O Maná e as Codornizes
1Toda a comunidade de Israel partiu de Elim e chegou ao deserto de Sim, que fica entre Elim e o Sinai. Foi no décimo quinto dia do segundo mês, depois que saíram do Egito. 2No deserto, toda a comunidade de Israel reclamou a Moisés e Arão. 3Disseram-lhes os israelitas: “Quem dera a mão do Senhor nos tivesse matado no Egito! Lá nos sentávamos ao redor das panelas de carne e comíamos pão à vontade, mas vocês nos trouxeram a este deserto para fazer morrer de fome toda esta multidão!”
4Disse, porém, o Senhor a Moisés: “Eu lhes farei chover pão do céu. O povo sairá e recolherá diariamente a porção necessária para aquele dia. Com isso os porei à prova para ver se seguem ou não as minhas instruções. 5No sexto dia trarão para ser preparado o dobro do que recolhem nos outros dias”.
6Assim Moisés e Arão disseram a todos os israelitas: “Ao entardecer, vocês saberão que foi o Senhor quem os tirou do Egito 7e amanhã cedo verão a glória do Senhor, porque o Senhor ouviu a queixa de vocês contra ele. Quem somos nós para que vocês reclamem a nós?” 8Disse ainda Moisés: “O Senhor dará a vocês carne para comer ao entardecer e pão à vontade pela manhã, porque ele ouviu as suas queixas contra ele. Quem somos nós? Vocês não estão reclamando de nós, mas do Senhor”.
9Disse Moisés a Arão: “Diga a toda a comunidade de Israel que se apresente ao Senhor, pois ele ouviu as suas queixas”.
10Enquanto Arão falava a toda a comunidade, todos olharam em direção ao deserto, e a glória do Senhor apareceu na nuvem.
11E o Senhor disse a Moisés: 12“Ouvi as queixas dos israelitas. Responda-lhes que ao pôr do sol vocês comerão carne e ao amanhecer se fartarão de pão. Assim saberão que eu sou o Senhor, o seu Deus”.
13No final da tarde, apareceram codornizes que cobriram o lugar onde estavam acampados; ao amanhecer havia uma camada de orvalho ao redor do acampamento. 14Depois que o orvalho secou, flocos finos semelhantes a geada estavam sobre a superfície do deserto. 15Quando os israelitas viram aquilo, começaram a perguntar uns aos outros: “Que é isso?”, pois não sabiam do que se tratava.
Disse-lhes Moisés: “Este é o pão que o Senhor deu a vocês para comer. 16Assim ordenou o Senhor: ‘Cada chefe de família recolha quanto precisar: um jarro16.16 Hebraico: ômer. O ômer era uma medida de capacidade para secos. As estimativas variam entre 2 e 4 litros. para cada pessoa da sua tenda’ ”.
17Os israelitas fizeram como lhes fora dito; alguns recolheram mais, outros menos. 18Quando mediram com o jarro, quem tinha recolhido muito não teve demais, e não faltou a quem tinha recolhido pouco. Cada um recolheu quanto precisava.
19“Ninguém deve guardar nada para a manhã seguinte”, ordenou-lhes Moisés.
20Todavia, alguns deles não deram atenção a Moisés e guardaram um pouco até a manhã seguinte, mas aquilo criou bicho e começou a cheirar mal. Por isso Moisés irou-se contra eles.
21Cada manhã todos recolhiam quanto precisavam, pois, quando o sol esquentava, aquilo se derretia. 22No sexto dia recolheram o dobro: dois jarros para cada pessoa; e os líderes da comunidade foram contar isso a Moisés, 23que lhes explicou: “Foi isto que o Senhor ordenou: ‘Amanhã será dia de descanso, sábado consagrado ao Senhor. Assem e cozinhem o que quiserem. Guardem o que sobrar até a manhã seguinte’ ”.
24E eles o guardaram até a manhã seguinte, como Moisés tinha ordenado, e não cheirou mal nem criou bicho. 25“Comam-no hoje”, disse Moisés, “pois hoje é o sábado do Senhor. Hoje, vocês não o encontrarão no terreno. 26Durante seis dias vocês podem recolhê-lo, mas, no sétimo dia, o sábado, nada acharão.”
