Josefs silverbägare i Benjamins säck
1Sedan befallde Josef sin närmaste man att fylla alla deras säckar med så mycket säd de kunde föra med sig och han sa till honom att lägga tillbaka vars och ens pengar överst i säckarna. 2Josef gav dessutom order om att hans egen silverbägare skulle läggas överst i Benjamins säck tillsammans med pengarna för säden. Mannen gjorde som han hade blivit tillsagd. 3Tidigt nästa morgon gav sig bröderna iväg med sina åsnor.
4När de hade kommit ett stycke från staden, sa Josef till sin närmaste man: ”Skynda dig efter dem! När du hinner upp dem, fråga varför de lönar gott med ont. 5Säg till dem: ’Är det inte den här som min herre dricker ur och som han tyder tecken med? Det var mycket illa gjort.’ ”
6När mannen hann ifatt dem, sa han till dem allt som han hade fått order om.
7”Hur kan du anklaga oss för något sådant, herre?” frågade de. ”Vi skulle aldrig få för oss att göra något sådant. 8Vi tog ju med oss tillbaka de pengar som vi hittade i våra säckar. Varför skulle vi då stjäla silver eller guld från din husbondes hus? 9Om du hittar bägaren hos någon av oss, dina tjänare, så ska han dö, och alla vi övriga ska bli slavar åt dig, herre.” 10”Bra, det får bli som ni säger. Den som man finner bägaren hos blir min slav”, svarade mannen. ”Ni andra får gå fria.”
11De tog snabbt ned sina säckar från åsneryggarna och öppnade dem. 12Mannen började leta i den äldste broderns säck och slutade hos den yngste. Han hittade slutligen bägaren i Benjamins säck. 13Då slet de sönder sina kläder i förtvivlan, lastade åsnorna igen och återvände till staden. 14Josef var fortfarande hemma när Juda och hans bröder kom, och de föll ned på marken inför honom.
15”Vad är det ni har gjort?” frågade Josef. ”Förstår ni inte att en man som jag kan tyda tecken?” 16Juda svarade: ”Vad ska vi säga, herre? Hur ska vi kunna förklara oss? Hur kan vi bevisa att vi är oskyldiga? Gud har dragit upp dina tjänares skuld. Vi är nu dina slavar, herre, både vi andra och han i vars säck bägaren återfanns.”
17”Aldrig”, sa Josef. ”Bara den som bägaren återfanns hos ska bli min slav. Resten av er kan återvända hem till er far utan att oroa er.”
18Då steg Juda fram och sa: ”Låt mig bara få säga en sak, herre! Ha tålamod med mig bara ett ögonblick, och bli inte vred på din tjänare, fastän du är som farao själv. 19Du frågade oss, herre, om vår far och om vi hade ytterligare någon bror, 20och vi svarade, herre: ’Ja, vår gamle far lever. Han har en son, en yngling, som han fått på gamla dagar. Dennes bror är död, och han är den ende som är kvar av sin mors barn. Hans far älskar honom mycket.’ 21Då sa du till oss, dina tjänare: ’Ta med honom hit, så att jag kan få se honom.’ 22Men vi sa: ’Herre, pojken kan inte lämna sin far, för då kommer hans far att dö.’ 23Men du sa till oss: ’Kom inte tillbaka hit, om ni inte har er yngste bror med er.’ 24Därför återvände vi till vår far, din tjänare, och berättade för honom vad du, herre, hade sagt. 25När han sedan sa: ’Gå tillbaka och köp oss lite mat’, 26svarade vi: ’Vi kan inte resa utan att ta vår yngste bror med oss. Vi får inte visa oss för mannen utan att vår yngste bror är med.’
27Då sa min far, din tjänare, till oss: ’Ni vet att min hustru fick två söner, och att 28en av dem gick bort för att aldrig återvända, förmodligen söndersliten av vilda djur, för jag har aldrig sett honom sedan dess. 29Om ni tar hans bror ifrån mig och något ont drabbar honom också, driver ni er gråhårige far med sorg ner i dödsriket.’ 30Herre, om jag nu går tillbaka till min far och pojken inte är med oss – så fäst som han är vid pojken – 31kommer han att dö när han ser att pojken inte är med oss. Vi, dina tjänare, driver då vår gråhårige far med sorg ner i dödsriket. 32Herre, jag – din tjänare – lovade min far att jag skulle ta ansvaret för pojken. Jag sa till honom, att om jag inte hade honom med mig tillbaka, så skulle jag bära skulden inför honom för alltid. 33Herre, låt mig stanna som slav i stället för pojken, och låt honom få återvända hem med sina bröder. 34Hur skulle jag kunna återvända hem till min far utan honom? Skona mig från att behöva se min fars förtvivlan.”
1După aceea, Iosif i‑a poruncit administratorului casei sale, zicând: „Umple sacii acestor oameni cu mâncare, atât cât pot duce și pune argintul fiecăruia la gura sacului său. 2Pune cupa mea, cupa de argint, la gura sacului celui mai mic, împreună cu argintul pentru grâne.“ El a făcut așa cum i‑a zis Iosif.
