El viñedo de Nabot
1Un tiempo después sucedió lo siguiente: Nabot, el jezrelita, tenía un viñedo en Jezrel, el cual colindaba con el palacio de Acab, rey de Samaria. 2Este dijo a Nabot:
—Dame tu viñedo para hacerme una huerta de hortalizas, ya que está tan cerca de mi palacio. A cambio de él te daré un viñedo mejor o, si lo prefieres, te pagaré lo que valga.
3Pero Nabot le respondió:
—¡El Señor me libre de venderle a usted lo que heredé de mis antepasados!
4Acab se fue a su casa deprimido y malhumorado porque Nabot, el jezrelita, le había dicho: «No puedo cederle a usted lo que heredé de mis antepasados». De modo que se acostó de cara a la pared y no quiso comer. 5Su esposa Jezabel entró y le preguntó:
—¿Por qué estás tan angustiado que ni comer quieres?
6—Porque le dije a Nabot, el jezrelita, que me vendiera su viñedo o que, si lo prefería, se lo cambiaría por otro; pero él se negó.
7Ante esto, su esposa Jezabel le dijo:
—¿Y no eres tú quien manda en Israel? ¡Levántate y come, que te hará bien! Yo te conseguiré el viñedo del tal Nabot.
8De inmediato escribió cartas en nombre de Acab, puso en ellas el sello del rey, y las envió a los jefes y nobles que vivían en la ciudad de Nabot. 9En las cartas decía:
«Decreten un día de ayuno y den a Nabot un lugar prominente en la asamblea del pueblo. 10Pongan frente a él a dos hombres perversos y háganlos testificar que él ha maldecido tanto a Dios como al rey. Luego sáquenlo y mátenlo a pedradas».
11Los jefes y nobles que vivían en esa ciudad acataron lo que Jezabel había ordenado en sus cartas. 12Decretaron un día de ayuno y le dieron a Nabot un lugar prominente en la asamblea. 13Llegaron los dos hombres perversos, se sentaron frente a él y lo acusaron ante el pueblo, diciendo: «¡Nabot ha maldecido a Dios y al rey!». Como resultado, la gente lo llevó fuera de la ciudad y lo mató a pedradas. 14Entonces le informaron a Jezabel: «Nabot ha sido apedreado y está muerto».
15Tan pronto como Jezabel se enteró de que Nabot había muerto a pedradas, dijo a Acab: «¡Vamos! Toma posesión del viñedo que Nabot, el jezrelita, se negó a venderte. Ya no vive; está muerto». 16Cuando Acab se enteró de que Nabot había muerto, fue a tomar posesión del viñedo.
17Entonces la palabra del Señor vino a Elías el tisbita y le dio este mensaje: 18«Ve a encontrarte con Acab, rey de Israel, que gobierna en Samaria. En este momento se encuentra en el viñedo de Nabot, tomando posesión de este. 19Dile que así dice el Señor: “¿No has asesinado a un hombre y encima te has adueñado de su propiedad?”. Luego dile que así también dice el Señor: “¡En el mismo lugar donde los perros lamieron la sangre de Nabot, lamerán también tu propia sangre!”».
20Acab respondió a Elías:
—¡Mi enemigo! ¿Así que me has encontrado?
—Sí —contestó Elías—, te he encontrado porque te has vendido para hacer lo que ofende al Señor. 21Y él ahora te dice: “Voy a enviarte una desgracia. Acabaré contigo y entre tus descendientes en Israel exterminaré hasta el último varón, esclavo o libre. 22Haré con tu familia lo mismo que hice con la de Jeroboán, hijo de Nabat, y con la de Basá, hijo de Ahías, porque has provocado mi ira y has hecho que Israel peque”.
23»Y en cuanto a Jezabel, el Señor dice: “Los perros se la comerán junto al muro de Jezrel”.
24»También a los familiares de Acab que mueran en la ciudad se los comerán los perros y a los que mueran en el campo se los comerán las aves del cielo».
25Nunca hubo nadie como Acab que, animado por Jezabel su esposa, se prestara para hacer lo malo ante los ojos del Señor. 26Su conducta fue repugnante, pues siguió a los ídolos, como lo habían hecho los amorreos, a quienes el Señor expulsó de la presencia de Israel.
27Cuando Acab escuchó estas palabras, se rasgó las vestiduras, se vistió de luto y ayunó. Dormía vestido así y andaba deprimido.
28Entonces la palabra del Señor vino a Elías el tisbita y le dio este mensaje: 29«¿Has notado cómo Acab se ha humillado ante mí? Por cuanto se ha humillado, no enviaré esta desgracia mientras él viva, sino que la enviaré a su familia durante el reinado de su hijo».
Via lui Nabot din Izreel
1Iată ce s‑a întâmplat după aceste evenimente: Izreelitul Nabot avea o vie în Izreel, aproape de palatul lui Ahab, regele Samariei.
2Ahab i‑a zis lui Nabot:
– Dă‑mi mie via ta, ca să‑mi slujească drept grădină de legume, căci este aproape de palatul meu. Îți voi da în schimb o vie mai bună decât aceasta sau, dacă este mai bine pentru tine2 Lit.: dacă este bine în ochii tăi., îți voi da prețul ei în argint.