27Apesar disso, alguns deles saíram no sétimo dia para recolhê-lo, mas não encontraram nada. 28Então o Senhor disse a Moisés: “Até quando vocês se recusarão a obedecer aos meus mandamentos e às minhas instruções? 29Vejam que o Senhor deu o sábado a vocês; por isso, no sexto dia, ele lhes envia pão para dois dias. No sétimo dia, fiquem todos onde estiverem; ninguém deve sair”. 30Então o povo descansou no sétimo dia.
31O povo de Israel chamou maná16.31 Maná significa Que é isso? àquele pão. Era branco como semente de coentro e tinha gosto de bolo de mel. 32Disse Moisés: “O Senhor ordenou a vocês que recolham um jarro de maná e que o guardem para as futuras gerações, ‘para que vejam o pão que lhes dei no deserto, quando os tirei do Egito’ ”.
33Então Moisés disse a Arão: “Ponha numa vasilha a medida de um jarro de maná e coloque-a diante do Senhor, para que seja conservado para as futuras gerações”.
34Em obediência ao que o Senhor tinha ordenado a Moisés, Arão colocou o maná junto às tábuas da aliança, para ali ser guardado. 35Os israelitas comeram maná durante quarenta anos, até chegarem a uma terra habitável; comeram maná até chegarem às fronteiras de Canaã. 36(O jarro é a décima parte de uma arroba16.36 Hebraico: efa. O efa era uma medida de capacidade para secos. As estimativas variam entre 20 e 40 litros..)
Mana și prepelițele
1Întreaga comunitate a fiilor lui Israel a plecat din Elim și a ajuns în pustia Sin, care este între Elim și Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua după ieșirea lor din țara Egiptului. 2În pustie, întreaga comunitate a fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron. 3Fiii lui Israel le‑au zis: „O, de‑am fi fost omorâți de mâna Domnului în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele cu carne și mâncam pâine din belșug! Căci ne‑ați adus în pustia aceasta ca să faceți să moară de foame toată adunarea aceasta!“
4Atunci Domnul i‑a zis lui Moise: „Iată, voi face să plouă pâine din cer pentru voi. În fiecare zi poporul să iasă și să adune pâine pentru ziua aceea. Îi voi pune la încercare ca să văd dacă vor umbla sau nu potrivit cu legea4 În acest context, lege (ebr.: tora) face referire la instrucțiunile sau poruncile pe care Domnul i le dă poporului cu privire la mană (vezi v. 16, 19, 23, 28). Mea. 5În ziua a șasea să pregătească ce au adunat, într‑o cantitate dublă față de ce au adunat în fiecare zi.“
6Moise și Aaron le‑au zis tuturor fiilor lui Israel: „Diseară, veți ști că Domnul v‑a scos din țara Egiptului, 7iar dimineață veți vedea slava Domnului, pentru că El aude cârtirile voastre împotriva Lui. Căci ce suntem noi, ca să cârtiți împotriva noastră?“ 8Moise a zis: „Veți ști aceasta când Domnul vă va da carne seara, iar dimineața – pâine din belșug, pentru că Domnul v‑a auzit cârtirile pe care le‑ați rostit împotriva Lui. Ce suntem noi? Cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva Domnului.“
9După aceea, Moise i‑a zis lui Aaron: „Spune întregii comunități a fiilor lui Israel: «Apropiați‑vă de Domnul, căci El a auzit cârtirile voastre.»“ 10În timp ce Aaron vorbea întregii comunități a fiilor lui Israel, ei s‑au uitat înspre pustie și iată că slava Domnului s‑a arătat în nor. 11Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 12„Am auzit cârtirile fiilor lui Israel. De aceea spune‑le: «Între cele două seri12 Vezi nota de la 12:6. o să mâncați carne, iar dimineața – pâine din belșug. Atunci veți ști că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.»“
