Esdras confiesa el pecado del pueblo
1Después de todo esto, se me acercaron los líderes y me dijeron: «El pueblo de Israel, incluso los sacerdotes y levitas, no se ha mantenido separado de los pueblos vecinos, sino que practica las costumbres abominables de todos ellos, es decir, de los cananeos, hititas, ferezeos, jebuseos, amonitas, moabitas, egipcios y amorreos. 2De entre las mujeres de esos pueblos han tomado esposas para sí mismos y para sus hijos, mezclando así el linaje santo con la de los pueblos vecinos. Y los primeros en cometer tal infidelidad han sido los líderes y los oficiales».
3Cuando escuché esto, me rasgué la túnica y el manto, me arranqué los pelos de la cabeza y de la barba y me postré muy angustiado. 4Entonces, por causa de la infidelidad cometida por los repatriados, se reunieron a mi alrededor todos los que estaban temerosos ante la palabra de Dios. Y yo seguí angustiado hasta la hora del sacrificio de la tarde.
5A la hora del sacrificio me recobré de mi abatimiento y, con la túnica y el manto rasgados, caí de rodillas, extendí mis manos hacia el Señor mi Dios, 6y dije en oración:
«Dios mío, estoy avergonzado y humillado como para levantar el rostro hacia ti, porque nuestras maldades se han amontonado hasta cubrirnos por completo; nuestra culpa ha llegado hasta el cielo. 7Desde los días de nuestros antepasados hasta hoy, nuestra culpa ha sido grande. Debido a nuestras maldades, nosotros, nuestros reyes y nuestros sacerdotes fuimos entregados al poder de los reyes de otros países. Hemos sufrido la espada, el cautiverio, el pillaje y la humillación, como nos sucede hasta hoy.
8»Pero ahora tú, Señor y Dios nuestro, por un breve momento nos has mostrado tu bondad al permitir que un remanente quede en libertad y se establezca en tu santuario. Has permitido que nuestros ojos vean una nueva luz y nos has concedido un pequeño alivio en medio de nuestra esclavitud. 9Aunque somos esclavos, no nos has abandonado, Dios nuestro, sino que nos has extendido tu misericordia a la vista de los reyes de Persia. Nos has dado nueva vida para reedificar tu Templo y reparar sus ruinas, y nos has dado un muro de protección en Judá y en Jerusalén.9:8-9 En el hebreo de estos versículos, Esdras se refiere a Dios en tercera persona.
10»Y ahora, Dios nuestro, después de lo que hemos hecho, ¿qué podemos decirte? Hemos abandonado los mandamientos 11que nos diste por medio de tus siervos los profetas, cuando nos advertiste: “La tierra que van a poseer está corrompida por la impureza de los pueblos que la habitan, pues de un extremo a otro ellos la han llenado con sus abominaciones. 12Por eso, no permitan ustedes que sus hijas ni sus hijos se casen con los de esos pueblos. Nunca busquen el bienestar ni la prosperidad que tienen ellos, para que ustedes se mantengan fuertes y coman de los buenos frutos de la tierra y luego se la dejen por herencia a sus descendientes para siempre”.
13»Después de todo lo que nos ha acontecido por causa de nuestras maldades y de nuestra grave culpa, reconocemos que tú, Dios nuestro, no nos has dado el castigo que merecemos, sino que nos has dejado un remanente. 14¿Cómo es posible que volvamos a quebrantar tus mandamientos contrayendo matrimonio con las mujeres de estos pueblos que tienen prácticas abominables? ¿Acaso no sería justo que te enojaras con nosotros y nos destruyeras hasta no dejar remanente ni que nadie escape? 15¡Señor, Dios de Israel, tú eres justo! Tú has permitido que hasta hoy sobrevivamos como remanente. Culpables como somos, estamos en tu presencia, aunque no lo merecemos».
