Salmo 137
1Junto aos rios da Babilônia nós nos sentamos e choramos
com saudade de Sião.
2Ali, nos salgueiros,
penduramos as nossas harpas;
3ali os nossos captores pediam-nos canções,
os nossos opressores exigiam canções alegres, dizendo:
“Cantem para nós uma das canções de Sião!”
4Como poderíamos cantar as canções do Senhor
numa terra estrangeira?
5Que a minha mão direita definhe,
ó Jerusalém, se eu me esquecer de ti!
6Que me grude a língua ao céu da boca,
se eu não me lembrar de ti
e não considerar Jerusalém
a minha maior alegria!
7Lembra-te, Senhor, dos edomitas
e do que fizeram quando Jerusalém foi destruída,
pois gritavam: “Arrasem-na!
Arrasem-na até aos alicerces!”
8Ó cidade137.8 Hebraico: filha. de Babilônia, destinada à destruição,
feliz aquele que lhe retribuir o mal que você nos fez!
9Feliz aquele que pegar os seus filhos
e os despedaçar contra a rocha!
Psalmul 137
1Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos și plângeam amintindu‑ne de Sion.
2Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din ținutul acela,
3căci acolo, cei ce ne‑au luat captivi ne cereau cântări,
asupritorii noștri ne cereau bucurie:
„Cântați‑ne din cântările Sionului!“
4Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?
5Ierusalime, dacă te voi uita,
să‑și uite și dreapta mea destoinicia!
6Limba mea să se lipească de cerul gurii mele,
dacă nu‑mi voi aminti de tine
și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7Doamne, adu‑Ți aminte de fiii lui Edom,
care, în ziua distrugerii Ierusalimului,
ziceau: „Radeți!
Radeți tot până la temelie!“
8Fiică distrusă8 Sau: distrugătoare. a Babilonului!
Ferice de acela care‑ți va răsplăti
ceea ce ne‑ai făcut!
9Ferice de cel ce‑i va apuca pe copiii tăi
și‑i va zdrobi de stâncă!
