O Fim do Dilúvio
1Então Deus lembrou-se de Noé e de todos os animais selvagens e rebanhos domésticos que estavam com ele na arca, e enviou um vento sobre a terra, e as águas começaram a baixar.
2As fontes das profundezas e as comportas do céu se fecharam, e a chuva parou. 3As águas foram baixando pouco a pouco sobre a terra. Ao fim de cento e cinquenta dias, as águas tinham diminuído, 4e, no décimo sétimo dia do sétimo mês, a arca pousou nas montanhas de Ararate. 5As águas continuaram a baixar até o décimo mês, e no primeiro dia do décimo mês apareceram os topos das montanhas.
6Passados quarenta dias, Noé abriu a janela que fizera na arca. 7Esperando que a terra já tivesse aparecido, Noé soltou um corvo, mas este ficou dando voltas. 8Depois soltou uma pomba para ver se as águas tinham diminuído na superfície da terra. 9Mas a pomba não encontrou lugar onde pousar os pés porque as águas ainda cobriam toda a superfície da terra e, por isso, voltou para a arca, a Noé. Ele estendeu a mão para fora, apanhou a pomba e a trouxe de volta para dentro da arca. 10Noé esperou mais sete dias e soltou novamente a pomba. 11Quando voltou ao entardecer, a pomba trouxe em seu bico uma folha nova de oliveira. Noé então ficou sabendo que as águas tinham diminuído sobre a terra. 12Esperou ainda outros sete dias e de novo soltou a pomba, mas dessa vez ela não voltou.
13No primeiro dia do primeiro mês do ano seiscentos e um da vida de Noé, secaram-se as águas na terra. Noé então removeu o teto da arca e viu que a superfície da terra estava seca. 14No vigésimo sétimo dia do segundo mês, a terra estava completamente seca.
15Então Deus disse a Noé: 16“Saia da arca, você e sua mulher, seus filhos e as mulheres deles. 17Faça que saiam também todos os animais que estão com você: as aves, os grandes animais e os pequenos que se movem rente ao chão. Faça-os sair para que se espalhem pela terra, sejam férteis e se multipliquem”.
18Então Noé saiu da arca com sua mulher e seus filhos e as mulheres deles, 19e com todos os grandes animais e os pequenos que se movem rente ao chão e todas as aves. Tudo o que se move sobre a terra saiu da arca, uma espécie após outra.
20Depois Noé construiu um altar dedicado ao Senhor e, tomando alguns animais e aves puros, ofereceu-os como holocausto8.20 Isto é, sacrifício totalmente queimado., queimando-os sobre o altar. 21O Senhor sentiu o aroma agradável e disse a si mesmo: “Nunca mais amaldiçoarei a terra por causa do homem, pois o seu coração é inteiramente inclinado para o mal desde a infância. E nunca mais destruirei todos os seres vivos8.21 Ou toda a raça humana como fiz desta vez.
22“Enquanto durar a terra,
plantio e colheita,
frio e calor,
verão e inverno,
dia e noite
jamais cessarão”.
1Dumnezeu Și‑a adus aminte1 În sensul că Dumnezeu a acționat pentru a împlini promisiunile menționate în legământul cu Noe. de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate vitele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s‑au potolit. 2Izvoarele adâncului și stăvilarele cerului au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită. 3Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, 4iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s‑a oprit pe munții Ararat. 5Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s‑au văzut vârfurile munților.
6După patruzeci de zile,6 Din ziua în care vârfurile munților au devenit vizibile (v. 5) până în ziua când Noe a trimis corbul. Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut‑o 7și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându‑se și întorcându‑se, până când apele de pe pământ au secat. 8Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut. 9Dar porumbelul n‑a găsit niciun loc de odihnă pentru talpa piciorului său și s‑a întors la Noe în arcă, deoarece încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și‑a întins mâna, l‑a luat și l‑a adus la el în arcă. 10A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă. 11Porumbelul s‑a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră. 12A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s‑a mai întors la el.
13În anul șase sute unu13 Cu referire la anul 601 al vieții lui Noe., în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s‑a uitat și iată că suprafața pământului era uscată. 14În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat.
15Atunci Dumnezeu i‑a vorbit lui Noe, zicând: 16„Ieși din arcă, tu, împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile acestora. 17Scoate afară toate vietățile, de orice fel, care sunt cu tine – păsări, animale17 Aici cu sensul de vite și animale sălbatice. și orice animal care se târăște pe pământ17, 19 Vezi nota de la 1:24. – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească.“
18Astfel, Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi. 19De asemenea, orice vietate, orice târâtoare și orice pasăre, tot ce mișună pe pământ, potrivit familiilor lor, au ieșit și ele din arcă.
20Atunci Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le‑a adus ca ardere‑de‑tot pe altar. 21Domnul a simțit aroma plăcută și a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, căci21 Sau: chiar dacă. înclinația inimii lui este rea din tinerețe, și nici nu voi mai distruge toate viețuitoarele, așa cum am făcut‑o.
22Atât timp cât va fi pământul, nu vor înceta
semănatul și seceratul,
frigul și căldura,
vara și iarna,
ziua și noaptea.“
