândit în pustie.
20Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“
21Bucură‑te și saltă de veselie, fiică a Edomului,
tu, care locuiești în țara Uț!
Să știi însă că potirul va trece și pe la tine;
te vei îmbăta și te vei dezbrăca.
22Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta s‑a sfârșit.
El nu‑ți va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
și îți va scoate la iveală păcatele.
