Nueva Versión Internacional

Génesis 42:1-38

Los hermanos de José van a Egipto

1Cuando Jacob se enteró de que había alimento en Egipto, les dijo a sus hijos: «¿Qué hacen ahí parados, mirándose unos a otros? 2He sabido que hay alimento en Egipto. Vayan allá y compren comida para nosotros, para que no muramos, sino que podamos sobrevivir».

3Diez de los hermanos de José fueron a Egipto a comprar alimento. 4Pero Jacob no dejó que Benjamín, el hermano de José, se fuera con ellos porque pensó que podría sucederle alguna desgracia. 5Fue así como los hijos de Israel fueron a comprar alimento, al igual que otros, porque el hambre se había apoderado de Canaán.

6José era el gobernador del país, y el que vendía trigo a todo el mundo. Cuando sus hermanos llegaron ante él, se postraron rostro en tierra. 7En cuanto José vio a sus hermanos, los reconoció; pero, fingiendo no conocerlos, les habló con rudeza:

—¡Y ustedes!, ¿de dónde vienen?

—Venimos de Canaán, para comprar alimento —contestaron.

8Aunque José los había reconocido, sus hermanos no lo reconocieron a él. 9En ese momento se acordó José de los sueños que había tenido acerca de ellos, y les dijo:

—¡De seguro ustedes son espías, y han venido para investigar las zonas desprotegidas del país!

10—¡No, señor! —respondieron—. Sus siervos hemos venido a comprar alimento. 11Todos nosotros somos hijos de un mismo padre, y además somos gente honrada. ¡Sus siervos no somos espías!

12—¡No es verdad! —insistió José—. Ustedes han venido para investigar las zonas desprotegidas del país.

13Pero ellos volvieron a responder:

—Nosotros, sus siervos, éramos doce hermanos, todos hijos de un mismo padre que vive en Canaán. El menor se ha quedado con nuestro padre, y el otro ya no vive.

14Pero José los increpó una vez más:

—Es tal como les he dicho. ¡Ustedes son espías! 15Y con esto lo vamos a comprobar: Les juro por la vida del faraón, que de aquí no saldrán con vida a menos que traigan a su hermano menor. 16Manden a uno de ustedes a buscar a su hermano; los demás se quedarán en la cárcel. Así sabremos si es verdad lo que dicen. Y, si no es así, ¡por la vida del faraón, ustedes son espías!

17José los encerró en la cárcel durante tres días. 18Al tercer día les dijo:

—Yo soy un hombre temeroso de Dios. Hagan lo siguiente y salvarán su vida. 19Si en verdad son honrados, quédese uno de ustedes bajo custodia, y vayan los demás y lleven alimento para calmar el hambre de sus familias. 20Pero tráiganme a su hermano menor y pruébenme que dicen la verdad. Así no morirán.

Ellos aceptaron la propuesta, 21pero se decían unos a otros:

—Sin duda estamos sufriendo las consecuencias de lo que hicimos con nuestro hermano. Aunque vimos su angustia cuando nos suplicaba que le tuviéramos compasión, no le hicimos caso. Por eso ahora nos vemos en aprietos.

22Entonces habló Rubén:

—Yo les advertí que no le hicieran daño al muchacho, pero no me hicieron caso. ¡Ahora tenemos que pagar el precio de su sangre!

23Como José les hablaba por medio de un intérprete, ellos no sabían que él entendía todo lo que estaban diciendo. 24José se apartó de ellos y se echó a llorar. Luego, cuando se controló y pudo hablarles, apartó a Simeón y ordenó que lo ataran en presencia de ellos.

25José dio también la orden de que llenaran de alimentos sus costales, que repusieran en cada una de sus bolsas el dinero que habían pagado, y que les dieran provisiones para el viaje. Y así se hizo. 26Entonces ellos cargaron el alimento sobre sus asnos y emprendieron el viaje de vuelta.

27Cuando llegaron al lugar donde acamparían esa noche, uno de ellos abrió su bolsa para darle de comer a su asno, ¡y allí en la abertura descubrió su dinero! 28Entonces les dijo a sus hermanos:

—¡Me devolvieron el dinero! Miren, ¡aquí está, en mi bolsa!

Los otros se asustaron mucho, y temblando se decían unos a otros:

—¿Qué es lo que Dios nos ha hecho?

