1Envíen corderos al gobernante del país,
desde Selá, por el desierto,
y hasta el monte de la hija de Sión.
2Las mujeres de Moab,
en los cruces del Arnón,
parecen aves que, espantadas,
huyen de su nido.
3«Danos un consejo;
toma una decisión.
A plena luz del día,
extiende tu sombra como la noche.
Esconde a los fugitivos;
no traiciones a los refugiados.
4Deja que los fugitivos de Moab
encuentren en ti un refugio;
¡protégelos del destructor!».
Cuando la opresión llegue a su fin
y la destrucción se acabe,
el agresor desaparecerá de la tierra.
5El trono se fundará en el amor
y uno de la casa de David
reinará sobre él con fidelidad:
será un juez celoso del derecho
y experto en hacer justicia.
6Hemos sabido que Moab
es extremadamente orgulloso;
hemos sabido de su soberbia, de su orgullo y arrogancia,
de su charlatanería sin sentido.
7Por eso gimen los moabitas;
todos ellos gimen por Moab.
Laméntense, aflíjanse,
por las tortas de pasas de Quir Jaréset.
8Se han marchitado los campos de Hesbón,
lo mismo que la viña de Sibmá.
Los gobernantes de las naciones
han pisoteado los viñedos más selectos,
los que llegaban hasta Jazer
y se extendían hacia el desierto.
Sus retoños se extendían
y cruzaban el mar.
9Por eso lloro, como llora Jazer,
por la viña de Sibmá.
¡Y a ustedes, ciudades de Hesbón y de Elalé,
las empapo con mis lágrimas!
Se han acallado los gritos de alegría
por tu fruto maduro y tus cosechas.
10Ya no hay en los huertos alegría ni regocijo.
Nadie canta ni grita en los viñedos,
nadie pisa la uva en los lagares;
yo puse fin al clamor en la vendimia.
11Por eso vibran mis entrañas por Moab
como las cuerdas de un arpa;
vibra todo mi ser por Quir Jares.
12Por más que acuda Moab a sus altares paganos
no logrará sino fatigarse;
cuando vaya a orar a su santuario,
todo lo que haga será en vano.
13Esta es la palabra que el Señor pronunció en el pasado contra Moab. 14Pero ahora el Señor dice: «Dentro de tres años, contados como los cuenta un jornalero, el esplendor de Moab y de toda su inmensa multitud será despreciado, y pocos y débiles serán sus sobrevivientes».
1Trimiteți miei drept tribut stăpânitorului țării,
din Sela, pe drumul pustiei,
la muntele fiicei Sionului.
2Ca niște păsări alungate,
izgonite din cuib,
așa sunt fiicele Moabului
la vadurile Arnonului.
3„Dă‑ne un sfat!
Hotărăște ceva!
Întinde‑ți umbra în miezul zilei
și prefă‑o în noapte!
Ascunde‑i pe cei izgoniți
și nu‑i trăda pe fugari!
4Primește‑i pe deportații Moabului să locuiască cu tine!
Fii un adăpost pentru ei în fața nimicitorului!“
„Când asupritorul va înceta,
când nimicirea va lua sfârșit
și când prădătorul va lăsa țara în pace,
5atunci, prin îndurare5 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului; [peste tot în carte]., va fi întemeiat un tron
pe care va sta cu credincioșie,
în Cortul lui David,
cel ce judecă, cel ce caută justiția,
cel prompt în ce privește dreptatea.
6Noi am auzit de trufia Moabului –
el este foarte mândru.
Am auzit de îngâmfarea lui, de trufia lui și de aroganța lui.
Flecăriile lui sunt fără temei.
7Astfel, moabiții gem pentru Moab,
gem cu toții.
Ei se vaită, pe deplin mâhniți,
pentru turtele cu stafide din Chir-Hareset!
8Căci câmpiile Heșbonului se usucă;
la fel și viile din Sibma.
Domnitorii neamurilor
au distrus cele mai alese vițe,
care cândva ajungeau până la Iazer,
fiind răspândite până spre pustie.
Mlădițele ei se întindeau
și ajungeau până la mare.8 Sau: treceau până dincolo de mare.
9De aceea plâng împreună cu Iazerul
pentru viile din Sibma.
O, Heșbon! O, Eleale!
Vă ud cu lacrimile Mele!
Căci peste culesul fructelor voastre și peste secerișul vostru
a căzut un strigăt de război.
10Bucuria și veselia au dispărut din livezi;
în vii nu se mai cântă și nu se mai chiuie de bucurie.
Nimeni nu mai zdrobește vinul în teascuri,
căci am făcut să înceteze strigătul de bucurie.
11De aceea, ca o liră Îmi plânge ființa11 Lit.: intestinele. pentru Moab,
și lăuntrul Mi se tânguie pentru Chir-Hareset11 Ebr.: Chir-Heres, o variantă a lui Chir-Hareset..
12Când se va arăta,
când Moabul se va obosi pe înălțime
și va intra în sanctuarul lui ca să se roage,
nu va reuși.“
13Acesta este cuvântul pe care‑l rostise Domnul cu privire la Moab. 14Dar acum, Domnul zice: „În trei ani, numărați ca anii unui lucrător plătit, în pofida mulțimii sale mari, gloria Moabului va fi prăbușită, iar cei ce vor supraviețui vor fi puțini și slabi.“
