1Escuchen, cielos, y hablaré;
oye, tierra, las palabras de mi boca.
2Que caiga mi enseñanza como lluvia
y desciendan mis palabras como rocío,
como aguacero sobre el pasto nuevo,
como lluvia abundante sobre plantas tiernas.
3Proclamaré el nombre del Señor.
¡Alaben la grandeza de nuestro Dios!
4Él es la Roca, sus obras son perfectas,
y todos sus caminos son justos.
Dios es fiel; no practica la injusticia.
Él es recto y justo.
5Actuaron contra él de manera corrupta;
para vergüenza de ellos, ya no son sus hijos; ¡son una generación torcida y perversa!
6¿Y así pagas al Señor,
pueblo tonto y sin sabiduría?
¿Acaso no es tu Padre, tu Creador,
el que te hizo y te formó?
7Recuerda los días de antaño;
considera las generaciones pasadas.
Pídele a tu padre que te lo diga,
y a los jefes que te lo expliquen.
8Cuando el Altísimo dio su herencia a las naciones,
cuando dividió a toda la humanidad,
estableció límites a los pueblos
según el número de los hijos de Israel.
9Porque la porción del Señor es su pueblo;
Jacob es su herencia asignada.
10Lo halló en una tierra desolada,
en la rugiente soledad del yermo.
Lo protegió y lo cuidó;
lo guardó como a la niña de sus ojos;
11como un águila que agita el nido
y revolotea sobre sus polluelos,
que despliega su plumaje
y los lleva sobre sus alas.
12Solo el Señor lo guiaba;
ningún dios extraño iba con él.
13Lo hizo cabalgar sobre las alturas de la tierra
y lo alimentó con el fruto de los campos.
Lo nutrió con miel de la peña,
y con aceite que hizo brotar de la más dura roca;
14con mantequilla y leche de las vacas y ovejas,
y con cebados corderos y cabritos;
con toros selectos de Basán
y las mejores espigas del trigo.
Bebió la sangre espumosa de la uva.
15Jesurún32:15 En hebreo, Jesurún significa el justo, es decir, Israel. engordó y pateó;
se hartó de comida, y se puso corpulento y rollizo.
Abandonó al Dios que le dio vida
y rechazó a la Roca de su salvación.
16Lo provocó a celos con dioses extraños
y lo hizo enojar con sus ídolos detestables.
17Ofreció sacrificios a los demonios, que no son Dios;
dioses que no había conocido,
dioses recién aparecidos,
dioses que jamás sus antepasados adoraron.
18¡Despreciaste a la Roca que te engendró!
¡Olvidaste al Dios que te dio vida!
19Al ver esto, el Señor los rechazó
porque sus hijos y sus hijas lo irritaron.
20«Les voy a dar la espalda» —dijo—,
«a ver en qué terminan;
son una generación perversa,
¡son unos hijos infieles!
21Me provocaron celos con lo que no es Dios como yo
y me enojaron con sus ídolos inútiles.
Pues yo haré que ustedes sientan envidia de los que no son pueblo;
voy a irritarlos con una nación insensata.
22Se ha encendido el fuego de mi ira,
que quema hasta lo profundo de los dominios de la muerte.32:22 dominios de la muerte. Lit. Seol.
Devorará la tierra y sus cosechas,
y consumirá la raíz de las montañas.
23»Amontonaré calamidades sobre ellos
y contra ellos lanzaré mis flechas.
24Enviaré a que los consuman el hambre,
la pestilencia nauseabunda y la plaga mortal.
Lanzaré contra ellos los colmillos de las fieras
y el veneno de las víboras que se arrastran por el polvo.
25En la calle, la espada los dejará sin hijos,
y en sus casas reinará el terror.
Perecerán los jóvenes y las doncellas,
los que aún maman y los que ya se peinan canas.
26Me dije: “Voy a dispersarlos;
borraré de la tierra su memoria”.
27Pero temí las provocaciones del enemigo;
temí que el adversario no entendiera
y llegara a pensar: “Hemos triunfado;
nada de esto lo ha hecho el Señor”».
28Como nación, han perdido el juicio;
carecen de discernimiento.
29¡Si tan solo fueran sabios, entendieran esto
y comprendieran cuál será su fin!