3Dimineață, când s‑a luminat, oamenii au fost trimiși spre casă cu măgarii lor. 4Ei au ieșit din cetate, dar nici nu s‑au depărtat bine că Iosif i‑a spus administratorului casei sale: „Ridică‑te, urmărește‑i pe acei oameni, iar când îi vei ajunge, întreabă‑i: «De ce ați răsplătit binele cu rău? 5Nu este aceasta cupa din care bea stăpânul meu și pe care o folosește el pentru ghicire5 Cu referire la hidromanție, arta de interpretare a semnelor în lichide (apă, vin, ulei), prin care omul păgân credea că poate descoperi voia divinității. Iosif, care primise darul interpretării viselor de la Dumnezeu, folosește cupa ca un pretext pentru a‑i confrunta pe frații săi.? Rău lucru ați făcut.»“ 6Când i‑a ajuns, le‑a spus aceste cuvinte.
7Ei i‑au răspuns:
– De ce spune stăpânul nostru aceste cuvinte? Nici gând ca robii tăi să fi făcut acest lucru! 8Iată, noi ți‑am adus înapoi din țara Canaan argintul pe care‑l găsisem la gura sacilor noștri. Cum să fi furat argint sau aur din casa stăpânului tău? 9Fie ca acela dintre robii tăi, la care va fi găsită cupa, să moară, iar noi să devenim robii stăpânului nostru.
10El le‑a zis:
– Fie așa cum ați spus. Cel la care va fi găsită cupa va fi robul meu, dar voi ceilalți veți fi nevinovați.
11Fiecare și‑a dat repede jos sacul și l‑a deschis. 12El a căutat cupa începând cu cel mai mare și terminând cu cel mai mic, iar aceasta a fost găsită în sacul lui Beniamin. 13Atunci ei și‑au sfâșiat hainele, fiecare și‑a încărcat măgarul și s‑au întors în cetate. 14Iuda și frații săi au intrat în casa lui Iosif, pe când acesta era încă acolo, și s‑au plecat la pământ înaintea lui.
15Iosif le‑a zis:
– Ce înseamnă fapta acesta pe care ați făcut‑o? Nu știți că un om ca mine poate ghici15 Sau: poate descoperi semnele. Vezi nota de la Gen. 44:5.?
16Iuda i‑a răspuns:
– Ce putem să‑i spunem stăpânului nostru? Ce putem zice? Cum să ne dezvinovățim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea robilor tăi. Iată‑ne robi ai stăpânului nostru, noi și cel la care a fost găsită cupa.
17Dar el a zis:
– Nici gând să fac acest lucru! Cel la care a fost găsită cupa va fi robul meu, iar voi suiți‑vă în pace la tatăl vostru.
18Atunci Iuda s‑a apropiat de el și a zis:
– Ah, stăpâne, te rog, dă‑i voie robului tău să‑i spună ceva stăpânului meu și să nu te mânii pe robul tău, pentru că tu ești ca Faraon. 19Stăpânul meu i‑a întrebat pe robii săi, zicând: „Aveți un tată sau un frate?“ 20Noi i‑am răspuns stăpânului nostru: „Avem un tată bătrân, și mai este un băiat tânăr, născut la bătrânețea lui. Fratele acestuia este mort. Doar el i‑a mai rămas mamei sale, iar tatăl său îl iubește.“ 21Atunci tu le‑ai cerut robilor tăi: „Aduceți‑l la mine ca să‑l văd cu ochii mei.“ 22Noi i‑am spus stăpânului nostru: „Băiatul nu‑l poate părăsi pe tatăl său. Dacă l‑ar părăsi pe tatăl său, acesta ar muri.“ 23Dar tu le‑ai zis robilor tăi: „Dacă fratele vostru mai mic nu va coborî cu voi, nu‑mi veți mai vedea fața.“ 24Când ne‑am suit la robul tău, tatăl meu, i‑am spus cuvintele stăpânului nostru. 25Când tatăl nostru ne‑a zis: „Duceți‑vă înapoi și cumpărați‑ne puțină mâncare“, 26noi i‑am răspuns: „Nu putem merge decât dacă va veni cu noi și fratele nostru mai mic, pentru că nu putem să vedem fața acelui om decât dacă fratele nostru mai mic este cu noi.“ 27Atunci robul tău, tatăl meu, ne‑a zis: „Voi știți că soția mea a născut doi fii. 28Unul a plecat de la mine și am zis: «Sigur a fost sfâșiat de fiare.» Și nu l‑am mai văzut până acum. 29Dacă mi‑l luați și pe acesta și i se întâmplă vreo nenorocire, în suferință îmi veți coborî capul încărunțit în Locuința Morților.“ 30De aceea, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, și băiatul nu va fi cu noi, pentru că sufletul lui este nedezlipit de sufletul acestuia, 31el va muri când va vedea că băiatul nu este. Iar robii tăi vor coborî în durere capul încărunțit al robului tău, tatăl nostru, în Locuința Morților. 32Căci robul tău s‑a pus garant la tatăl meu pentru băiat, zicând: „Dacă nu‑l voi aduce înapoi la tine, voi fi vinovat înaintea ta, tatăl meu, pentru totdeauna.“ 33Așadar, dă‑i voie, te rog, robului tău să rămână ca rob al stăpânului meu în locul băiatului și dă‑i voie băiatului să se suie împreună cu frații săi. 34Cum să mă sui înapoi la tatăl meu dacă băiatul nu este cu mine? Să nu văd durerea care va veni asupra tatălui meu!