29Al llegar a Canaán, donde estaba su padre Jacob, le contaron todo lo que les había sucedido:

30—El hombre que gobierna aquel país nos trató con rudeza, a tal grado que nos acusó de ser espías. 31Nosotros le dijimos: “Somos gente honrada. No somos espías”. 32Además, le dijimos: “Somos doce hermanos, hijos de un mismo padre. Uno ya no vive, y el menor se ha quedado con nuestro padre en Canaán”.

33»Entonces el hombre que gobierna aquel país nos dijo: “Con esto voy a comprobar si en verdad son gente honrada. Dejen aquí conmigo a uno de sus hermanos, y vayan a llevar alimento para calmar el hambre de sus familias. 34Pero a la vuelta tráiganme a su hermano menor. Así comprobaré que no son espías, y que en verdad son gente honrada. Luego les entregaré de vuelta a su hermano, y podrán moverse42:34 moverse. Alt. comerciar. con libertad por el país”».

35Cuando comenzaron a vaciar sus costales, se encontraron con que la bolsa de dinero de cada uno estaba allí. Esto hizo que ellos y su padre se llenaran de temor. 36Entonces Jacob, su padre, les dijo:

—¡Ustedes me van a dejar sin hijos! José ya no está con nosotros, Simeón tampoco está aquí, ¡y ahora se quieren llevar a Benjamín! ¡Todo esto me perjudica!

37Pero Rubén le dijo a su padre:

—Yo me hago cargo de Benjamín. Si no te lo devuelvo, podrás matar a mis dos hijos.

38—¡Mi hijo no se irá con ustedes! —replicó Jacob—. Su hermano José ya está muerto, y ahora solo él me queda. Si le llega a pasar una desgracia en el viaje que van a emprender, ustedes tendrán la culpa de que este pobre viejo se muera de tristeza.

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 42:1-38

Prima călătorie a fraților lui Iosif în Egipt

1Când Iacov a aflat1 Lit.: a văzut. că în Egipt se găsesc grâne, le‑a zis fiilor săi: „De ce vă uitați unii la alții?“ 2Și a zis: „Iată, am auzit că în Egipt se găsesc grâne. Coborâți în Egipt și cumpărați‑ne de acolo grâne, pentru ca să trăim și să nu murim.“ 3Zece dintre frații lui Iosif au coborât să cumpere grâne din Egipt. 4Dar Iacov nu l‑a trimis și pe Beniamin, fratele lui Iosif, împreună cu frații săi, pentru că se gândea să nu i se întâmple vreo nenorocire. 5Astfel, pentru că era foamete și în țara Canaan, fiii lui Israel s‑au dus să cumpere grâne din Egipt împreună cu alți oameni care mergeau într-acolo.

6Iosif era stăpânul țării, cel care vindea grâne întregului popor al țării. Când frații lui Iosif au ajuns la el, s‑au plecat cu fața la pământ înaintea lui. 7De îndată ce și‑a văzut frații, Iosif i‑a recunoscut, dar s‑a prefăcut că nu‑i cunoaște și le‑a vorbit cu asprime.

El i‑a întrebat:

– De unde veniți?

Ei au răspuns:

– Din țara Canaan, ca să cumpărăm mâncare.

8Iosif i‑a recunoscut pe frații săi, dar ei nu l‑au recunoscut.

9Iosif și‑a amintit visele pe care le‑a avut despre ei și le‑a zis:

– Voi sunteți cercetași și ați venit să vedeți părțile vulnerabile ale țării!

10Ei au răspuns:

– Nu, stăpâne, robii tăi au venit să cumpere mâncare. 11Toți suntem fiii aceluiași om. Suntem oameni cinstiți. Robii tăi nu sunt cercetași.

12Dar el le‑a zis:

– Nu‑i adevărat, ci voi ați venit să vedeți părțile vulnerabile ale țării!

13Ei au răspuns:

– Noi, robii tăi, suntem doisprezece frați, fiii aceluiași om din țara Canaan. Iată, cel mai mic este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este.