30¿Cómo podría un hombre perseguir a mil
si su Roca no los hubiera vendido?
¿Cómo podrían dos hacer huir a diez mil
si el Señor no los hubiera entregado?
31Su roca no es como nuestra Roca.
¡Aun nuestros enemigos lo reconocen!
32Su viña es un retoño de Sodoma,
de los campos de Gomorra.
Sus uvas están llenas de veneno;
sus racimos, preñados de amargura.
33Su vino es veneno de víboras,
ponzoña mortal de serpientes.
34«¿No he tenido esto en reserva
y lo he sellado en mis archivos?
35Mía es la venganza; yo pagaré.
A su debido tiempo, su pie resbalará.
Se apresura su desastre,
y el día del juicio se avecina».
36El Señor defenderá a su pueblo
cuando lo vea sin fuerzas;
tendrá compasión de sus siervos
cuando ya no queden ni esclavos ni libres.
37Y les dirá: «¿Dónde están ahora sus dioses,
la roca en la cual se refugiaron?
38¿Dónde están los dioses que comieron la gordura de sus sacrificios
y bebieron el vino de sus ofrendas líquidas?
¡Que se levanten a ayudarles!
¡Que les den abrigo!
39»¡Vean ahora que yo soy único!
No hay otro dios fuera de mí.
Yo doy la muerte y devuelvo la vida,
causo heridas y doy sanidad.
Nadie puede librarse de mi mano.
40Alzo la mano al cielo y solemnemente juro:
Tan cierto como que vivo para siempre,
41cuando afile mi espada reluciente
y en el día del juicio la tome en mis manos,
me vengaré de mis adversarios;
¡les daré su merecido a los que me odian!
42Mis flechas se embriagarán de sangre
y mi espada se hartará de carne:
sangre de heridos y de cautivos,
cabezas de líderes enemigos».
43Alégrense, naciones, con el pueblo de Dios;32:43 Alégrense, … de Dios. Alt. Hagan regocijar al pueblo de Dios, naciones.
él vengará la sangre de sus siervos.
¡Sí! Dios se vengará de sus enemigos,
y perdonará a su tierra y a su pueblo.
44Acompañado de Josué,32:44 Lit. Oseas, que es una variante del nombre Josué. hijo de Nun, Moisés fue y recitó ante el pueblo todas las palabras de este cántico. 45Cuando terminó, dijo a todos los israelitas: 46«Guarden en su corazón todo lo que les he declarado solemnemente este día, y digan a sus hijos que obedezcan fielmente todas las palabras de esta ley. 47Porque no son palabras vanas para ustedes, sino que de ellas depende su vida; por ellas vivirán mucho tiempo en la tierra que van a poseer al otro lado del Jordán».
Anuncio de la muerte de Moisés
48Ese mismo día el Señor dijo a Moisés: 49«Sube a las montañas de Abarín y contempla desde allí el monte Nebo, en el territorio de Moab, frente a Jericó, y el territorio de Canaán, el cual voy a dar en posesión a los israelitas. 50En el monte al que vas a subir morirás y te reunirás con los tuyos, así como tu hermano Aarón murió y se reunió con sus antepasados en el monte Hor. 51Esto será así porque, a la vista de todos los israelitas, ustedes dos me fueron infieles en las aguas de Meribá Cades; en el desierto de Zin no honraron mi santidad. 52Por eso no entrarás en el territorio que voy a darle al pueblo de Israel; solamente podrás verlo de lejos».
1Ascultați, ceruri, și voi vorbi!
Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele!
2Ca ploaia să cadă învățătura mea
și ca roua să curgă cuvintele mele,
ca stropii de ploaie pe verdeață
și ca aversele pe iarbă.
3Căci voi proclama Numele Domnului.
Recunoașteți măreția Dumnezeului nostru!
4El este Stânca; lucrarea Lui este desăvârșită,
căci toate căile Lui sunt drepte.
Dumnezeu este credincios și în El nu este nedreptate,
El este drept și cinstit.
5Poporul s‑a stricat înaintea Lui.
Ei nu mai sunt fiii Lui; au cusur5 Sensul celor două versuri este nesigur.;
sunt o generație pervertită și întortocheată.
6Astfel Îl răsplătiți voi pe Domnul,
popor nebun și neînțelept?
