Discurso inicial
1Estas son las palabras del Maestro,1:1 Maestro. Alt. Predicador; así en el resto de este libro. hijo de David, rey en Jerusalén.
2Vanidad de vanidades
—dice el Maestro—,
vanidad de vanidades,
¡todo es vanidad!
3¿Qué provecho saca la gente
de tanto afanarse bajo el sol?
4Generación va, generación viene,
mas la tierra permanece para siempre.
5Sale el sol, se pone el sol;
afanoso vuelve a su punto de origen para de allí volver a salir.
6Dirigiéndose al sur
o girando hacia el norte,
sin cesar gira el viento
y de nuevo vuelve a girar.
7Todos los ríos van a dar al mar,
pero el mar jamás se llena.
A su punto de origen vuelven los ríos,
para de allí volver a fluir.
8Todas las cosas cansan
más de lo que es posible expresar.
Ni se sacian los ojos de ver
ni se hartan los oídos de oír.
9Lo que ya ha acontecido
volverá a acontecer;
lo que ya se ha hecho
se volverá a hacer.
¡No hay nada nuevo bajo el sol!
10Hay quien llega a decir:
«¡Mira que esto sí es una novedad!».
Pero eso ya existía desde siempre,
entre aquellos que nos precedieron.
11Nadie se acuerda de las generaciones anteriores,
como nadie se acordará de las últimas.
¡No habrá memoria de ellos
entre los que habrán de sucedernos!
Primeras conclusiones
12Yo, el Maestro, reiné en Jerusalén sobre Israel. 13Y me dediqué de lleno a explorar e investigar con sabiduría todo cuanto se hace bajo el cielo. ¡Penosa tarea ha impuesto Dios al género humano para abrumarlo con ella! 14Y he observado todo cuanto se hace bajo el sol y todo ello es vanidad, ¡es correr tras el viento!
15No se puede enderezar lo torcido
ni se puede contar lo que falta.
16Me puse a reflexionar: «Aquí me tienen, engrandecido y con más sabiduría que todos mis antecesores en Jerusalén; habiendo experimentado abundante sabiduría y conocimiento. 17Me he dedicado de lleno a la comprensión de la sabiduría, y hasta conozco la necedad y la insensatez. ¡Pero aun esto es querer alcanzar el viento! 18Francamente,
»mientras más sabiduría, más problemas;
mientras más se sabe, más se sufre».
1Cuvintele oratorului1-2, 12 Ebr.: qohelet, termen cu sens nesigur. Gr.: ekklesiastes, termen care arată înspre o persoană care vorbește în fața unei adunări (gr.: ekklesia; ebr.: qahal); sau conducător al adunării., fiul lui David, rege la Ierusalim.
Deșertăciunea existenței
2O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul.
O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!
3Ce câștig are omul din toată osteneala
pe care o depune sub soare?
4O generație trece și apoi altă generație vine,
dar pământul rămâne mereu în picioare.
5Soarele răsare și apune,
grăbindu‑se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
6Vântul se îndreaptă spre sud
și se întoarce spre nord.
Vântul se întoarce din nou, umblă
și revine la circuitul său.
7Toate râurile curg spre mare,
fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
doar ca să pornească iarăși de acolo.
8Toate lucrurile sunt obositoare,
cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
așa cum nici urechea nu se satură să asculte.
9Ce a fost va mai fi,
iar ce s‑a făcut se va mai face.
Nu este nimic nou sub soare!
10Este vreun lucru despre care cineva poate zice:
„Vezi lucrul acesta? Este nou!“?
Totuși, el exista demult,
încă din veacurile dinaintea noastră.
11Nu a rămas nicio amintire despre oamenii de demult,11 Textul sugerează că poate fi vorba și despre lucrurile sau evenimentele de la început.
tot așa cum nici cei ce vor urma
nu se vor mai păstra în amintirea
celor ce vor veni după ei.
Deșertăciunea înțelepciunii
12Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13Mi‑am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce este înfăptuit sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu o dă fiilor omului ca să se îndeletnicească cu ea. 14Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt.
15Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
iar ce lipsește nu poate fi numărat.
16I‑am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi‑am mărit și mi‑am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință.“ 17Mi‑am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi‑am dat seama că și aceasta este goană după vânt.
18Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare
și cu cât este mai multă cunoștință,
cu atât este mai multă mâhnire.
