José Revela a Verdade
1A essa altura, José já não podia mais conter-se diante de todos os que ali estavam, e gritou: “Façam sair a todos!” Assim, ninguém mais estava presente quando José se revelou a seus irmãos. 2E ele se pôs a chorar tão alto que os egípcios o ouviram, e a notícia chegou ao palácio do faraó.
3Então disse José a seus irmãos: “Eu sou José! Meu pai ainda está vivo?” Mas os seus irmãos ficaram tão pasmados diante dele que não conseguiam responder-lhe.
4“Cheguem mais perto”, disse José a seus irmãos. Quando eles se aproximaram, disse-lhes: “Eu sou José, seu irmão, aquele que vocês venderam ao Egito! 5Agora, não se aflijam nem se recriminem por terem me vendido para cá, pois foi para salvar vidas que Deus me enviou adiante de vocês. 6Já houve dois anos de fome na terra, e nos próximos cinco anos não haverá cultivo nem colheita. 7Mas Deus me enviou à frente de vocês para lhes preservar um remanescente nesta terra e para salvar-lhes a vida com grande livramento45.7 Ou salvá-los como a um grande grupo de sobreviventes.
8“Assim, não foram vocês que me mandaram para cá, mas sim o próprio Deus. Ele me tornou ministro45.8 Hebraico: pai. do faraó, e me fez administrador de todo o palácio e governador de todo o Egito. 9Voltem depressa a meu pai e digam-lhe: Assim diz o seu filho José: ‘Deus me fez senhor de todo o Egito. Vem para cá, não te demores. 10Tu viverás na região de Gósen e ficarás perto de mim—tu, os teus filhos, os teus netos, as tuas ovelhas, os teus bois e todos os teus bens. 11Eu te sustentarei ali, porque ainda haverá cinco anos de fome. Do contrário, tu, a tua família e todos os teus rebanhos acabarão na miséria’.
12“Vocês estão vendo com os seus próprios olhos, e meu irmão Benjamim também, que realmente sou eu que estou falando com vocês. 13Contem a meu pai quanta honra me prestam no Egito e tudo o que vocês mesmos testemunharam. E tragam meu pai para cá depressa”.
14Então ele se lançou chorando sobre o seu irmão Benjamim e o abraçou, e Benjamim também o abraçou, chorando. 15Em seguida, beijou todos os seus irmãos e chorou com eles. E só depois os seus irmãos conseguiram conversar com ele.
16Quando se ouviu no palácio do faraó que os irmãos de José haviam chegado, o faraó e todos os seus conselheiros se alegraram. 17Disse então o faraó a José: “Diga a seus irmãos que ponham as cargas nos seus animais, voltem para a terra de Canaã 18e retornem para cá, trazendo seu pai e suas famílias. Eu lhes darei o melhor da terra do Egito e vocês poderão desfrutar a fartura desta terra.
19“Mande-os também levar carruagens do Egito para trazerem as suas mulheres, os seus filhos e seu pai. 20Não se preocupem com os seus bens, pois o melhor de todo o Egito será de vocês”.
21Assim fizeram os filhos de Israel. José lhes providenciou carruagens, como o faraó tinha ordenado, e também mantimentos para a viagem. 22A cada um deu uma muda de roupa nova, mas a Benjamim deu trezentas peças de prata e cinco mudas de roupa nova. 23E a seu pai enviou dez jumentos carregados com o melhor do que havia no Egito e dez jumentas carregadas de trigo, pão e outras provisões para a viagem. 24Depois despediu-se dos seus irmãos e, ao partirem, disse-lhes: “Não briguem pelo caminho!”
25Assim partiram do Egito e voltaram a seu pai Jacó, na terra de Canaã, 26e lhe deram a notícia: “José ainda está vivo! Na verdade ele é o governador de todo o Egito”. O coração de Jacó quase parou! Não podia acreditar neles. 27Mas, quando lhe relataram tudo o que José lhes dissera, e, vendo Jacó, seu pai, as carruagens que José enviara para buscá-lo, seu espírito reviveu. 28E Israel disse: “Basta! Meu filho José ainda está vivo. Irei vê-lo antes que eu morra”.
