Opresores y oprimidos
1Luego me fijé en tanta opresión que hay bajo el sol.
Vi llorar a los oprimidos
y no había quien los consolara;
el poder estaba del lado de sus opresores
y no había quien los consolara.
2Y consideré más felices a los que ya han muerto
que a los que aún viven,
3aunque en mejor situación
están los que aún no han nacido,
los que todavía no han visto la maldad
que se comete bajo el sol.
4Vi, además, que tanto el afán como el éxito en la vida despiertan envidias. Y también esto es vanidad; ¡es correr tras el viento!
5El necio se cruza de brazos
y se devora a sí mismo.
6Mejor un puñado de tranquilidad
que dos de fatiga
y de correr tras el viento.
La unión hace la fuerza
7Me fijé entonces en otra vanidad bajo el sol:
8Vi a un hombre solitario,
sin hijos ni hermanos.
Nunca dejaba de afanarse;
¡jamás le parecían demasiadas sus riquezas!
«¿Para quién trabajo tanto», se preguntó,
«y me abstengo de las cosas buenas?».
¡También esto es vanidad
y una penosa tarea!
9Mejor son dos que uno,
porque obtienen más fruto de su esfuerzo.
10Si caen,
el uno levanta al otro.
¡Ay del que cae
y no tiene quien lo levante!
11Si dos se acuestan juntos,
entrarán en calor;
uno solo ¿cómo va a calentarse?
12Uno solo puede ser vencido,
pero dos pueden resistir.
¡La cuerda de tres hilos no se rompe fácilmente!
Juventud y sabiduría
13Mejor es un joven pobre, pero sabio, que un rey viejo, pero necio, que ya no sabe recibir consejos. 14Aunque de la cárcel haya ascendido al trono o haya nacido pobre en ese reino, 15he visto que la gente que vive bajo el sol apoya al joven que sucede al rey. 16Y aunque es incontable la gente que sigue a los reyes,4:16 los reyes. Lit. ellos. muchos de los que vienen después tampoco quedan contentos con el sucesor. Y también esto es vanidad; ¡es querer alcanzar el viento!
Deșertăciunea ordinii sociale
1M‑am uitat apoi și am văzut toate asupririle care se comit sub soare. Și iată că
lacrimile celor asupriți
nu aveau alinare;
puterea era de partea asupritorilor lor
și nu exista scăpare pentru cei persecutați.
2Atunci i‑am felicitat pe cei morți,
care au murit deja,
mai mult decât pe cei vii,
care sunt încă în viață.
3Dar mai bine decât pentru oricare dintre aceștia,
este pentru cel care nu s‑a născut încă,
pentru cel ce nu a văzut încă faptele rele
care sunt făcute sub soare.
4Am văzut că orice osteneală și orice îndemânare la lucru este din cauza invidiei dintre un bărbat și semenul său, iar aceasta este deșertăciune și goană după vânt.
5Nesăbuitul își încrucișează mâinile
și își mănâncă propria carne.
6Mai bine o mână plină de odihnă,
decât amândoi pumnii plini de osteneală
și goană după vânt!
7Am mai văzut o deșertăciune sub soare:
8există câte un om singur, care nu are pereche alături,
și nu are nici fiu și nici frate.
Totuși, toată munca lui nu are sfârșit,
iar ochii lui nu se satură de bogăție.
„Pentru cine mă ostenesc
și‑mi lipsesc sufletul de fericire?“
Și aceasta este o deșertăciune
și un lucru rău.
9Mai bine doi, decât unul,
pentru că doi obțin o plată mai bună pentru munca lor.
10Căci dacă vor cădea,
unul din ei îl va ridica pe prietenul său.
Dar vai de cel care cade
și nu există un altul care să‑l ridice!
11Tot astfel, dacă se culcă doi, se încălzesc,
dar dacă cineva este singur, cum se poate încălzi?
12Tot astfel, dacă pe unul singur îl împresoară cineva,
doi pot să i se împotrivească,
iar funia împletită în trei nu este ruptă ușor.
13Mai bine tânăr sărac, dar înțelept, decât rege bătrân și nesăbuit, care niciodată nu se lasă îndrumat, 14căci cel dintâi poate ajunge la domnie direct din temniță, chiar să se fi născut sărac în regatul celui din urmă. 15Am văzut cum toți cei vii, care umblă sub soare, l‑au urmat pe tânărul care este al doilea după rege, cel care va domni după acesta. 16Tot poporul și toți cei înaintea cărora mergea el erau fără număr.16 Lit.: fără sfârșit. Totuși, cei de după el nu se vor mai bucura de acest tânăr. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!
