1Detta är den profetia profeten Habackuk fick i en syn:
Habackuks första klagan
2Hur länge, Herre, ska jag behöva ropa
utan att du lyssnar,
vädja till dig över våldet,
utan att du räddar?
3Varför låter du mig se orätt?
Hur kan du själv se på ofärden?
Fördärv och våld är vad jag har framför mig,
Det råder stridigheter, och konflikter uppstår.
4Därför förlorar lagen sin kraft
och rätten uteblir.
Den onde omringar den rättfärdige,
och rätten förvrängs.
Herrens svar
5”Se er omkring bland folken,
och ni kommer att häpna!
Under er tid ska jag göra något
som ni inte kommer att tro
när man berättar det.
6Se, jag ska resa upp kaldéerna,
det grymma och häftiga folket,
som drar ut över hela jorden
och tar andras hem i besittning.
7De är fruktansvärda och skrämmande,
de bestämmer själva
över sin lag och rätt.
8Deras hästar är snabbare än leoparder
och vildare än vargar om kvällen1:8 Enligt Septuaginta i Arabien (öknen)..
Deras ryttare spränger fram i hög fart,
ryttare kommer som flygande fjärran ifrån,
som när en örn slår ner på sitt byte.
9Alla är de redo till våld när de kommer,
stridshären1:9 Grundtextens innebörd är osäker. drar fram som en ökenvind
och samlar fångar som sand.
10De gör kungar till åtlöje
och furstar till hån.
De hånskrattar åt varje fästning
och bygger jordvallar
för att inta dem.
11De far vidare som vinden
och försvinner,
dessa som gör sin styrka till sin gud.”
Habackuks andra klagan
12Herre, du finns ju sedan urtiden,
min Gud, min Helige. Vi ska inte dö!1:12 Enligt ett rättelseförslag: vi ska inte dö (sannolikt för att undvika även en hypotetisk antydan om att Gud skulle kunna dö).
Du, Herre, har satt dem till att döma,
du klippa, du har satt dem till att straffa.
13Dina ögon är för rena
för att se på det onda.
Du, som inte står ut med att se på något orätt,
hur kan du stilla se på när den gudlöse
slukar den som är rättfärdigare än han själv?
14Du har gjort människorna lika fiskarna i havet,
lika kräldjuren utan härskare.
15Man drar upp dem alla med krok,
fångar dem med sina garn
och drar in dem i sitt nät.
Så jublar man och gläds,
16offrar åt sina garn
och tänder rökelse åt sitt nät,
för de ger ett liv i överflöd
och en utsökt föda.
17Ska sådana få fortsätta att tömma sina nät1:17 Eller: att dra sitt svärd.
och döda folk utan förskoning?
1Rostirea pe care a văzut‑o profetul Habacuc.
Prima plângere a profetului
2– Până când, Doamne, voi striga după ajutor,
și Tu nu vei asculta?
Până când voi striga către Tine: „Violență!“,
și Tu nu vei izbăvi?
3De ce mă faci să privesc nelegiuirea
și Te uiți la necaz?
Distrugerea și violența sunt înaintea mea;
peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri.
4De aceea Legea este fără putere
și dreptatea nu se arată niciodată.
Căci cel rău îl împresoară4 Sau: îl învinge. pe cel drept
și astfel dreptatea este pervertită.
Răspunsul Domnului
5– Uitați‑vă printre neamuri și priviți!
Mirați‑vă! Uimiți‑vă!
Căci în zilele voastre fac o lucrare
pe care n‑ați crede‑o
dacă v‑ar povesti‑o cineva!
6Iată, îi voi ridica pe caldeeni6 babilonieni.,
acel neam crud și năvalnic,
care străbate întinderile pământului
pentru a lua în stăpânire locuințe
care nu sunt ale lui!
7Ei sunt îngrozitori și de temut;
își au propria lege
și nu recunosc nicio altă autoritate!7 Lit.: înfricoșători; / judecata și demnitatea lor provin numai de la ei înșiși.
8Caii lor sunt mai rapizi decât leoparzii
și mai sprinteni decât lupii în amurg.
Călăreții lor se avântă,
călăreții lor vin de departe.
Zboară ca un vultur care se repede să devoreze;
9toți vin pentru violență.
Privirile lor sunt ațintite9 Sensul termenului ebraic este nesigur. tot înainte
și adună captivi ca nisipul de mulți.
10Își bat joc de regi
și‑i iau în derâdere pe conducători.
Râd de orice fortificație,
căci îngrămădesc pământ10 Sau: fac o rampă din pământ, tehnică militară, folosită de către asediatori. lângă ea și o cuceresc.
11Apoi trec ca vântul și merg mai departe11 Posibil: și depășesc limita.;
el se face astfel vinovat,
puterea lui fiindu‑i dumnezeul.
A doua plângere a profetului
12– Oare nu ești Tu din veșnicie, Doamne?
Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri!
Doamne, Tu l‑ai rânduit pentru a face judecată!
Stânca mea, Tu l‑ai ridicat
ca să pedepsească!
13Ochii Tăi sunt prea curați ca să se uite la rău;
Tu nu poți să privești asuprirea!
De ce Te uiți la cei necredincioși
și taci când cel rău îl înghite
pe cel mai drept decât el?
14L‑ai făcut pe om asemenea peștilor mării,
asemenea vietății din mare care nu are stăpân.
15El îi scoate pe toți cu undița,
îi adună cu mreaja lui,
îi strânge în năvodul lui
și de aceea se bucură și se veselește.
16De aceea aduce el jertfe mrejei sale
și arde tămâie năvodului său!
Datorită lor, partea lui este bogată
și mâncarea lui este din abundență!
17Va continua el oare să‑și golească mreaja
și să ucidă neamuri fără să cruțe nimic?