1Depois ordenou o Senhor a Moisés: “Saia deste lugar, com o povo que você tirou do Egito, e vá para a terra que prometi com juramento a Abraão, a Isaque e a Jacó, dizendo: ‘Eu a darei a seus descendentes’. 2Mandarei à sua frente um anjo e expulsarei os cananeus, os amorreus, os hititas, os ferezeus, os heveus e os jebuseus. 3Vão para a terra onde há leite e mel com fartura. Mas eu não irei com vocês, pois vocês são um povo obstinado, e eu poderia destruí-los no caminho”.
4Quando o povo ouviu essas palavras terríveis, começou a chorar, e ninguém usou enfeite algum. 5Isso porque o Senhor ordenara que Moisés dissesse aos israelitas: “Vocês são um povo obstinado. Se eu fosse com vocês, ainda que por um só momento, eu os destruiria. Agora tirem os seus enfeites, e eu decidirei o que fazer com vocês”. 6Por isso, do monte Horebe em diante, os israelitas não usaram mais nenhum enfeite.
A Tenda do Encontro
7Moisés costumava montar uma tenda do lado de fora do acampamento; ele a chamava Tenda do Encontro. Quem quisesse consultar o Senhor ia à tenda, fora do acampamento. 8Sempre que Moisés ia até lá, todo o povo se levantava e ficava em pé à entrada de suas tendas, observando-o, até que ele entrasse na tenda. 9Assim que Moisés entrava, a coluna de nuvem descia e ficava à entrada da tenda, enquanto o Senhor falava com Moisés. 10Quando o povo via a coluna de nuvem parada à entrada da tenda, todos prestavam adoração em pé, cada qual na entrada de sua própria tenda. 11O Senhor falava com Moisés face a face, como quem fala com seu amigo. Depois Moisés voltava ao acampamento; mas Josué, filho de Num, que lhe servia como auxiliar, não se afastava da tenda.
Moisés diante da Glória de Deus
12Disse Moisés ao Senhor: “Tu me ordenaste: ‘Conduza este povo’, mas não me permites saber quem enviarás comigo. Disseste: ‘Eu o conheço pelo nome e de você tenho me agradado’. 13Se me vês com agrado, revela-me os teus propósitos, para que eu te conheça e continue sendo aceito por ti. Lembra-te de que esta nação é o teu povo”.
14Respondeu o Senhor: “Eu mesmo o acompanharei e lhe darei descanso”.
15Então Moisés lhe declarou: “Se não fores conosco, não nos envies. 16Como se saberá que eu e o teu povo podemos contar com o teu favor, se não nos acompanhares? Que mais poderá distinguir a mim e a teu povo de todos os demais povos da face da terra?”
17O Senhor disse a Moisés: “Farei o que me pede, porque tenho me agradado de você e o conheço pelo nome”.
18Então disse Moisés: “Peço-te que me mostres a tua glória”.
19E Deus respondeu: “Diante de você farei passar toda a minha bondade e diante de você proclamarei o meu nome: o Senhor. Terei misericórdia de quem eu quiser ter misericórdia e terei compaixão de quem eu quiser ter compaixão”. 20E acrescentou: “Você não poderá ver a minha face, porque ninguém poderá ver-me e continuar vivo”.
21E prosseguiu o Senhor: “Há aqui um lugar perto de mim, onde você ficará, em cima de uma rocha. 22Quando a minha glória passar, eu o colocarei numa fenda da rocha e o cobrirei com a minha mão até que eu tenha acabado de passar. 23Então tirarei a minha mão e você verá as minhas costas; mas a minha face ninguém poderá ver”.
