1“Se você voltar, ó Israel,
volte para mim”, diz o Senhor.
“Se você afastar para longe de minha vista
os seus ídolos detestáveis e não se desviar,
2se você jurar pelo nome do Senhor
com fidelidade, justiça e retidão,
então as nações serão por ele abençoadas
e nele se gloriarão.”
3Assim diz o Senhor ao povo de Judá e de Jerusalém:
“Lavrem seus campos não arados
e não semeiem entre espinhos.
4Purifiquem-se para o Senhor,
sejam fiéis à aliança4.4 Hebraico: circuncidem os seus corações.,
homens de Judá e habitantes de Jerusalém!
Se não fizerem isso,
a minha ira se acenderá e queimará como fogo,
por causa do mal que vocês fizeram;
queimará e ninguém conseguirá apagá-la.
A Invasão que Vem do Norte
5“Anunciem em Judá! Proclamem em Jerusalém:
Toquem a trombeta por toda esta terra!
Gritem bem alto e digam: Reúnam-se!
Fujamos para as cidades fortificadas!
6Ergam o sinal indicando Sião.
Fujam sem demora em busca de abrigo!
Porque do norte eu estou trazendo desgraça,
uma grande destruição”.
7Um leão saiu da sua toca,
um destruidor de nações se pôs a caminho.
Ele saiu de onde vive para arrasar a sua terra.
Suas cidades ficarão em ruínas e sem habitantes.
8Por isso, ponham vestes de lamento,
chorem e gritem,
pois o fogo da ira do Senhor
não se desviou de nós.
9“Naquele dia”, diz o Senhor,
“o rei e os seus oficiais perderão a coragem,
os sacerdotes ficarão horrorizados
e os profetas, perplexos.”
10Então eu disse: Ah, Soberano Senhor, como enganaste completamente este povo e a Jerusalém dizendo: “Vocês terão paz” quando a espada está em nossa garganta.
11Naquela época, será dito a este povo e a Jerusalém: “Um vento escaldante, que vem das dunas do deserto, sopra na direção da minha filha, do meu povo, mas não para peneirar nem para limpar. 12É um vento forte demais, que vem da minha parte4.12 Ou vem ao meu comando. Agora eu pronunciarei as minhas sentenças contra eles”.
13Vejam! Ele avança como as nuvens;
os seus carros de guerra são como um furacão
e os seus cavalos são mais velozes do que as águias.
Ai de nós! Estamos perdidos!
14Ó Jerusalém, lave o mal do seu coração para que você seja salva.
Até quando você vai acolher projetos malignos no íntimo?
15Ouve-se uma voz proclamando desde Dã,
desde os montes de Efraim se anuncia calamidade.
16“Relatem isto a esta nação4.16 Ou Tragam essas coisas à lembrança das nações; ou ainda Anunciem isso às nações
e proclamem contra Jerusalém:
Um exército inimigo4.16 Ou Um exército sitiador está vindo de uma terra distante,
dando seu grito de guerra contra as cidades de Judá.
17Eles a cercam como homens que guardam um campo,
pois ela se rebelou contra mim”,
declara o Senhor.
18“A sua própria conduta e as suas ações
trouxeram isso sobre você.
Como é amargo esse seu castigo!
Ele atinge até o seu coração!”
19Ah, minha angústia, minha angústia!
Eu me contorço de dor.
Ó paredes do meu coração!
O meu coração dispara dentro de mim;
não posso ficar calado.
Ouvi o som da trombeta,
ouvi o grito de guerra.
20Um desastre depois do outro;
toda a minha terra foi devastada.
Num instante as minhas tendas foram destruídas;
e os meus abrigos, num momento.
21Até quando verei o sinal levantado
e ouvirei o som da trombeta?
22“O meu povo é tolo,
eles não me conhecem.
São crianças insensatas
que nada compreendem.
São hábeis para praticar o mal,
mas não sabem fazer o bem.”
23Olhei para a terra,
e ela era sem forma4.23 Ou estava assolada e vazia;
para os céus,
e a sua luz tinha desaparecido.
24Olhei para os montes e eles tremiam;
todas as colinas oscilavam.
25Olhei, e não havia mais gente;
todas as aves do céu tinham fugido em revoada.
26Olhei, e a terra fértil era um deserto;
todas as suas cidades estavam em ruínas
por causa do Senhor,
por causa do fogo da sua ira.
27Assim diz o Senhor:
“Toda esta terra ficará devastada,
embora eu não vá destruí-la completamente.
28Por causa disso, a terra ficará de luto
e o céu, em cima, se escurecerá;
porque eu falei e não me arrependi,
decidi e não voltarei atrás”.
29Quando se ouvem os cavaleiros e os flecheiros,
todos os habitantes da cidade fogem.
Alguns vão para o meio dos arbustos;
outros escalam as rochas.
Todas as cidades são abandonadas
e ficam sem habitantes.
30O que você está fazendo,
ó cidade devastada?
Por que se veste de vermelho
e se enfeita com joias de ouro?
Por que você pinta os olhos?
Você se embeleza em vão,
pois os seus amantes a desprezam
e querem tirar sua vida.
31Ouvi um grito, como de mulher
em trabalho de parto,
como a agonia de uma mulher
ao dar à luz o primeiro filho.
É o grito da cidade4.31 Hebraico: filha. de Sião,
que está ofegante e estende as mãos, dizendo:
“Ai de mim! Estou desfalecendo.