Iosif li se face cunoscut fraților săi
1Atunci Iosif nu s‑a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce stăteau lângă el și a strigat: „Să iasă toată lumea afară!“ Astfel, niciunul n‑a rămas cu el atunci când Iosif s‑a făcut cunoscut fraților săi. 2Și Iosif a izbucnit în plâns. Atât egiptenii, cât și cei de la curtea lui Faraon au auzit despre lucrul acesta. 3Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu sunt! Iosif! Mai trăiește tatăl meu?“ Dar frații săi nu i‑au putut răspunde, pentru că au rămas înmărmuriți înaintea sa. 4Atunci Iosif le‑a zis fraților săi: „Apropiați‑vă de mine, vă rog!“ Ei s‑au apropiat de el, iar el a zis: „Eu sunt, fratele vostru Iosif, cel pe care l‑ați vândut în Egipt! 5Acum, să nu vă întristați și să nu vă mâniați pe voi înșivă pentru că m‑ați vândut aici, căci Dumnezeu m‑a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viață.5 Sau: pentru a vă păstra un mare număr de supraviețuitori. 6Deoarece foametea durează de doi ani pe pământ și vor mai fi încă cinci ani în care nu se va ara și nu se va secera, 7Dumnezeu m‑a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra o rămășiță pe pământ și pentru a vă salva viețile printr‑o mare eliberare. 8Așadar, nu voi m‑ați trimis aici, ci Dumnezeu. El m‑a făcut tată pentru Faraon, stăpân în toată casa lui și domnitor peste toată țara Egiptului. 9Suiți‑vă repede la tatăl meu și spuneți‑i: «Așa vorbește fiul tău Iosif: ‘Dumnezeu m‑a făcut stăpân peste tot Egiptul. Vino la mine fără întârziere. 10Vei locui în ținutul Goșen10 Regiune fertilă situată în estul Deltei Nilului. și vei fi aproape de mine, tu, copiii tăi, nepoții tăi, turmele tale, cirezile tale și tot ceea ce este al tău. 11Acolo îți voi asigura hrana, căci mai sunt încă cinci ani de foamete, pentru ca să nu sărăcești tu, familia ta și tot ce este al tău.’» 12Iată, ochii voștri și ochii fratelui meu Beniamin văd că sunt chiar eu cel care vă vorbește. 13Să‑i spuneți tatălui meu despre toată gloria pe care o am în Egipt și despre tot ce ați văzut. Grăbiți‑vă și coborâți aici cu tatăl meu.“
14Apoi l‑a îmbrățișat pe fratele său Beniamin și a plâns, în timp ce Beniamin plângea și el pe umărul lui. 15Iosif i‑a sărutat pe toți frații săi și a plâns pe umerii lor. După aceea frații săi au vorbit cu el.
16S‑a auzit vestea, în palatul lui Faraon, că au venit frații lui Iosif. Lucrul acesta i‑a plăcut lui Faraon și slujitorilor săi.16 Lit.: Și a fost bine în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor lui. 17Faraon i‑a zis lui Iosif: „Spune‑le fraților tăi: «Să faceți astfel: încărcați‑vă animalele și plecați. Duceți‑vă în țara Canaan, 18luați‑vă tatăl și familiile și veniți la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în țara Egiptului și veți mânca grăsimea țării.» 19Ți se poruncește să le mai spui: «Faceți astfel: luați din țara Egiptului niște care pentru copiii și soțiile voastre, luați‑l pe tatăl vostru și veniți. 20Să nu vă pară rău de bunurile voastre, pentru că tot ce este mai bun în Egipt va fi al vostru.»“
21Fiii lui Israel au făcut întocmai. Iosif le‑a dat care, după porunca lui Faraon, și provizii pentru călătorie. 22Fiecăruia i‑a dat câte un rând de haine, dar lui Beniamin i‑a dat trei sute de șecheli de argint22 Aproximativ 3,5 kg. și cinci rânduri de haine. 23Tatălui său i‑a trimis zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt și zece măgărițe încărcate cu grâne, pâine și provizii pentru călătorie. 24Iosif i‑a trimis pe frații săi și la plecare le‑a zis: „Să nu vă certați24 Sau: Să nu fiți agitați. pe drum!“
25Ei s‑au suit înapoi din Egipt, au ajuns în țara Canaan la Iacov, tatăl lor, 26și l‑au înștiințat, zicând: „Iosif trăiește! Chiar el este domnitor peste toată țara Egiptului!“ Însă inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu‑i credea. 27Dar când i‑au istorisit tot ceea ce le spusese Iosif și când a văzut carele pe care le trimisese Iosif să‑l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s‑a înviorat. 28Israel a zis: „Destul! Iosif, fiul meu, este încă viu! Voi merge să‑l văd înainte de a muri.“