1Domnul i‑a zis lui Moise: „Pleacă din locul acesta împreună cu poporul pe care l‑ai scos din țara Egiptului și suie‑te spre țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: «Seminței1 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. tale i‑o voi da.» 2Voi trimite un Înger înaintea ta și îi voi alunga pe canaaniți, pe amoriți, pe hitiți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți. 3Suie‑te deci spre țara în care curge lapte și miere. Dar Eu nu mă voi sui împreună cu tine, ca să nu te mistui pe drum, căci ești un popor cu ceafa tare3 Cu sensul de a fi încăpățânat..“
4Când4 Versetele 4-11 sunt parantetice. Conversația lui Moise cu Dumnezeu continuă în v. 12. poporul a auzit aceste cuvinte aspre, a bocit și niciun om nu și‑a pus podoabele pe el. 5Căci Domnul îi zisese lui Moise: „Spune‑le fiilor lui Israel: «Voi sunteți un popor cu ceafa tare. Dacă M‑aș sui în mijlocul tău chiar și numai pentru o clipă, te‑aș mistui. Și acum, dă‑ți jos podoabele de pe tine ca să știu ce voi face cu tine.»“ 6Așadar, fiii lui Israel și‑au scos podoabele la muntele Horeb.
Cortul Întâlnirii
7Moise luase un cort și îl întinsese în afara taberei, la depărtare. El l‑a numit „cortul întâlnirii“7 Nu același cu Tabernaculul, care trebuia să ocupe un loc special în mijlocul taberei, ci o structură temporară până la finalizarea Tabernaculului.. Oricine‑L căuta pe Domnul, ieșea la „cortul întâlnirii“, în afara taberei. 8Când Moise ieșea afară la cort, tot poporul se ridica în picioare și fiecare stătea la intrarea cortului său, urmărindu‑l cu privirea pe Moise până când acesta intra în cort. 9Când Moise intra în cort, stâlpul de nor cobora și se oprea la intrarea cortului, iar Domnul vorbea cu Moise. 10Când vedea stâlpul de nor stând la intrarea în cort, tot poporul se ridica și se pleca cu fața la pământ, fiecare la intrarea cortului său. 11Domnul vorbea cu Moise față în față, așa cum vorbește un om cu prietenul său. Apoi Moise se întorcea în tabără. Însă tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu părăsea cortul.
Moise și slava Domnului
12Moise I‑a zis Domnului:
– Vezi, Tu îmi zici: „Condu poporul acesta!“, dar nu‑mi faci cunoscut pe cine vei trimite cu mine, deși mi‑ai zis: „Te cunosc pe nume și ai găsit bunăvoință înaintea Mea12-13, 16-17 Lit.: în ochii Mei.!“ 13Acum, Te rog, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, descoperă‑mi căile Tale ca să Te cunosc și să continui să găsesc bunăvoință înaintea Ta. Vezi că neamul acesta este poporul Tău.
14El i‑a răspuns:
– Însăși Prezența Mea va merge și îți voi da odihnă.
15Moise I‑a zis:
– Dacă nu va merge Însăși Prezența Ta, nu ne lua de aici! 16Cum se va ști atunci că eu și poporul Tău am găsit bunăvoință înaintea Ta? Oare nu când mergi Tu cu noi, astfel încât eu și poporul Tău să fim deosebiți de orice alt popor de pe fața pământului?
17Domnul i‑a răspuns lui Moise:
– Voi face și ceea ce tocmai ai cerut, căci ai găsit bunăvoință înaintea Mea și te cunosc pe nume.
18Moise I‑a zis:
– Te rog, arată‑mi slava Ta.
19El i‑a răspuns:
– Voi face să treacă prin fața ta toată bunătatea Mea și voi proclama înaintea ta Numele de „Domnul“. Eu Mă voi îndura de cel ce vreau să Mă îndur și voi avea milă de cel ce vreau să am milă.
20Apoi a zis:
– Fața însă nu Mi‑o poți vedea, căci omul nu poate să Mă vadă și să mai trăiască.
21Domnul a zis:
– Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. 22Când va trece slava Mea, te voi pune într‑o cavernă a stâncii și te voi acoperi cu palma Mea în timp ce voi trece. 23Apoi Îmi voi retrage palma și Mă vei vedea din spate. Fața Mea însă nu poate fi văzută.
