Justiça e Misericórdia ao invés de Jejuns
1No quarto ano do reinado do rei Dario, a palavra do Senhor veio a Zacarias, no quarto dia do nono mês, o mês de quisleu7.1 Aproximadamente novembro/dezembro.. 2Foi quando o povo de Betel enviou Sarezer e Regém-Meleque com seus homens, para suplicarem ao Senhor, 3perguntando aos sacerdotes do templo do Senhor dos Exércitos e aos profetas: “Devemos lamentar e jejuar no quinto mês, como já estamos fazendo há tantos anos?”
4Então o Senhor dos Exércitos me falou: 5“Pergunte a todo o povo e aos sacerdotes: Quando vocês jejuaram no quinto e no sétimo meses durante os últimos setenta anos, foi de fato para mim que jejuaram? 6E, quando comiam e bebiam, não era para vocês mesmos que o faziam? 7Não são essas as palavras do Senhor proclamadas pelos antigos profetas quando Jerusalém e as cidades ao seu redor estavam em paz e prosperavam, e o Neguebe e a Sefelá7.7 Pequena faixa de terra de relevo variável entre a planície costeira e as montanhas. eram habitados?”
8E a palavra do Senhor veio novamente a Zacarias: 9“Assim diz o Senhor dos Exércitos: Administrem a verdadeira justiça, mostrem misericórdia e compaixão uns para com os outros. 10Não oprimam a viúva e o órfão, nem o estrangeiro e o necessitado. Nem tramem maldades uns contra os outros”.
11Mas eles se recusaram a dar atenção; teimosamente viraram as costas e taparam os ouvidos. 12Endureceram o coração e não ouviram a Lei e as palavras que o Senhor dos Exércitos tinha falado, pelo seu Espírito, por meio dos antigos profetas. Por isso o Senhor dos Exércitos irou-se muito.
13“Quando eu os chamei, não me deram ouvidos; por isso, quando eles me chamarem, também não os ouvirei”, diz o Senhor dos Exércitos. 14“Eu os espalhei com um vendaval entre as nações que eles nem conhecem. A terra que deixaram para trás ficou tão destruída que ninguém podia atravessá-la. Foi assim que transformaram a terra aprazível em ruínas.”
Adevărata închinare: dreptatea, bunătatea și mila
1În cel de‑al patrulea an al împăratului Darius, Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, luna Chislev1 7 decembrie 518 î.Cr.. 2Cei din Betel îi trimiseseră pe Sarețer și pe Reghem-Melek, împreună cu oamenii săi, ca să se roage Domnului 3și să‑i întrebe pe preoții din Casa Domnului Oștirilor și pe profeți: „Trebuie să plângem în luna a cincea3 Vezi nota de la 8:19. și să ne consacrăm la fel cum am făcut atâția ani?“
4Atunci Cuvântul Domnului Oștirilor mi‑a vorbit, zicând:
5„Vorbește întregului popor al țării și preoților astfel: «Când ați postit și ați jelit în lunile a cincea și a șaptea5 Vezi nota de la 8:19., în timpul acestor șaptezeci de ani, oare pentru Mine ați postit voi? 6Iar când mâncați și beți, oare nu pentru voi înșivă mâncați și beți? 7Nu sunt acestea cuvintele pe care le‑a vestit Domnul prin profeții cei dintâi, când Ierusalimul era locuit și în pace, alături de cetățile din jurul lui, iar Neghevul7 Ținutul pustiu din sudul Canaanului, între Beer-Șeba și Kadeș-Barnea. Termenul neghev este folosit adesea pentru a indica sudul, având acest sens în unele pasaje biblice. și zona deluroasă7 Ebr.: Șefela, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului și țărmul Mediteranei. erau și ele locuite?»“
8Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Zaharia, zicând: 9„Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Înfăptuiți judecată dreaptă și fiecare să arate bunătate și milă față de semenul său! 10Nu asupriți pe văduvă sau pe orfan, nici pe străin sau pe sărac și niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său!»
11Dar ei au refuzat să asculte, și‑au întors umărul cu încăpățânare și și‑au astupat urechile ca să n‑audă! 12Și‑au făcut inima tare ca diamantul, ca să n‑asculte Legea și cuvintele pe care le trimitea Domnul Oștirilor prin Duhul Său, prin profeții cei dintâi. Și astfel a venit o mare mânie de la Domnul Oștirilor.
13Când Eu13 Lit.: El. am chemat, ei n‑au ascultat. Tot astfel, când ei au chemat, nici Eu n‑am ascultat, zice Domnul Oștirilor. 14I‑am împrăștiat ca o furtună printre toate neamurile pe care nu le cunoșteau, iar țara a fost pustiită în urma lor, așa că nimeni nu mai trecea sau se întorcea pe acolo. Și au prefăcut astfel țara cea plăcută într‑o pustietate.“