14Dar Iosif le‑a zis:

– Sunteți cercetași, așa cum v‑am spus! 15Iată cum veți fi testați: pe viața lui Faraon că nu veți ieși din acest loc decât dacă vine aici fratele vostru mai mic! 16Trimiteți‑l pe unul dintre voi să‑l aducă pe fratele vostru, iar ceilalți dintre voi veți fi închiși, pentru ca vorbele voastre să fie puse la încercare și să se vadă dacă spuneți adevărul. Dacă nu, pe viața lui Faraon, sigur sunteți cercetași!

17Și i‑a pus sub pază pentru trei zile.

18A treia zi, Iosif le‑a zis:

– Faceți acest lucru și veți trăi; eu mă tem de Dumnezeu. 19Dacă sunteți oameni cinstiți, unul dintre voi să rămână sub pază, iar ceilalți mergeți, duceți grâne familiilor voastre înfometate 20și aduceți‑l la mine pe fratele vostru mai mic. Așa vor fi adeverite cuvintele voastre și nu veți muri.

Ei au făcut întocmai.

21Atunci și‑au zis unul altuia:

– Cu siguranță suntem vinovați pentru ceea ce i‑am făcut fratelui nostru, căci am văzut tulburarea sufletului său când căuta bunăvoința noastră, dar nu l‑am ascultat. De aceea a venit peste noi tulburarea acesta.

22Ruben le‑a răspuns, zicând:

– Nu v‑am spus eu: „Să nu păcătuiți împotriva băiatului!“? Dar n‑ați ascultat. Iată, trebuie să dăm socoteală pentru sângele lui.

23Ei nu știau că Iosif îi înțelege, pentru că vorbea cu ei printr‑un traducător. 24Iosif a plecat de lângă ei și a plâns. Apoi s‑a întors și le‑a vorbit din nou. L‑a luat pe Simeon și l‑a legat înaintea ochilor lor. 25Apoi a poruncit să li se umple sacii cu grâne, să se pună fiecăruia argintul înapoi în sac și să li se dea provizii pentru călătorie. După ce li s‑au făcut aceste lucruri, 26ei au încărcat grânele pe măgari și au plecat de acolo. 27Când unul dintre ei și‑a deschis sacul ca să dea nutreț măgarului său, în locul în care au înnoptat, și‑a văzut argintul. Iată, acesta era la gura sacului său. 28El le‑a zis fraților săi: „Argintul mi‑a fost dat înapoi. Iată‑l chiar în sacul meu!“ Atunci li s‑au înmuiat inimile și și‑au zis unul altuia tremurând: „Ce ne‑a făcut Dumnezeu?“

29Când au ajuns la tatăl lor, Iacov, în țara Canaan, i‑au istorisit tot ce li se întâmplase, zicând:

30– Acel om, stăpânul țării, ne‑a vorbit aspru și ne‑a luat drept cercetași ai țării. 31Dar noi i‑am zis: „Suntem oameni cinstiți, nu suntem cercetași. 32Suntem doisprezece frați, fiii aceluiași tată. Unul dintre noi nu mai este, iar cel mai mic este acum cu tatăl nostru în țara Canaan.“ 33Atunci, omul acela, stăpânul țării, ne‑a zis: „Iată cum voi ști dacă sunteți oameni cinstiți: lăsați‑l pe unul dintre frații voștri, luați grâne pentru familiile voastre înfometate și plecați. 34Dar aduceți‑mi‑l pe fratele vostru mai mic și voi ști că nu sunteți cercetași, ci oameni cinstiți. Apoi vi‑l voi da înapoi pe fratele vostru și veți putea face negoț în țară.34 Sau: să străbateți liber țara.

35În timp ce‑și goleau sacii, iată că punga cu argint a fiecăruia era în sacul lui. Văzând pungile cu argint, ei și tatăl lor s‑au temut.

36Tatăl lor, Iacov, le‑a zis:

– Voi m‑ați lăsat fără copii. Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, și vreți să‑l luați și pe Beniamin. Toate acestea sunt împotriva mea!

37Atunci Ruben i‑a vorbit tatălui său, zicând:

– Să‑i omori pe cei doi fii ai mei, dacă nu ți‑l voi aduce înapoi pe Beniamin. Lasă‑l în grija mea și ți‑l voi aduce înapoi.

38Dar el a răspuns:

– Fiul meu nu va coborî cu voi, pentru că fratele său este mort și doar el a mai rămas. Dacă i se va întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceți, în durere îmi veți coborî capul încărunțit în Locuința Morților.