3Dar Nabot i‑a răspuns lui Ahab:
– Să mă ferească Domnul să‑ți dau moștenirea părinților mei.
4Ahab a intrat în palatul său supărat și mâniat din cauza cuvintelor pe care i le spusese izreelitul Nabot: „Nu‑ți voi da moștenirea părinților mei!“ S‑a așezat pe pat, și‑a întors fața și n‑a mâncat nimic.
5Izabela, soția sa, a venit la el și l‑a întrebat:
– De ce îți este supărat duhul și nu mănânci nimic?
6El i‑a răspuns:
– Am vorbit cu izreelitul Nabot și i‑am zis: „Dă‑mi via ta pe argint sau, dacă vrei, îți voi da în schimb altă vie.“ Dar el mi‑a răspuns: „Nu‑ți dau via mea!“
7Atunci Izabela, soția sa, i‑a spus:
– Nu‑ți exerciți tu domnia acum peste Israel? Ridică‑te, mănâncă ceva7 Lit.: pâine. și fii cu inima veselă! Eu îți voi da via izreelitului Nabot.
8Ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab, a pus sigiliul lui pe ele și le‑a trimis bătrânilor și nobililor care locuiau în aceeași cetate cu Nabot. 9Iată ce a scris în acele scrisori:
„Vestiți un post și puneți‑l pe Nabot în fruntea poporului. 10Puneți înaintea lui doi oameni de nimic10 Lit.: doi oameni, fii ai lui Belial. Sensul literal al termenului Belial este fără folos(ință), fără utilitate (bun de nimic). În sens lărgit, termenul se poate traduce cu ticălos, netrebnic. Vezi și v. 13. Vezi, de asemenea, nota din 2 Cor. 6:15., care să mărturisească împotriva lui și să zică: «Tu L‑ai blestemat pe Dumnezeu și l‑ai blestemat și pe rege!» Apoi scoateți‑l afară din cetate și omorâți‑l cu pietre.“
11Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii și nobilii care locuiau în cetatea lui, au făcut așa cum le‑a transmis Izabela, așa cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea. 12Au vestit un post și l‑au pus pe Nabot în fruntea poporului. 13Cei doi oameni de nimic au venit și s‑au așezat în fața lui. Și oamenii de nimic au mărturisit împotriva lui Nabot, în prezența poporului, zicând: „Nabot a blestemat pe Dumnezeu și pe rege!“ Apoi l‑au scos afară din cetate, l‑au lovit cu pietre, și el a murit.
14După aceea au trimis să‑i spună Izabelei: „Nabot a fost lovit cu pietre și a murit!“ 15Când Izabela a auzit că Nabot fusese lovit cu pietre și a murit, i‑a zis lui Ahab: „Ridică‑te și ia în stăpânire via izreelitului Nabot, cel care a refuzat să ți‑o dea pe argint, căci Nabot nu mai trăiește, ci a murit.“ 16Auzind că Nabot a murit, Ahab s‑a ridicat să se coboare la via izreelitului Nabot ca s‑o ia în stăpânire.
17Atunci Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Ilie tișbitul, zicând: 18„Ridică‑te, coboară să‑l întâlnești pe Ahab, regele lui Israel, care este în Samaria! Iată că se află în via lui Nabot, unde a coborât ca s‑o ia în stăpânire. 19Să‑i spui astfel: «Așa vorbește Domnul: ‘N‑ai ucis tu un om și n‑ai luat tu în stăpânire și proprietatea lui?’» Apoi să‑i spui astfel: «Așa vorbește Domnul: ‘Chiar în locul în care câinii au lins sângele lui Nabot, vor linge câinii și sângele tău!’»“
20Ahab i‑a zis lui Ilie:
– M‑ai găsit, dușmanule?
El i‑a răspuns:
– Te‑am găsit, pentru că te‑ai vândut ca să faci ce este rău în ochii Domnului. 21Iată ce zice Domnul: „Voi aduce nenorocirea asupra ta, îți voi nimici urmașii și voi omorî fiecare bărbat care ți‑a mai rămas în Israel, fie rob, fie liber. 22Îi voi face familiei tale așa cum i‑am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și familiei lui Bașa, fiul lui Ahia, pentru că M‑ai mâniat și pentru că l‑ai făcut și pe Israel să păcătuiască.“ 23Domnul a vorbit și despre Izabela, zicând: „Câinii o vor devora pe Izabela lângă zidul Izreelului! 24Câinii îi vor devora pe cei ai lui Ahab, care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor devora pe cei care vor muri pe câmp.“ 25(N‑a mai fost nimeni care să se fi vândut pe sine însuși ca să facă ce este rău în ochii Domnului ca Ahab, pe care Izabela, soția sa, îl stârnea la aceasta. 26El a săvârșit lucruri dezgustătoare, mergând după idoli, așa cum făceau amoriții pe care Domnul îi alungase dinaintea fiilor lui Israel.)
27Când Ahab a auzit aceste cuvinte, și‑a sfâșiat hainele, și‑a pus un sac pe trup și a postit. Se culca înfășurat în acest sac și mergea încet. 28Atunci Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Ilie tișbitul, zicând: 29„Ai văzut cum s‑a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s‑a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea peste familia lui în timpul vieții sale, ci în timpul vieții fiului său.“