13Seara au venit niște prepelițe care au acoperit tabăra. Dimineața, în jurul taberei, se afla un strat de rouă. 14Când stratul de rouă s‑a ridicat, iată că pe fața pustiei au rămas niște boabe mici, ca boabele de gheață pe pământ. 15Când fiii lui Israel le‑au văzut, fiecare i‑a zis fratelui său: „Ce este aceasta?“ Căci nu știau ce este. Moise le‑a zis: „Este pâinea pe care Domnul v‑a dat‑o s‑o mâncați. 16Domnul a poruncit: «Fiecare din voi să adune cât îi trebuie pentru hrană și anume un omer16, 18, 32-33, 36 Un omer măsura a zecea parte dintr‑o efă; aproximativ 2,2 l (măsurile erau calculate în litri, atât pentru lichide, cât și pentru solide). de fiecare persoană, după numărul celor din cortul lui. Să adunați pentru fiecare persoană din cortul vostru.»“
17Fiii lui Israel au făcut astfel: unii au adunat mai mult, alții mai puțin. 18După ce au măsurat‑o cu omerul, au văzut că celui ce a adunat mai mult nu i‑a rămas în plus, iar cel ce a adunat mai puțin n‑a dus lipsă; fiecare om a adunat după nevoile lui. 19Moise le‑a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până dimineața!“ 20Însă ei nu l‑au ascultat pe Moise. Unii au lăsat o parte din ea până dimineața, astfel că aceasta a făcut viermi și s‑a împuțit. Moise s‑a mâniat pe ei. 21În fiecare dimineață adunau după cum aveau nevoie. Când soarele era fierbinte, pâinea se topea. 22În ziua a șasea ei au adunat de două ori mai multă pâine, și anume doi omeri22 Vezi nota de la 16:16; aproximativ 4,4 l. de fiecare. Când toți conducătorii comunității au venit și l‑au înștiințat pe Moise, 23acesta le‑a zis: „Iată ce a spus Domnul: «Mâine este o zi de odihnă23 Termenul ebraic șabbaton. Spre deosebire de șabbat (Sabat, ziua de odihnă), șabbaton definește o perioadă cu semnificație specială și poate fi tradus cu sensul de zi solemnă, zi specială de odihnă. Când apare singur, termenul descrie ziua de Anul Nou (Lev. 23:24), ziua întâi și a opta din Sărbătoarea Corturilor (Lev. 23:29), perioada Anului Sabatic (Lev. 25:5) sau ziua de Sabat (Lev. 16:23). Când apare în forma de superlativ șabbat șabbaton, se referă la Ziua Ispășirii (Lev. 16:31; 23:32), perioada Anului Sabatic (Lev. 25:4) sau ziua de Sabat (Lev. 23:3)., un Sabat sfânt pentru Domnul. Coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și tot ce vă rămâne păstrați până dimineața.»“ 24Ei au păstrat‑o așa cum a poruncit Moise, și ea nu s‑a împuțit și n‑a făcut viermi. 25Moise a zis: „Mâncați‑o azi, pentru că azi este Sabatul Domnului; azi nu veți găsi pâine pe câmp. 26S‑o adunați timp de șase zile, căci în ziua a șaptea, ziua de Sabat, ea nu va fi.“
27În ziua a șaptea însă, unii oameni din popor au ieșit să adune pâine, dar n‑au găsit nimic. 28Domnul i‑a zis lui Moise: „Până când veți refuza să păziți poruncile și legile Mele? 29Vedeți că Domnul v‑a dat Sabatul; de aceea vă dă El în a șasea zi pâine pentru două zile. Orice om să rămână acolo unde este. Niciunul să nu iasă din locul său în ziua a șaptea.“ 30Și astfel, în ziua a șaptea poporul s‑a odihnit.
31Casa lui Israel i‑a pus numele „mană“31 Mana înseamnă Ce? (ebr.: Man?). Ea era ca sămânța de coriandru. Era albă, iar la gust era ca o turtă cu miere. 32Moise a zis: „Acesta este cuvântul pe care l‑a poruncit Domnul: «Puneți deoparte un omer plin de mană, ca să fie păstrat de‑a lungul generațiilor voastre, pentru ca ei să vadă pâinea cu care v‑am hrănit în pustie, când v‑am scos din țara Egiptului.»“ 33Moise i‑a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază‑l înaintea Domnului ca să fie păstrat de‑a lungul generațiilor voastre.“ 34Aaron l‑a pus înaintea Mărturiei34 Expresia descrie în mod specific locul în care era păstrată mana, dar ea trebuie înțeleasă în contextul Tablelor Legii, care aveau să fie revelate mai târziu. Expresia anticipă vremea când va fi construit Chivotul., ca să fie păstrat acolo, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. 35Fiii lui Israel au mâncat mană timp de patruzeci de ani, până când au ajuns într‑o țară locuită. Au mâncat mană până au ajuns la hotarul țării Canaan. (36Un omer este a zecea parte dintr‑o efă.)
