1Advertência revelada ao profeta Habacuque.
A Primeira Queixa de Habacuque
2Até quando, Senhor, clamarei por socorro,
sem que tu ouças?
Até quando gritarei a ti: “Violência!”
sem que tragas salvação?
3Por que me fazes ver a injustiça,
e contemplar a maldade?
A destruição e a violência estão diante de mim;
há luta e conflito por todo lado.
4Por isso a lei se enfraquece,
e a justiça nunca prevalece.
Os ímpios prejudicam os justos,
e assim a justiça é pervertida.
A Resposta do Senhor
5“Olhem as nações e contemplem-nas,
fiquem atônitos e pasmem;
pois nos seus dias farei algo em que não creriam
se a vocês fosse contado.
6Estou trazendo os babilônios1.6 Hebraico: caldeus.,
nação cruel e impetuosa,
que marcha por toda a extensão da terra
para apoderar-se de moradias que não lhe pertencem.
7É uma nação apavorante e temível,
que cria a sua própria justiça
e promove a sua própria honra.
8Seus cavalos são mais velozes que os leopardos,
mais ferozes1.8 Ou ligeiros que os lobos no crepúsculo.
Sua cavalaria vem de longe.
Seus cavalos vêm a galope;
vêm voando como ave de rapina que mergulha para devorar;
9todos vêm prontos para a violência.
Suas hordas avançam como o vento do deserto,
e fazem tantos prisioneiros como a areia da praia.
10Menosprezam os reis e zombam dos governantes.
Riem de todas as cidades fortificadas,
pois constroem rampas de terra
e por elas as conquistam.
11Depois passam como o vento e prosseguem;
homens carregados de culpa
que têm por deus a sua própria força.”
A Segunda Queixa de Habacuque
12Senhor, tu não és desde a eternidade?
Meu Deus, meu Santo, tu não morrerás1.12 O Texto Massorético diz nós não morreremos..
Senhor, tu designaste essa nação para executar juízo;
ó Rocha, determinaste que ela aplicasse castigo.
13Teus olhos são tão puros
que não suportam ver o mal;
não podes tolerar a maldade.
Então, por que toleras os perversos?
Por que ficas calado enquanto os ímpios devoram
os que são mais justos que eles?
14Tornaste os homens como peixes do mar,
como animais1.14 Ou peixes, criaturas do mar, que não são governados por ninguém.
15O inimigo puxa todos com anzóis;
apanha-os em sua rede e nela os arrasta;
então alegra-se e exulta.
16E por essa razão ele oferece sacrifício à sua rede
e queima incenso em sua honra;
pois, graças à sua rede,
vive em grande conforto e desfruta iguarias.
17Mas continuará ele esvaziando a sua rede,
destruindo sem misericórdia as nações?
1Rostirea pe care a văzut‑o profetul Habacuc.
Prima plângere a profetului
2– Până când, Doamne, voi striga după ajutor,
și Tu nu vei asculta?
Până când voi striga către Tine: „Violență!“,
și Tu nu vei izbăvi?
3De ce mă faci să privesc nelegiuirea
și Te uiți la necaz?
Distrugerea și violența sunt înaintea mea;
peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri.
4De aceea Legea este fără putere
și dreptatea nu se arată niciodată.
Căci cel rău îl împresoară4 Sau: îl învinge. pe cel drept
și astfel dreptatea este pervertită.
Răspunsul Domnului
5– Uitați‑vă printre neamuri și priviți!
Mirați‑vă! Uimiți‑vă!
Căci în zilele voastre fac o lucrare
pe care n‑ați crede‑o
dacă v‑ar povesti‑o cineva!
6Iată, îi voi ridica pe caldeeni6 babilonieni.,
acel neam crud și năvalnic,
care străbate întinderile pământului
pentru a lua în stăpânire locuințe
care nu sunt ale lui!
7Ei sunt îngrozitori și de temut;
își au propria lege
și nu recunosc nicio altă autoritate!7 Lit.: înfricoșători; / judecata și demnitatea lor provin numai de la ei înșiși.
8Caii lor sunt mai rapizi decât leoparzii
și mai sprinteni decât lupii în amurg.
Călăreții lor se avântă,
călăreții lor vin de departe.
Zboară ca un vultur care se repede să devoreze;
9toți vin pentru violență.
Privirile lor sunt ațintite9 Sensul termenului ebraic este nesigur. tot înainte
și adună captivi ca nisipul de mulți.
10Își bat joc de regi
și‑i iau în derâdere pe conducători.
Râd de orice fortificație,
căci îngrămădesc pământ10 Sau: fac o rampă din pământ, tehnică militară, folosită de către asediatori. lângă ea și o cuceresc.
11Apoi trec ca vântul și merg mai departe11 Posibil: și depășesc limita.;
el se face astfel vinovat,
puterea lui fiindu‑i dumnezeul.
A doua plângere a profetului
12– Oare nu ești Tu din veșnicie, Doamne?
Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri!
Doamne, Tu l‑ai rânduit pentru a face judecată!
Stânca mea, Tu l‑ai ridicat
ca să pedepsească!
13Ochii Tăi sunt prea curați ca să se uite la rău;
Tu nu poți să privești asuprirea!
De ce Te uiți la cei necredincioși
și taci când cel rău îl înghite
pe cel mai drept decât el?
14L‑ai făcut pe om asemenea peștilor mării,
asemenea vietății din mare care nu are stăpân.
15El îi scoate pe toți cu undița,
îi adună cu mreaja lui,
îi strânge în năvodul lui
și de aceea se bucură și se veselește.
16De aceea aduce el jertfe mrejei sale
și arde tămâie năvodului său!
Datorită lor, partea lui este bogată
și mâncarea lui este din abundență!
17Va continua el oare să‑și golească mreaja
și să ucidă neamuri fără să cruțe nimic?