Nu este El Tatăl vostru, Creatorul6 Sau: Tatăl vostru, care v‑a dobândit. vostru,
Cel Ce v‑a făcut și v‑a dat înfățișare?
7Aduceți‑vă aminte de zilele din trecut.
Socotiți anii care au trecut din generație în generație.
Întreabă‑l pe tatăl tău, și el îți va istorisi,
pe bătrânii tăi, și ei îți vor spune.
8Când Cel Preaînalt8 Ebr.: Elion le‑a dat neamurilor moștenirea,
când i‑a despărțit pe fiii omului,
El a stabilit hotarele popoarelor
după numărul fiilor lui Israel.
9Căci partea Domnului este poporul Lui,
Iacov este partea Lui de moștenire.
10El l‑a găsit într‑un ținut pustiu,
într‑un pustiu, o pustietate plină de urlete.
L‑a înconjurat și S‑a îngrijit de el.
L‑a apărat ca pe lumina ochilor Lui,
11asemenea vulturului care își scutură cuibul
și zboară deasupra puilor,
care își deschide aripile,
îi ia și‑i poartă pe penele lui.
12Domnul Și‑a condus singur poporul
și nu era niciun dumnezeu străin alături de El.
13El l‑a urcat pe înălțimile țării
și l‑a hrănit cu roadele câmpului.
L‑a hrănit cu miere din stâncă
și cu ulei din stânca de cremene13 Lit.: din cremenea stâncii.,
14cu iaurtul vitelor și cu laptele oilor,
cu grăsimea mieilor,
a berbecilor din Bașan și a țapilor,
cu grăsimea boabelor de grâu.
Și ai băut vin, sângele strugurilor.
15Ieșurun15 Ieșurun înseamnă cel drept, nume poetic al lui Israel, desemnând caracterul ideal al poporului. s‑a îngrășat și s‑a împotrivit!
Te‑ai îngrășat, ai devenit greu și mare!
El L‑a părăsit pe Dumnezeul Care l‑a făcut
și a disprețuit Stânca mântuirii lui.
16Ei L‑au făcut gelos prin dumnezei străini
și L‑au mâniat prin urâciuni.
17Ei au adus jertfe demonilor, nu lui Dumnezeu,
unor dumnezei pe care nu‑i cunoșteau,
dumnezei noi, sosiți de curând,
de care părinții voștri n‑au știut.
18Ai părăsit Stânca Care te‑a născut,
L‑ai uitat pe Dumnezeul Care ți‑a dat naștere.
19Domnul a văzut și i‑a disprețuit;
El S‑a mâniat pe fiii și pe fiicele Lui.
20„Îmi voi ascunde fața de ei, a zis El,
și voi privi la sfârșitul lor,
căci sunt o generație pervertită,
sunt niște copii necredincioși.
21M‑au provocat la gelozie prin ceea ce nu este Dumnezeu;
M‑au mâniat prin idolii lor deșerți.
De aceea și Eu îi voi provoca la gelozie prin cei ce nu sunt un popor;
îi voi mânia printr‑un neam nebun.
22Căci focul mâniei Mele s‑a aprins
și va arde până în adâncimea Locuinței Morților22 Ebr.: Șeol.
Va mistui pământul împreună cu recoltele lui
și va arde temeliile munților.
23Voi îngrămădi nenorociri peste ei,
voi arunca toate săgețile Mele împotriva lor.
24Vor fi vlăguiți de foamete,
mâncați de molimă și distruși cu asprime.
Voi trimite împotriva lor colții animalelor sălbatice
și veninul târâtoarelor țărânei.
25Pe stradă, sabia îi va lăsa fără copii,
iar în odăi vor pieri de groază.
Vor pieri atât tânărul, cât și fecioara,
atât copilașul, cât și bătrânul.
26Am zis că îi voi zdrobi
și le voi șterge amintirea de printre oameni,
27dar Mă tem de insultele dușmanilor,
ca nu cumva vrăjmașii lor să se amăgească singuri
și să zică: «Tăria mâinilor noastre,
și nu Domnul a făcut toate aceste lucruri!»“
28Ei sunt un neam lipsit de sfat
și nu mai există pricepere în ei.