Minha vida está nas mãos de assassinos!”
1„Dacă te vei întoarce, Israel,
zice Domnul,
dacă te vei întoarce la Mine,
dacă vei îndepărta spurcăciunile tale dinaintea Mea
și nu vei mai rătăci,
2dacă vei jura: «Viu este Domnul!»,
făcând lucrul acesta cu credincioșie,
cu judecată și cu dreptate,
atunci neamurile vor fi binecuvântate în El
și se vor lăuda cu El.
3Căci așa vorbește Domnul bărbaților din Iuda și din Ierusalim:
«Desțeleniți‑vă un ogor nou
și nu semănați între spini!
4Tăiați‑vă împrejur pentru Domnul,
circumcideți‑vă inimile,
bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului!
Altfel, mânia Mea va izbucni ca un foc
și va arde fără să mai poată fi stinsă,
din cauza răutății faptelor voastre.
Invazie din nord
5Dați de știre în Iuda, vestiți în Ierusalim și spuneți:
‘Sunați din trâmbiță5 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război [peste tot în capitol]. în țară!’
Strigați în gura mare și ziceți:
‘Strângeți‑vă și să mergem în cetățile fortificate!’
6Înălțați un steag îndreptat spre Sion!
Fugiți și nu vă opriți!
Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea
și un mare prăpăd!»“
7Leul a ieșit din tufișul său
și cel ce distruge neamurile a pornit la drum.
El a ieșit din locul său
ca să prefacă țara într‑o pustie.
Cetățile tale vor zăcea în ruină,
fără niciun locuitor.
8De aceea, incingeți‑vă cu saci,
jeliți și gemeți,
căci mânia aprigă a Domnului
nu s‑a îndepărtat de la noi.
9„În ziua aceea, zice Domnul,
regele și conducătorii își vor pierde curajul,
preoții vor fi îngroziți
și profeții vor rămâne înmărmuriți.“
10Eu am zis:
– O, Stăpâne Doamne! Într-adevăr ai înșelat poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: „Veți avea pace!“ Iată că sabia este la gâtul lor!
11– În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului că un vânt arzător suflă din înălțimile pleșuve ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe. 12Totuși, un vânt și mai puternic va veni de la Mine! Acum însă Îmi voi rosti judecățile împotriva lor.
13Iată, nimicitorul înaintează ca norii,
carele lui sunt ca o vijelie,
iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii.
Vai de noi, căci vom fi distruși!
14Curățește‑ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit!
Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
15Căci o voce strigă din Dan
și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim.
16„Aduceți aminte neamurilor lucrul acesta!
Iată, vestiți în Ierusalim
că niște asediatori vin dintr‑o țară îndepărtată
și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda.
17Ca paznicii unui ogor, așa înconjoară ei Ierusalimul,
căci s‑a răzvrătit împotriva Mea,
zice Domnul.
18Căile și faptele tale
au adus acestea asupra ta.
Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta.
Ce amară este
și cum te pătrunde până în inimă!“
19Măruntaiele mele! Măruntaiele mele!
Mă zvârcolesc de durere!
Ah, zidurile inimii mele!
Cum îmi zvâcnește inima!
Nu pot rămâne tăcut!
Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței
și strigătul de război.
20Se vestește dărâmare după dărâmare,
căci toată țara este devastată.
Corturile îmi sunt dărâmate deodată,
iar acoperișul într‑o clipă.
21Până când voi vedea steagul
și voi auzi sunetul trâmbiței?
22„Cei din poporul Meu sunt nebuni22 Termenul ebraic tradus cu nebun denotă, aici și aproape peste tot în VT, o persoană deficientă din punct de vedere moral.;
ei nu Mă cunosc.
Sunt niște copii fără minte,
lipsiți de discernământ.
Sunt pricepuți să facă răul;
nu știu să facă binele.“
23Mă uit la pământ
și iată că este pustiu și gol.
Mă uit la ceruri
și iată că lumina lor nu mai este.
24Mă uit la munți
și iată că ei se cutremură
iar toate dealurile se clatină.
25Mă uit și iată că nu mai este niciun om
și toate păsările cerului au fugit.
26Mă uit și iată că livada este un pustiu
și toate cetățile ei sunt dărâmate
înaintea Domnului și înaintea aprigei Lui mânii.
27Căci așa vorbește Domnul:
„Toată țara va fi pustiită,
însă nu o voi distruge complet.
28Din cauza aceasta pământul va boci,
iar cerurile de sus se vor întuneca.
Eu am vorbit și am plănuit aceasta!
Nu‑Mi pare rău și nici nu Mă voi răzgândi!“
29La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor
toți cei din cetăți o iau la fugă;
se ascund în păduri
și se urcă pe stânci.
Toate cetățile sunt părăsite
și nimeni nu mai locuiește în ele.
30Iar tu, cea pustiită, ce vei face?
Te vei îmbrăca în roșu30 Aluzie la îmbrăcămintea prostituatelor.,
te vei împodobi cu giuvaiere de aur
și îți vei machia ochii cu antimoniu?
Degeaba te vei înfrumuseța!
Iubiții tăi te disprețuiesc
și vor să‑ți ia viața.
31Căci aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii,
strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară.
Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu
și își întinde mâinile, zicând:
„Vai de mine! Căci mi‑e sufletul epuizat
din cauza ucigașilor!“