Criza spirituală a iudeilor repatriați și rugăciunea lui Ezra
1După ce s‑au încheiat toate acestea, căpeteniile s‑au apropiat de mine, zicând: „Poporul lui Israel, inclusiv preoții și leviții, nu s‑au separat de popoarele țărilor din jur, ci s‑au dedat la urâciunile canaaniților, hitiților, periziților, iebusiților, amoniților, moabiților, egiptenilor și amoriților. 2Ei și‑au luat soții dintre fetele acestora, atât pentru ei, cât și pentru fiii lor. Sămânța cea sfântă s‑a amestecat astfel cu popoarele acestor țări, iar cei dintâi care au fost necredincioși au fost chiar căpeteniile și dregătorii.“
3Când am auzit vestea aceasta, mi‑am sfâșiat hainele și mantaua. Mi‑am smuls păr din cap și din barbă și m‑am lăsat jos înmărmurit. 4S‑au strâns la mine toți aceia care tremurau de frică la auzul cuvintelor Dumnezeului lui Israel cu privire la necredincioșia celor ce fuseseră în captivitate. Am rămas așa înmărmurit până la jertfa de seară. 5Apoi, la jertfa de seară, m‑am ridicat din starea mea smerită, cu hainele și cu mantaua sfâșiate, m‑am plecat pe genunchi și, întinzând mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, 6am zis:
„Dumnezeul meu, sunt umilit și mi‑e rușine, Dumnezeul meu, să‑mi ridic fața spre Tine! Căci nelegiuirile noastre au ajuns deasupra capetelor noastre și vina noastră a crescut până la ceruri. 7Din zilele părinților noștri și până în ziua aceasta am fost foarte vinovați și, din cauza nelegiuirilor noastre, noi, regii noștri și preoții noștri am fost dați pe mâna împăraților străini, a sabiei, a captivității, a jafului și a rușinii, așa cum se vede și astăzi. 8Acum, pentru puțină vreme, am avut iarăși parte de bunăvoința Domnului, Dumnezeul nostru, Care ne‑a lăsat o rămășiță și ne‑a dat un adăpost în Locul Său cel Sfânt, pentru ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne aducă puțină înviorare în robia noastră. 9Deși suntem robi, Dumnezeul nostru nu ne‑a părăsit în robia noastră, ci Și‑a arătat îndurarea față de noi înaintea împăraților Persiei și astfel ei ne‑au dat putere de viață ca să înălțăm Casa Dumnezeului nostru, să o ridicăm din ruine și să avem astfel un zid de apărare în Iuda și în Ierusalim.
10Dumnezeul nostru, ce să mai zicem acum, după toate cele întâmplate? Căci am părăsit poruncile Tale, 11pe care le‑ai poruncit prin robii Tăi, profeții, zicând: «Țara în care veți intra ca să o luați în stăpânire este o țară stricată din cauza depravării popoarelor care o locuiesc. Prin urâciunile lor au umplut țara de la un capăt la celălalt de necurățiile lor! 12Să nu vă dați fetele fiilor lor și nici să nu le luați fetele pentru fiii voștri! Să nu umblați niciodată după fericirea sau bunăstarea lor, ca astfel să vă întăriți și să ajungeți să mâncați bunătățile țării și să le lăsați de moștenire pentru totdeauna fiilor voștri!»
13După toate câte au venit asupra noastră din cauza faptelor noastre rele și a marii noastre vinovății, cu toate că Tu, Dumnezeul nostru, ne‑ai pedepsit mai puțin decât am fi meritat în urma nelegiuirilor noastre și ne‑ai lăsat rămășița aceasta, 14să încălcăm iarăși poruncile Tale și să ne înrudim cu popoarele care se ocupă cu astfel de urâciuni? Nu Te‑ai mânia iarăși pe noi, până acolo încât ne‑ai mistui fără să ne mai lași vreo rămășiță sau vreun supraviețuitor?
15Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept, căci totuși ne‑ai scăpat o rămășiță, așa cum se vede astăzi. Iată‑ne acum stând vinovați înaintea Ta, deși știm că din această cauză nu suntem vrednici să stăm înaintea Ta.“