29Dacă ar fi fost înțelepți, ar fi înțeles aceasta
și s‑ar fi gândit la sfârșitul lor.
30Cum ar fi putut unul să urmărească o mie
sau doi să pună pe fugă zece mii,
dacă nu i‑ar fi vândut Stânca lor
și dacă Domnul nu i‑ar fi dat pe mâna acestora?
31Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră;
chiar și dușmanii noștri înțeleg aceasta.
32Vița lor este din via Sodomei
și din câmpiile Gomorei.
Strugurii lor sunt plini de venin,
iar ciorchinii sunt amari.
33Vinul lor este venin de șerpi,
veninul cobrelor nemiloase.
34„Oare nu este păstrat lucrul acesta la Mine
și pecetluit printre comorile Mele?
35A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!
Vine vremea când le vor aluneca picioarele,
căci ziua distrugerii lor este aproape,
și lucrurile pregătite pentru ei își vor grăbi împlinirea.“
36Căci Domnul Își va judeca poporul,
dar va avea milă de robii Săi
când va vedea că li s‑a dus puterea
și că n‑a mai rămas nimeni,
nici întemnițat, nici liber.
37„Unde le sunt dumnezeii, va întreba El,
stânca în care se adăposteau,
38dumnezeii care se hrăneau cu grăsimea jertfelor lor
și care beau vinul jertfelor lor de băutură?
Să se ridice ei și să vă ajute!
Să vă fie ei un adăpost!
39Vedeți acum că Eu Însumi sunt El!
Nu mai există alt Dumnezeu în afară de Mine.
Eu dau la moarte și tot Eu aduc la viață,
Eu rănesc și tot Eu vindec
și nimeni nu poate elibera din mâna Mea.
40Îmi ridic mâna spre ceruri și declar:
Viu sunt Eu pe vecie,
41că Îmi voi ascuți fulgerul sabiei Mele
și voi începe, cu mâna Mea, să fac judecată.
Mă voi răzbuna pe vrăjmașii Mei
și voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc.
42Voi face ca săgețile Mele să se îmbete de sânge,
iar sabia Mea va devora carnea.
Voi face ca ele să se îmbete de sângele celor uciși și al captivilor,
din capetele pletoase ale dușmanului.“
43Bucurați‑vă43 Sau: Strigați de bucurie., neamuri, împreună cu poporul Lui,
căci El va răzbuna sângele robilor Săi,
Se va răzbuna pe vrăjmașii Lui
și va face ispășire pentru țara și poporul Lui.
44Deci Moise a venit împreună cu Iosua44 Ebr.: Hoșea, o variantă a numelui lui Iosua (vezi Num. 13:8, 16 și nota de la v. 16)., fiul lui Nun, și a rostit toate cuvintele acestei cântări în auzul poporului. 45Când Moise a terminat de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel, 46le‑a zis: „Puneți‑vă la inimă toate cuvintele pe care eu vi le‑am rostit astăzi, astfel încât să porunciți copiilor voștri să păzească și să împlinească toate cuvintele acestei Legi. 47Căci niciun cuvânt nu este fără însemnătate, ele sunt viața voastră. Prin cuvintele acestea vă veți lungi zilele în țara voastră pe care o veți stăpâni după ce veți traversa Iordanul.“
Moise privește țara de pe muntele Nebo
48În aceeași zi, Domnul i‑a vorbit lui Moise: 49„Urcă‑te pe muntele Abarim, adică pe muntele Nebo49 Muntele Nebo, cu vârful Pisga, făcea parte din lanțul muntos Abarim., în țara Moabului, care este înaintea Ierihonului, și privește țara Canaan pe care Eu o dau lui Israel în stăpânire. 50Tu vei muri pe muntele pe care te vei urca și vei fi astfel adăugat la poporul tău, tot așa cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor și a fost adăugat la poporul lui, 51din cauză că ați fost necredincioși față de Mine înaintea fiilor lui Israel, la apele Meribei din Kadeș, în pustia Țin, unde nu M‑ați sfințit51 Vezi Num. 20:12, pentru expresia: nu ați arătat sfințenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel. Vezi și nota de la Deut. 5:12. în mijlocul fiilor lui Israel. 52Vei vedea pământul promisiunii de la distanță, dar nu vei intra în țara pe care o dau poporului Israel.“
